Ce credeti despre Apocalipsa? Despre prezicerile lui Sfantul Ioan Teologul? Credeti ca sunt aproape evenimentele descrise in ea?

Traim vremurile apocaliptice.Nu numai ca suntem aproape ci suntem in toiul evenimentelor scrise in ea.Vedem ca semnul fiarei(cip-ul) este primit de milioane de oameni.Ne putem astepta oracand sa fim obligati sa il primim.

Lumea si liderii lumii vorbesc deja despre depasirea crizei financiare. Va fi sau nu va fi, vom vedea. Dar altceva cred ca trebuie sa remarcam, si anume: dupa fiecare criza importanta, s-a constituit un ORGANISM care pe viitor sa preintampine repetarea acelor crize.

Dupa primul Razboi Mondial s-a constituit Liga Natiunilor. Dupa al doilea Razboi Mondial s-a constituit Organizatia Natiunilor Unite - ONU. Dupa nu stiu ce, s-a constituit NATO.

Tin ziarul intr-o mana si Biblia in cealalta, ca sa vad cam pe unde suntem... Cu ceva vreme in urma, ONU a acordat NATO drept de actiune oriunde pe planeta, in numele pacii. Cand am citit in ziar stirea cu ONU - organizatie pentru pace, care da puterea sa catre NATO - organizatie militara, nu am putut sa nu iau repede Biblia si sa citesc versetul din Apocalipsa cu Fiara si Balaurul.

Oare cum era textul acela din Apocalipsa: "Fiara pe care am vazut-o [...] Balaurul i-a dat [Fiarei] puterea lui si scaunul lui si stapanire mare. [...] Si tot pamantul s-a minunat mergand dupa fiara. Si s-au inchinat balaurului, fiindca i-a dat fiarei stapanirea; si s-au inchinat fiarei, zicand: Cine este asemenea fiarei si cine poate sa se lupte cu ea?" (Apocalipsa 13)

Eu nu fac interpretari ale Apocalipsei, ci doar ma gandesc cu uimire la ce se intampla.

Dar m-am bucurat cand am citit mai departe: "Am vazut ca o mare de cristal, amestecata cu foc, si pe biruitorii fiarei si ai chipului ei si ai numarului numelui ei, stand in picioare pe marea de cristal si avand alautele lui Dumnezeu. Si ei cantau Cantarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, si cantarea Mielului, zicand: Mari si minunate sunt lucrurile Tale, Doamne Dumnezeule, Atottiitorule! Drepte si adevarate sunt caile Tale, Imparate al neamurilor!" (Apocalipsa 15)

Din pacate pacatul a ajuns la loc de cinste. Oamenii sunt hulitori de Dumnezeu.Tu nu vezi cum reactioneaza la orice cuvant sau intrebare despre Dumnezeu? Tocmai din pricina neascultarii Dumnezeu ingaduie atata suferinta si ei in loc sa se pocaiasca de pacatul lor, dau vina tot pe Dumnezeu.Noi in dreptul nostru trebuie sa avem o relatie personala cu Dumnezeu prin rugaciune,prin citirea Cuvantului, prin umblarea noastra in fapte bune, si in ziua aceea El ne promite ca ne va pazi de ceasul incercarii care are sa vina peste lumea intreaga.Numai bine.

Tu, ce-ai patit? Ai dormit pe 21 mai si acum iti construiesti propria Apocalipsa?

De fapt, tot ce este scris în Biblie este adevărat și se va întâmpla întocmai.

Profetia Sfantului Nil Atonitul, despre Antihrist si sfarsitul lumii

Pe la anul 1900, mergand spre jumatatea mileniului al optulea de la facerea lumii, acesta se va schimba si se va face de nerecunoscut. Cand se va apropia vremea venirii lui Antihrist, se va intuneca mintea omului de toate patimile cele trupesti ale curviei, si foarte mult se va inmulti necredinta si faradelegea. Atunci omul va deveni de nerecunoscut, schimbandu-se fetele oamenilor, si nu se vor mai cunoaste fetele barbatilor de ale femeilor, pentru nerusinata imbracaminte si a parului din cap.

Oamenii din vremea aceea se vor inrai ca niste fiare salbatice, fiind inselati de Antihrist. Nu vor da respect parintilor si celor mai batrani, iar dragostea va pieri. Pastorii crestinilor, arhierei si preoti vor fi oameni cu slava desarta, afara de prea putini, cu totul nerecunoscand calea din dreapta de cea din stanga. Atunci se vor schimba obiceiurile si traditiile crestinilor si ale Bisericii.

Curatia va pieri de la oameni si va stapani faradelegea. Minciuna si iubirea de argint vor ajunge la cel mai inalt grad si va fi vai de cei care vor aduna bani. Curviile, preacurviile, sodomiile, hotiile si omorurile, in vremea aceea, vor fi pe toate drumurile. Pentru savarsirea acestor mari pacate, oamenii vor fi lipsiti de darul Sfantului Duh, pe care l-au primit la Sfantul Botez, precum si de mustrarea constiintei.

Bisericile lui Dumnezeu vor fi lipsite de preoti credinciosi si evlaviosi si va fi vai de crestinii care se vor afla in lume, caci isi vor pierde cu totul credinta, nevazand la nimeni lumina cunostintei. Atunci se vor duce la locurile ascunse si sfinte (manastiri si schituri), ca sa gaseasca mangaiere sufletului de multele tulburari si ispite pe care le vor intampina zilnic; dar usurare nu vor gasi, caci peste tot vor fi piedici si sminteli.

Si toate acestea se vor face pentru ca Antihrist va stapani peste tot, va domni in toata lumea, va face semne si minuni cu inselaciune si va insela pe oameni cu viclenie, ca sa nascoceasca si sa vorbeasca unul cu altul de la un capat al pamantului la celalalt (telefonul, radiotelefonul, televiziunea, n.n.). Atunci vor zbura prin aer ca pasarile (avioanele n.n.) si vor inota prin adancul marii ca si pestii (submarinele n.n.).

Si toate acestea le vor face oamenii, traind in tihna, necunoscand ca acestea sunt inselaciunile lui Antihrist. Si asa de mult va inainta stiinta vicleanului, ca sa insele prin nalucire pe oameni, pentru a nu mai crede in Dumnezeu Cel in Sfanta Treime inchinat. Atunci, vazand Prea Bunul Dumnezeu pierzania neamului omenesc, va scurta zilele pentru cei putini care se vor mantui; ca se va sili Antihrist cu slugile sale sa insele – de va fi cu putinta -, si pe cei alesi. Atunci fara de veste va veni sabia cu doua taisuri si va omori pe inselatorul si pe cei ce-i slujesc lui.

fall_of_antichrist.jpg
Cuvant al Sfantului Nil pentru venirea lui Antihrist

"Cand se va inmulti faradelegea se vor aduna toate pacatele si faradelegile lumii si se vor incuiba intr-o necurata fiica a desfranarii, care va fi lacas al preacurviei, mama a tuturor faradelegilor si a spurcatului Antihrist si va fi o femeie necurata si preaintinata in toata viata ei. In aceasta femeie prea desfranata se vor aduna toate faradelegile lumii din care se va naste fiul pierzarii, Antihrist.

Din pricina lipsei harului Duhului Sfant de la oameni, pentru pacatele lor, se vor aduna in pantecele ei toate faradelegile oamenilor. Dupa nasterea lui Antihrist va veni toata lipsa in lume. Intai, va lipsi dintre oameni dragostea, unirea, curatia si frica lui Dumnezeu. Orasele vor fi lipsite de pastori si de povatuitori credinciosi. Bisericile lui Dumnezeu vor fi lipsite de episcopi, de duhovnici si de preoti evlaviosi, asa cum au inceput inca de pe acum a lipsi.

La urma se va arata si necuratul Antihrist, dupa cresterea varstei lui, si se va umplea de sataniceasca putere, ca sa faca semne si minuni cu vrajitoriile lui inaintea oamenilor patimasi. Dar peste oamenii cei sfinti nu va avea nici o putere sa-i amageasca cu vrajile lui, ci numai pe cei intunecati de patimi.

