Ce este mai important sa gandim sau sa simtim? Stiu ca sunteti tentati sa spuneti ca fara gandire suntem animale dar, ar fi chiar asa de rau? Adica, o mama isi dezvolta instinctul matern prin felul in care simte si cu siguranta asta nu este gresit, este chiar exact ce trebuie sa fie, ce este mai bine pentru bebe.

Ceea ce simti este "rezonanta" ta, ani si ani de actuare dupa gandire si nu dupa ce simtim poate duce la dezechilibrari energetice care se traduc in boli.
Fericirea e sa te lasi luat de val, sa faci ceea ce simti.

Mama isi dezvolta instinctul matern, dar intr-o situatie dificila trebuie sa gandeasca, nu sa faca ce simte pentru ca ce simti te poate baga in mormant. Deci trebuie sa le facem pe amandoua cu masura.

Sa fiu sincer asta cu gandit-ul si simtit-ul is sunt 2 chestii total opuse si inainte sa iti ofer un raspuns as dori sa imi permit sa pun: Care este motivul pentru aceasta intrebare pentru ca am inpresia/simt ca in spatele acestei intrebari sa afla ceva mai mult decat pura curiozitate si cred ca am dori sa stim povestea din spatele intrebarii. Multumesc anticipat.
Iar acum sa revin la raspunsul meu. In primul rand amandoua sunt la fel de importante si amandoua serversc cate un scop diferit in functie de caz, de moment, de eveniment etc. Insa sunt situatii cand gandesti una si simti alta adica cele 2 se contrazic si atunci esti pus in situatia de a alege si uneori din pacate nu ai decat alegere rele de facut adica orice ai alege tot nu este placut insa in astfel de situatii trebuie sa le compari optiunile pe care le ai si sa iei o decizie ce este mai bine dintre cele 2 cum se spune din 2 rele il alegi pe cel mai putin rau sau cel care este mai mic.

Sa gandim evident, inainte sa simtim, ca uneori este de rau si foarte rau daca le facem pe dos.

Şi animalele au gândire şi sentimente.La noi gândirea e mai dezvoltată, sentimenetele sunt cam la fel.
Ambele sunt la fel de importante din punctul meu de vedere.

Ce este mai important sa gandim sau sa simtim?
Întrebarea conține în ea o eroare. Gândirea se bazează pe simțuri. Astfel nu poate apare decât după ce mai întâi simți.

Sigur că putem pune semnul egal între cele două. De ce să fie una mai bună decât cealalta? Sunt egale şi se completează reciproc. Cum ar fi omenirea dacă gradul de gândire ar fi ceva mai jos? Adică să fim ceva mai proşti. S-ar duce totul de râpă. Şi cum ar fi dacă am fi toţi ca Stalin, fără simţul omenesc al milei, al empatiei? N-ar merge nici aşa.

Dar simtitul si ganditul nu sunt tocmai lucruri opuse. Felul in care ajungem sa ne simtim este un raspuns la stimulii din exterior. Iar procesul asta necesita la randul sau o anumita gandire sau deductie, chiar daca poate noi nu suntem asa constienti de asta. Si, de asemenea, depinde mult de stadiul in care ne aflam. Totusi, ca sa raspund, eu zic ca e important ca la nivel constient sa existe un echilibru intre cele doua. Cred ca e mai rau sa incerci sa le separi si sa ajungi sa dai intr-o extrema cu una dintre ele. Facand asta nu risti decat sa pierzi multe lucruri din vedere si sa ai o perceptie neclara asupra realitatii.

Ele merg de mână. Nu poți să le separi și să alegi una. E importantă atât percepția, cât și cunoașterea.

As da un raspuns sarcastic: "sa-ti bati capu fugind de persoana care te face sa simti. " Evident ca stai cu ea cand poti, si iti bati capul cand nu o poti avea. E important totusi sa-ti folosesti capul in relatie, si nu pe dinafara ei.