Care este cauza nihilismului?

Http://cuvseraphimrose.wordpress.com/......a-moderna/
Eu nu stiu, am 12 ani, de asta ti-am dat site, daca as fi stiut ti-as fi spus eu.Am spus asta pentru ca unii cred ca mi-ar fi vai lene sa scriu si nu stiu ce scuze inventez!

Nihilismul nu este o boala ci o pozitie filosofica. Daca ti-am stricat gluma, imi pare rau.

Simplu: existenta mortii.

Naşterea lui Friedrich Nietzsche .

Nihilism
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Nihilismul (din latinescul nihil, nimic) este o poziție filozofică care susține că a fi, în special trecutul și prezentul existenței umane, nu are nicio însemnătate obiectivă, scop, adevăr comprehensibil, sau vreo valoare esențială. Nihiliștii afirmă, în general, unele sau toate din următoarele:

nu există dovezi rezonabile pentru existența unui creator sau cârmuitor suprem,
o "moralitate adevărată" nu există, și
o etică seculară obiectivă este imposibilă;

Așadar, într-un anume sens, viața nu conține adevăr și nicio acțiune nu este preferabilă oricărei alteia, în mod obiectiv.

Termenul de nihilism mai este folosit uneori ca sinonim pentru anomie, semnificând o stare de disperare față de inutilitatea existenței.[1]

Nihilismul poate fi un atac asupra unei anumite idei, mișcări sau grup; însă, este și o poziție filozofică care poate fi adoptată deschis de o persoană. Mișcări culturale cum ar Dada, Futurismul [2] sau Deconstructivismul [3], printre altele, au fost identificate de comentatori drept "nihiliste" în diferite momente și contexte. Adesea, aceasta presupune că convingerile acuzatorului sunt mai substanțiale și mai apropiate de adevăr, pe când convingerile acuzatului sunt nihiliste și prin comparație, nu au nicio valoare (sau sunt pur și simplu socotite destructive prin amoralitate).

Nihilismul este de asemenea o caracteristică atribuită unor perioade: De exemplu, Jean Baudrillard și alții au numit postmodernitatea o epocă a nihilismului, iar unii teologi creștini, precum și alte personalități religioase afirmă că postmodernitatea și multe aspecte ale modernității reprezintă respingerea lui Dumnezeu și astfel sunt nihiliste.

Nihilismul diferă de scepticism prin faptul că acesta din urmă nu respinge pretențiile de adevăr în totalitate; le respinge doar dacă acestea nu sunt susținute cu suficiente dovezi empirice. În plus, scepticismul nu ajunge neapărat la vreo concluzie în ce privește realitatea conceptelor morale și nici nu este preocupată atât de profund cu întrebări despre însemnătatea unei existențe fără adevăruri cognoscibile.

În domeniul eticii, nihilist sau nihilistic este adesea întrebuințat ca un termen derogatoriu cu semnificația de refuz total a tuturor sistemelor de autoritate, moralitate și normativitate, sau cineva care face intenționat o asemenea respingere. Fie prin refuzul credințelor acceptate anterior sau prin relativism și scepticism duse la extrem, nihilistul moral este cel ce crede că niciuna din aceste "drepturi" la putere nu este valid. Nihilismul nu numai că demite valorile morale existente, ci respinge "moralitatea" cu totul.
[modificare]

Ţăcăneala. Dorinta de a schimba randuielile lumii fara a fi opozabil cu ceva, nu cred ca are alta cauză.

Cceptarea nihilismului
Autor: Octav-Eugen POPA | Categoria: | 0 comentarii
Recomanda articolul prin: LinkedIn Facebook Email Twitter MySpace Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text