La inceput se va arata bland, ca sa plece popoarele la inselaciunea lui, si sa-l puna imparat. De asemenea, se va arata cu pace si smerenie, ca sa i se inchine toti, fiindca hrana lui Antihrist este tulburarea oamenilor; caci, cand se vor tulbura oamenii, atunci el se va bucura. Lumea se va tulbura prin uitarea credintei si lipsa fricii de Dumnezeu. Caci atunci vor stapani in lume desfranarea, preacurvia, sodomia, iubirea de avere, iubirea de bani, pomenirea de rau, zavistia, uciderea de oameni, betia, avortul, stricarea familiei si celelalte greutati. Toate acestea vor cuprinde intreg pamantul si vor stapani toate orasele si satele, pentru ca nu se va gasi atunci alt om vrednic sa imparateasca lumea. Atunci cand vor pacatui toti oamenii, vor crede ca isi lucreaza mantuirea lor.

Atunci, in vremea lui Antihrist, se vor defaima Bisericile lui Dumnezeu si Sfanta Evanghelie si va fi multa lipsa in lume. Adica: semne si aratari de la Dumnezeu, foamete indoita, atat de hrana trupeasca cat si sufleteasca si de invatatura dreptei credinte. Caci se va incuia cerul, ca in vremea lui Ilie, si nu va ploua pentru faradelegile oamenilor. Apoi vor flamanzi oamenii de cuvantul lui Dumnezeu, ca nu se va gasi un om drept, cu fapte bune, ca sa-i invete cuvantul mantuirii. In vremea aceea se va ridica binecuvantarea lui Dumnezeu de la mancaruri si bauturi, caci cu cat vor manca mai mult, cu atat mai mult vor flamanzi. Atunci se va zamisli rautatea Satanei in inimile oamenilor si va vietui paganatatea cu pecetea lui Antihrist, caci se va ridica darul lui Dumnezeu de la oameni, precum zice Sfanta Scriptura: "Nu va ramane Duhul Meu in oamenii acestia in veci, pentru ca sunt numai trup" (Facerea 6,3).

Atunci se vor imputina oamenii pe pamant, vor slabi si vor muri cei pecetluiti de Antihrist ca pasarile pe drumuri si vor manca oamenii trupuri de oameni morti, nemaiputand suferi lipsa si foamea. Iar intelesul pecetii lui Antihrist este acesta: "Al meu esti, iar eu sunt al tau; de buna voie vii la mine, iar nu de sila". Vai si amar de cei pecetluiti de Antihrist. Atunci se va face mare tulburare in lume. Caci auzind oamenii ca in alte parti este pace, se vor muta acolo, dar, dimpotriva, vor gasi mai multa lipsa si vor auzi de la locuitorii locului aceluia, zicand: "Cum ati venit in acest loc blestemat, unde n-a mai ramas intre noi intelegere omeneasca?". Atunci vor inceta oamenii de a se mai muta din loc in loc. Iar din cauza fierberii marii si a focului de sub pamant, se va desfiinta pamantul, adica se va usca si nu va rasari iarba; copacii nu vor odrasli vlastare si izvoarele apelor vor seca, iar animalele si pasarile vor muri de aburii marilor si a pucioasei.

Insa purtand Dumnezeu grija de mantuirea tuturor oamenilor cu buna vointa, va trimite atunci pe pamant pe cei trei sfinti: Ilie, Enoh si Sfantul Ioan Evanghelistul, ca sa propovaduiasca, sa intoarca la dreapta credinta si sa invete pe cei putini care vor sa se mantuiasca. Caci cei ce nu se vor pecetlui cu pecetea lui Antihrist, vor mosteni Imparatia cerurilor, insemnandu-se cu semnul Sfintei Cruci si se vor izbavi de osanda iadului. Daca flamanziti, rabdati, ca Dumnezeu va va trimite ajutorul Sau dintru inaltime. Iar oamenii vor zice: iata ca cei ce s-au pecetluit cu pecetea lui Antihrist sunt multumiti. Dar sfintii le vor zice: ce multumire este aceasta la insemnarea pecetii celei pierzatoare, care cu inselaciune i-a inselat, nesimtitori fiind, ca nu-si cunosc mantuirea lor? Atunci vazand Antihrist pe cei trei prooroci propovaduind adevarul si aratand inselaciunea lui, se va mania si va porunci slugilor sale sa-i aduca inaintea lui. Si intai are sa-i ademeneasca, zicand: Pentru ce voi nu vreti sa va pecetluiti cu pecetea imparateasca? Atunci ei il vor ocari in fata, pentru inselaciunea lui, zicandu-i: "O, amagitorule si inselatorule Antihrist, nu-ti ajunge ca ai pierdut atatea suflete, ci ne silesti si pe noi sa te ascultam? Blestemata este pecetea ta si slava ta si cu pierzarea ta a venit sfarsitul lumii …" Iar spurcatul auzind ocarile lor si blestemurile pe care le rostesc sfintii, singur va lua sabia si-i va taia …

Iar dupa moartea lor va porunci slujitorilor lui sa faca cumplite rautati, adica: curvii, preacurvii si cumparari de copii, si vor curvi pe drumuri. Si pentru rautatea lor isi vor pierde cuviinta omeneasca, si o sa-si iasa din minti, pentru multa nestapanire a curviei. Se vor face scurti la stat ca dracii, fiindca firea dracilor este scurta si rotunda. Ca firea dracilor cu a oamenilor rai se va uni la scurtimea varstei si pana la cinci palme inaltimea lor. Si se vor face oamenii mai vicleni decat dracii, fiindca dracii n-au trup ca sa curveasca si sa ucida, ci numai ganditor indeamna pe oameni.

Atunci Antihrist se va bucura foarte mult, ca si-a implinit scopul lui cel rau (…) si acolo unde se va bucura el si se va veseli va veni sabia cea cu doua taisuri, de sus, si-l va sfarama, si spurcatul lui trup va fi aruncat in vesnica munca, unde se va munci impreuna cu sufletul cel necurat al lui".

181_antichristslayselijah_11c.jpg

(sursa: Orthodoxphotos)

PS: Pentru praznuirea Sfintilor martiri nasaudeni (Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile Dumitru din Mocod, Manu Grigore din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu) care coincide cu ziua Sfantului Nil Athonitul, a Sfantului Nil Sinaitul (Ascetul) si a Sf. Ioan cel milostiv, va propunem spre (re)citire:

Zoom

Evanghelia

„Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr."
Evanghelia după Ioan 1, 14

Zoom

Grota Scripturii

Apocalipsa a fost scrisă de Ioan în urma persecuţiilor asupra creştinilor, desfăşurate din ordinul împăratului roman Domiţian, în 95, şi cu siguranţă apostolul a fost influenţat de evenimente petrecute în timpul domniei lui Nero (care în dorinţa de a găsi un vinovat pentru incendierea Romei, a început o campanie de persecutare a creştinilor). Prigonit „pentru cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia lui Iisus" (Apocalipsa 1,9), acesta se refugiază din Efes, actualmente localitate pe ţărmul turcesc al Mării Egee, în Asia Mică, pe insula grecească Patmos, din apropiere. S-a stabilit într-una dintre multele grote existente în zonă, astăzi înconjurată de o mică biserică (Monydro) şi care, împreună cu Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul (ridicată în cinstea sa, la 1088, de călugărul Christodulos, sanctificat ulterior) şi centrul istoric al oraşului Chora, au fost declarate de UNESCO, în 1999, drept obiectiv al patrimoniul cultural mondial.
Este posibil ca Ioan să fi desfăşurat pe insulă şi o activitate de evanghelizare, iar astăzi este revendicat ca fondator al bisericii din Patmos. Odată persecuţia romană încetată, în septembrie 96, Ioan şi ucenicul său s-au întors în Efes, unde a revenit în fruntea bisericilor din Asia.


Zoom

Apocalipsa

Cuvântul provine din greacă şi înseamnă "dezvăluire", iar în domeniul religios, "revelaţie". Multă vreme noţiunea de „sfârşit al lumii" a rămas doar una teologică. Odată cu apariţia ameninţării nucleare această teamă a devenit una mai ales tehnologică. În ultima vreme, în condiţiile dereglării climatice, sub impactul încălzirii globale, ea tinde să devină şi una ecologică.

Ea se grefează, totodată, pe deschiderea manifestată de bisericile creştine în ultima perioadă spre problematica mediului şi în contextul afirmării unui veritabil ecocreştinism. Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, revelată autorului celei de-a patra Evanghelii în scurtul său exil din anul 95 d.Hr., din insula Patmos (Grecia), este, conform teologiei creştine, opera care conduce la pocăinţă şi la salvarea sufletului. Din acest motiv, ea a fost introdusă în canonul Sfintei Scripturi şi este ultima carte a Noului Testament.

