Ce e liberul arbitru? Mă interesează exact ce e, nu ceva vag. Eu înțeleg ceva de genul: un arbitru e pe teren si nu trebuie să aibă preferințe pentru vreo echipă de fotbal, de fapt nu trebuie să aibă sentimente, fiindcă ar interfera cu abilitatea lui de a lua decizii corecte, trebuie să fie obiectiv, dar niciun om nu poate fi 100% obiectiv. Mai știu că liberul arbitru e în opoziție cu determinismul, care spune că lumea funcționează după cauza și efect și faptul că tu crezi că alegi e o iluzie, fiindcă alegerea ta are cauze, deci e determinată.

Eu nu mai știu altă variantă în afară de cauzalitate și întâmplător. Zi-mi celelalte variante, ca să nu mor prost. Dacă alegerea are cauze, e o chestie deterministă, corect? Dacă alegerea e aleatorie, nici chestia asta nu e liber arbitru, corect? Deci ce e liberul arbitru? Mai bine aș întreba ce înțelegi prin libertatea de alegere. Adică unde e libertatea?

Atunci esti determinat de o cauza, faptul ca exista si a doua posibilitate iadul, iar tu vrei in rai, acesta fiind propietatea lui Dumnezeu iar ca sa ajungi acolo esti conditionat, in cazul tau nu exista liberul-arbitru.

Ho ho hooo.
Dar stai puţin, că ajungem prin abisuri filosofice tenebroase.

Poate problema la tine e semantica.,, Aleatoriu'' se referă la ceva care depinde de un eveniment viitor şi nesigur, ceva supus întâmplării. Cum să fie liberul arbitru per se aleatoriu, întâmplător? Eventual consecinţele existenţei şi asumării lui.
Pentru că viitorul în sine e incert.
...
,, Dacă alegerea are cauze, e o chestie deterministă'' - ce vrei să spui cu asta? Ce fel de cauze, Independente de Om (atenţie)? Fii mai explicit.
Pentru că orice alegere are o,, cauză'', adică un MOTIV în spatele ei. Pot să-mi cumpăr îngheţată de vanilie sau de ciocolată. ALEG să-mi cumpăr una de ciocolată. MOTIVUL? Îmi place ciocolata.
NU are nicio legătura cu predestinaţia/determinismul, DECÂT dacă ar sta scris undeva ca eu să aleg îngheţata de ciocolată.

SAU (asta e partea foarte picantă) tu insinuezi că stă scris undeva ca mie să îmi placă de fapt ciocolata, ca astfel să fac alegeri pe baza acestei preferinţe?

Adică am fost construiţi într-un anumit fel, care fel determină alegerile noastre, transformând astfel liberul arbitru într-o iluzie?
...
Dacă la asta faci referire...n-aş mai fi aici dacă aş şti răspunsul la întrebarea ta.
...
Eu înţeleg prin libertate (liber arbitru) posibilitatea omului de a alege bazându-se strict pe preferinţele şi convingerile lui, FĂRĂ influenţe externe, independente de el (de sorginte supranaturală).

Hai că e foarte interesant ce spui tu pe aici. Îmi place (ne apropiem de filosofia kantiană...e deluros, dar fascinant).

Cine sunt aceia care sustine, ca, credinta e inascuta, spune-mi unu' sa-i bag o capra cu coarne pe gat.

Ok, si unde se manifesta liberul-arbitru in viata de toate zilele, da-mi un exemplu?

Irelevant, ca de obicei Ema e pe dinafara si o arde in-truna cu mantuitorul, deci Isuse rau ai ajuns daca esti secreterul PERSONAL al lui Ema

Ui':
Ai ALES să îmi adresezi acest comentariu.

Şi ui', ca să nu te oftici:
Când treci pe stradă şi vezi un nevoiaş pe marginea trotuarului, ALEGI să îl ajuţi (sau nu).

...
Tu poţi spune, ce-i drept, că toate acestea au fost predestinate.
Ai dreptu'. Crezi ce şi cum vrei.

Eu am auzit la destui chestia asta, cred că dacă Ema va opina la fel, dacă o întrebi.

