Aici depinde pe cine întrebi. Părerile sunt împărțite. Și ba are sens să nu existe viață după moarte. Adică, noi nu ne naștem cu un scop, ci ne naștem deoarece un smermatozoid a fecundat un ovul și de aici a începun un proces de diviziune celulare..., iar în cele din urmă, am apărut noi sub forma unor noi născuți. Cel puțin asta ar fi explicația dată de către un ateu (Stephen Hawking sau altul). Totuși, eu cred într-o formă de existență a vieții după moarte, dar e prea complicată ca s-o dezbat aici. Studiază religiile lumii în mare și o să înțelegi cam ce cred eu. De asemenea, nu te osteni să cauți pe Google termenul de "proiectare astrală" și "Out of body experience". Cred că o să te lămurească subiectele acestea. Te las pe tine să descoperi singur ce sunt, ca o surpriză.
Și așa, în final precizez că nu există încă destule informații despre ce este conștiința noastră pentru a trage niște concluzii. Mai trebuie să așteptăm până să înțelegem pe deplin cine suntem noi. Oricum, fi optimist, și nu privi cu teamă moartea. Eu n-o consider un sfârșit existențial, ci doar o transcendență spre o altă realitate.
Moarte este trecerea sufletului din trup in lumea nevazuta (cu ochii trupesti). Unii oameni de stiinta, nu "oamenii de stiinta" sustin ceea ce ai afirmat tu. Explicatia e simpla, cum ei sunt atei, si nu cred in existenta lui Dumnezeu, mintea lor nu poate concepe ca ei se trag din maimuta si ca dupa moarte pot avea viata vesnica. Nu incape in mintea lor, pentru ca lucrurile duhovnicesti vin prin credinta nu prin ratiune. Omul este o fiinta minunata, eu nu cred, personal, ca o fiinta atat de minunata traieste degeaba. Si pana la urma, daca nu ar exista viata dupa moarte, si nu ar exista o judecata particulara a fiecaruia dintre noi, de ce avem notiunea de bine si rau? De ce nu ne omoram la coltul strazii, de ce avem ratiune? De ce unii oameni fac bine si alti oameni fac rau? Totul se invarte intre bine si rau, tine de alegere.
Ba exista, normal că există pentru că altfel nu ar mai avea nimic niciun sens, viața nu ar avea niciun sens, am trai degeaba practic! Pai ce rost ar avea să mai lupți, sa realizezi ceva, sa faci ceva cu viața asta daca la un moment dat o să adormi și o să uiți tot? Hai sa fim serioși, nu trăim degeaba, daca era așa nu mai apăream deloc! Sufletul e nemuritor, se știe asta, oricine intuiește adevărul, nu te lua după oamenii de știință ai lui peste prăjit cu viziunea lor îngustă și materialistă! Studiază mai bine experiențele unor oameni care au murit și s-au întors, care au avut o moarte clinică adică, ei o să îți confirme adevarul, ca viața are un scop, noi avem un scop, nu trăim degeaba!
Eu zic sa traim la maxim, apoi sa murim, ca asa-i normal. Ce va fi dupa... o sa postam aici, de-om putea.
Sunt de acord cu cei care ți-au spus să-ți trăiești viața. Îți spun un secret? Să știi că nici neliniștea, durerea, ura sau bucuria, iubirea, nu au sens. Sunt chestii abstracte și doar noi oamenii le dăm sens, în realitate, ele fiind doar niște substanțe chimice numite hormoni care influențează funcționarea creierului provocând senzații sau gânduri plăcute sau neplăcute. Până și acele gânduri, sau informația senzorială provenită de la organele de simț este formată doar din niște impulsuri electrice foarte slabe ce străbat căile sinapsice într-o așa manieră încât de acolo rezultă cine suntem noi cu adevărat.