Ioan Evanghelistul şi Teologul (5-104 d.Hr.)

Născut în jurul anului 5 e.n., ca fiu al lui Zevedeu şi al Salomeei, în Betsaida, Ioan a fost la origine un simplu pescar, ca mulţi alţii de pe malul lacului Tiberiada din Galileea. Atras de învăţăturile lui Iisus din Nazaret din fragedă tinereţe, se distinge alături de fratele său Iacob, prin caracterul impetuos, ceea ce îl determină pe Mântuitor să-i denumească „fii tunetului".

Cei doi fraţi şi Petru au făcut parte din cercul restrâns de persoane care i-au fost aproape lui Hristos în toate momentele importante ale vieţii sale pământeşti: ei asistă la Schimbarea la faţă, la învierea fiicei lui Iair, la rugăciunea din grădina Ghetimani. Mai mult decât atât, Ioan este considerat drept discipolul preferat al lui Iisus, iar ca semn al încrederii, ar fi fost cel căruia îi încredinţează spre grijă, în preajma crucificării lui, pe mama sa, Fecioara Maria. Va juca un rol major în cristalizarea teologiei şi răspândirea creştinismului. Astfel, predică în Samaria, se dovedeşte deosebit de activ în Iudeea.

După capturarea Ierusalimului şi distrugerea Templului de către trupele romane conduse de Titus, Ioan se refugiază la Efes unde îşi asumă responsabilitatea de a sprijini şi administra bisericile din Asia.

Momentul redactarii Apocalipsei

În 92 e.n., împăratul Domiţian declanşează un nou val de prigoniri ale creştinilor din Asia. Porunca cezarului a fost îndeplinită cu zel în mai multe cetăţi care se întreceau în persecutarea adepţilor lui Hristos, pentru a câştiga favoarea imperială. În Efes persecuţiile au atins apogeul.

Aici a fost construit un templu consacrat cultului imperial, având în centru o uriaşă statuie a împăratului, căreia să i se aducă onoruri divine. Creştini care refuzau să o facă erau torturaţi, omorâţi sau expulzaţi. Numărându-se printre oponenţi, Ioan avea să fie surghiunit în insula Patmos din apropiere, unde a scris Apocalipsa.

Tradiţia spune că aici au rămas urme materiale ale trecerii apostolului, cum ar fi scobitura făcută în piatră unde şi-ar fi sprijinit capul, precum şi o altă cavitate în locul în care s-a sprijinit pentru a se ridica în picioare. Lângă acestea, la înălţimea unui stat de om se află o strană, unde, potrivit legendei, Prochoros, ucenicul sfântului, a scris, la dictarea apostolului, textul revelat al Apocalipsei.

În privinţa personajului care a redactat efectiv textul apocaliptic sunt o serie de discuţii. Conform părerii teologice, el era unul dintre cei șapte diaconi care fuseseră numiţi de apostoli si care va deveni ulterior episcopul Nicodim. El l-a însoţit pe Ioan relatând în scris aspecte ale vieţii, miracolelor şi activităţii misionare ale acestuia. Unii se îndoiesc de calitatea lui de discipol, arătând că numele său nu este pomenit de autorii ecleziaşti de la începutul erei creştine şi că textele sale conţin erori şi inexactităţi. Tradiţionaliştii replică însă că nepotrivirile respective sunt cauzate de copiile ulterioare ale textelor în cauză.

După asasinarea lui Domiţian, în anul 96, urmaşul său i-a amnistiat pe creştini, astfel că evanghelistul a putut să se întoarcă în Efes, unde va scrie Evanghelia care îi poartă numele şi cele trei soborniceşti epistole. Va trăi până în 104 e.n., când se stinge din viaţă la vârsta de 99 de ani, supravieţuind, astfel, tuturor apostolilor. Deasupra mormântului său s-a ridicat o somptuoasă catedrală.

Tradiţia scrierilor apocaliptice

Apocalipsa lui Ioan este precedată de o întreagă tradiţie în domeniu. Astfel, în perioada elenistică (323-63 î.Hr.) legendele revelaţiilor (ori apocalipsele) apar odată cu lucrarea apocrifă a lui Enoch şi cea a lui Daniel, singura carte din Vechiul Testament care poate fi încadrată în această categorie. Conţinutul lor priveşte lumea celestă şi sfârşitul veacurilor. O altă serie de scrieri apocaliptice, din care în unele se aşteaptă reinstaurarea regatului lui Israel pe pământ, sub sceptrul unui Mesia, datează din perioada următoare distrugerii Templului din Ierusalim (70 e.n.). Totuşi, de multe secole, scrierile apocaliptice au dispărut din iudaism.

Dimpotrivă, sub auspiciile Apocalipsei lui Ioan, acestea continuă să înflorească în cadrul creştinismului. Printre ele, chiar dacă într-o redactare şi sub titluri mai puţin explicite ca atare, se înscriu şi previziunile privind o posibilă catastrofă ecoclimatică.

Apocalipsa – un mesaj prevestitor de violenţă

Cartea Apocalipsei poate fi citită în mai multe registre, se pretează la cele mai diverse interpretări şi cuprinde semnificaţii inepuizabile.
Desigur, textul sacru are o valoare poetică intrinsecă, fiind perceput adeseori ca unul cu caracter suprarealist, după cum, din punct de vedere politic, reprezintă „o dramă care se derulează pe tărâm terestru, în timp ce corurile sale psalmodiază în spaţiul celest al scenei, în scop consolatoriu". (V. Stagiamos). Este de la sine înţeles că el îndeplineşte oarecum o funcţie de blestem la adresa persecutorului momentan atotputernic şi exprimă o speranţă a victoriei pe termen lung şi a judecării şi răzbunării pentru faptele de prigonire nedreaptă.

Dar viziunea promovată depăşeşte cadrul istoric al prezentului, descriind un viitor de opresiune şi de frământări, cel al Antichristului, care propune şi promite omenirii o (amăgitoare) fericire, pur terestră, şi reuşeşte să unifice lumea sub biciul său. Vrând să treacă drept Mesia, persecută pe toţi cei care i se opun şi îi denunţă impostura. În cele din urmă este distrus prin intervenţie divină şi, după multe întâmplări şi o ultimă înfricoşătoare luptă, vine judecata de pe urmă, care alungă răul de pe suprafaţa pământului.

Ideea unui „regat de o mie de ani", care ar preceda Judecata de Apoi, a intrigat generaţii de teologi. Care ar fi semnificaţia lui a rămas o întrebare fără răspuns definitiv.
Unii, precum călugărul calabrez Joachim de Flore (1130-1202) ori pastorul anglican John Nelson Darby (1800-1882), i-au dat o interpretare milenaristă şi vedeau în aceasta o epocă paşnică şi înfloritoare, intermediară între tribulaţiile Antichristului şi Judecata de Apoi. Dar majoritatea confesiunilor creştine cred, preluând consideraţiile Sfântului Augustin (354-430), că această epocă se referă simbolic la era actuală în care Răul rămâne legat de Sacramentele creştine. Alţi teologi, ca Henri de Lubac (1896-1991), acceptând milenarismul ca idee, îl consideră drept sursa derivelor politice din veacul trecut.
În sfârşit, Apocalipsa a fost adesea interpretată ca un mesaj prevestitor de violenţă şi de distrugere.

Apocalipsa ecologică, o nouă interpretare

Citirea Apocalipsei Sfântului Ioan Teologul în termeni ecologici, din perspectiva „dezastrului natural" prevăzut, dă naştere la concluzii surprinzătoare. Sunt prezentate şi analizate astfel cauzele marii catastrofe. Este vorba de puternica poluare a aerului prin foc, sulf şi fum, precum şi cea a apelor, cu consecinţa distrugerii bogăţiei de viaţă acvatică, prin „vărsarea celor şapte cupe ale mâniei şi cele şapte urgii ce vin asupra pământului", „...marea s-a prefăcut în sânge ca de mort, şi orice suflare de viaţă a murit...", „la fel în râuri şi în izvoare apele s-au prefăcut în sânge" (Ap.16, 2-4).

