Când a fost întrebat despre credința lui, Einstein a răspuns: "Cred în Dumnezeul descris de Spinoza".
Câteva spicuiri din spusele acestui filosof:
"Nu știu dacă Dumnezeu a vorbit cu adevărat, dar dacă ar vorbi, aceasta este ceea ce cred că ar spune credinciosului:
"Nu te mai ruga și nu te mai lovi cu pumnii în cap sau în piept.
Ceea ce vreau să faci este să ieși în lume să te bucuri de viața ta.
Vreau să te distrezi frumos, să cânți, să te educi..., să te bucuri de tot ce am creat pentru tine.
Nu mai merge la acele temple întunecate și reci pe care le-ai construit singur și despre care spui că este casa mea!
Casa mea este în munți, în pădure, râuri, lacuri.
Aici locuiesc cu tine și îmi exprim dragostea față de tine...Nu mai citi lecturi sacre care nu au nimic de-a face cu mine.
Dacă nu mă poți "citi" în zori, într-un peisaj, în ochii prietenului tău, al soției tale, al bărbatului tău, în ochii fiului tău, nu mă vei găsi într-o carte!"
Cum vi se par aceste idei?

Nu pare scris de Spinoza, pare scris de Khalil Gibran sau alt New Ager.

Sunt idei mai aproape de realitate, dar tot pe lângă adevăr.
Un zeu atotputernic, orice ar face el sau altcineva, pentru el nu are nici o valoare, deci e exclus ca zeul să facă ceva de care nu are nevoie, să mai fie și inteligent, să mai aibă și voință sau sentimente. E exclus ca un zeu atotputernic care e capabil de creație, care e conștient și rațional să se ascundă de om, să nu vorbească cu omul, să nu ajute omul și să îl lase în întunericul neștiinței și primitivismului să moară de boli, de frig, de foame, în accidente sau în războaie. Realitatea ne arată că tot ce se întâmplă e doar rezultatul proprietăților materiei și trecerii timpului și nu are nici o legătură cu voința unui zeu.
Un zeu, neavând nevoie să facă nimic e prin urmare mort, deci nu există nici un fel de zeu.
Simțurile, memoria, inteligența, voința și sentimentele sunt utile doar viețuitoarelor pentru a-și executa programul de viețuitoare: adaptare la mediu, supraviețuire, strângere de resurse și înmulțire. Zeul atotputernic nu are nevoie de așa ceva, pentru că e nemuritor și atotputernic, deci nu trebuie să se înmulțească, nu trebuie să strângă resurse și nu trebuie să se adapteze la mediu.
Un zeu nu poate avea nevoie de om sau de ce face omul, nu poate iubi omul, nu poate fi interesat de om cum trăiește, dacă mai trăiește, ce face sau ce nu face și nu are de ce să iubească omul, să-l ajute, să-l pedepsească sau să-l răsplătească.
Realitatea ne arată că nu există nici un fel de zeu, iar ideea existenței lui e una absurdă, fantezistă, primitivă, puerilă și neconformă cu realitatea.
Atunci ce e și de ce "există" zei, inclusiv Dumnezeu?
Așa cum un părinte incapabil să dea o educație bună copilului, îi determină comportamentul acestuia din urmă folosind minciuna și sperietoarea Bau-Bau, tot așa și omul mincinos, nesimțit, nerușinat și necinstit folosește minciuna sperietoare Dumnezeu pentru a prosti, manipula și înșela oamenii naivi, creduli și neștiutori. Omul mincinos va fi întotdeauna împotriva științei, pentru că știința înseamnă adevăr, iar omul aflat în posesia adevărului poate fi mai greu mințit și înșelat.

Am mai găsit pe net și citatele acestea atribuite tot lui Albert Einstein care mi se par mai potrivite pentru un om inteligent și onest:
"Cuvântul «Dumnezeu» nu este nimic altceva pentru mine decât expresia și produsul slăbiciunii umane, Biblia este o colecție de legende onorabile, dar primitive, care sunt, în orice caz, destul de copilărești". "Nici un fel de interpretare, indiferent cât de subtilă, nu-mi poate schimba opinia", Albert Einstein (într-o scrisoare scrisa de Einstein către filozoful Eric Gutkind,, 3 ianuarie 1954)
"Dacă oamenii sunt buni doar pentru ca le este frica de pedeapsă și pentru că speră la o recompensă, atunci suntem într-o stare jalnica." A. Einstein

Al II-lea citat nu e așa de corect, pentru că orice om când face ceva e normal să se gândească la o recompensă și e normal să aibă frică de o pedeapsă. Ce nu e bine e ca omul să fie naiv, credul, neștiutor și irațional.

