Ce filosof va place cel mai mult si de ce? Aveti vreun citat de el care v-a impresionat? Eu raman la Emil Cioran si Petre Tutea.

C.S Lewis. "Crestinismul redus la esente" e una din cartile sale care ofera o logica atit de puternica a crestinismului, incepind de la fapte de care ne izbim zi de zi ducindu-te numai pe baza logicii pina la existenta lui Dumnezeu, incit nu prea poti sa ii aduci contraargumente. Citate ar fi multe, mai ales din aceasta carte. Am sa redau citeva, chiar cu riscul de a da cel mai lung raspuns (poate prea lung), insa pe mine m-a impresionat mult fiecare citat:
"Ştiinţa operează prin experimente. Ea urmăreşte modul în care se comportă lucrurile. Privită în perspectivă, orice afirmaţie ştiinţifică, oricât ar părea de complicată, se reduce la ceva de genul: „Am orientat telescopul spre o anumită parte a cerului la ora 2:20 a.m., în ziua de 15 ianuarie, şi am observat următoarele lucruri..."; sau: „Am pus o anumită cantitate din substanţa cutare într-un vas şi am încălzit-o la temperatura cutare şi a reacţionat în felul următor". Să nu credeţi că spun ceva împotriva ştiinţei: Eu nu spun decât care este rolul ştiinţei. Cu cât este cineva mai înaintat în ştiinţă, cu atât mai mult (cred eu) va fi de acord cu mine că acesta este rolul ştiinţei - şi este un rol foarte folositor şi necesar.Dar motivul pentru care ceva a ajuns să existe şi dacă există ceva în spatele lucrurilor pe care le observă ştiinţa - ceva de o natură diferită - aceasta nu este o întrebare ştiinţifică. Dacă există „Ceva în spatele lucrurilor", acest Ceva va trebui să rămână cu totul necunoscut oamenilor sau va trebui să se facă pe sine cunoscut într-un mod oarecare. Afirmaţia că există un asemenea lucru şi orice afirmaţie care contestă existenţa lui nu sunt afirmaţii pe care să le poată face ştiinţa. Cei care fac asemenea afirmaţii sunt de obicei ziariştii şi romancierii care au prins câteva adevăruri răzleţe necoapte ale ştiinţei, din vreo carte. La urma urmei, aceasta este o problemă de bun simţ. Să presupunem că ştiinţa ar deveni cândva atât de completă încât să cunoască fiecare lucru din întregul univers. Nu este oare limpede că întrebări de felul: „De ce există universul?", „De ce funcţionează în acest fel?", „Are universul vreun sens?" ar rămâne tot fără răspuns?"
"Argumentul meu împotriva existenţei lui Dumnezeu a fost că universul părea crud şi nedrept. Dar de unde am eu ideea aceasta de drept şi nedrept? Un om nu spune că o linie este strâmbă decât dacă are o idee oarecare ce înseamnă o linie dreaptă. Cu ce am comparat eu universul atunci când am spus că este nedrept? Dacă toate lucrurile sunt rele şi fără sens, de la A la Z, de ce eu, care ar trebui să fac parte din ele, descopăr că am o reacţie atât de violentă împotriva lor? Omul se simte ud atunci când cade în apă, pentru că omul nu este un animal acvatic: peştele nu s-ar simţi ud. Desigur, aş fi putut renunţa la ideea mea de dreptate spunând că nu era decât o idee personală. Dar dacă am făcut aşa, întregul meu argument împotriva lui Dumnezeu s-a prăbuşit - pentru că argumentul se baza pe afirmaţia că lumea este cu adevărat nedreaptă, nu doar că lumea se întâmplă să nu fie pe placul capriciilor mele personale. Astfel, în însăşi încercarea de a dovedi că Dumnezeu nu există - cu alte cuvinte, în încercarea de a dovedi că întreaga realitate este lipsită de sens - m-am văzut forţat să presupun că o parte a realităţii - şi anume, ideea mea de dreptate - are sens. În consecinţă, ateismul se dovedeşte a fi prea simplu. Dacă întregul univers ar fi lipsit de sens, noi n-ar fi trebuit să descoperim niciodată că nu are sens, la fel cum, dacă nu ar exista lumină în univers şi, prin urmare, nu ar exista făpturi cu ochi, noi nu ne-am da seama niciodată că este întuneric. Întunericul ar fi lipsit de sens."