Cauzele revărsării dezastrului ar consta în slăvirea atotputerniciei „celor 10 cununi împărăteşti", aflate pe coarnele de acelaşi număr ale fiarei, simbolul statului, ca autoritate seculară, omenească. Altfel spus, un sistem politic absolutist, care implică negarea creaţiei divine, prin venerarea autorităţii de stat şi strâns legată de controlul total al vieţii economice şi sociale a cetăţenilor (13, 1-3).

Acţiunea de devastare a vieţii de pe planetă, încredinţată îngerilor (primului, celui de-al doilea, al treilea, al cincilea şi al şaselea) este zugrăvită în scene şi culori care prezintă similitudini cu previziunile pesimist alarmiste ale ecologiştilor de astăzi.

Astfel, primul înger declanşează distrugerea vegetaţiei: „Şi a trâmbiţat întâiul înger, şi s-a pornit grindină şi foc amestecat cu sânge şi au căzut pe pământ; şi a ars din pământ a treia parte, şi a ars din copaci a treia parte, iar iarba verde a ars de tot" (8, 7). Cel de-al doilea şi al treilea trâmbiţează poluarea mărilor şi a apelor curgătoare, având drept consecinţă pierirea unei treimi „din făpturile cu viaţă în ele, care sunt în mare..." (8, 9) şi, respectiv, transformarea a „a treia parte din ape", care s-a făcut „ca pelinul, şi mulţi dintre oameni au murit din pricina apelor, pentru că se făcuseră amare" (8, 11).

Al cincilea înger declanşează poluarea aerului: „Şi a deschis fântâna adâncului şi fum s-a ridicat din fântână, ca fumul unui cuptor mare, şi soarele şi văzduhul s-au întunecat de fumul fântânii" (9,2).
Trâmbiţa a 6-a dezlănţuie puterile punitive, „pe cei patru îngeri care sunt legaţi la râul cel mare, Eufratul", pregătiţi „ca să omoare a treia parte din oameni" (9, 15). Aceştia îşi îndeplinesc misiunea prin poluare: „De aceste trei plăgi: de focul şi de fumul şi de pucioasa care ieşea din gurile lor (cailor, n.n.), a fost ucisă a treia parte din oameni" (9, 16).

Urmează apoi un glas puternic prin care se porunceşte vărsarea celor șapte cupe ale mâniei Domnului pe pământ. Drept urmare, viaţa marină este distrusă, izvoarele sunt poluate, clima se schimbă, oricare autoritate terestră piere, Eufratul seacă şi, în sfârşit, marile aşezări urbane cad (16, 1-21). Mesajul ecologist avant la lettre este evident. Dorinţa de a controla natura în mod absolut şi încrederea oarbă în puterile „zeului om" şi a capacităţii lui de a rezolva toate problemele în legătură cu mediul reprezintă o încălcare gravă a poruncii divine, o metodă de înrobire a fiinţelor umane şi, în cele din urmă, o cauză a dezastrului ecologic.

Apocalipsa ecoclimatică

Dacă aşa pot fi citite rândurile Apocalipsei lui Ioan din perspectivă ecologică, datele diferitelor scenarii stabilite de oamenii de ştiinţă privind schimbările climatice în curs le confirmă din plin.

Numai 40°C ne mai despart de haosul climatic, după care nimic nu va mai semăna cu ceea ce a fost, afirma acum doi ani fostul vicepreşedinte al SUA Al Gore, laureat al premiului Nobel pentru Pace. Iar un studiu publicat în numărul din 25 februarie 2009 al revistei „New Scientist" aduce elemente noi: 90% din populaţia planetei ar dispărea, la fel şi marea majoritate a speciilor de plante şi animale. Topirea gheţii din vestul Antarcticii ar determina ridicarea cu 1-2 m a nivelului mărilor şi oceanului şi, astfel, „înghiţirea" unor mari suprafeţe de uscat.

Fluviile şi râurile din Europa ar seca, de la Dunăre la Rin. S-ar crea astfel două enorme fâşii latitudinale în care supravieţuirea umană ar fi imposibilă. Singurele zone cu apă se vor întâlni la altitudini înalte. Pământul va deveni, astfel, un imens deşert, cu câteva oaze răspândite pe întreaga sa suprafaţă.

Ultima dată când pe Terra s-au înregistrat aceleaşi temperaturi cu cele preconizate peste câteva decenii a fost acum 55 de milioane de ani. Atunci pădurile tropicale explodau în zonele polare fără gheaţă, apa oceanelor era acidă, nivelul mărilor era mai înalt cu 10 m decât cel din prezent, iar deşertul se întindea din sudul Africii şi până în nordul Europei.

Biserica, mai aproape de mediu

În anii 1990, aniversările legate de redactarea Apocalipsei sau de fondarea Mănăstirii Sfântul Ioan Teologul, în contextul deschiderii Bisericii Ortodoxe spre noile probleme globale, în frunte cu cele ecologice, au condus la o veritabilă „instituţionalizare" a preocupărilor eclesiastice environmentale. Patriarhia ecumenică de la Constantinopol, din iniţiativa fostului său înaintestătător, Patriarhul Dimitrios (1914-1991), a stabilit 1 septembrie ca zi de rugăciune pentru protecţia mediului şi cu ocazia sa se desfăşoară o ceremonie la biserica Sf. Gheorghe din Fanar.

Patriarhul Bartolomeu a introdus la şcoala de teologie de la Halki un seminar anual privind mediul, la care a participat şi prinţul Phillip al Angliei. Dar semnificaţiile ecologice ale Apocalipsei au fost analizate pentru prima dată în termeni post-moderni cu ocazia seminarului tematic organizat în Patmos, în cinstea aniversării a 1900 de ani de la scrierea celebrei Scripturi. Patriarhul ecumenic Bartolomeu I şi-a expus punctul de vedere asupra problemei ecoclimatice, în mesajul transmis cu ocazia marcării, la 5 iunie 2009, a zilei mondiale a mediului, apreciind că „criza ecologică şi în special realitatea schimbării climei constituie cea mai mare ameninţare pentru orice formă de viaţă pe Terra".

Sfântul Ioan Evanghelistul a fost feciorul lui Zevedei si al sotiei lui, Salomi, care era fiica logodnicului Iosif. Pentru ca acesta a avut patru feciori: pe Iacov, pe Simeon, pe Iuda si pe Iosie si trei fete: pe Estera, pe Marta si pe Salomi, care a fost femeie lui Zevedei, si maica lui Ioan. De aici se vede ca Domnul nostru Iisus Hristos era unchi lui Ioan si frate al Salomiei, fetei lui Iosif. Acesta este cel ce s-a rezemat pe pieptul lui Hristos, ca cel ce era foarte iubit de Dânsul. Pentru ca si la vânzare a fost cu Dânsul, si la rastignire, când a luat si pe Nascatoarea de Dumnezeu în casa sa, slujind-o pâna la adormirea ei. Iar dupa adormire aruncând sorti Sfintii Apostoli unde era sa mearga fiecare dintr-însii si sa propovaduiasca, a cazut lui Ioan soarta ca sa mearga în Asia. Se mâhnea de aceasta ca cunostea mai înainte ca o sa aiba nevoie de calatorie pe mare, ceea ce si spuse mai înainte ucenicului sau Prohor. Umblând patruzeci de zile si patruzeci de nopti pe mare, purtat de puterea valurilor, caci se mâhnise pentru sorti; si (fiindca n-a nadajduit la puterea lui Dumnezeu cea nebiruita) pentru aceasta s-a îngaduit de la Dumnezeu ca sa cada în ispita, ca prin acea ispita sa i se ierte greseala sa cea omeneasca. Si s-a dat într-o parte de loc al Asiei, ce se cheama Marmareonda si acolo a aflat pe Prohor cazut si el în primejdie. Caci fiind dispretuit de oamenii ce erau acolo, si parându-li-se ca este vrajitor, si ca Ioan ar fi furat galbeni din corabie si a fugit. Scapând cu nevoie a sosit la locul ce s-a zis mai sus. Mergând la Efes i-a aflat pe ei o femeie anume Romana vestita în rautate pâna si la Roma. Aceasta platindu-le i-a silit sa slujeasca la baie. Apostolii nestiind mestesugul baii, ea îi necajea atât de rau ca i-a facut pe amândoi ca pe niste robi. Ioan era rânduit sa faca foc, sa încalzeasca baia, iar Prohor sa porneasca apa la baie în tot timpul. De trei ori într-un an un drac cumplit sugruma înauntru câte un tânar si câte o tânara, pentru ca atunci când se zidise baia a pus un tânar si o tânara la temelie, si din aceasta pricina începuse a face moarte.

