| Illvix a întrebat:

Ce este un atom?

Răspuns Câştigător
| PapuShyk00 a răspuns:

Atom=Atomul este cea mai mică particulă ce caracterizează un element chimic, respectiv este cea mai mică particulă dintr-o substanță care prin procedee chimice obișnuite nu poate fi fragmentată în alte particule mai simple. Acesta constă într-un nor de electroni care înconjoară un nucleu atomic dens. Nucleul conține sarcini electrice încărcate pozitiv (protoni) și sarcini electrice neutre (neutroni), fiind înconjurat de norul electronic încărcat negativ. Când numărul electronilor și al protonilor este egal, atunci atomul este neutru din punct de vedere electric; dacă acest lucru nu se întâmplă, atunci atomul devine un ion, care poate avea sarcină pozitivă sau negativă. Atomul este clasificat după numărul de protoni și neutroni: numărul protonilor determină numărul atomic (Z) și neutronii izotopii acelui element.

Noțiunea de atom la începuturi

Termenul de atom apare pentru prima dată către anul 450 î.e.n. Filozoful grec Leucip dezvoltă teoria conform căreia materia nu este infinit divizibilă și introduce noțiunea de atomos, ceea ce nu poate fi divizat. Câțiva ani mai târziu, Democrit, un discipol al lui Leucip, definește materia ca fiind un ansamblu de particule indivizibile, invizibile și eterne: atomul. Această nouă concepție nu a fost rezultatul unor observații sau experiențe, ci mai degrabă al unor intuiții. Teoria a fost dezvoltată ulterior de Epicur, apoi de poetul latin Lucrețiu. Au trecut însă 2000 de ani până când teoria atomică a fost formulată științific.

În anul 1803, fizicianul și chimistul englez John Dalton a elaborat o teorie atomică proprie care explică Legea proporțiilor multiple, afirmând că din moment ce substanțele se combină numai în proporții integrale, atomii trebuie să existe la baza materiei.

| Rapplex a răspuns (pentru PapuShyk00):

Dat te intreb, tu ai habar ce ai scris sau e doar inteligenta internetului?

| Illvix explică (pentru Rapplex):

Aici ma refer la atom ca un ceva indivizibil, o substanta simpla ( vezi Monadologia lui Leibniz ) spre deosebire de viziunea materialista a unui atom considerat indivizibil doar pentru ca nimeni nu a gasit vreo metoda de a-l "sparge". Dar pentru ca nu am primit decat definitii copiate am decis sa o las la nivelul "oficial".

| Rapplex a răspuns (pentru Illvix):

Nu spuneam ca nu a scris corect, ci doar ca nu e propria ei/lui explicatie, ci e copiata de pe net.

| Illvix explică (pentru Rapplex):

Asta este evident, doar am vrut sa-mi specific intentia ca sa intelegi de ce am ales raspunsul. " Cultura nu insemna cata informatie detii, ci cat de repede o poti accesa." - Paulo Coelho

17 răspunsuri:
| PapuShyk00 a răspuns:

Atom= Particulă din care sînt alcătuite toate substanțele, solide, lichide, sau gazoase. Reprezintă cea mai mică parte a unei substanțe simple (element chimic) care mai păstrează însușirile chimice ale acesteia. Este format din dintr-un nucleu central și electroni. Poate exista fie liber, fie în combinații cu alți atomi (identici sau diferiți) alcătuind molecula

| PapuShyk00 a răspuns:

Multumesc Pentru Funda ILLVIX...

| mady07 a răspuns:

Buna. Un atom este cea mai mică parte dintr-un element chimic formată din nucleu și electroni, cu o structură caracteristică complexă. Funda?

| Roxana75 a răspuns:

Atomul este cea mai mică particulă ce caracterizează un element chimic, respectiv este cea mai mică particulă dintr-o substanță care prinprocedee chimice obișnuite nu poate fi fragmentată în alte particule mai simple

| BlackRose95 a răspuns:

Atomul este cea mai mică particulă dintr-o substanță care prin procedee chimice obișnuite nu poate fi divizată în alte particule mai simple. Este unitatea de bază a unui element chimic. Este o grupare de materie care conține un nucleu încărcat cu o sarcină electronică pozitivă, care este format din protoni și neutroni și un înveliș electronic în jurul nucleului datorită căruia atomul are sarcina electrică 0. Atomul este de asemenea cea mai mică particulă care poate reține unele proprietăți chimice ale elementului, ca potențialul de ionizare.

| Lamaitzza a răspuns:

ATOMUL este cea mai mica particula dintr-o substanta, care prin simple procedee chimice nu poate fi fragmentata si care poate exista si poate fi studiata independent.
Funda?

| Emilian601 a răspuns:

Atomul este cea mai mica particula a carei alcaturie nu poate fi schimbata prin simple procedee chimice si care prezinta proprietatile elementului in cauza + ceea ce scrie mai sus...

| ThePathWalker a răspuns:

Cea mai mica particula dintr-o substanta pura care poste fi studiata independent

| anonima5682651 a răspuns:

Atomul e cea mai mica parte dintr-o substanta care se poate studia independent si poate exista! atomul nu se scindeaza(fragmenteaza) prin procedee fizico-chimice obisnuite! funda!

| Andreyna4 a răspuns:

Atomul reprezinta cea mai mica particula dintr-o substanta care nu mai poate fi divizata pri procedee fizice si chimice obisnuite.

| Lexia1D a răspuns:

Http://ro.wikipedia.org/wiki/Atom
SPER CA TE.AM AJUTAT. Fundita?

| cineva03 a răspuns:

Cea mai mica particula dintr-o substanta simpla si pura, care poate fi studiata independent se numeste A T O M

Întrebări similare