Dacă idolul său, Thomas Mann, este un „copil al romantismului", Rob Riemen este un „copil al modernismului", ambii jucîndu-se fericiţi în ograda părinţilor, neînţărcaţi, cînd toată generaţia lor se zbenguie la creşa noilor paradigme. În esenţă, autorul se uită în jur, afirmă că lucrurile au o miasmă dubioasă şi îşi ia dezgustat privirea de la „realitatea extremă" a contemporaneităţii, privind în sus, spre lumea ideilor. Riemen a rămas afară, privind soarele, cînd toată lumea s-a întors în peştera lui Platon (aşa cum observa, cu o luciditate mult mai sterilă, în opinia mea, Hannah Arendt).
Acest demers ar fi atît de util şi atît de lăudabil dacă n-ar avea la bază o premisă perfect atacabilă. În subsol, discursul lui Riemen spune: „Relativismul, nihilismul, lipsa reperelor, toate acestea sînt lucruri condamnabile, stări de boală, postmodernitatea este eminamente... REA". Or, această idee trebuie îmblînzită din start. Stadiul actual al culturii nu este neapărat o bălăceală disperată într-o apă fără fund, el poate părea astfel de la distanţă (aşa cum joaca unor copii poate părea o goană iraţională). Apropiindu-ne şi acceptînd alte direcţii filozofice, vom vedea că bălăceala este de fapt o abluţiune, un minicatharsis faţă de metanaraţiunile care îl stăpînesc din plin pe autorul nostru uscat şi solidar. Distracţia aparent abulică a copiilor va fi (pur şi simplu) un alt mod de a creşte, cu mult mai instructiv decît sufrageria idealistă a părinţilor. Lyotard vorbea nu o dată despre „paralogism" ca soi de gîndire proaspătă, ca neologism dezbărat de cadrele necruţătoare ale modernităţii. Să fie oare această revenire critică un fapt complet reprobabil?


Iată ideea faţă de care mă situez diametral opus: „Cine continuă să mai apere nihilismul e un neputincios moral". Abjurarea universală a Ideilor să fie oare un act de neputinţă? În opinia mea, să găseşti „mots de passe" (Baudrillard) într-o lume amorală este adevăratul act de bravură. Să îţi chinui existenţa pe un teren virgin şi – mai ales – să nu ai tentative de a-l pava sînt lucruri infinit mai dificile decît a marşa cu ochelari de cal pe un drum perfect trasat de bunici către o Valoare oricum intangibilă. Sprintul către un ideal e o activitate de schimbare a vitezelor (ideea e, sooner or later, să ajungi la destinaţie), or, vieţuirea în plin cîmp contemporan este un soi de renaştere, trebuie să iei totul de la capăt. Să fie organizarea unui modus vivendi mai candidă decît mersul cu destinaţie precisă şi-atunci epistemologia modernităţii, mai la îndemînă decît (re)ontologia contemporană?

Aş îndrăzni să îl numesc pe Riemen un „Lucian Blaga defazat", pentru demersul „sofianic" (receptarea dezinteresată a Sacrului) şi mirarea faţă de mister (Adevărul ca mister niciodată tangibil).

Criza si salvarea tinerilor traitori in vremea nihilismului

Postat de admin pe 10 Apr 2008 la 02:55 am | Categorii: Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Hrana duhului - cuvinte tari, texte esentiale / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Arsenie Muscalu, Pentru tineri, Portile Iadului Print

"De ce anume cred eu ca ar avea nevoie mai mult si mai mult tinerii de astazi? Mai mult decat de orice, mai mult decat de aer, cred ca ar avea nevoie de un strop de dragoste adevarata".

iisus-bunul-samarinean.bmp

Va oferim astazi un fragment pe care il socotim deosebit de important si de intaritor dintr-o conferinta din anul 2003 a parintelui protosinghel Arsenie Muscalu (slujitor pana de curand in cadrul asezamantului monahal Sfintii Imparati si Sf. Dimitrie Basarabov, de pe langa Patriarhie). Tema conferintei: [listen] Problemele tinerilor de astazi –

Ii multumim foarte mult fratelui Victor pentru osteneala transcrierii dupa file-ul audio si ii cerem scuze si pe aceasta cale pentru intarzierea mare cu care am programat si editat ceea ce a lucrat acum mai multe luni. Mentionam ca, intre timp, a aparut la Asezamantul Vasiliada si o carte cu toate conferintele sustinute de parintele Arsenie: "Faramituri duhovnicesti". Sa aveti mult folos!

p-arsenie-de-pe-coperta.bmp

"Se pare ca noi traim o vreme in care lumea, intr-o covarsitoare majoritate, incepe sa schimbe credinta in Adevar cu credinta in neadevar. Nu exista adevar, nu exista lucru in sine, nu exista stare de lucruri absoluta, acesta este in esenta crezul nihilismului asa cum l-a formulat Nietzsche in secolul al 19-lea si acesta se pare ca tinde sa devina unicul crez al lumii contemporane.
Pentru lumea contemporana totul este relativ