Când a fost a treia luna, intrând Domnus, feciorul lui Dioscorid într-acea baie, a fost sugrumat de demon. Iar Romana facând plângere, s-a auzit în tot orasul Efesului si la Dioscorid, care auzind aceasta, de mare întristare si de multa mâhnire a murit si el. Atunci Romana a rugat foarte pe Artemida sa învieze pe Domnus, dar fara folos. Întrebând Ioan pe Prohor ce se întâmplase i-a vazut Romana vorbind, si a apucat pe Ioan si strâmtorându-l îi zicea ca este fermecator, si ca de nu va învia pe Domnus îi va desparti sufletul de trup. Facând apostolul rugaciune si înviind pe copil, s-a spaimântat cu duhul Romana, si zise ca este ori Dumnezeu, ori fiul lui Dumnezeu, si a crezut în Hristos, marturisindu-se catre Ioan. Iar înviind si pe Dioscorid, a crezut si el împreuna cu fiul sau Domnus, si se marturisira toti, botezându-se: Dioscorid, Domnus si Romana. Si a rupt Romana înscrisul de robie, iar Ioan a departat si duhul cel viclean din baie.

Pe când efesenii praznuiau pe Artemida, apostolul a stat într-un loc înalt, unde se afla acel idol. Iar poporul înfuriindu-se pentru aceasta, arunca cu pietre asupra lui Ioan, dar nu-l atingeau pe el, ci loveau idolul încât l-au facut farâme. Apostolul le spunea multe pentru credinta; iar ei întarâtându-se, iarasi au aruncat cu pietre asupra lui; pietrele însa se întorceau asupra celor ce le aruncau. Atunci facând apostolul rugaciune se facu o fierbere mare din pamânt, si au cazut jos la pamânt din popor ca la vreo doua sute de oameni si au murit. Iar ceilalti abia dezmeticindu-se si izbavindu-se din groaza, se rugau sfântului sa-i miluiasca, si sa învieze pe cei morti. Deci rugându-se si înviindu-i pe cei ce murisera, si iarasi facându-se fierberea aceea a pamântului, au cazut la Ioan toti si s-au botezat. Apoi când sta sfântul într-un loc ce se chema Tihi, a tamaduit pe un slabanog ce zacuse doisprezece ani, care, sculându-se, marea pe Dumnezeu. Facutu-s-au si alte multe minuni de Ioan, de s-a dus pretutindenea vestea minunilor. Vazând dar demonul ce se afla în capistea Artemidei, toate cele ce se facuse de sfântul si cunoscând ca si pe el era sa-l goneasca de acolo, a stârnit furie mare în popor împotriva Sfântului Ioan si a ucenicului sau Prohor.

Cunoscând Ioan prin Duhul Sfânt ca pornirea poporului era sa iasa spre bine, s-a dat de bunavoie poporului împreuna cu ucenicul sau Prohor. Si tragându-i poporul pâna la capistea Artemidei, se rugara ei lui Dumnezeu sa cada capistea, dar sa nu vatame pe nimeni din cei ce erau acolo. Si asa cazând capistea, apostolul zise catre demonul care se afla acolo: "Tie zic, demone spurcat, câta vreme este de când locuiesti aici? Si de ai pornit tu asupra noastra poporul, marturiseste!" Iar demonul striga tare: "De când locuiesc aici sunt doua sute patruzeci si noua de ani si eu i-am pornit pe acestia toti asupra voastra". Zise drept aceea sfântul: "Poruncescu-ti în numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, sa nu mai locuiesti în acest loc". Si îndata iesi demonul din oras. Atunci pe toti i-a cuprins cutremur si frica, si cei mai multi dintr-însii au crezut în Domnul.

Facându-se si alte multe semne si minuni din mâinile apostolului, si venind multa multime la credinta, s-a dat stire de lucrurile lui si la ighemonul de atunci ca poporul, ademenit de niste învataturi fermecatoresti graite de apostol, paraseste legile împaratilor, si calca cinstea zeilor, încât si capistile cele mai bune ale lor au cazut de s-au sfarâmat. De aceea au fost izgoniti în ostrovul Patmos, de care i se aratase Domnul în vis lui Ioan spunându-i-se ca are sa patimeasca mult si sa fie izgonit la un oarecare ostrov ce se cheama Patmos, fiind celor de acolo de mare folos mergerea lui.

Mergând pe mare la locul Exoriei, a înviat pe unul din slujitorii ce se înecase în mare, si întoarse spre liniste si furtuna, care ridicase asupra lor valul cel groaznic al marii. Pentru aceea s-au botezat toti. Iar Ioan mergând bucuros la Exoria ostrovului Patmos, a scapat pe feciorul lui Miron, pe Apolonid, de dracul ce locuia într-însul. Si îndata toata casa lui Miron a crezut în Hristos si s-a botezat, împreuna cu Lavrentie ighemonul, care avea mare putere în acel ostrov, si femeia lui Hrisipia, fiica lui Miron, cu fiul sau si cu toate slugile sale.

Deci, era în partile acelea un vrajitor anume Chinops petrecând în loc pustiu, care cu multimea nalucirilor demonice minuna atâta pe cei fara de minte, încât era socotit ca un zeu. Preotii lui Apolon vazând îndraznirea ce avea Ioan în învatatura sa, au vorbit lui Chinops, pe dânsul rugându-l, sa foloseasca mestesugirile lui împotriva sfântului. Acela, nevrând sa mearga în cetate, caci petrecea în pustietati neumblate, a fagaduit ca va trimite un duh viclean la casa lui Miron, ca sa ia sufletul lui Ioan.

A doua zi a trimis pe unul din duhurile cele viclene învatându-l sa-i aduca sufletul lui Ioan. Mergând demonul la casa lui Miron, a stat în locul unde se afla Ioan, care simtind pe demon, i-a poruncit sa nu se mai mute de acolo, ci sa stea pâna va spune pricina pentru care a venit. Iar duhul a zis: "Preotii lui Apolon au venit la Chinops, si au vorbit multe lucruri rele despre tine, si-l chemau sa vina în oras sa-ti rânduiasca moarte; iar el s-a aparat zicând: "Nu vreau sa ma ostenesc sa merg în cetate pentru un om mic si ticait, ci va întoarceti înapoi, ca mâine voi trimite un duh si voi lua sufletul lui si-l va aduce la mine, si-l voi da la judecata". Iar Ioan zise: "Ai mai fost trimis vreodata si ai mai luat suflet de om sa i-l duci?" Si zise duhul: "Am fost trimis de am omorât, dar suflet n-am luat". Atunci Ioan zise: "Pentru ce-l ascultati?" Si zise duhul: "Toata puterea satanei locuieste acolo si s-a tocmit cu toti cei mai mari si noi cu dânsul, si ne asculta Chinops pe noi, si-l ascultam si noi pe el".

A zis Ioan: "Asculta duh viclean: îti porunceste apostolul lui Dumnezeu Ioan sa nu mai mergi niciodata sa mai viclenesti om, ci sa iesi afara dintr-acest ostrov, si sa umbli ratacind, si sa nu ai loc nicaieri". Si îndata duhul cel viclean a iesit din ostrov. Vazând Chinops ca nu se mai întoarce duhul, a trimis pe altul, care patind la fel a mai trimis si alti doi: unul sa intre la Ioan si altul sa stea afara sa-i aduca raspuns. Deci intrând acela si patind ca si ceilalti, s-a dus celalalt si a spus lui Chinops ce s-a întâmplat. Atunci Chinops, umplându-se de mânie, si luând toata multimea demonilor a mers în cetate; iar cetatenii au început a striga, si toti i se închinau. Gasind el pe Ioan unde învata, s-a umplut de multa mânie si a zis catre popor: "Oameni orbi si rataciti! Ascultati calea adevarului: de este drept Ioan si sunt adevarate graiurile lui, si va face cuvântul care voi zice, voi crede si eu în cele ce zice". Si apucând Chinops pe un tânar îi zise: "Tânarule, traieste tatal tau?" Iar acela îi spuse ca a murit. Chinops zise: "Cu ce moarte?" Iar acela raspunse: "A fost corabier, si spargându-se corabia pe mare s-a înecat". Iar Chinops zise catre Ioan: "Iata, arata de graiesti adevarat, si scoate pe tatal copilului din mare si adu-l la fiul sau, sa-l vedem si noi viu". Iar Ioan zise: "Nu m-a trimis Hristos ca sa înviez mortii, ci ca sa învat oamenii rataciti". Deci zise Chinops catre tot poporul ce sta acolo: "Macar acum sa ma credeti pe mine, oamenilor, ca acest om este amagitor si va înseala cu farmece; tineti-l pâna ce voi aduce pe tatal tânarului si-l pun înaintea voastra viu". Si l-au tinut pe Ioan. Iar Chinops tinzându-si mâinile si lovind marea, si facându-se sunet în mare de a speriat pe toti, s-a facut nevazut. Atunci au înaltat toti glas, zicând: "Mare esti Chinops si nu este altul afara de tine". Si fara de veste iesi Chinops din mare tinând, precum a zis, pe tatal copilului, si s-au minunat toti. Deci zise catre copil: "Acesta este tatal tau?" Si zise copilul: "Acesta este, doamne", si se închinara toti lui Chinops.