Eu personal cred că e imposibil de prezis viitorul, chiar și teoretic. Poate știi povestea cu demonul lui Laplace, care ar cunoaște viitorul dacă ar cunoaște pozițiile tuturor particulelor din Univers și s-ar baza pe cauză-efect pentru stabilirea viitorului. Problema e fizica cuantică care spune că legile fizicii sunt statistice, deci viitorul nu poate fi cunoscut cu precizie, nici măcar de D-zeu, e și principiul incertitudinii pe acolo.

Totuși, chiar și eu pot anticipa ce va face cineva pe care-l cunosc bine, deci e clar că funcționează după cauză și efect, deși, după fizica modernă, universul și oamenii funcționează dupa un determinism statistic. Nu cred că e scris pe undeva destinul, dar cred că suntem ceea ce suntem datorită eredității și mediului.

Problema e că nu am reușit să înțeleg vreodată liberul arbitru, nici măcar la ce se referă când îl folosesc, adică e o noțiune foarte vagă în mintea mea, ceva de libertate de alegere, dar nu înțeleg ce e libertatea asta.

Normal...orice alegere cat de mica schimba portiuni din viitor, si pentru credinciosi, aceasta este reprezentata de Rai si Iad

Ha, ha, ha, hi, hi, hi, jmecherita ce esti vrei sa ma zapacesti, Daca ajuti nevoasul la cerea lui esti conditionata de el si o menta liber-arbitru, daca nu-l ajuti cauza este educatia care te-a influentat sa nu ajuti si avem alta menta, daca o faci fara sa ti-o ceara, da-i buzna in viata privata a cuiva, care tine tot de influenta educatiei si se lasa cu repercusiuni, alta menta.

Ema, a evoluat mult frate si l-a luat pe God si Isus secretari personali, iar mi-a tras ignore, tocmai mie care mereu i-am adus numai lauda.

Bineînţeles că e imposibil de prezis viitorul cu certitudine, cu exactitate (viitorul poate fi prezis NUMAI la nivel teoretic, aşa că nu ştiu ce diferenţiere între ce şi ce ai încercat să faci). Şi da, cunosc demonul lui Laplace. Ironic (din cauza denumirii), Dumnezeu însuşi este acel intelect despre care vorbeşte Laplace.
ÎNTOTDEAUNA va exista o marjă de eroare. De ce? Pentru că nu deţinem toate coordonatele stausului quo, şi deci nu putem face prezumţii precise pe baza unei baze de date incomplete. De speculat, putem; până ne dor neuronii.

Dumnezeu transcende toate dimensiunile universului. El este eminamente metafizic. Aşadar, fizica, de orice sort e ea, has nothing on God; doar el a conceput-o. Iar în calitate de omniscient, El este singurul care cunoaşte viitorul.

ATENŢIE. Poţi bănui ce va face o persoană pe care o cunoşti foarte bine, însă nu poţi prezice sau anticipa cu exactitate. Chair şi prietenii la cataramă se mai surprind unii pe alţii din când în când. Pe baza cunoştinţelor pe care le deţii vizavi de persoana respectivă, poţi spune,, s-ar putea să facă aşa'', dar NU,, va face aşa''. Oameni nu sunt obiecte inanimate, care să funcţioneze conform unor legi universal valabile. Oamenii gândesc, interpretează şi se răzgândesc. Tocmai de aceea perspectiva sociologică pozitivistă e o aberaţie în acest sens.

Dacă pui problema astfel, adică alegerile noastre sunt condiţionate de bagajul nostru genetic moştenit şi de influenţele contextului social, educaţional şi cultural, ceea ce e într-o oarecare măsură adevărat, putem afirma că liberul-arbitru nu e atât de...liber precum pare.

Această concluzie are consecinţe colosale şi nefaste. Pentru că odată eliminat liberul-arbitru, nu mai există Responsabilitate. Ceea ce ridică foarte multe probleme.

Oricum, chiar dacă suntem, într-adevăr, influenţaţi de genomul şi contextul nostru, acestea NU au control absolut asupra noastră şi nu determină în totalitate ceea ce suntem, iar libertatea de a face alegeri tot există. Eu asta cred.

Deci, eu aleg daca voi face fapte bune sau rele.