Adevarul este relativ; religiile toate contin parti de adevar; daca pot sa existe parti de adevar, nu exista religie revelata; totul este permis – vedeti singuri cu cata nonsalanta numeste lumea de astazi pacatele impotriva firii drept un mod de viata alternativ. Nimic nu este absolut. La originea lucrurilor se afla nimicul, ne tragem din maimuta, iar la originea lumii se afla eventual o mare explozie, big-bangul, adica… nimicul a fost un nimic atat de cumsecade incat a explodat si s-a transformat in ceva si inca ceva cu atata varietate si complexitate cata vedem in lumea inconjuratoare.

Si daca la originea lucrurilor se afla nimicul, tot nimicul, neantul, este finalitatea lor. Pentru ca moartea este un subiect evitat cu destula multa grija iar stiinta si filozofia nu ne dau nici un raspuns cu privire la ceea ce se afla in spatele ei. Ne consoleaza cel mult, cu ideea progresului infinit, cu ideea evolutiei nesfarsite, sau cu ideea perpetuarii, cu ideea nemuririi speciei. Dar toate acestea nu sunt decit iluzii, mituri, care de fapt nu sunt consolatoare pentru mine ca persoana reala care am nevoie sa simt acum si aici, in chip real si viu, consolarea, mantuirea. Iar psihologii, in marea lor majoritate, in starea aceasta pe care as numi-o jalnica, isi dau si ei concursul si ne asigura ca rezolvarea problemelor ar consta in a ne asigura un echilibru hormonal si in a ne dezvolta o gindire pozitiva: totul va fi bine, totul va fi bine… Neajunsul este ca se termina cu moartea.

Acesta este crezul pe care se pare ca l-a imbratisat intr-o covarsitoare majoritate lumea contemporana si acestea sunt parte din consecintele lui. Si nenorocirea este ca pe acesta il ofera lumea contemporana tinerilor ei. De cind ei incep a deschide ochii intelegerii pe lumea aceasta, ucigandu-i din fasa – cum se zice – inselandu-i, prezentindu-l ca pe ceva definitiv stabilit, ca pe ceva de autoritate absoluta, profitind de faptul ca tinerii mai pastreaza in general ceva din inocenta copilariei si sunt usor de inselat. Inselaciunea consta in aceea ca, asa cum am spus, sunt prezentate drept comandamente ale ratiunii, drept fapte sau adevaruri stiintifice de autoritate absoluta niste simple speculatii filozofice, niste simple teorii stiintifice care se schimba cu moda si cu vremea, niste simple ipoteze sau presupuneri, care nu au un temei mai greu decat libera alegere a omului, optiunea personala a vreunui filozof sau savant. Un mare fizician a lumii contemporane a fost intrebat odata ce spune stiinta despre univers – este inchis sau deschis? Iar el, cu o sinceritate nu lipsita de ironie, a raspuns: "Nu pot sa concep decat un univers deschis pentru ca… sufar de claustrofobie".

Ceea ce vreau sa spun este ca le este rapita tinerilor libertatea de alegere, sau sunt influentati in mod decisiv in alegerile lor, ascunzandu-li-se cumva aceste stari de lucruri sau prezentandu-li-se lucrurile intr-un mod necinstit, ajungand asa ca altcineva sa faca alegerea in locul lor. Nu spun ca totul in filozofie sau in stiinta ar fi la bunul plac, ar tine de optiunea personala a unui filozof sau a unui savant. Ceea ce vreau sa spun este ca problemele de capetenie ale vietii, problemele de capetenie ale existentei, intrebarile fundamentale, trebuie sa-si primeasca raspunsul prin libera alegere a fiecarui om, fie tanar, fie batran, fie filozof, fie analfabet, fie savant, fie nestiutor in cele ale stiintei, si nu are nimeni dintre oameni dreptul sa ingradeasca sau sa stirbeasca aceasta libertate de optiune nici macar in numele vreunei pretinse autoritati a ratiunii sau in numele unei pretinse autoritati stiintifice.