Prin urmare, un zeu nemuritor, atotputernic, atotștiutor, dotat cu voință, inteligență și sentimente și care a făcut tot ce există, e o aberație, o fantezie primitivă, o absurditate și o minciună, iar minciuna servește în majoritatea cazurilor omul mincinos și nu e sursă de adevăr, de știință, de progres sau de moralitate.
Omul e o viețuitoare efemeră care nu face altceva decât să execute programul de viețuitoare prin orice mijloace și de aceea există minciună, înșelăciune, hoție, tâlhărie și războaie. Omul naiv și credul e o victimă incapabilă de a face diferența dintre adevăr și minciună și de aceea "câștigă" "dreptul" de a fi mințit și înșelat de omul viclean, nesimțit, necinstit, nerușinat și mincinos. Fiecare viețuitoare obține mai mult sau mai puțin în funcție de puterea pe care o are și de noroc.

Mi se pare pretențios să numești asta o "idee". Nu e decât opinia cuiva, o opinie mai degraba poetică decat rațională, care s-ar baza pe anumite considerente de ordin filozofic. Tot ce ai putea aprecia la aceasta idee ar fi "estetica" ei și nu raționamentul din spate (deoarece nu există vreun rationament serios în spate)

Asta nu este Spinoza, la fel de clar cum Grigore Ureche nu este Mihail Sebastian.

Acesta, este Spinoza:
"Văzînd deci că toate acestea sînt o piedică pentru
o nouă orînduire a vieţii; mai mult, că sînt atît de opuse încît trebuie să se renunţe în mod necesar la una sau la alta, fui constrîns să caut ce-mi este mai folositor,- anume, cum am spus, păream că vreau să pierd un bun sigur pentru unul nesigur. Dar, după ce am reflectat puţin la aceasta, am recunoscut mai întîi că, dacă renunt la acestea şi mă apuc să orînduiesc o viaţă nouă, părăsesc un bun nesigur prin natura sa, cum reiese limpede din cele spuse, pentru un bun care este nesigur, nicidecum prin natura sa (fiindcă eu căutam un bun statornic), ci numai în ce priveşte atingerea lui.
Insă, printr-o meditaţie necurmată, am ajuns la con-
cluzia că, dacă puteam atunci să mă gîndesc mai adînc aş fi părăsit un rău sigur pentru un bine sigur. întradevăr, mă vedeam îndreptîndu-mă spre o foarte mare primejdie şi silit să-mi caut din răsputeri un leac, deşi acesta era nesigur; ca un bolnav atins de un rău de moarte, care, atunci cînd presimte că moartea e sigură dacă nu i se dă un leac, este silit să caute din răsputeri acest leac în care, deşi nu este sigur, îşi pune toată nădejdea.
Insă toate pe care le urmăreşte mulţimea, nu numai că nu dau nici un leac pentru a ne păstra viaţa, dar ne şi împiedică să ne-o păstrăm, şi adesea
sînt pricina pierzaniei acelora care le au şi totdeauna sînt cauza pierzaniei acelora care sînt stăpîniţi de ele."
Tractatus de Intellectus Emendatione 1677, publicat postum.

Acum:
Poti sa vezi in Spinoza stilul epocii Boccaccio, Shakespeare, sau, poti sa crezi in continuare ca textul modern din intrebarea ta ii apartine lui Spinoza.
Eu am citit T.I.E., si cu tot respectul, ce ai pus tu in intrebare NU este Spinoza, ceea ce face orice comentariu de prisos.
Este ca si cum ai urca un text al lui Walt Whitman, si ne-ai pune sa-l comentam ca apartinand lui John Locke.

Geniale, fara nicio ironie.

Este o abordare ok.