Ce faci cand iti scade speranta personala sau de simti lipsit de ea?

Mă gândesc că o să mor.
După aceea mă gândesc că până mor mai este (sper).
Dacă mai este, înseamnă că sunt în viață.
Când dimineața pe răcoare,
Te trezești fără efort,
Și nimic nu te doare,
Să fii sigur că ești mort.
Deci prima și cea mai importantă constatare este că sunt încă viu.
Analizez dacă mă doare sau nu ceva.
Dacă nu mă doare, starea este acceptabilă.
Apoi îmi trag singur o palmă, să mă doară.
Fac comparație între starea fără durere și cea cu durere, și sunt fericit că nu mă doare. Nu este nevoie să îmi trag palme tot timpul. Doar mă gândesc că mi-am tras o palmă, și apoi cum mă simt fără palma trasă. Constat că este o stare minunată. Și așa devin fericit.
Mai sus este un exercițiu literar.
Poți să îl exersezi și dta.
Sunt un milion de modalități de a fi fericit cu lucruri mici.
Ca să le cauți asta cere efort. Dar la lucrurile mici, efortul este infim.
Ți-e greu să respiri?
Dacă nu îți este greu, o să observi că respiratul provoacă un sentiment plăcut. Un sentiment plăcut este un început de fericire, Și așa mai departe. Mai vrei ceva mai mult, atunci fă ceva mai mult.
Mâncarea îți produce fericire? Nu.
Atunci nu mânca până mâine. A doua zi o să fii fericit că mănânci.
Aer, apă, mâncare și o femeie. Cam cu astea nu te plictisești.
Dacă nu le ai, le cauți, sau faci ceva să le obții.
Cât timp faci ceva, nu te plictisești.
Speranța, plictiseala asta intră la teorie. Cu teorie doar, nu poți trăi. Ai nevoie de aer, etc, etc.
De asta suferi, că te concentrezi pe teorii despre viață.

Lasi fluviul sa te poarte ca pe un cadavru ce odata intrat in putrefactie pluteste deasupra apei.

Ma rog

Astept sa-mi revin, nu prea am ce face.