Ce inseamna fericirea?
Cum se dobandeste ea?
Poate ajunge omul la fericirea suprema?
Răspunsurile pe care le aștepți de la noi, bieți gânditori, îți vor fi nesatisfăcătoare. Studiază Aristotel și problema Fericirii la el. Platon și Mill, asemenea. Probabil Spinoza și Cioran au abordat problema Fericirii (ca punct de referință pentru Cioran: "Demiurgul cel rău"). Acolo sunt sigur că vei găsi răspunsuri care să te îndrume către o evoluție teoretică a problemei fericirii. Îți recomand să începi studiul pe linie ascendentă din punct de vedere istoric: întâi anticii, iară mai apoi restul filosofilor.
- - - - - -
Recent, am purtat o discuție cu o prietenă, amândoi fiind dedicați conversațiilor de tip intelectual. Discutând cu interes subiectul fericirii, i-am atras atenția asupra faptului că există o diferență lingvistică: Fericire și fericire. Luându-l pe Aristotel ca instrument, argumentam că fericirea este temporară, de moment și lipsită de intensitate spirituală puternică. În antiteză, Fericirea era starea de absolut al ființei omenești, stare care este recunoscută, adeseori, drept împlinire spirituală, deci o împlinire a Spiritului. În această stare, omul nu mai este întâmpinat de neplăcere, precum este omul fericit; fericirea este de moment, ea neexistând într-un mod absolut, fiindcă este rătăcită printre neplăceri și însuși anihilată de trecerea momentului în care ea a existat.
Ce însemnătate are fericirea? Fericirea (cea cu "f") spune omul că este numai atunci când are parte de plăcere și bine. Eu nu contrazic ideea aceasta hedonistă. 
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Fericirea este o gogorita mic-burgheza. De cand nu se mai crede in focul iadului se crede la greu in fericire.
Răspunde
Parca am pus si eu intrebarea asta...
Asa... Eu cred ca fericirea absoluta este un moment.
Adica eu imi doresc foarte foarte mult un singur lucru. Momentan asta m-ar face cel mai fericit. Si cand o sa se intample(momentul) atunci o sa fiu cel mai fericit.
Dar dupa... O sa vina alte momente sunt sigur. Asa ca niciodata nu esti fericit...
Depinde foarte mult de la om la om. nu exista un raspuns pentru toata lumea.
Starea de multumire launtrica si se dobandeste facand ce ii place omului mai mult. Si intr-o lume ca asta cu greu.
Fericirea suprema, in opinia mea, este reprezentata de o stare perfecta de sanatate, de armonie si pace in inimi, de impacarea cu tine insuti si cu cei din jurul tau si de iubirea pura, dezinteresata si autentica fata de tot ce te inconjoara.
Fericirea ca scop in sine este finita, pentru ca este facuta din incrediente cum ar fi anxietatea incertitudinii sau constiinta tragica a mortii. Este, de fapt, un produs al omului marginit de timp.
Fericire (extaz) = droguri de toate culorile si gusturile, sex si iubire. Singurele cai prin care o poti atinge.
Fericire (stare de spirit indelungata) = ingnoranta totala sau noroc chior. Unii ar spune ca o poti atinge si prin meditatie si o intelegere absoluta a lumii din jur.