Intinderea ratiunii umane dincolo de limitele spiritului intrebator, pretentia ei de a da raspunsuri absolute, constituie o extrapolare nelegitima. De altfel, in privinta crezului nihilismului – nu exista adevar, nu exista stare de lucruri absoluta – inselaciunea si contradictia nu sunt greu de observat. Daca nu exista adevar atunci nici afirmatia ca nu exista adevar nu este adevarata; daca nu exista stare de lucruri absoluta atunci nici afirmatia ca nu exista stare de lucruri absoluta nu este absoluta. Si iata-ne pe nisipuri miscatoare, ne invartim in cerc iar cercul este unul al nebuniei, al dementei, este unul generator de nebunie.

Ce se intampla cu sufletul unui tanar, care in prospetimea lui este insetat de adevar, de absolut, de frumusete? Din pacate, daca a fost amagit sa subscrie la crezul nihilismului, daca s-a strecurat in sufletul lui aceasta otrava, el va incepe sa alunece pe panta razvratirii, a blazarii, a nepasarii, a dementei manifestata printr-un trio ucigator de suflet: sex, droguri, violenta, sfarsind in deznadejdea cea mai de pe urma si de multe ori in sinucidere.

icon-of-merciful-love.jpg
De ce anume cred eu ca ar avea nevoie mai mult si mai mult tinerii de astazi?

Mai mult decat de orice, mai mult decat de aer, cred ca ar avea nevoie de un strop de dragoste adevarata. Dar si aici apar confuzii, si aici este primejdia unor amagiri care nasc dupa aceea dez-amagiri si lasa sufletele ranite si pustiite. Multe lucruri inteleg oamenii sub numele de dragoste, dar eu cred ca una singura este dragostea adevarata: dragostea Lui Hristos, dragostea cu care a iubit Hristos si dragostea aceea care Il are pe El ca temei al ei. Numai aceasta este nemuritoare, este desavarsita, este de nezdruncinat, este atotcurata, este infinita, in stare sa sature setea fara de masura, setea infinita de dragoste a sufletului unui tanar.

Noi numim dragoste si dragostea parintilor fata de copiii lor, si dragostea copiilor fata de parinti, si dragostea pe care si-o poarta sotii unul altuia intr-o casnicie, si dragostea care se naste intre doi tineri care se iubesc si vor sa se casatoreasca, si aici este vorba de o dragoste fireasca, legitima, dar dragostea aceasta nu este de ajuns ca sa sature sufletul omenesc. Chiar daca nu am lua in seama faptul ca multe familii sunt intr-o stare de tulburare, de dezbinare, (sotii se cearta intre ei, copiii sunt raniti sufleteste si lipsiti de caldura dragostei pe care ar trebui sa o ofere caminul familial), chiar daca ne-am gandi ca doi tineri ar reusi sa pastreze curata dragostea lor, nemurdarita de pacate trupesti care intotdeauna – o spun de multe ori si o simt tinerii insisi – nu fac decat sa intunece frumusetea, limpezimea si curatia relatiei lor ducind la slabirea ei; deci chiar daca tinerii ar birui pacatele trupesti si dragostea lor s-ar implini intr-o casnicie fericita, totusi dragostea aceasta daca nu Il are si pe Hristos nu il va putea sustine, nu il va putea hrani pe om decat cel mult pana la mormint. Moartea desparte pe parinti de copii, oricat de curata, oricat de puternica ar fi fost dragostea fireasca pe care si-au purtat-o unii altora, desparte pe copii de parintii, desparte pe soti unul de altul, dragostea omeneasca fireasca nu are putere sa treaca dincolo de mormant, este neputincioasa in fata mortii. Or dragostea Lui Hristos, dragostea care Il are pe El ca temei al ei biruieste moartea, trece si dincolo de moarte; in Hristos care a biruit moartea dragostea aceasta trece si dincolo de moarte multumind pe deplin sufletul omenesc.

