Care este sensul vieţii? 
De câte ori s-a pus această întrebare... Ştiu, de multe ori. Motivul pentru care o pun acum este că am găsit două răspunsuri contradictorii, ambele provenind de la nişte nume de răsunet. Freud spune că în momentul în care un om începe să se întrebe despre sensul vieţii, acel om este bolnav. Prin contrast, Karl Jaspers scrie că un om nu devine cu adevărat serios până nu se confruntă cu întrebarea. Care credeţi că are dreptate? Sau, mai bine spus, unde ar trebui să ne poziţionăm noi?
Eu cred ca Freud avea,dar cuvantul "bolnav" e cam mult spus.
Pana sa citesc toata intrebarea si cele doua variante citisem doar "care este sensul vietii?" si mi-a venit direct in minte sa raspund in concordanta cu ce a zis Freud.
Adica,afli sensul vietii sau macar o fractiune din el,numai in momentele cand nu te gandesti care o fi sensul vietii.
Sunt multi artisti care spun ca atunci cand incepi sa te gandesti prea mult la ce vrei sa creezi si sa iti imaginezi chestii in mintea ta,sa te gandesti prea mult,atunci nu mai esti deloc productiv.
Inspiratia vine de nicaieri,cand te astepti mai putin.
Deci mintea,daca stii sa o folosesti,poate sa fie cel mai bun instrument,daca e in armonie si cu ce simti.
In caz contrariu,daca nu controlezi tu gandurile(nu poti controla ce ganduri iti vin in minte, dar poti controla caror ganduri le dai atentie si caror ganduri nu le dai)poate sa iti ucida linistea si frumusetea vietii pentru ca auzi constant acea voce a dubiului interior care te face sa crezi ca orice faci in momentul ala nu e bine.
Cred ca foarte multi oameni, indraznesc sa spun chiar majoritatea, se confrunta cu acest gand.
E in regula sa ne intrebam ocazional care e sensul vietii, dar sa nu lasam acest gand sa ne momeasca in varteje si rataciri filozofice.
Ar trebui pur si simplu sa ne traim viata pentru ca totul vine de la sine.
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Răspunde
Suntem constienti ca majoritatea lucrurilor care ne inconjoara nu au un scop obiectiv, ci doar exista. Spre exemplu, cand te-ai intrebat ultima care e scopul unui muc de tigara aruncat pe strada?
O cauza produce un efect. Nu inseamna ca scopul cauzei este sa produca acel efect.
Răspunde 
Eu cred ca nu are rost sa cautam raspunsul intrebarii pentru ca pierzand vremea sa cautam raspunsul pierdem din vedere aspectul frumos al vietii.
Fiecare sa isi faca viata dupa propriul sens.
Depinde din ce paradigma vrei raspunsul.
1. Evolutionista: sa te reproduci si sa iti cresti odraslele
2. Iudeo-crestina: sa respecti legile si sa ajungi in rai
3. Budista: sa te reincarnezi pana nu mai e nevoie sa te reincarnezi
4. Hedonista: orice faci sa inceapa cu o erectie
Intrebarea asta suna foarte mistic si e des rerumegata... dar adevarul e ca e simpla, depinde prin ce chelari de cal vrei sa vezi raspunsul, eu personal il prefer pe al lui Frankl.
Nu exista nici un sens,scop al vieti,si eu ma confruntam cu asta,doar noi prin ratiunea noastra putem da sens vieti, intelelegi nu trebuie sa urmezi pe nimeni, e alegerea ta, scopul meu este
1, sa ajung la 60 kg
2, sa fac culturism
sa manc sanatos, sa vad de sanatatea mea
3, sa vad de bani ca fara ei chiar ca ajung la 60 de kg repede
4, sa ascult https://www.youtube.com/watch?v=2OEL4P1Rz04&t=3995s
5,sa invat chesti diverse, sa ma dezvolt, sa ascult de critici ca sa invat
6, sa fac acele calatori
pentru mine nu exista locuri, eu incerc sa le fac pe toate dar si sa ma implic la modul serios
Care este sensul vietii?
