Evreii au ascultat în vechime de profeții lor în multe privințe, între care și cu privire la limitele până la care să-și extindă granițele. Iar aceste limite au fost cele până la care statul evreu ajunsese pe vremea lui David. Atât și nimic mai mult. Nu au râvnit niciodată să-și anexeze Egiptul, Tirul, Sidonul sau Siria. Nici chiar Iordania. Au avut ei dincolo de Iordan două seminții, dar nu tot teritoriul Iordaniei de astăzi. După părerea mea, nici în timpurile moderne ei nu își vor propune mai mult.
Cât despre întrebarea adițională, văd că cei mai mulți sunt de părere că acea invazie s-a făcut cu încuviințarea autorităților evreiaști. Dacă este așa, înseamnă că tot ceea ce ni se servește nouă în presă sau la tv cu privire la această chestiune este bazat pe minciună. Nu suntem surprinși. Minciuna a stat cu regii la masă dintotdeauna, iar în timpurile moderne mai mult ca oricând. Oare cine o fi tatăl minciunii?
Conspirationisti, teorii conspirationiste, sau arabisme, reclama proasta facuta impotriva evereilor sa puna botul naivii.
Sa se intimple ce spui tu, ar trebui ca evrei sa aiba si cu ce, ma refer ca populatie.
Asa ceva nu se poate, iar sa ocupi alte teritorii care nu sunt alea tale in ziua de astazi, sa ocupi alte natii, cam nu prea mai merge, nu mai suntem acum mii de ani sau sute, gata sa cam inchis robinetii genul asta.
Nici tarile puternice nu mai fac asta, anexarea de teritorii cu forta, nu mai este o practica a zilelor noastre, oamenii sau mai desteptat, acum se merge pe alte cai, pe cele economice, diplomatice, relatii, cauti sa intri undeva cu afaceri cu chestii genul asta.
Cind incerci sa intri cu forta, iti sar restul de tari in cap, nu prea se mai poate face asa ceva acum.
Ca se mai ocupa Rusia de rahaturi de astea, acolo e alta povestel aia tot rusi sunt pana la urma.
Ca dau aia cu racheta cu ce mai spui tu, sau spue care zic, e si logic, arunca unu cu racheta in tine tu ce faci stai si te uiti? Normal ca trebuie sa ripostezi. cauti sai alungi, sau sai elimini daca tot insista, mai ales daca mai sunt si linga casa ta, nu lasi pe aia sa ce?
Este propaganda arabeasca, nimci alcteva sau propaganda celor care au interese acolo.
Despre teoria Israelului Mare pot să spun că este nerealistă, iar despre atacul din 7 octombrie este clar că Israelul a știut și l-a încurajat.
Avand in vedere ca au fost un trib de vreo 300 de indivizi, as spune sa se multumeasca cu ce au acum.
Daca zeul lor nu s-a tinut de cuvant si nu le-a dat atunci pamantul promis, ei incearca acum sa si-l ia cu propriile forte, si la 7 octombrie este clar ca au stiut de intentiile Hamasului cu mult timp inainte dar aveau nevoie de un motiv ca sa inceapa scandalul.
Eu nu cred in Great Israel, e o minciuna inventata de khazari care de fapt nu sunt evrei. In realitate evreii vor tot Orientul si se vor intinde pana acapareaza tot, de fapt vor acelasi spatiu vital pe care si Hitler l-a dorit in al doilea razboi mondial. Evreii prin razboaiele lor in Orient aduc in scena al treilea razboi mondial.