Ce inseamna singuratatea pentru voi?

Pentru mine inseamna linistea printre furtuni...
Abia astept astfel de momente rare!

E greu de spus pentru ca imi place singuratatea

Nici nu stiu cum s-o caracterizez, uneori e toxica, iar alteori este benefica.

Uneori o necesitate, însă în anumite proporții capătă nuanțe negative care pot conduce la stări depresive.

O întâlnire cu sine,fara rușine, fara ezitare.
Lumea externa si socializarea te distrag de la persoana ta, de la gândirile tale.
Oamenii introvertiți, adică singuratecii, sunt cei mai originali si mai interesanți oameni.De ce?
Pentru ca, petrecând cel mai mult timp cu sine însuși, omul nu mai este influențat atât de mult de cei din jur si își formează o personalitate foarte speciala.

Petrecând atata timp cu tine, te plictisești pana la urma.Intervine acea rutina care e prezenta si in casnicii si îți dorești sa divorțezi la un moment dat, de singurătate.
Dar nu ai cum, ca nu te lăsa sa scapi.

Aici intervine depresia.
Singurătatea e cel mai bun prieten in unele momente, dar marele ei defect este ca e principalul factor de depresie.
Una care te poate ucide la un moment dat.

Am avut depresii peste depresii din cauza singurătății.
Am abuzat de ea prea mult, m-am lecuit in timp.

De la om la om se manifesta diferit.
La mine cel putin de cand prietenul meu nu mai vorbeste cu mine (vorbeam cu el 12 ore pe zi, iar acum nu mai vorbim deloc) am foarte mult timp liber si nu am ce face cu el. Incerc sa trag cat mai mult de el dar tot am timp liber. Singuratatea m-a ajutat sa mi schimb perspectiva de a privi lucrurile, am devenit mai sociabil cu celelalte persoane, am inceput sa iubesc citatele unele mi le am insusit si le aplic in viata mea, si am invatat sa privesc moartea ca pe o punte se trecere catfe eternitate

Singuratatea poate fi si placuta.

Privesc singurătatea ca pe o stare emoțională care atunci când depinde de mine și e o alegere proprie are o influență pozitivă asupra mea, iar atunci când nu eu o controlez, ci cei din jur, e un sentiment ce-mi provoacă suferință. E ok și perfect normal să îmi mai doresc, în toată alergătura asta prin viață să petrec timp singură, cu mine, să mă liniștesc, să meditez asupra a tot ceea ce sunt și fac, să mă cunosc și să mă odihnesc, atât fizic cât și mental. În aceste condiții, nu pot privi singurătatea ca pe ceva distructiv.
Distructiv e momentul în care singurătatea e involuntară. Atunci când oamenii de care am nevoie nu îmi sunt aproape, uneori fizic, alteori sufletește. Cel mai mult simt singurătatea când îmi e dor, când privesc în jur și văd o groază de oameni, dar nu oamenii pe care vreau să-i văd.
Fie că vrem sau nu să recunoaștem, omul nu poate percepe existența sa decât prin alți oameni.

In cazul meu, amaraciune, zbucium, o lupta continua, un chin, frustrare, mahnire, tristete, ura, teama, vinovatie...