Deocamdată mă aflu în criză și nu pot să-mi apreciez foarte bine viața; încă mai sper iar natura nu mă mai poate face fericit atâta timp cât peste tot în jurul meu dispare tot mai mult zâmbetul de pe fața oamenilor. Se schimbă câte ceva în fiecare zi și asta se vede în grimasele de stres exteriorizate de cei apropiați. Ne conduce ipocrizia și mi-e foarte greu să mă acomodez cu asta.
Teoria e simpla! In unele zone oamenii s-ar bucura sa aiba apa si curent electric.
Daca inainte era o realizare sa ai utilitati gaz, apa, lumina.
Acum au crescut pretentiile. Cineva ne spala creierele sa ne dorim mai mult, mai mult.
De asta m-am autoeducat sa nu-mi mai doresc nimic -material vorbind. In acest moment imi doresc sa vina primavara ATAT!
Ce frumos; când ai strictul necesar... poți să te gândești și la Primăvară pe când alții o așteaptă doar să le mai încălzească puțin locuința.
Exact. Fii fericit ca nu te afli printre ei.
Tragedia e ca nu multi gandesc asa. Desi au strictul necesar inca sunt in "criza" si nu prea se pot bucura de ceea ce au.
Acum sincer să fiu, dacă stau bine și analizez, pe lângă faptul că această criză economică căreia i-am căzut victimă încă din 2008 i se mai adaugă și criza vârstei de mijloc plus caracterul meu de " filosof "...of, of!
Stai linistit. Si eu am un copil, si am 27 de ani. Ultimele lucruri pe care le doresc acum contin:
-rata la banca
-o plasma
-un telefon cu touch.
-o masina.
-o "situatie"
Copacul e gratis, furnica e gratis, florile sunt gratis. Si vacanta in centrul parcului din oras e tot gratis
O furnică, un copac, un fluture sau o furnică ar trebui să mă facăfericit? Adică ştiu că sunt bucăti din natură şi sunt gratis, dar de ce chestiile astea ar trebui să mă facă fericit?
Sunt fericit când văd doie iepuri care se coţăie.
Eu o sa ma gandesc la ultima intrebare ca facand referire la lucruri mici, ca o furnica nu are cum sa ma faca fericit, nu poti s-o mananci, sa-i dai la cioc, s-o trimiti la munca...e o furnica, calci peste sute in fiecare zi, fara sa stii.
in fine, bineinteles ca lucrurile mici ma fac fericit. cum am mai spus, beau mai bine intr-o bodega ordinara decat intr-un restaurant luxos.
Cea ce face albina cu floarea nu putem face in prezent desi da poti fi fericit ca vezi o tehnologie complexa de 20 de milioane de ani in functionare
Nu apreciez viata mea, apreciez natura.
Fericire n-am, deci o sa fie seceta.
Ai zbarcit-o, se anunta o primavara forte ploioasa, ai grija la viitura ca s-ar putea sa-ti faca o "fericire" si mai mare pe langa cea pe care nu o ai.
Simplul fapt că văd o furnică, un copac, un fluture sau apa nu mă determină să-mi schimb cu nimic starea de moment pe care o am.Ba mai mult, dacă sunt într-un moment critic s-ar putea să strivesc furnica sau fluturele...
Ce pot sa spun...decat ca imi este sincer mila de mica ta incercare caci ai primit numai raspunsuri banale ori unele chiar frustrate (sa ma exprim asa) insa nu dau nume ca n-ar avea rost.
-Numai bine.
În locul tău, m-aş abţine să fac astfel de comentarii.
Cred că mai de grabă aş strivi centauri pe care îi cheamă Rulz
Tot ce ne înconjoară aduce fericire, doar că nu știm s-o vedem.
O lăsăm să treacă, și ne declarăm nefericiți, ca... nefericiții.
Mă refeream la tine că striveşti fluturi. Parcă nu-ţi plăceau. Eu n-am treaba cu asta.
Striveşte şi centauri, cine nu te lasă.
Ştii greşit, îmi plac fluturii.
Acum dispari la păianjenii tăi.
Da,sunt foarte fericita si cand ma gandesc la razele soarelui, vara.
Viata trebuie apreciata, traita, e foarte frumoasa... vreau sa fie viata pentru totdeauna!
Natura este o muza, o sursa de inspiratie pentru fericire.Tot timpul un rau, o mare, un ocean te linistete.Tot timpul un fluture, o mamaruta, chiar si o furnica aduce un zambet pe fata multora.