"Orice persoană care are autoritate ştie cum un lucru poate să fie conform cu voia sa într-un sens şi să nu se conformeze ei în alt sens. Poate fi foarte firesc ca o mamă să le spună copiilor ei: „Nu am să mai vin în fiecare seară să vă oblig să faceţi ordine în camera de studiu. Trebuie să învăţaţi să menţineţi ordinea din proprie iniţiativă". După aceea, într-o seară merge în cameră şi găseşte ursuleţul, călimara de cerneală şi cartea de franceză aruncate în cămin. Starea aceasta de lucruri este împotriva voinţei ei. Ea ar prefera ca toţi copiii să fie ordonaţi. Pe de altă parte, tocmai voinţa ei este cea care le-a dat copiilor libertatea să fie dezordonaţi. Aceeaşi stare de lucruri ia naştere în orice regiment, organizaţie sau şcoală. Faci ca un lucru să fie voluntar, şi după aceea vezi că jumătate dintre oameni nu-l fac. Nu este ceea ce ai vrut tu, dar voinţa ta l-a făcut posibil. Probabil că la fel stau lucrurile şi în univers. Dumnezeu a creat lucruri care au avut voinţă liberă. Aceasta înseamnă creaturi care pot alege binele sau răul. Unii oameni cred că ei îşi pot imagina o creatură care să fie liberă, dar care să nu aibă posibilitatea să facă răul; eu nu-mi pot imagina aşa ceva. Dacă un lucru este liber să fie bun, atunci este liber şi să fie rău. Voinţa liberă este cea care a făcut posibil răul. Dacă este aşa, de ce le-a. dat Dumnezeu voinţă liberă acestor creaturi? Deoarece voinţa liberă, deşi face posibil răul, este de asemenea singurul lucru care face posibilă o dragoste, o bunătate sau o bucurie pe care merită să le ai. O lume de roboţi - de creaturi care funcţionează ca nişte maşini - nu merită să fie creată. Fericirea pe care Dumnezeu a conceput-o pentru creaturile Sale superioare este fericirea de a fi unite cu El şi unele cu altele de bunăvoie şi libere într-un extaz al dragostei şi desfătării în comparaţie cu care cea mai fermecătoare iubire dintre un bărbat şi o femeie de pe pământ este doar o vorbă goală. Pentru aceasta creaturile trebuie să fie libere. Desigur, Dumnezeu a ştiut ce s-ar putea întâmpla dacă ele şi-ar folosi în mod greşit libertatea: se pare că El a considerat că merită să-Şi ia acest risc. Poate că noi ne simţim înclinaţi să nu fim de acord cu El. Dar există o dificultate în a nu fi de acord cu Dumnezeu. El este sursa din care vine toată puterea noastră de gândire: nu se poate ca tu să ai dreptate şi El să greşească, după cum nu se poate ca un râu să se înalţe mai sus decât izvorul său. Când Îl contrazici pe Dumnezeu, tu contrazici însăşi forţa care te face în stare să contrazici: este ca şi cum ţi-ai tăia singur creanga de sub picioare. Dacă Dumnezeu consideră că această stare de război din univers este un preţ care merită să fie plătit pentru voinţa liberă - că merită să creeze o lume vie în care creaturile pot face bine sau rău şi în care se poate petrece ceva cu adevărat important, în loc să creeze o lume care se mişcă numai atunci când trage El sforile - putem crede şi noi că este un preţ care merită să fie plătit."
"Dumnezeu ne-a creat; El ne-a inventat aşa cum un om inventează o maşină. Maşina este făcută să funcţioneze cu benzină, şi nu va funcţiona în mod adecvat cu nimic altceva. Dumnezeu a proiectat maşinăria umană în aşa fel încât să funcţioneze cu Dumnezeu. El Însuşi este combustibilul pe care spiritele noastre au fost menite să-l consume, sau hrana cu care spiritele noastre au fost menite să se hrănească. Nu există nici un alt combustibil. Tocmai de aceea nu are nici un sens să-I cerem lui Dumnezeu să ne facă fericiţi pe calea noastră proprie, fără să ne batem capul cu religia. Dumnezeu nu ne poate da