1. Dacă nevoiaşul îmi cere să îl ajut, NU sunt condiţionată de nimic, am libertatea de a-l refuza. Simplu.

2. Dacă aduci în discuţie contextul educaţional în care se formează individul pe plan intelectual, DA, e adevărat, nu contest faptul că acesta are o mare influenţă asupra persoanei care devine omul ca adult şi, deci, asupra alegerilor pe care le face. DAR a afirma că educaţa te condiţionează şi deci îţi controlează practic (indirect) deciziile e...foarte mult spus. Există mulţi oameni care reuşesc să îţi depăşească condiţia, chiar dacă nu au primit cea mai strălucită educaţie (e.g oameni crescuţi de părinţi alcoolici şi violenţi, care la maturitate au devenit altruişti).

3. În primul rând, dacă îl văd necăjit, amărât şi pricăjit pe amrginea trotuarului şi ALEG să îl ajut cu ceva, NU dau buzna în viaţa nimănui, pentru că din moment ce s-a expus trecătorilor, chiar dacă nu cere nimic în mod direct, e EVIDENT că îşi doreşte să fie ajutat. Nu stă acolo în doru' lelii, mai ales având în vedere halul în care se află. Să fim serioşi.
Lol.
Asta-i ca faza aceea din filmul,, Le fabuleux destin d'Amélie Poulain'' (nu reţin cu precizie chiar toate detaliile), în care tipa întinde mâna către un bărbat îmbrăcat sărăcăcios, cănit pe faţă, care şedea pe jos într-o staţie de metrou - era EVIDENT cerşetor, oferindu-i o sumă de bani. La care tipul: nu, mulţumesc, nu lucrez duminica.
Chair că a dat buzna în viaţa lui, pentru că a vrut să-l ajute duminica, când el, vezi Doamne, nu,, lucrează''.
Absurd.
Iar dorinţa spontană de a ajuta pe cineva poate fi naturală, intrinsecă unui om şi deci independentă de educaţia pe care a primit-o.

Păi eu nu cred că avem responsabilitate, dar cred că e bine ca oamenii să creadă că sunt responsabili, fiindcă se comportă mai bine (probabil), deci bănuiesc că e mai bine să-i mințim că ei sunt responsabili, când de fapt nu sunt.

Eu sunt de părere că există societăți în care oameni cu tendința naturală de a fi nonviolenți vor fi violenți și există societăți în care oameni cu tendința naturală de a fi violenți vor fi nonviolenți.

Chestia asta se observă și pe glob, unele civilizații au fost și sunt foarte violente și altele sunt foarte pașnice, e clar că nu au ales în grup să fie răi sau buni, cică e alegerea personală, când de fapt societatea ne modelează, deși e importantă și ereditatea.

"1. Dacă nevoiaşul îmi cere să îl ajut, NU sunt condiţionată de nimic, am libertatea de a-l refuza. Simplu." - Dai ai dreptul de a refuza dar te izbesti de a doua problema, aceea a impasibilitati (inexistentei) care nu exprima libertatea vointei de liber-arbitru.
2. Nu are importanta cum este educat, bine sau rau pentru ca in amandoua exista influente.
3. Indiferent ce decizie ei vizavi ce cel expus pe marginea trotuarului, in spatele ei exista influente care te-a format pana in momentul acela. Liber-arbitru asa cum am mai spus-o, este un construct filozofic si nu poate exista decat ca o metafora in realitate.

Prima ta afirmaţie e un...nonsens. Iar erorile semantice nu facilitează deloc înţelegerea ei.
Sau sunt eu bătută în cap. Măi, poate. Nu zic ba.
Am ALES să fiu impasibilă. Foarte bine, poţi argumenta că MOTIVUL pentru care am ales asta a fost educaţia primită, ceea ce e într-o oarecare măsură adevărat. Deşi, repet, sunt oameni care au reuşit să-şi depăşească condiţia în ceea ce priveşte educaţia primită, iar unii acţionează în pofida ei. Ceea ce indică faptul că educaţia, deşi e definitorie în mare măsură, NU dictează acţiunile omului.

Nu am contestat aportul de influenţă adus de contextul educaţional (indiferent de calitatea lui) în formarea omului. Am spus doar că a susţine că aceasta îl defineşte în totalitate e too far fetched.

Oricum. Se poate argumenta că liberul-arbitru este mai mult sau mai puţin o iluzie. Pentru că suntem, într-adevăr, condiţionaţi de multe aspecte ale vieţii asupra cărora nu avem niciun control, precum genomul moştenit şi contextul în care ne naştem. După cum am menţionat undeva, eliminarea liberului-arbitru ar însemna absolvirea omului de Responsabilitate, ceea ce ar ridica multe probleme.