Si vrând ei sa ucida pe Ioan, nu i-a lasat Chinops zicând: "Daca veti vedea altele mai mari decât acestea, atunci va fi certat rau". Si întreba pe unul din cei de fata: "Ai feciori?" El zise: "Am avut, dar l-a ucis oarecine cu viclesug". Chinops s-a fagaduit sa-l aduca si pe acela la tatal sau, viu. Deci strigând tare, chema anume si pe ucigas si pe cel ucis; iar ei îndata se aratara stând de fata amândoi. Si zise Chin-ops catre omul acela: "Acesta este fiul tau? Si acesta este cel ce l-a ucis?" Si zise omul: "Asa, doamne". Iar Chinops zise catre Ioan: "Te miri de acestea?" Iar Ioan zise: "Nu ma mir, ci mi-e mila de sufletele ce pier prin tine".

Ioan si ProhorSi se lauda Chinops ca va face si pe sfântul sa se mire de cele ce facea el, speriindu-l, ca în cele din urma si de viata îl va lipsi. Iar Apostolul a zis: "Curând ti se vor dezlega semnele si tie". Acestea auzind poporul si pornindu-se asupra lui Ioan, pâna într-atât l-au batut si l-au zdrobit ca l-au lasat aproape mort; si parându-le tuturor, chiar si lui Chinops, cum ca ar fi murit apostolul, nu l-au socotit vrednic de îngropare, ci din porunca lui Chinops l-au lasat neîngropat, ca sa-l manânce fiarele si pasarile. Apoi s-a dus fiecare la casa lui, bucurându-se ca au scapat de Ioan, si mirându-se de spurcatul Chinops. Dupa aceea, peste putin, auzind Chinops ca Ioan învata la locul ce se cheama zvârlitura pietrii, au chemat pe demonul cu care facea fermecatoriile, si mergând în locul acela a zis catre Ioan: "Vrând sa te fac de mai mare rusine te-am lasat atunci viu; dar vino sa mergem la marginea marii, si vei vedea puterea mea si te vei rusina". Deci au mers dupa dânsul si cei trei demoni, care se aratasera a fi înviat din morti. Si batând Chinops tare din palme, sari în mare disparând fara de veste din vederea tuturor. Iar poporul striga: "Mare esti Chinops si nu este altul ca tine". Iar Ioan, poruncind demonilor care se faceau ca sunt oameni înviati din morti sa stea pe loc sa nu se miste de acolo, s-a rugat catre Dum-nezeu sa nu mai lase viu pe Chinops. Si îndata se facu mare sunet în mare, si învaluindu-se apa unde cazuse Chinops, n-a mai iesit. Iar demonilor carora se aratasera ca au înviat din morti, le-a poruncit Ioan în numele lui Iisus Hristos cel rastignit sa iasa din acel ostrov, si s-au facut nevazuti. Asteptând poporul pe Chinops trei zile si trei nopti pe marginea marii, de foame si de racnete si de zaduf cea mai mare parte dintr-însii lesinase, de zaceau fara glas, dintre care au si murit trei copii. Dar facându-i-se mila sfântului, si rugându-se pentru mântuirea lor si mult învatându-i pentru credinta, a înviat pe copiii cei morti. Atunci toti cu o unire întorcându-se catre Hristos, au primit Sfântul Botez. Deci s-au întors toti locuitorii ostrovului la propovaduirea Evangheliei si venind catre Hristos prin credinta, au facut rugaciune toti catre apostolul, sa le dea scrisa toata mântuitoarea propovaduire.

Mergând Apostolul Ioan într-un munte, împreuna cu ucenicul sau Prohor, a postit trei zile, rugându-se lui Dumnezeu pentru aceasta.

Si dupa a treia zi s-a facut fulger mare si tunet, ca s-a cutremurat muntele si Prohor a cazut la pamânt, iar Ioan ridicându-l si sezând de-a dreapta lui si cautând la cer a început a zice: "La început era Cuvântul, si Cuvântul era la Dumnezeu"... si celelalte. Si savârsind Sfânta Evanghelie, a dat-o în mâinile lor, si de acolo s-a raspândit la toate marginile pamântului. Si a petrecut acolo împreuna cu Prohor; si a aflat pe un tânar într-un oras aproape de Efes, pe care înca pâna a nu fi izgonit la Patmos, sfântul îl daduse pe mâna episcopului bisericii, dar fugind de la episcop, s-a facut capetenie de tâlhari. Pe acesta iarasi l-a întors la pocainta, si a izbavit orasul de moarte, si l-a îndreptat catre Hristos. Si asa a trait Sfântul Evanghelist în Efes, si facând nespuse minuni a atras multa multime catre Hristos. Acolo a mai trait douazeci si sase de ani, si mai înainte noua ani; iar la Patmos cincisprezece ani. Iar când a mers la Efes de la Ierusalim era de cincizeci si sase de ani si sapte luni, încât s-au facut anii lui peste tot o suta cinci ani si sapte luni. Si tragea în casa lui Domnus; de unde iesind cu ucenicii sai, sapte fiind, si mergând într-un loc le porunci sa sada acolo. Si era pe la vremea utreniei, si dându-se putin înlaturi de la dânsii îsi facu rugaciune multa. Întorcându-se la dânsii, le-a poruncit sa sape crucis dupa statul sau, si facând ei precum le poruncise, a mers si a intrat în groapa, si sarutându-i pe dânsii pentru despartire si ei foarte întristându-se, caci se lipseau de dascalul lor, si varsând lacrimi pentru dânsul, i-a învatat sa-l acopere cu pamânt pâna la genunchi; dupa aceea iarasi sarutându-i si învatându-i, l-au mai acoperit pâna la grumaji; dupa aceea, punându-si o mahrama peste obraz, si punând pamânt peste dânsul a fost acoperit de tot, si rasarind soarele, si-a dat duhul.

Ucenicii plângând mult, caci ramasera lipsiti de dascalul lor, se întoarsera si povestira celor din cetate despre petrecerea lui, si auzind aceasta fratii care erau în cetate au mers de au sapat si n-au gasit nimic. Si plângând mult si rugându-se se întoarsera în cetate. De aceasta si Policrat, episcopul poporului Efesu-lui, scriind catre Victor, episcopul Romei, zise asa: "A adormit în Asia, mare Stihie, care va sa se scoale la ziua cea de apoi a venirii Domnului, Ioan cel ce s-a rezemat pe pieptul lui Hristos". Iar dumnezeiescul Ipolit povestind propovaduirea si savârsirea apostolilor, zice: "Ioan, fratele lui Iacov, propovaduind în Asia cuvântul, a fost izgonit la ostrovul Patmos. Si de acolo, iarasi fiind chemat din izgonire de la Efes, s-au savârsit acolo, în zilele lui Neron. Ale carui moaste cautate de locuitorii cetatii cei credinciosi nu s-au aflat". Iar Chesarie, fratele marelui Grigorie, întrebând la Constantinopol de aceasta pe vremea lui Sicret, i s-a raspuns asa: "Acest Ioan la sfârsitul Evangheliei sale a aratat aceasta: Si aceasta zicând Iisus, zise lui (adica lui Petru): Vino dupa mine; si întorcându-se Petru a vazut pe ucenicul pe care-l iubea Iisus urmând, si zise: Doamne, dar acesta ce? Si zise lui Iisus: de voi vrea sa ramâna el pâna voi veni Eu, ce-ti este tie? Drept aceea a iesit cuvântul acesta între frati ca ucenicul acela nu va muri. Pentru aceasta si unii din pricina cuvântului acesta zic ca Ioan nici pâna astazi n-a gustat moarte, ci ca s-a mutat. Dar nu este asa adevarul: de vreme ce aflând Hristos unde vâna peste, poruncit-a numai lui Petru sa-i urmeze. Iar el vrând ca sa mearga si Ioan împreuna cu dânsul, zise: Doamne, dar acesta ce? Iisus a poruncit lui Ioan sa ramâna la vânatoarea pestelui, zicând: De voi vrea sa stea acesta aici pâna voi veni, sa pescuiasca pâna iarasi ma voi întoarce, ce-ti este tie? Numai ca iubitul lui Hristos, Ioan, a murit, de vreme ce si mormântul lui se stie unde este. Însa o adevereaza aceasta si marele dascal si întocmai cu apostolii Ioan Gura de Aur, în tâlcuirea Epistolei catre Evrei, a Evangheliei dupa Matei si a Evangheliei dupa Ioan".

