Cand te cunosti pe tine ce vei mai cunoaste?

Pe frontispiciul Oracolului din Delphi, statea scris aceasta: "Nosce te ipsum!"
Se credea, astfel ca, cunoasterea de sine duce la cunoasterea LUMII...
Din pacate gresit!
Ne putem descoperi si cunoaste pe noi insine..., dar nu putem sa-i cunoastem si pe altii dupa sufletul nostru, sau raportandu-ne la cunoasterea de sine...
Sunt atat asemanari, intre noi oamenii, cat si MAI ALES foarte multe diferente care ne individualizeaza si ne definesc ca si personalitate!
Pana la urma, individual vorbind, nu ca specie..., poate si ca specie..., suntem UNICI si IREPETABILI!
Clonarea ne poate reda fizic corpul..., dar nu si mintea si sufletul pe care ni le modeleaza...in timp atatea factori...

Dar cum te cunosti pe tine?

Omul invata o viata si tot prost moare...
In functie de cele facute cat ai trait vei cunoaste pe lumea cealalta viata vesnica.
Mai multe nu-ti pot spune pentru ca nimeni nu s-a mai intors.

Pe tine nu vei reusi sa te cunosti niciodata in totalitate... dar totusi... cand ajungi sa te cunosti si sa te intelegi intr-o oarecare masura ii poti cere persoanei de langa tine sa te inteleaga... Poti cunoaste una sau mai multe persoane din jurul tau... poti cunoaste... un alt oras, o alta mentalitate... un obicei nou... un obiect... un sport. o piesa... etc

Daca mai cotati la intrebarile mele voi da castig celui mai stupid raspuns
Putin bun simt!
cu respectele cuvenite fiecaruia
petru b./Cluj

Intreaba-ti, si veti primii raspunsul!
petru b./Cluj

Fiinţa umană posedă o capacitate inerentă de auto-cunoaştere. Dar a te cunoaşte pe tine însuţi nu înseamnă doar a şti că te cheamă Ion, Costica sau Marin, că eşti înalt, scund sau potrivit ca înălţime, că eşti bun sau rău, şi aşa mai departe; înseamnă să cunoşti şi misterul propriei tale existenţe, teoretic şi practic; să ştii ce eşti înăuntrul tău, de unde ai venit şi cu ce scop te-ai născut pe pământ; dacă vei trăi aici veşnic ori şederea îţi este numai de scurtă durată; din ce eşti alcătuit şi ce atribute ai; dacă te numeri printre îngeri, contemplând frumuseţile naturii lui Dumnezeu, ori faci parte dintre animalele care nu ştiu decât să mănânce, să bea şi să fie satisfăcute; ori dacă faci parte dintre demoni.
Cu cât cunoşti mai mult, cu atât vrei să cunoşti mai puţin.

Din punctul meu de vedere...niciodata nu te cunosti in totalitate.Mereu exista o parte din tine. un sentiment pe care nu l-ai cunoscut pana acum.
Nu ai de unde sa stii cum ai reactiona daca te-ai trezi intr-o viata paralela unde toata lumea ar fi caine si tu ai fi pisica. E ceva prin care nu ai trecut si nu ai de unde sa stii cum ai reactiona. Oricat de previzibil ar fi un om... exista un moment in care devine pe cat de poate de imprevizibil...trebuie doar sa apara situatia care sa ii determine aceasta imprevizibilitate.

Probabil ca atunci cand un om se cunoaste atat de bine. este luat de pe pamant...Ca si o floare care este inflorita atunci cineva o culege si ea moar..."Mare e gradina ta, Doamne"...

Necunoscutul, eu sunt o mare dilema pana si pentru mine insami.ar trebui sa fie ultima clipa din viata pentru a putea spune ceva despre mine, o concluzie radicala. avem limite pe care niciodata nu o sa avem ocazia se le cunoastem, sa le probam.

Atunci ai sa stii tot ce ai nevoie sa stii.

Cum sa ma construiesc!

Pe tine...adevaratul tu