fericire şi pace fără să ni Se dea pe Sine, deoarece aşa ceva nu se poate. Nu există fericire şi pace fără El. Acesta este secretul istoriei. Se consumă energii fantastice - sunt clădite civilizaţii - sunt concepute instituţii excelente; dar de fiecare dată se strică ceva. O deficienţă fatală face întotdeauna ca oameni egoişti şi cruzi să ajungă la vârf şi totul alunecă iarăşi în mizerie şi ruină. De fapt, maşina se defectează. Pare să pornească bine şi merge câţiva metri, dar după aceea se defectează. Oamenii încearcă să o facă să funcţioneze cu un combustibil nepotrivit. Iată ce ne-a făcut Satan nouă oamenilor."
"Cristos a spus că El este „blând şi smerit", şi noi Îl credem, fără să observăm că, dacă El nu ar fi decât un simplu om, blândeţea şi umilinţa ar fi ultimele caracteristici pe care le-am putea atribui unora dintre afirmaţiile Lui. Încerc aici să împiedic pe oricine să spună lucrul acela cu totul absurd pe care oamenii îl spun deseori despre El: „Sunt gata să accept că Isus a fost un mare învăţător moral, dar nu accept afirmaţia Lui că este Dumnezeu". Acesta este un lucru pe care nu ar trebui să-l spunem. Un om care nu a fost decât om şi care a spus lucrurile pe care le-a spus Isus nu ar fi un mare învăţător moral. Ar fi sau un nebun - la acelaşi nivel cu un om care spune despre sine că este un ou fiert - sau ar fi însuşi Diavolul iadului. Trebuie să alegi. Fie că acest om a fost, şi este, Fiul lui Dumnezeu, fie că a fost un nebun sau ceva şi mai rău. Îl poţi închide ca nebun, îl poţi scuipa şi îl poţi omorî ca demon; sau poţi să cazi la picioarele Lui şi să-L numeşti Domn şi Dumnezeu. Dar să nu spunem cu un aer de superioritate absurditatea aceasta că El a fost un mare învăţător uman. El nu ne-a lăsat deschisă această posibilitate. Şi nici nu a intenţionat să ne-o lase."
"Când un om face o alegere morală, sunt implicate două lucruri. Unul este actul alegerii. Celălalt lucru este constituit din diferitele sentimente, impulsuri şi aşa mai departe pe care i le prezintă structura sa psihologică şi care sunt materialul brut al alegerii sale. Materialul acesta brut poate fi de două feluri. Poate fi ceea ce numim un material normal: el poate consta din sentimente comune tuturor oamenilor. Sau poate consta din sentimente nefireşti, datorate unor lucruri care nu au mers bine în subconştientul său. Astfel, teama de lucruri care sunt cu adevărat periculoase ar fi un exemplu din prima categorie; o teamă iraţională de pisici sau de păianjeni ar fi un exemplu din a doua categorie. Dorinţa unui bărbat după o femeie ar face parte din prima categorie; dorinţa pervertită a unui bărbat după un alt bărbat ar face parte din a doua categorie. Ceea ce încearcă să facă psihanaliza este să elimine sentimentele anormale, adică, să-i dea omului materii prime mai bune pentru alegerile sale; moralitatea se ocupă de actul alegerii propriu-zise. Să formulăm aceasta în alt fel. Imaginaţi-vă trei bărbaţi care merg la război. Unul dintre ei are frica obişnuită de pericol pe care o are orice om, dar el şi-o supune prin efort moral şi devine un om viteaz. Să presupunem că ceilalţi doi au, ca rezultat al unor lucruri din subconştientul lor, nişte temeri iraţionale, exagerate, temeri care nu pot fi controlate prin nici un efort moral. Să presupunem acum că vine un psihanalist şi îi vindecă pe amândoi: adică, îi pune pe amândoi în poziţia primului bărbat. Ei bine, abia după ce s-a isprăvit problema psihanalitică, începe problema morală, întrucât acum sunt vindecaţi, aceşti doi bărbaţi pot lua atitudini diferite. Unul dintre ei poate spune: „Bine că am scăpat de toate aiurelile acelea. Acum pot să fac în sfârşit ceea ce am vrut să fac întotdeauna - să-mi împlinesc datoria pentru