Care este diferența dintre un pirotehnist şi un artificier?

Pirotehnia e știința folosirii materialelor capabile de a suporta reacții exotermice auto-conținute și auto-susținute pentru producerea de căldură, lumină, gaz, fum și/sau sunet. Pirotehnia include fabricarea chibriturilor, artificiilor, lumânărilor cu oxigen etc. Individualii responsabili cu depozitarea sigură, manevrarea și funcționalitatea dispozitivelor pirotehnice se numesc pirotehnicieni.
În România, în conformitate cu Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive, republicată în 2014, prepararea, producerea, procesarea, experimentarea, deținerea, tranzitarea pe teritoriul țării, transmiterea sub orice formă, transferul, transportul, introducerea pe piață, depozitarea, încărcarea, încartușarea, delaborarea, distrugerea, mânuirea, comercializarea și folosirea materiilor explozive (explozivii de tipul amestecuri explozive, emulsii explozive, mijloace de inițiere, fitile detonante, fitile de siguranță, fitile de aprindere, capse electrice, capse pirotehnice, tuburi de șoc, relee detonante, inclusiv explozivii de uz civil și articolele pirotehnice) se pot realiza numai de către persoane juridice sau fizice autorizate.


Minerul (ortacul, băieșul) este angajatul care lucrează în ramura mineritului și contribuie la extragerea minereurilor. După activitatea pe care o desfășoară și după gradul de calificare poate fi:
inginer minier, mecanic și electric
maistru minier
artificier; acesta manipulează explozivi uzuali (dinamita, astralita)
o echipă de lucrători minieri este compusă din:
minerul (șeful de echipă)
ajutorul minier
vagonetarul
la întreținerea lucrărilor miniere sunt:
electricianul de mină
mecanicul de la mașina de extracție
mecanicul de mină
mecanicul de locomotivă
muncitorii de la transport
vidanjorii.

Din cauza muncii în condiții grele din subteran, majoritatea minerilor sunt bărbați, cazuri de excepție când în mină au lucrat în trecut femei și copii, care primeau salarii mai mici.
Pentru tracțiunea vagoneților era folosit în trecut calul care orbea în subteran. Numai în bazinul Ruhr erau folosiți în minele de cărbuni 8000 de cai, încă în anul 1956 fiind folosiți 400 de cai pentru transport. Caii din subteran se îmbolnăveau de pneumoconioze (boli pulmonare) mai rar ca minerii, însă din cauza diferențelor de temperatură de la subteran la suprafață se răceau frecvent și aveau probleme oculare. In Germania ultimul cal de mină a fost scos din subteran la data de 22 iunie 1966, după o perioadă de 12 ani.
Azi numai în „America Latină" lucrează în mină femei și copii, în Europa începând din secolul XIX s-a interzis munca în mină a femeilor și copiilor.