Care e motivul pentru care existam? Teoriile cu evoluția si religia sunt imbecile, oamenii cu siguranță au fost creați cu un scop, cel mai probabil elitele lumii care ne conduc știu adevărul.

Cand nu ai un raspuns la o intrebare ce tine de filosofia complicata a Universului si a lumii, aplica dictonul socratic "stiu, ca nu stiu nimic".

Cum zici tu de teoriile astea ca sunt imbecile, cam asa zic si altii de teoriile conspirationiste spre care faci trimitere.

Existăm pentru că ne-am născut din dragostea părinților noștri.

Acum 7 miliarde de ani intreg universul era o masa uriasa de atomi. Cineva ( in opinia mea, Dumnezeu) a produs acea explozie uriasa de energie, care a dus la producerea de galaxii, sisteme solare, gauri negre, planete si stele. Si absolut totul, in estenta este facut din atomi, diferenata de material fiind data de elasticitate. Din pacate nu cunosc problema in esenta sa iti pot explica, dar poti gasi pe Youtube. Eu cred ca bing bang, a fost decizia Lui Dumnezeu ca sa existam. Nu pot intra in detalii, pentru ca mi-ar lua extrem de mult timp sa iti explic, dar sunt foarte multu paleontologi si istorici, arheologi si fosti evolutionisti, care nu sunt de acord cu teoria lui darwin. Este fasicinat, suntem fascinanti. Doar rautatea din noi, face lumea asta sa fie oribila. Avem toate resursele si tehnologia necesara ca fiecare om sa aiba o casa, sa manance bine si sa aiba o viata decenta. Dar din pacate, lacomia ne domina pe fiecare dintre noi. Si da acele elite exista, nici macar nu mai este o conspiratie, doar in europa sunt familii vechi inca din evul mediu, care conduc din umbra. Dar si asta este un subiect extrem de complex. Eu cred ca viata este un test, si de aia unii dintre noi traim pe easy, altii pe normal, altii pe hard. Se spune ca oamenii rai isi au raiul aici, iar oamenii buni trebuie sa indure orice ar intampina. Viata este atat de scurta, peste 100 de ani nu isi va mai aduce nimeni aminte de noi. Cat de important ai fi in istoria asta a omeniri, fiecare reprezentam doar o fractiune de secunda... Domnul sa te binecuvanteze!

Din punct de vedere fizic orice scop ne-am alege tot un esec ar fi datorită naturii efemere.
Fiecare om are însă concepţia lui în ce privesc alte dimensiuni. Nu vreau să dau startul unei polemici fiindcă majoritatea refuză să scoată materia din ecuaţie. Ce scopuri avem aici, acum, sunt toti conştienţi ca sunt definite pe intervale de timp.
Scopul meu secundar este unul mobil în funcţie de coordonate spaţio-temporale ale altor persoane cu alte scopuri intersectate în acest sistem de axe.