cauza libertăţii". Dar celălalt ar putea spune: „Ei bine, îmi pare bine că acum sunt relativ calm în focul luptei, dar aceasta nu modifică nicidecum faptul că sunt foarte hotărât să am grijă de mine însumi şi să-l las, ori de câte ori pot, pe celălalt fârtat să ia misiunea periculoasă. Unul dintre lucrurile bune cu privire la faptul că mă simt mai puţin înspăimântat este că acum pot să mă îngrijesc mai bine de mine însumi şi pot să fiu mai dibaci când este vorba să ascund faptul acesta de ceilalţi". Diferenţa aceasta este de ordin pur moral, şi psihanaliza nu poate face nimic cu privire la ea. Oricât de mult ai îmbunătăţi materialul brut al omului, mai este ceva: alegerea liberă, reală pe care o face omul cu privire la materialul care i s-a prezentat, alegerea de a pune avantajul său pe primul plan sau pe ultimul plan. Această alegere liberă este singurul lucru cu care se ocupă moralitatea. Materialul psihologic rău nu este un păcat, ci o boală. Nu este ceva de care trebuie să te pocăieşti; este ceva ce trebuie vindecat, şi lucrul acesta este foarte important. Fiinţele umane se judecă unele pe altele prin prisma acţiunilor lor exterioare. Dumnezeu le judecă prin prisma alegerilor lor morale. Când un nevrotic care are o oroare patologică de pisici se forţează să ridice o pisică, pentru un motiv bun, este posibil ca în ochii lui Dumnezeu el să arate mai mult curaj decât a arătat un om sănătos care a câştigat ordinul Virtutea Militară. Când un om, care a fost pervertit din tinereţe şi a fost învăţat că cruzimea este un lucru normal, face un gest mic de bunătate, sau se reţine de la o cruzime pe care ar fi putut-o comite şi, de aceea, poate riscă să fie batjocorit de tovarăşii săi, este posibil ca el, în ochii lui Dumnezeu, să fi făcut mai mult decât dacă eu sau tu ne-am fi dat chiar viaţa pentru un prieten."
"Necesitatea unui „cap" decurge din ideea că familia este permanentă. Desigur, câtă vreme bărbatul şi femeia sunt de acord, nu se pune problema cine este „capul", şi noi putem spera că aceasta va fi starea normală a lucrurilor într-o familie creştină. Dar ce trebuie să faci când apare un dezacord serios? Parlamentările s-au terminat, desigur; dar eu presupun că ei au discutat şi că nu au reuşit să ajungă la un acord. Ce trebuie să facă atunci? Ei nu pot decide cu majoritate de voturi, pentru că într-un consiliu cu numai doi membri nu poate exista majoritate. Este clar că nu poate să se întâmple decât unul din două lucruri: fie să se separe şi fiecare să meargă pe drumul lui, fie unul dintre ei să aibă votul decisiv. Dacă familia este permanentă, în ultimă instanţă unul dintre soţi trebuie să aibă puterea să decidă în problemele referitoare la familie. Nu poate exista o asociere permanentă fără o constituţie."
"Dacă eşti un geolog care studiază roci, trebuie să te duci la roci şi să găseşti rocile. Iniţiativa este în totalitate de partea ta. Rocile nu pot să te ajute şi nici să te împiedice. Să presupunem însă că eşti un zoolog şi că vrei să fotografiezi animale sălbatice în cadrul lor natural. Lucrul acesta este diferit de studiul rocilor. Animalele sălbatice nu vor veni la tine: dar ele pot fugi de tine. Dacă nu stai foarte liniştit, ele vor fugi. Începe să existe o fărâmă de iniţiativă de partea lor. Să trecem la un nivel mai înalt. Să presupunem că vrei să cunoşti pe un om. Dacă el este hotărât să nu te lase, nu-l vei putea cunoaşte. Trebuie să-i câştigi încrederea. În cazul acesta, iniţiativa este împărţită în mod egal - este nevoie de doi oameni ca să realizeze o prietenie. Când este vorba de a-L cunoaşte pe Dumnezeu, iniţiativa este de partea Lui. Dacă El nu Se revelează pe Sine, nimic din ce poţi face tu nu-ţi va permite să-L cunoşti. "