Numim dragoste si dragostea pe care si-o poarta si doi prieteni, dragostea pe care se intemeiaza o prietenie omeneasca, dar si aici, pe linga temeiurile firii, care am vazut mai inainte ca nu au putere sa sustina dragostea decat pana la mormint – iar acolo, in fata mormantului dragostea aceasta daca nu Il are pe Hristos ramine fara mangaiere, lasand in suflet gol si pustiu - deci pe langa temeiurile firii exista si alte temeiuri inca mult mai subrede, decat acestea. Unul iubeste pe prietenii sai pentru ca este iubit, adica egoismul este temeiul dragostei lui. Altul iubeste pentru ca este cinstit, adica slava desarta este temeiul dragostei lui. Altul iubeste pentru ca i s-a facut un serviciu oarecare. Altul iubeste pe temeiul vecinatatii. Altul pe temeiul tovarasiei, la o afacere reusita sau la petreceri. Dar cat de amagitoare, cat de usor de zdruncinat este dragostea care are asemenea temeiuri si inca se numeste cu numele dragoste, putem vedea, cum spune Sf. Ioan Gura de Aur intr-o omilie a lui, din pricinile care fac din prieteni dusmani si se termina cu dragostea aceasta, se intrerupe legatura intre cei care ziceau ca se iubesc, daca se isca intre ei insulte, pagube de bani, clevetire, invidie, dragoste de slava desarta sau altele asemanatoare.

Dragostea de prieteni care Il are pe Hristos ca temei al ei nu este asa. Dragostea aceea este de nezdruncinat. Cel care iubeste pe prietenii sai cu dragostea lui Hristos nu inceteaza niciodata sa iubeasca. Cel care iubeste pe prietenul sau asa cum a iubit Hristos continua sa-l iubeasca, chiar daca prietenul sau il insulta, chiar daca il vorbeste de rau, chiar daca i-ar produce vreo paguba materiala, pentru ca si Hristos tot asa a iubit. A iubit pe cei care Il ocarau, pe cei pe care Il vorbeau de rau, pe cei care i-au rasplatit cu otet si cu fiere si cu rastignire in schimbul nenumaratelor binefaceri.

Deci de nimic nu are nevoie sufletul unui tanar mai mult decat de dragoste adevarata. De dragoste si de adevar. De adevar, dar nu de adevarul stiintific sau filozofic, nu de predici despre adevar, ci de martori vii ai Adevarului Celui Viu si Intrupat al Lui Dumnezeu, martori vii care sa-i convinga pe tineri prin cuvantul si prin viata lor de frumusetea Adevarul Celui Viu. Martori vii in care sa locuiasca Insusi Adevarul Cel Viu si Intrupat al Lui Dumnezeu si care sa le arate tinerilor pe Acesta prin viata lor. Aici insa ajungem la o alta problema a lumii contemporane, care se rasfrange in primul rind asupra tinerilor. A da marturie despre dragoste si despre adevar este un lucru infricosator. Viata unui martor viu al dragostei dumnezeiesti si al adevarului dumnezeiesc trebuie sa fie straina de orice urma de egosim, de orice urma de mandrie, de orice urma de slava desarta, de orice urma de invidie, de orice urma de gelozie, de orice urma de rautate, de orice urma de necuratie si de impatimire fata de placerile trupesti. Viata unui astfel de om trebuie sa fie ca o melodie, in care nu trebuie sa se auda nici cea mai neinsemnata nota falsa, nimic nu trebuie sa sune a gol; tinerii sunt foarte sensibili la demagogie, la fatarnicie. A vorbi despre virtuti inalte fara a le practica duce la necredinta. Problema lumii contemporane care se rasfrange asupra tinerilor este lipsa sau imputinarea, fara masura as zice, a acestor martori vii ai adevarului si ai dragostei dumnezeiesti - imputinare semnalata de catre toti parintii duhovnicesti, traitori in ultimile decenii.

inger-sprijinind-tanar-cazut.bmp
Ce este de facut?

Eu nu pot decit sa ii indemn pe tineri mai intai sa lupte sa-si pastreze o prospetime sufleteasca, o prospetime a cautarii, sa nu se multumeasca cu solutii de-a gata, sa cerceteze indelung, sa se intrebe cu multa grija. Pentru ca se pare ca este propriu acestei varste aceasta neliniste adanca, fiintiala, aceasta cautare a identitatii, ea are se pare mai multa prospetime decat la orice alta varsta.