Eu am atins Nirvana starea suprema de fericire...si am inteles ca nu poti fii intodeauna in aceasta stare in care simti numai iubire/armonie si vezi Totul ca fiind Viu/Frumos si interconectat. Trebuie sa experimentezi si opusul pentru a aprecia cu adevarat ceea ce percepi. Daca ai fi intotdeauna in Nirvana,aceasta stare ar deveni monotona, si nu a-i mai aprecia-o cu adevarat. De aceea lumea e imperfecta, fiindca de unde venim nou ca "spirite" e Perfectiune. Cum ai putea stii ce e binele daca n-ar exista raul? Cum ai stii ce e lumina daca n-ar exista intunericul, nici n-ai putea s-o numesti lumina. Pentru a cunoaste ceva trebuie sa cunosti si opusul acelui ceva. Cum ai stii ce esti in viata daca n-ai muri (sau naste) niciodata? E adevarat ca odata ce Atingi Nirvana/Moksha/Eliberarea esti mult mai relaxat/calm..., fericit in sensul ca nu mai iei viata in serios. Stii deja ca viata ta e un Joc Cosmic...Limbajul pe care il folosim e relativ si nu poate exprima Adevarul. Fericirea nu e ceva care poti atinge, ci mai degraba ceva care te atinge. In realitate, chiar Acum in acest moment ru esti desavarsit...Tu Acum esti Constiinta Cosmica/Dumnezeu care viseaza aceasta lume si se deghizeaza in acest univers, in fiecare fiinta si in tot ceea ce contine universul. Dumnezeu/Constiinta Cosmica/Energia Eterna isi imagineaza aceasta lume. Aceasta lume e o iluzie/vis/joc al Divinitatii. In Realitate exista doar aceasta Constiinta Eterna ce nu poate fi definita fiindca e infinita. De ce a alesDumnezeu(Constiinta Eterna )sa se ascunda de el Insusi? Pentru a face Totul mai interesant. E oarecum plictisitor(monotonie) sa fii tot timpul in Perfecta armonie. Eu am trait acest Adevar.
Fericire este o stare a firii, se poate ajunge chiar la ceva suprem daca esti impacat atat spiritual cat si fizic.
Este o intrebare pusa la categoria Stiinta si Filosofie..intrand in tema filosofiei...
Răspunde
Nu mă pot abţine (căci mă gândeam că nu e necesar acest comentariu, ori lămurire Pot considera că e o notă de subsol)...Mi se pare interesant şi ceea ce spune "chfitelutacrocanta". Îmi aminteşte de cum credeam în trecut că înţeleptul e musai să fie şi singur, domne! Mai precis, consideram eu că înţeleptul este cel ce se rezervă într-un mod direct naturii, prin trup şi prin minte, astfel el nu devenind una cu natura, ci existând în cadrul naturii fizice. Ceea ce e important, prin prisma răspunsului utilizatorului menţionat anterior, este faptul că omul este fericit (aş risca dacă aş spune Fericit), numai atunci când el este lipsit de reguli şi legi şi de condiţionări sociale. Acesta este privilegiul pustnicului. Citisem la un antic (parafrazez): a te ataşa de oameni aduce cu sine stările negative, fiindcă apropierea noastră faţă de un om ne face egoişti (uităm cu desăvârşire că soarta sa umană este una mărginită temporal, că el există numai în anumite intervale de timp) şi îi dorim existenţa a fi permanentă. Omul suferă după ce îi moare seamănul apropiat lui, iar aceasta nu poate fi tăgăduit. Asemenea unei vaze cu ornamente greceşti, admirată şi adorată pentru frumosul ei. Iar dacă aceasta s-ar sparge, omul ar suferi. De aceea putem vorbi de o stare de înstrăinare emoţională, de o indiferenţă emoţională faţă de un alt om, pentru ca noi să nu suferim. Interesant e că înţelepciunea nu-şi găseşte desăvârşirea şi definirea proprie în pustiu. Platon îşi identifica filosofia prin discurs, prin discuţii filosofice. Pustietatea nu este necesară pentru un înţelept.
Multumesc de raspunsuri.
Cata filosofie ai citit tu, omule?
Ai raspunsuri foarte foarte inteligente si te apreciez si te felicit pentru asta.
Chiar as zice ca ar trebui sa mergi chiar la facultatea de Filosofie.Asta daca nu esti deja acolo
Ce întrebare filosofică..."Câtă filosofie ai citit, tu, omule?!" Cu modestie orgolioasă, o pagină. (că tot citisem undeva un citat despre cum că cultura omului se rezumă doar la câteva pagini, că câteva mii de cărţi citite sunt, în fapt, câteva pagini esenţiale) Neah...Nu sunt la Facultatea de Filosofie, oricât mi-aş dori. Sunt încă încarcerat în clasa a 10 a, acum pândit de surâsul vanitos al corigenţei, din nefericire.
Întrebarea aceea a ta îmi aminteşte de alta: "Ce filosofie ai în tine, omule?"
Nu ai voie sa fii corigent gandind si vorbind asa E chiar o ofensa la adresa inteligentei tale. Corigenta asta..Asa ca fa tot posibilul sa nu o mai obtii
Succes maxim
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
