Care sunt temperamentele cu care se potrivește cel mai bine un coleric?

Sangvinic sau alt coleric as spune ca este combinatia ideala, insa depinde ce intelegi tu prin potrivire pentru ca daca vorbim despre prietenie sau relatii de munca, se poate intelege cu oricare dintre cele 4 in functie de ceea ce are nevoie la momentul respectiv.

Câtă ignoranță.

Treaba e mai complicata decat atat. Temperamentele astea nu-s scrise in stele si chiar daca descriu predispozitia unui individ sunt doar o parte din poveste. Ai o gramada de alte potriviri de analizat la nivelul trasaturilor de personalitate/ preferintelor pana sa poti da o judecata.

In plus contextul poate schimba tot. Strict in paradigma temperamentulor posti zice alt coleric sau un sangvinic dar in realitate e complet irelevant.

Conform psihologiei citez :
,, Colericul este predominant extravert, instabil, excitabil, reactiv, impulsiv si foarte activ. Consuma o mare cantitate de energie nervoasa, se implica in activitate cu mult entuziasm, dar acest consum nervos excesiv il conduce la epuizare, caderi nervoase sau chiar depresii. Nu suporta activitatile monotone, statice, orientat spre schimbare, dornic sa se conduca si sa se impuna. " am incheiat citatul.

Merg pe ideea "colericul face casa buna cu cel domol". Este universal cunoscut faptul ca extremele se atrag, ajungandu-se la un numitor comun. Regula asta nu este perfecta, dar este functionala. La mine a functionat foarte fain. Eu sunt cel zbuciumat, cel care actioneaza sub impulsul momentului, iar ea este cea calma, cerebrala si rabdatoare. Dar, exista ceva subtil. Daca cel cu temperament vulcanic nu are o urma de calcul cerebral care poate fi speculata si usor modelabila... totul este degeaba. Adica, circ ieftin si timp pierdut.

Această doctrină prezintă importanță doar pentru istoria științei, ea nu mai este medicină sau psihologie.[4] Deja în anii 1850 teoria celor patru temperamente clasice era privită drept depășită.[4]

Această doctrină a fost contestată de Andreas Vesalius la mijlocul secolului al XVI-lea și remarcată critic de Paracelsus în același secol și a fost mai mult erodată în prima jumătate a secolului al XVII-lea de către William Harvey. Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ideea a fost considerată cu totul depășită și apărată doar de excentrici. Actualmente este o doctrină protoștiințifică demult depășită iar medicina modernă s-a distanțat complet de astfel de speculații fără temei.[5][6][7][8]

4. Marks, David F.; Murray, Michael; Evans, Brian; Estacio, Emee Vida (13 mai 2015). „16 Illness and Personality". Health Psychology: Theory, Research and Practice. SAGE Publications. p. PT555. ISBN 978-1-4739-2758-2.
5. Lagay, Faith (1 iulie 2002). „The Legacy of Humoral Medicine". AMA Journal of Ethics. American Medical Association (AMA). 4 (7). doi:10. 1001/virtualmentor.2002.4.7.mhst1-0207. ISSN 2376-6980.
6. Patwardhan, Bhushan; Mutalik, Gururaj; Tillu, Girish (2015). „Evolution of Medicine". Integrative Approaches for Health. Elsevier. pp. 27–52. doi:10. 1016/b978-0-12-801282-6.00002-4.
7. „Humoral Theory". Contagion - CURIOSity Digital Collections. Harvard University. 26 martie 2020. Accesat în 8 mai 2023.
8. Bos, Jacques (15 iunie 2009). „The rise and decline of character: humoral psychology in ancient and early modern medical theory". History of the Human Sciences. SAGE Publications. 22 (3): 29–50. doi:10. 1177/0952695109104422. ISSN 0952-6951.