Eu raman la amicu` din Anglia care zicea:"Cand eram tanar, imi ziceam ca banii sunt cei mai importanti in viata.Acum la batranete sunt convins de asta"
Ultima parte o sustin si eu cu ardoare si toti imi dau cu tifla ca dragostea e cea mai importanta
Ii las.Cine rade la urma, rade mai bine

Platon: "Dacă n-ai curajul să te implici în politică, atunci acceptă faptul că poţi fi condus de o persoană mai puţin deşteaptă decât tine" Atât de actual în ziua de azi...

Petre Tutea: A şti la scară umană poate fi folositor, dar în nici un caz mântuitor.

Nicolae Steinhardt: Dăruind lumina pe care nu o ai, o vei dobândi şi tu.

Kierkegaard: Mutismul cel mai sigur nu-i să taci, ci să vorbeşti. Când moare un despot, ia sfârşit şi puterea lui. Când se stinge un martir, stăpânirea lui abia începe.

Blaise Pascal: Funcţia supremă a raţiunii este să arate omului că unele lucruri sunt dincolo de raţiune.

Descartes: Eu mă îndoiesc în totul, eu nu mă îndoiesc numai în faptul că eu mă îndoiesc. Adevărul nu este sigur decât datorită faptului că Dumnezeu este sau nu există şi că el este o fiinţă perfectă iar tot ceea ce este în noi vine de la el.

Hei!
Daca cred in Dumnezeu si el nu exista, nu am pierdut nimic. Daca nu cred in Dumnezeu si el exista, am pierdut totutl! (Pascal)
Cea mai mare lasitate este sa cunosti binele si sa nu-l faci. (Confucius)
Nu urmari sa ai succesc, straduieste-te sa ai valoare! (Albert Einstein)
Gbu :]

Pe mine m-a impresionat Pascal cu urmatorul citat: Daca cred in Dumnezeu si el nu exista, nu am pierdut nimic. Daca nu cred in Dumnezeu si el exista, am pierdut totutl!

Friedrich Nietzsche

Ptr ca s-a spus in intrebare ''ce filozof'' nu ''cati filosofi'' place Constantin Noica
Ce vrea filozofia, aceasta "cenusareasa"? Sa readuca lumea din dezordinea ei actuala in ordine, s-o scoata din bezmeticeala, haos si stres, sa trezeasca in om sentimentul responsabilitatii.

Filozoful " CICERO " a fost cel mai bun filozof si tot el a descoperit stiinta stiintelor!