Apostolul Ioan
Sfântul Ioan Teologul, Apostolul şi Evanghelistul
Sfântul Ioan Teologul, Apostolul şi Evanghelistul

Sfântul, slăvitul şi întru tot lăudatul Apostol şi Evanghelist Ioan este cunoscut şi ca Ioan Teologul. A fost unul din cei Doisprezece Apostoli şi a scris Evanghelia care îi poartă numele, trei epistole canonice: I Ioan, II Ioan, şi III Ioan şi Apocalipsa. Prăznuirea sa principală este în 8 mai, apoi împreună cu cei Doisprezece Apostoli în 30 iunie, iar adormirea sa în 26 septembrie.
Cuprins
[ascunde]

1 Viaţa
2 Imnografie
3 Iconografie
4 Note
5 Legături externe

Viaţa

Sfântul Ioan a fost fiul Salomeei mironosiţa şi al lui Zevedei, un pescar. Fratele său a fost Sfântul Iacov, un alt apostol.

În Evanghelia sa, el se prezintă ca fiind "ucenicul prea iubit al lui Iisus" mai degrabă decât cu numele. El a fost cel mai tânăr din cei doisprezece Apostoli şi foarte apropiat Domnului. Această apropiere este adesea reprezentată în icoanele cu Cina cea de Taină, unde Sfântul Ioan se sprijină de Mântuitorul.

El a fost de faţă la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului împreună cu Petru şi cu fratele său Iacov.

Sfântul Ioan a fost exilat în insula Patmos de către Împăratul Domiţian între anii 90-95 A.D. şi acolo a avut revelaţia Cărţii Apocalipsei.

"Prezentare a unei minuni care a avut loc la mormântul său:

Când avea peste o sută de ani, Sfântul Ioan a luat şapte ucenici în afara Efesului şi i-a pus să sape un mormânt în formă de cruce. Apoi, Sfântul Ioan s-a aşezat în mormânt şi ucenicii l-au îngropat acolo de viu. Mai târziu, când mormântul său a fost deschis, trupul Sfântului Ioan nu mai era acolo. 'În fiecare an în 8 mai, din mormântul său se ridică un praf cu care bolnavii de diferite boli se vindecă.' "[1]

Imnografie

Tropar (glasul al 2-lea):

Apostole al lui Hristos Dumnezeu, iubite,
grăbeşte de izbăveşte pe poporul cel fără de răspuns,
că te primeşte, când cazi către Dânsul,
Cel ce te-a primit când te-ai răzimat pe pieptul Lui.
Pe Acesta roagă-L, de Dumnezeu cuvântătorule,
ca norul păgânilor cel pus asupra noastra să-l risipească,
cerându-ne nouă pace şi mare milă.

Condac (glasul al 2-lea):

Măririle tale, Iubitorule de feciorie, cine le va spune?
Că verşi minuni şi izvorăşti tămăduiri
şi te rogi pentru sufletele noastre, ca un cuvântător de Dumnezeu şi prieten al lui Hristos.

Iconografie

Dionisie din Furna arată că Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan se zugrăveşte după cum urmează: În icoanele unde este zugrăvit între Apostoli, în scenele din viaţa Mântuitorului se pictează tânăr, fără barbă.

Atunci când se zugrăveşte singur sau scriind Evanghelia, este reprezentat bătrân, pleşuv, cu barba lungă, ţinând în mână cartea (Evanghelia) sa. Poartă un veşmând verde pe dedesubt, iar veşmântul de deasupra roşu. Se mai zugrăveşte împreună cu ceilalţi Evanghelişti în pandantivele din unghiurile dintre arcurile bolţilor turlei, şezând fiecare pe scaun şi scriind Evangheliile, fiecare cu simbolul său. Simbolul Sf. Ioan este vulturul. [1].

Dionisie mai arată şi cum se zugrăvesc imaginile din Cartea Apocalipsei [2]

Apocalipsa Sf. Ioan Teologul, asa cum se numeste in Biblia BOR, se mai numeste si "Cartea Revelatiei" sau "Revelatia Sf. Ioan". In cel mai vechi text cunoscut al Noului Testament, se numeste "Apocalipsa lui Ioan".(Apokálypsis Iōánnou). Apocalipsa este ultima carte in NT, si este definita mai de toata "lumea teologica" drept o carte extrem de grea care contrazice si continutul si caracterul Noului Testament. Daca Noul Testament difera de cel Vechi cu ceva este in diferenta de tonalitate si de caracter pe care-l asuma Divinitatea. La ce ma refer? In primul rand Vechiul Testament are un insemn conflictual intre Divinitate si poporul ales. Evreii incalca regurile, Dumnezeu ii pedepseste. Noul Testament este o poveste a jertfei, a iertari si a unui nou juramant (covenant). Cartile Noului Testament sunt pilduitoare, pline de blandete si intelepciune, si deodata, bang! Apocalipsa lui Ioan. Trebuie sa subliniez spusele unor mari teologi, intemeietori doctrinari cu milioane de adepti. Martin Luther a considerat Apocalipsa lui Ioan drept ne-Apostolica si nici profetica, si a inclus-o in Antilegomena, Calvin nu a scris niciodata nimic despre aceasta carte desi a analizat pe larg toate cartile Bibliei. Sf. Grigore Teologul (Sf. Grigore din Nazianz) si alte mari figuri ale biserici de Est au fost total impotriva includeri acestei carti in canonul Noului Testament. Mai mult, Biblia Bibliilor Ortodoxe a Peshitta, Biblia Aramaica care este cea mai veche si mai apropiata la originalul Noului Testament nu o contine.

4horse-small1

Cercetatori moderni au reusit sa ajunga la concluzia ca Ioan din Patamos nu pate fi nici Ioan Apostolul si nici Ioan Evanghelistul si Apocalipsa din punct de vedere lingvistic nu poate avea acelasi autor ca Evanghelia (lui Ioan) si nici cu Epistolele lui Ioan. "Apocalipsa" a fost scrisa de un autor care cunostea Greaca vulgara, insa fara o cunoastere aprofundata (intelectuala). Limba folosita este rudimenta, bazata pe un vocabular sarac si neinitiat in scrierile clasice ale vremi, exact opus cu limba eleganta (aproape) ilustra folosita in Evanghelie (lui Ioan) si in special in Epistole.

La fel ca ilustri mei inaintasi nu am nici eu pornirea de a analiza cartea din punct de vedere literar, in primul rand pentru ca este o carte Biblica, si respectul credincios ma obliga la o anumita decenta chiar daca lucrurile sunt asa cum sunt. In orice caz adopt cu modestie parerile parintilor biserici, Clement din Alexandria, Origen, Metodiu, Ciprian care au respins cartea din motive doctrinare pe care le asum si eu si Eusebiu (315 d.Hr) care a vazaut in apocalipsa o carte "tendentioasa" (spurious) fara valore. Carte a fost scrisa intre ani 65-96 d.Hr. Parerea mea personala dateaza carte intre 95-96 d.Hr in timpul Imparatului Roman Domitian, vestit pentru prigonirea Crestinilor.

apoc-small

Referitor la dezbaterea carti, exista trei opinii diferite: (a) opinia Preterita (vezi Dex), care vede profetiile intr-un trecut, datand continutul profetiei in deceniile formative le crestinismului, in timpul prigoanei Romane; (b) opinia Historicista care poate fi si atribuita curentului Crestin escatologic, curent care se ocupa cu doctrinele legate de "sfarsitul lumi" si cu care nu prea am multe in comun, si (c) Opinia Futurista care este de parere ca aceasta Apocalipsa ne asteapta undeva in viitor.

