Se anunta un regim sclavigist, noua ordine mondiala pretinde ca omul de rand sa traga cu biciul fortat la munca iar cei de la conducere sa fie bine mersi. Alta varianta specificata de iluminati precum egalitate si privilegii in mod egal pentru albi si negrii (mi se pare o manipulare in masa) pentru a atrage cat mai multi si asa ii are la indemana.
Tendinta istorica a fost ca "tarile" sa devina din ce in ce mai mari, deci imi pot imagina un guvern global la un moemnt dat.
Cat despre regimul politic as zice ca ala va fi dependent de situatia de fapt din momentul ala, si de nivelul mediu de educatie al cetatenilor. Daca totul va merge bine si oamenii vor fi educati ramanem la o forma democratica de conducere. Daca vor fi prosti well..vedem.
S-au destramat ca sa se reorganizeze, daca te uiti istoric de la traiul in triburi sutem azi la uniuni internationale care se leaga unele de altele din ce in ce mai aproape prin tratate care vor ajunge in final sa uniformizeze legislatiile..partea cu unitul va fi la un pas. Dupa fiecare razboi s-au format state cu teriotrii din ce in ce mai mari, unele s-au despartit dar cooperarea economica aduce pe toata lumea din ce in ce mai aproape.
Eu nu cred ca este posibil asa ceva. Intotdeauna a existat si va exista in continuare o diferenta de mentalitate intre civilizatii, plus o diferenta de opinie.
Niciodata. S-a incercat in vechime asa ceva si s-a esuat. Oamenii au principii diferite si au tendinta sa se revolte. Nu vor sta niciodata condusi de acelasi guvern. Dimpotriva se vor imparti in si mai multe state. Tendintele sunt de destramare. Ai ca exemplu destramarile recente ale URSS-ului si Yugoslaviei.
De ce ar disparea statele? E o idee oribila plus ca nu vad cum s-ar putea intampla asta. Iti recomand sa citesti 1984 de George Orwell pe tema asta. Iar de-ar fi sa se intample asa ceva sigur n-ar fi o monarhie avand in vedere ostilitatea modernismului fata de guvernarea traditionala.
Am citit 1984 si nu era un stat global acolo, erau 3, statele nu sunt ceva natural, se incearca chestia asta prin diferite uniuni si m-am referit la un viitor mai indepartat, nu stii cum va gandi lumea peste sute sau mii de ani. Daca nu vor disparea pana in 2500 sau putin dupa aproape sigur dupa 3000 oricum candva sigur vor disparea, tu crezi ca este o idee oribila (daca s-ar intampla in prezent, da ar fi oribil) din cauza ca ai trait, traiesti si vei trai intr-o lume in care exista state, asa functioneaza lumea acum.
Stii ca exista patrioti, nu?
Lumea trebuie sa renasca intr-un mod ce incurajeaza unitatea pentru a fi unitari, patriotii sa inteleaga ca toti sunt oameni si ca asa ceva ca "natiunea" nu exista ci este doar o credinta comuna pe o anumita arie.
Granitele vor fi firave dar vor fi. In urmatorii 30, 40 de ani trebuie sa ramanem doar jumatate, ca populatie. Ca regim politic - sclavie indusa prin medicamente, rate la banci, si o teroare continua ca exista o organizare care vrea sa ne omoare dar Ei lupta impotriva lor, din greu, si totusi fara succes.