Şi ai dreptate, omul ia decizii pe baza convingerilor lui, convingeri a căror formare a fost influenţată de mulţi factori. Tu vorbeşti de fapt despre un determinism indirect. Dar totuşi, liberul-arbitru se referă la faptul că omul are libertatea de a face anumite alegeri, în sensul că nu stă nicăieri scris destinul lui cu fiecare pas precizat, destin de la care nu se poate abate. Asta e ideea.
Natura motivului pentru care tu iei deciziile pe care le iei (adică suma factorilor care te-au influenţat în viaţă) şi deci te-au determinat, în fond, să devii persoana care eşti şi care face anumite alegeri, e irelevantă.

Dar ultima ta frază...
Liberul-arbitru este în realitate o metaforă pentru CE?
Balivernă estetică.
...
Şi atenţie, că ai probleme cu semantica. De când impasibilitatea e acelaşi lucru cu inexistenţa?

"Am ALES să fiu impasibilă. Foarte bine, poţi argumenta că MOTIVUL pentru care am ales asta a fost educaţia primită, ceea ce e într-o oarecare măsură adevărat."- Nu numai educatia, putin si din mostenirea genetica dar si sistemul tau biologic care se supune legilor naturii. "După cum am menţionat undeva, eliminarea liberului-arbitru ar însemna absolvirea omului de Responsabilitate, ceea ce ar ridica multe probleme." - da, ai dreptate aici, dar in justitie numai si aici e mult de discutat dar nu vreau sa-mi prind urechile prin hatisul justitiei. Doar in teorie putem discuta ca omul are libertatea de a alege in practica derulari vieti el este incorsetat de obiceiuri, principii, dogme, politici, legii etc. Eu n-am spus nimic de destin, ce pot spune ca viata ne este in cea mai mare parte dirijata, iar portiunea de libertate se restrange odata cu evolutia tehnica si inmultirea omului. "Dar ultima ta frază... Liberul-arbitru este în realitate o metaforă pentru CE? Balivernă estetică." se poate spune si asa. Da am gresit acolo din graba, in paranteze cu "inxistenta". Da ce mai tu ai telescop in creier de vezi tot? Un binoclu na-i sa te uiti pe pasune, vesi poate sunt acolo cu caprele la pascut, si vino si tu sa-ti cant o doina.

Da, tu alegi, pentru ca ai o constiinta.

Deci nu e Liberul arbitru?

Bineînţeles că nu doar educaţia este factorul de influenţă asupra formării omului. Avem în plus şi bagajul genetic moştenit, avem cultura, contextul familial şi social etc. Eu am comentat strict pe marginea a ce ai menţionat tu.
Şi da, suntem în permanenţă influenţaţi de circumstanţele sociale în care ne desfăşurăm vieţile noastre mărunte. Dar asta nu înseamnă că nu avem libertatea de a face alegeri personale.

Şi atenţie! Liberul-arbitru nu se referă doar la acele alegeri care au consecinţe avantajoase pentru om.
Dacă vine cineva, îţi pune pistolul la tâmplă şi te ameninţă spunând că dacă nu renunţi la evoluţionism, îţi va zbura creierii, TOT ai o alegere de făcut.
Alegerile tale nu se limitează doar pentru că una din două atrage repercusiuni nefaste: în cazul nostru, moartea. Ea încă există ca alegere.
Nu te poţi eschiva spunând că ai fost,, forţat'' de împrejurări să faci o anumită alegere. Opţiunea de a alege să nu renunţi la evoluţionism încă exista, chiar dacă îţi aducea moartea. Dar de făcut, tot o puteai face.
Se numeşte existenţialism. Şi îmi place. Pentru că responsabilizează omul (poate excesiv, dar e mai bine aşa; e mai chibzuit aşa).

Uff, ferestete sa mai da-i exemple pamantesti, chestiunea cu pistolul nu-i deloc potrivita, libertatea de a alege este directionata si impusa de cel cu pistolul, deci determinata si este in antagonism cu liberul-arbitru chiar daca moartea este alegerea.

Nu îţi este impus nimic. Poţi alege să rămâi adeptul evoluţionismului sau să mori.
Hasta la vista.

Principiul incertitudinii.

Liberul arbitru este libertatea de a alege intre bine si rau. chiar si adam si eva au avut liber arbitru, dar au ales ce e rau!