Raspuns: A.
De ce A? In ce scop A? La ce foloseste A?
Raspuns: B.
De ce B? In ce scop B? La ce foloseste B?
S.a.m.d.
Este doar o intrebare. Importanta ce e drept. Dar nu trebuie sa ne catalogam in functie de aceasta intrebare.
Fiecare are propria definitie pentru sensul vietii, pentru ca este data de creierul nostru, care este... problematic si accepta sau nu accepta diferite puncte de vedere.
Asa ca... fiecare cu al lui 
E, prea eşti indiscret 
Glumesc. Sigur că am şi eu o părere. Cred că adevărul este undeva la mijloc; cum spunea cineva mai sus, să ne punem ocazional întrebarea, dar să nu devenim obsedaţi de ea (cum a fost Tolstoi, de exemplu). Dar tu ce crezi?
Cred ca viata se traieste.
Intrebarile acestea le-as lasa altora.
Cum zicea cineva mare, ce repede se face tarziu in viata. Asa ca, cum zicea altcineva tot mare, daca nu traiesti la timp, nu vei mai trai niciodata (sentimentele), e momentul sa te apuci sa traiesti si sa nu iti pierzi timpul cu intrebari care nu au raspuns clar.
De secole problema sensului şi a valorii vieţii este dezbătută de filosofi. Mă îndoiesc că toţi aceştia nu şi-au trăit vieţile din cauză că au dezbătut probleme filosofice. Poate or fi fost şi de ăştia, dar nu toţi. Eu cred că se poate face şi una şi alta, adică să fii şi filosof, şi să-ţi trăieşti şi viaţa ca oricare altul. Depinde de vocaţia fiecăruia.
Bine Johnny Bravo.
Dar revenind la noi astia muritorii, ai de ales: iti traiesti tineretea si la batranete filosofezi sau iti pierzi viata in filosofie.
E alegerea ta.
Sensul vietii nu cred ca putem sa-l conceptualizam fiindca nici macar viata nu am reusit. Orice om ori are dreptate ori se inseala dar niciunul nu poate fi sigur.
Freud lua cocaina si visa la ma-sa. Oare pe cine ar trebui sa credem ce zici?
"Care este sensul vieţii?" e o intrebare serioasa care merita atentie si cand omul are parte de bine.
Nu cred ca exista un raspuns la aceasta intrebare, chiar Einstein inainte sa moara lucra la relativitatea vietii.
Lucra Einstein la relativitatea vieţii? Poţi să dezvolţi? Mai concret, ce anume făcea, ce vroia de fapt să afle?
De ce viața ar trebui să aibă un sens? Ea pur și simplu este și atât. Orice alt răspuns e doar fabulație a unora pentru a își face existența mai ușor de tolerat.
Cine își pune întrebarea asta nu e nici bolnav, nici cu adevărat serios. E doar un om care are o întrebare care stârnește talentul creator de procese fizico-chimice al creierului.
În opinia mea, singurul sens al vieții e înainte cu curaj și nădejde. Pentru că dacă tot ai "bătut" probabilitățile de a nu exista, măcar să îți construiești o iluzie frumoasă.
Înainte cu curaj, da. Sau, tot înainte dârz şi hotărât. Cam asta ar fi varianta cea mai naturală. Uite, mă gândeam la cealaltă întrebare a mea. Dacă ne punem problema sensului vieţii ocazional, nu numai că nu e rău, dar poate fi chiar constructiv. Dar, ce s-ar întâmpla dacă toţi am fi preocupaţi obsesiv cu asfel de gânduri, cum a fost Tolstoi în partea a doua a vieţii, ce s-ar alege de lumea asta? Nu s-ar mai construi nimic, nu s-ar mai realiza nimic; ne-am cufunda toţi într-o tristeţe iremediabilă. Îl apreciez pe Tolstoi. Romanele lui sunt printre cele mai bune care s-au scris vreodată. Dar cr s-a întâmplat cu el, nu ştiu.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