Si pentru ca ne propunem sa privim problema in chip dogmatic, adica… in lumina mantuitoare a Celui de Sus, as spune ca aceasta este si marturia pe care ne-o ofera aceasta lumina mantuitoare a Celui de Sus cu privire la conditia tanarului. Vedeti, in Sfintele Evanghelii doar despre un tanar se spune ca l-a intrebat pe Domnul in adevar: "Ce bine sa fac ca sa mostenesc viata cea vesnica?" Cunoasteti toti, cred, intamplarea cu tanarul bogat din Evanghelie. Au intrebat si altii, a intrebat si invatatorul de lege acelasi lucru, dar el nu a intrebat ca sa afle, ci a intrebat ca sa ispiteasca. Au intrebat cumva si fariseii si carturarii, i-au zis Mantuitorului: "Pina cand ne scoti sufletul? Daca Tu esti Hristosul spune-o pe fata". Dar nu au cerut raspuns ca sa afle ci au cerut ca sa aiba de ce sa-L invinuiasca. Au intrebat si multimile: "Ce sa facem ca sa facem lucrarile lui Dumnezeu?", dar si ele nu cautau raspuns, ci cautau, cum le-a spus Domnul, mancarea cea pieritoare. Despre tanarul bogat insa spune Evanghelia ca Domnul L-a iubit. Tanarul a intrebat: "Ce bine sa fac ca sa am viata cea vesnica?" si Domnul i-a insirat poruncile Decalogului, intr-o sinteza a lor. Iar el a zis: "Toate acestea l-am pazit din tineretile mele. Ce imi mai lipseste?". Vedeti nevoia adanca a sufletului lui, cautarea identitatii – "ce-mi mai lipseste, cum sa ma implinesc?". Si atunci ne spune Evanghelia ca Domnul a privit cu dragoste la el, deci el avea aceasta sinceritate a cautarii, si i-a spus: "Daca voiesti sa fii desavirsit, du-te si vinde toate cate le ai si le imparte saracilor si apoi, luandu-ti crucea ta, vino si urmeaza Mie". Pentru tineri e de luat aminte si ceea ce urmeaza. Tanarul s-a intristat pentru ca avea multe avutii, n-a primit raspunsul Domnului. Proprie tineretii este deci aceasta prospetime a cautarii, dar tot proprie tineretii este si o tarie a ispitelor. Ispitele au o mult mai multa putere de seductie la varsta aceasta.

Sa stiti ca si Domnul de aceea a ales sa biruiasca intreita ispitire din pustiu la varsta de 30 de ani – o tinerete implinita – pentru ca la virsta aceasta taria ispitelor intrece orice masura pe parcursul vietii omenesti. A biruit Domnul intreita ispitire in care se cuprinde toata ispita: ispita placerii – "zi acestor pietre sa se faca paini"; ispita mandriei, a slavei desarte -"arunca-Te de aici jos" si ispita iubirii de arginti, a impatimirii fata de lucruri – "toate acestea Ti le voi da, slava lumii si bogatiile ei, daca vei cadea si Te vei inchina inaintea mea". Deci proprie tineretii este si aceasta tarie a ispitelor si aici este de luat aminte. Ii indemn pe tineri sa pastreze aceasta prospetime a cautarii, sa nu o lase innabusita in pacate trupesti, in distractii prostesti si nebunesti. Sa nu o lase inecata si otravita de ideile pe care le propaga nihilismul.

Dar nu ii indemn pe tineri numai atat, ma gandesc ca lor le este spre mingaiere si o pilda pe care o rosteste Domnul si care, in aparenta, nu ar avea nici un fel de legatura cu problemele generatiei tinere:

merciful-love.JPG
Pilda lucratorilor tocmiti la vie

Si as vrea sa va citesc mai intai pilda pe care o socotesc o pricina de indestulatoare mangaiere pentru tineri: "Imparatia cerurilor este asemenea unui om stapin de casa, care a iesit dis-de-dimineata sa tocmeasca lucratori pentru via sa si, invoindu-se cu lucratorii cu un dinar pe zi i-a trimis in via sa, si iesind pe la ceasul al 3-lea (adica 9 dimineata) a vazut pe altii stand in piata fara lucru si le-a zis acelora: mergeti si voi in vie si ce va fi cu dreptul va voi da. Iar ei s-au dus. Iesind iarasi pe la ceasul al 6 -lea si al 9-lea a facut tot asa. Iesind pe la la ceasul al 11-lea a gasit pe altii stand fara lucru si le-a zis: De ce ati stat aici toata ziua fara lucru? Zis-au Lui: Fiindca nimeni nu ne-a tocmit. Zisa lor: Duceti-va si voi in vie si ce va fi cu dreptul veti lua. Facandu-se seara stapanul viei a zis catre ingrijitorul sau: Cheama pe lucratori si da-le plata incepand de la cei din urma pana la cei dintai. Venind cei din ceasul al 11-lea au luat cate un dinar si venind cei dintai au socotit ca vor lua mai mult dar au luat si ei tot cate un dinar. Si dupa ce au luat carteau impotriva stapanului casei zicind: Acestia de pe urma au facut un ceas si i-ai pus deopotriva cu noi care am dus greutatea zilei si arsita. Iar el raspunzand a zis unuia dintre ei: Prietene, nu-ti fac nedreptate oare nu te-ai invoit cu mine un dinar? Ia ce este al tau si pleaca. Voiesc sa dau acestuia de pe urma ca si tie. Au nu mi se cuvine mie sa fac ce voiesc cu ale mele sau ochiul tau este rau pentru ca eu sunt bun? Astfel vor fi cei pe pe urma intii si cei dintii pe urma ca multi sunt chemati dar putini alesi" (Matei 20, 1-16).

Ce legatura ar putea sa aiba pilda aceasta cu problemele tinerei generatii? Chiar daca se pare ca traim ceasul al 11 -lea al istoriei, chiar daca pe tinerii lumii de astazi nimeni nu i-a tocmit (sunt ai nimanui, sunt orfani, nu vad nicaieri un exemplu de virtute, lumea nu le ofera nici un ideal de adevar, de frumusete, traim in mijlocul unei decaderi cumplite), [ei] sa aiba incredere, sa aiba nadejde, ca iata, stapinul casei cauta si in ceasul al 11-lea lucratori pentru via sa! Si ceea ce poate parea un dezavantaj – tinerii de astazi au puterile sufletesti si fizice slabite, nu sunt ca tinerii generatiilor de secole in urma, se pare ca lucrarea lor duhovniceasca este neinsemnata (au cartit cei din ceasul intai si au zis: Acestia din urma au facut abia un ceas = o lucrare de nimic, de un ceas)…; chiar daca lucrarea lor ar parea sa fie neinsemnata pentru ca puterile lor sufletesti si fizice sunt subrezite, sa nu se teama! Caldura vointei lor, caldura dragostei cu care vor raspunde chemarii va implinii lipsa lucrarii si vor fi socotiti asemenea cu cei dintai.

Iata, vedeti, cei dintai prin ceeea ce ar fi putut sa le fie un avantaj si-au agonisit pierzare, unii pentru ca s-au tocmit cu stapanul viei, au lucrat lui Dumnezeu pentru rasplata si-au pus nadejdea in lucrarea lor, avand o zi intreaga inainte (vom lucra mult, meritam rasplata) si atunci stapanul ii primeste dupa dreptate: "Ia ce este al tau si pleaca. Tu nu M-ai dorit pe mine, ai dorit dinarul – iata ai dinarul si pleaca." Parintii Bisericii spun ca aceasta – "ia ce este al tau si pleaca" - inseamna o condamnare la chinurile vesnice, inseamna rupere pentru vesnicie de Dumnezeu. Deci ceea ce ar parea sa fie dezavantaj pentru tinerii de astazi poate sa devina temei de mantuire, pentru ca, intr-adevar – repet ce am spus – caldura dragostei, marimea de suflet cu care vor raspunde chemarii, fara a nadajdui in lucrarea lor, va implini locul lucrarii si li se va face parte cu cei dintai, ba inca ei cei din urma vor putea sa fie cei dintai dupa cuvantul Evangheliei".

Spleen-ul.

Spleen-ul? Spleenul nu naşte nihilism, doar disperare.

Ți-am copiat niște prostii de pe net privind nihilismul!
Care este cauza nihilismului? Răspuns = lipsa de minte!

Stiu doar cretinismul, nihilismul e mai abscons

Optimismul scazut.