Biserica Orodoxa, in general recunoaste cartea drept canonica, dar nu de citit in timpul slujbelor religioase. De fapt cartea este citita (uneori) in Sambata Invieri. In ultimul timp Biserica Catolica si-a revizuit pozitiile initiale, si interesatii pot citi despre parerea pe care o are Papei Benedict al-XVI.

Un ultim cuvant la final. Preotii care se folosesc de "Apocalipsa Sf. Ioan Teologul" pentru a instrumenta chestiuni religioase si laice nu pot fi numiti pastori ai turmei ci lupi in turma. Despre politicieni care s-au comportat saptamana trecuta in felul in care s-au comportat numai cuvinte de blam si de dispret, Ei sunt cea ce au fost intodeauna, inculti populisti si prosti.

Incă este greu de precizat dacă Ioan, cel legat de Evanghelia după Ioan și Ioan cel cu Apocalipsa, după Ioan sunt una și aceiași persoană, sau nu. După modul în care ai pus intrebarea tu crezi că este vorba de aceiași persoană. Dacă este vorba de una sau de 2 persoane, cred că nu se va putea vreciza nici o dată cu exactitate.
Ioan cel cu Evanghelia după Ioan, era singurul dintre toți, care știa adevărul despre Isus, și care îl și prezintă pe Isus, ca divinitate anterioară Genezei și nu ca om ridicat ulterior la rang de divinitate așa cum este prezentat în celelalte 3 Evanghelii canonice. Este mai mult de de comentat pe tema asta. O analiză atentă a Evangheliei după Ioan conferă o oarecare coerență poveștilor creștine dar de fapt, este și un fel de / o bombă cu ceas, pentru foarte multă literatură creștină, care vor devenii în acel moment, simpe aiureli, scrise pe un suport oarecare.

Evanghelia după Ioan trebuie înțeleasă ca cea mai tare dintre evangheliile canonice.

Apocalipsa după Ioan este numai un scenariu eventual posibil, din sute de mii de alte scenarii eventual posibile!

Apocalipsa după Ioan Nu reprezintă nici pe departe ceva / un capitol, teribil de important pentru Noul Testament și pentru Biblie în general.

Nu știu exact, în ce măsură cei ce au analizat și studiat serios Apocalipsa după Ioan, au tratat cu suficientă seriozitate ideea concep de Noul Ierusalim, și implicațiile ei.

( Bănuiesc că nu, că prelații, indiferent de religia, pe care o predică, au creierul mai neted, așa, știind numai, să paraziteze comunitățile de credincioși, dar nimic, în plus.)

Tocmai în acest sens ultima versiune a evangheliei după Ioan este o modificare a traducerii anterioare iar acum este 1. La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.

Pild. 8, 22-25. Ioan 8, 58; 17, 5. 1 Ioan 1, 1-2. Col. 1, 17. Apoc. 19, 13.

2. Acesta era întru început la Dumnezeu.

Is. 48, 16.

3. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. traducerea anterioară era :

Fac. 1, 1, 3. Ps. 32, 6. Plâng. 3, 38. Sir. 9, 1, 9. Ioan 1, 10. Ef. 3, 9. Col. 1, 16. Evr. 1, 2; 2, 10. Apoc. 4, 11.

4. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor.

3 Reg. 23, 4. Ioan 1, 9; 5, 26; 8, 12; 9, 5; 12, 35. 1 Ioan 5, 11.

5. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o.

În traducerea anterioară fusese : La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu ( deci cu și nu la ) Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu ( deci nu Dumnezeu era Cuvântul, ca în textul oficial actual.). 2. Acesta era ( întru început) cu (cu și nu la) Dumnezeu.


Evident cu varianta anterioară a textului este cu mult mai logică, dar o citire atentă a textului respectiv, din traducerea anterioară te trimite direct la ideea Isus, divinitate anterioară Genezei.

Tocmai de aceia au schimbat traducerea, falsificând-o evident, ca să nu te gândești la Isus divinitate anterioară Genezei.

Traducerea actuală, evident falsificată, este un text neclar și ilogic, ( lipsit de logică) tocmai spre a da coerență multor prostii de alte texte religioase, care ar fi maculatură, dacă Isus ar fi înțeles ca divinitate anterioară Genezei.

Traducerea anterioară, nefalsificată, vorbea clar, de două ființe divinice diferite.

Am găsit tot pe net textul următor care demonstrează că nu am citit eu aiurea evanghelia după Ioan : Esti aici: Isus Cristos >> Evanghelia dupa Ioan

Evanghelia dupa Ioan – Mesajul evanghelistic al Evangheliei
Evanghelia dupa Ioan se deosebeste de celelalte trei Evanghelii. Scrisa aproximativ treizeci de ani mai tarziu dupa Matei, Marcu si Luca, scopul lui Ioan este in mod special evanghelistic. Limbajul si intonatia folosite de Ioan accentueaza mesajul central al cartii. Cuvinte precum "credinta", "viata", "dragostea", "adevarul", "vesnic" si "har" sunt folosite in Evanghelia dupa Ioan mai mult decat in toate celelalte trei Evanghelii luate impreuna.

Evanghelia dupa Ioan – Scriptura slavita
Evanghelia dupa Ioan este adresata tuturor oamenilor din lume si descopera adevarul glorios despre Isus Cristos. Vom lasa Scriptura sa vorbeasca de la sine…
"La inceput era Cuvantul, si Cuvantul era cu Dumnezeu, si Cuvantul era Dumnezeu" (Ioan 1:1). " Si Cuvantul S-a facut trup, si a locuit printre noi, plin de har si de adevar. Si noi am privit slava Lui, o slava intocmai ca slava singurului nascut din Tatal." (Ioan 1:14). "Si eu am vazut lucrul acesta, si am marturisit ca El este Fiul lui Dumnezeu." (Ioan 1:34).

Adevăratul mesaj al Apocalipsei după Ioan este că vor fi niște perioade foarte dificile dar că totul se va termina până la urmă cu bine, și aici apare ideea de Noul Ierusalim.

Cititi aici si faceti legatura cu ce este scris in Apocalipsa
http://www.conspil.blogspot.com/

Mihaidavi.
Tu chiar crezi, adica.a citit cineva postarea interminabila?
Sfinti au fost multi. Diferenta dintre un sfant si un individ oarecare, te rog sa mi-o explici.NU,nu cred si daca ar fi sa citesc toate prezicerile bazate pe ideile diferitilor sfinti, la cate date si carti gasesti prin biblioteca, nu mi-ar ajunge o viata sa lecturez.

Voi chiar nu realizati ca noi acum traim Apocalipsa Uite-te in jurul tau

Vrei sa stii ce e aia apocalipsa?

Publica intr-un ziar niste dati despre un eveniment distrugator, uita-te cum toti intra in panica (cati prosti degenerati) si e posibil sa te trezesti cu un nebun, cu un cutit in mana, in casa ta.


Aia e apocalipsa: sa vezi totul si sa observi cati slabi mintali exista printre tine. Chestia aia ce a spus-o Harold Camping a adus niste stiri "interesante" pe prima pagina, nu? Gandeste-te cate "stiri interesante" va aduce 22-23.12.2012.

Da, eu deja vand bilete la un buncar facut in franchiza. Daca te intereseaza da-mi mail.

Da! Sunt de-acord cu cele zise de voi, dar totusi... noi putem indeparta acele vremuri groaznice! Rugandune si ignorand acest semn al "fiarei". Citesc acum o carte foarte buna ("Despre vremurile din urma" Staretii) in care se zice astfel : "Daca oamenii lumii intregi, toti pana la unul, vor cadea in genunchi si se vor ruga lui Dumnezeu macar cinci minute pentru continuarea vietii, ca Domnul sa daruiasca tuturor vreme pentru pocainta, acele vremuri se vor indeparta". Doar prin fapte bune, prin rugaciune, prin iubire si alte calitati a lui Dumnezeu putem cel putin sa indepartam proorociile lui Sfantul Ioan Teologul.

A si trecut. Am vazut un film cu asta. Ce crezi, daca deja au filmat-o, inseamna ca a trecut nu? Altfel nu aveau cum s-o filmeze