Ce facem atunci cand Viața nu urmează scenariul nostru?
Cred că fiecare dintre noi avem un film al nostru și un scenariu despre cum ne-am dori sa fie lucrurile s-au sa arate viața noastră
Cu toatea astea de cele mai multe ori totul poate fi pe dos și asta ne face să suferim.
In cazul asta ce e de făcut?
Dacă varianta sa avem un scenariu nu este rentabilă atunci cum ar trebui sa punem problema ca să fie bine?

Ăia e idealism, realitatea e realism, eu spun sa mergi pe realism și stoicism, viața nu e cum vrem noi

In cazul cand totul iti iese pe dos, nu-ti ramane decat sa-ti ajustezi comporatmentul, sa inveti din greseli si sa nu le mai repeti niciodata.

Deci: o iei de la capat, reincercand sa faci treaba respectiva, dar de data asta diferit, ca sa nu mai gresesti si sa nu mai suferi.

Un om normal si cu minte, invata repede din greseli si nu mai repeta niciodata experinta anterioara, care i-a adus suferinta.

Ne adaptam, ne orientam spre optiunile ramase, improvizam, schimbam tot, incepand de la domiciliu.
Dupa cum vorbesti, probabil n-ai nici 25 de ani. Viata incepe dupa varsta aia. Pana atunci visezi prea mult, si faci prea putin

Sa fie bine nu trebuie sa urmezi un plan anume, ori sa afci scenarii. Urmezi turma cum se spune iar tu ca si individ sa cauti sa faci lucruri bune, sa nu afecteze pe cei din jur, asa poate sa fie bine.
Sa ai un loc de munca, sa cauti sa iti asiguri existenta cinstit, corect, astea o sa te faca sa te simti bine, sau normal.

Uneori poti suferi, dar si suferinta face parte din viata asat, asa ca nu mereu e totul roz, dar timpul sterge sau vindeca acele suferinte, vei uita, ori te vor face poate un om mai bun.

Nu știu pe unde îți merge mintea de îți vin astfel de întrebări. (⁠•⁠‿⁠•⁠)
Ca să răspund cât de cât la întrebare, eu cred că mulți visează la castele și la împărății.
Este bine să ne punem ținte înalte, dar nu atât de înalte încât să nu ajungem la ele, și nici pe timp prea mare pentru că nu vom avea răbdare până la ele.
Darul lui Dumnezeu pentru noi este doar o zi. Nu vom ști ce aduce ziua de mâine; nu știm dacă ziua de mâine va veni. Nu degeaba Mântuitorul a spus: "Ajunge zilei necazul ei."
Toate planurile noastre să fie aduse înaintea lui Dumnezeu. Să ne încredem în El și să ne încredințăm Lui în fiecare zi, în fiecare dimineață. Când facem asta punem totul pe seama Lui: și reușitele și eșecurile. Știm că suntem în mâna Lui și asta ne va fi de ajuns. El știe de ce închide o ușă și de ce închide o alta. Prin credință înțelegem că o face pentru că ne iubește.
Viața aceasta de credință este mult mai frumoasă decât o viață fără griji, fără credință. Nu degeaba Domnul Isus a spus că "este mai ferice de cel ce n-a văzut dar a crezut".
Viața aceasta scurtă este doar un timp de pregătire pentru viața veșnică. Și viața veșnică este cunoașterea lui Dumnezeu Tatăl și a Domnului Isus Hristos (Ioan, capitolul 17).
Că de eșec și de bucurie, de ploaie și de soare au parte și cei credincioși și cei necredincioși. Dar a merge în viață alături de Dumnezeu este ceva ce pana cea mai iscusită nu o poate așterne în scris.

Totul tine de vointa de noroc, destin si Karma.