Stii cate persoane mor in fiecare zi? 153.000. Asta inseamna in jur de 2 persoane pe secunda. Moartea nu va cere familiile, prietenii, nu va cere pe noi toti. Existenta noastra umana, toate acestea sunt temporare. Moartea este un eveniment pe care toata lumea va trebui sa il experimenteze. Toata lumea. Cosasul mortii nu tine o lista cu persoane ce nu trebuie sa moara.
Si ce se va intampla atunci cand murim? Fie vom inceta sa mai existam, fie vom continua sub o alta forma in viata de dupa. Daca o parte din noi reuseste sa indure partea de dupa moarte, care parte va fi? Nu vor fi corpurile voastre fizice, acelea raman aici. Toate posesiile noastre materiale vor ramane de asemenea, in urma. Chiar si realtiile noastre personale vor fi dezradacinate. Daca o parte din noi este posibil sa traiasca mai departe, trebuie sa fie ceva dincolo de ceea ce percepem cu simturile noastre fizice. Daca putem sa o vedem, sa o auzim, sa o atingem, sa o mirosim, sa o gustam atunci acea parte ramane aici. Cu totii suntem fiinte umane. Umanul in cele din urma va muri, dar cum ramane cu fiinta? Exista o parte din noi ce va supravietui mortii.
Nu stiu. Cred ca exista. Am speranta si credinta ca exista. Poate ca chiar percep unele dovezi ca exista. Dar tot nu stiu. Nu vei stii cu adevarat ce se afla dincolo de moarte decat cand vei inceta sa mai respiri.
Insasi natura acestui puzzle ma impiedica sa stiu adevarul complet in avans si totusi, nu pot cu adevarat sa traiesc, daca nu am un raspuns. Nici unul dintre noi nu poate.
Asa ca ne ramane doar o singura optiune: vointa noastra libera, libertatea noastra de a alege ce credem. Putem sa alegem sa credem in uitare sau putem alege sa credem in permanenta. Daca noi insine nu suntem permanenti, atunci vietile noastre pot fi umplute doar cu impermanenta. Tot ceea ce creem. tot ceea ce suntem…totul se va transforma in praf. Nimic din fiinta noastra nu va rezista. Putem exista doar pentru supravietuire, o sarcina la care in cele din urma cu totii vom esua. Dar daca traim pentru ceea ce este permanent, atunci chiar si pe calea existentei noastre muritoare, vietile noastre vor fi infuzionate de imortalitate. Fiinta noastra adevarata nu poate fi pierduta, poate doar sa fie transformata.
Vezi, adevarata intrebare din spatele aceasta alegerei aceasta: Este un motiv pentru ca existam? Existenta noastra umana are un scop? Si daca raspunsul este da, atunci acest scop trebuie sa vine din partea noastra care este permanenta. Deoarece ceea ce este mortal, nu poate oferi nici un scop. Este doar praf. Aceasta este cea mai profunda alegere umana pe care o infruntam. Traim pentru ceea ce este temporar, sau traim pentru ceea ce este permanent? Ne devotam vietile prafului… sau destinului?
Intr-o zi corpurile noastre vor muri. Casele noastre se vor narui. Persoanele dragi noua vor plange trecerea noastra in nefiinta. Povestea vietii noastre nu va mai vedea o noua pagina. Pe termen lung… toate acestea… sunt pulbere. Daca traim pentru praf, atunci praf vom deveveni. Dar cand alegem sa credem in propria noastra permanenta, castigam acces la insasi motivul pentru care existam. Ne cunoastem scopul nostru. Si in sfarsit incepem sa traim ca spirite libere ce suntem cu adevarat, in loc de cochiliile fragile care ne gazduiesc. Vedem ca nimic din ceea ce este temporar, nu poate oferi vietilor noastre semnificatie. Doar ceea ce este permanent poate. Si ce este permanent? Este ceea ce rezoneaza profund cu spiritul grozav din interiorul nostru. Adevarul. Compasiunea. Onoarea. Justitia. Pacea. Iertarea. Umilinta. Curajul. Credinta. Bunatatea.
Acea fiinta imortala ofera semnificatii vietii noastre umane. Asa ca atat timp cat existam in aceste corpuri mortale, nu suntem sedusi de praf. In loc, traim pentru ceea ce este real. Si cand corpurile noastre mor, o parte din noi va supravietui.
Corpul lui Mozart este mort. Dar muzica lui rezista.
Corpul lui Martin Luther King este mort. Dar visul lui este inca viu.
Corpul Maicii Teresa este mort. Dar darul ei de compasiune nu este mort.
Marea ironie este ca tot ceea ce achizitionam aici in lumea fizica va fi pierdut. Doar ceea ce oferă permanentului va rezista.

Realizezi ca si elitele sunt create ca noi toți si noi oamenii suntem limitați?

Eu cred ca existam cu un scop, cineva in acest univers ne-a creat ca sa traim experiente unice si de neuitat sa ne facem amintiri frumoase si mai putin frumoase si sa invatam din greselile noastre sa simtim viata la experiente maxime

Stiu ca este un raspuns lapidar dar am fost creati ca sa evoluam. Creatorul este o fiinta foarte avansata, cel mai probabil de pe o alta planeta. Nu stiu daca stii serialul Star Trek dar cred ca el este cineva in genul personajului Q de acolo. In calatoriile lui prin Univers a gasit o planeta propice vietii si a ( stiu ca suna aiurea ) provocat evolutia unui grup de maimute. Da, eu chiar cred ca ne tragem din maimute SI DEASEMENEA exista Dumnezeu. Si mai departe Creatorul a lasat la latitudinea acestor fiinte inferioare ce vor face! Poate ajung la nivelul lui de dezvoltare, poate se distrug singure laolalta cu planeta intr-un razboi nuclear sau cu cine stie ce arme peste inca 5000 de ani de evolutie de acum incolo.
De ce ne-a creat? Asa ca un experiment ca sa vada ce iese sau o distractie, cum noi aruncam cu pietre in balta ca sa vedem cercurile.

Ba, sa stii ca m-am gandit la asta si nu am fost influentat de elite, teorii si altele.

Singura concluzie la care am ajuns este ca scopul si motivul de a trai este chiar traitul insusi.
Adica posibilitatea de a experimenta.

Mi-a placut ce a zis mai sus ala cu comentariul lung despre Big Bang si poate are dreptate.

Eu zic ca Dumnezeu a aparut din nimic sau era mereu acolo si viata a inceput sa se manifeste.

Pana la urma nimeni nu poate spune cu exactitate decat Dumnezeu asta, dar ideea e ca e bine ca suntem.
Poate nu trebuie sa indeplinim un scop sau sa facem ceva speciric, dar faptul ca traim si experimentam si suntem cum vrem noi face Universul asta sa aiba sens.
Daca nu eram noi, era gol si rece.
Poate suntem un experiment la care participam voit si Dumnezeu o sa creeze un Univers si mai misto, avand experientele noastre drept referinta? Cine stie!?

E bine ca existam si ca traim. Suntem norocosi sa fim si sa avem tot ce vedem in lume si in jurul nostru.
Lasa motivul. Doar traieste plt.