| TristanTzara a întrebat:

Ce părere aveți de revizionismul istoric?
Un exemplu bun unde așaceva trebuie făcut e Împăratul Roman Germanicus (Caligula; în traducere liberă Bocăncei), pe care Flavius Josephus (istoric contemporan lui Germanicus) îl caracterizează ca excentric și nu ca fiind crud sau nebun.

Considerați că în cazuri în care istoria e văzută printr-o prismă politică ar trebui făcută o revizuire? Poate și în istoria recentă? Aveți exemple în minte?

Răspuns Câştigător
| minrest a răspuns:

Asta nu e propriu zis revizionism istoric. Istoricii romani care il descriu pe Caligula nu sunt reprezentanti ai istoriei ca stiinta; aceasta exista de 200 de ani. Istoricii au stiut tot timpul ca avem numai punctul de vedere al Senatului Roman, cine a menajat Senatul a fost laudat, cine a incercat sa rezolve problema lipsei unei ideologii imperie, diferita de despotismul asiatic si de republicanism - a fost descris ca asasin sadic dement.

7 răspunsuri:
| RAY a răspuns:

Referindu-se la revizionism, Nicolae Titulescu spunea: "Revizuirea nu este o soluție; ea consistă în a transporta răul pe care îl reprezintă o graniță din o parte în alta. Adevărata soluție e spiritualizarea constantă și progresivă a granițelor prin scăderea barierelor vamale și ușurarea traficului de oameni".[1]

sunt de acord, asa si zis revolutia din 89 ar fi un inceput bun pentru Romania

sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

Josef Flavius avea sau nu interese politice sau nu în interpretarea istoriei? Citește Războiul ( Cronica) evreilor. O lectură critică.

| TristanTzara explică (pentru sadrian46):

În privința conflictelor dintre iudei și romani mai mult ca sigur. Dar perspectiva lui Josephus mi se pare una mai nuanțată decât cea a lui Suetonius care ne-a rămas și azi.

Un episod important mi se pare timpul când Germanicus devine bolnav și doi patricieni importanți fac declarații stupide (unul cere să moară în locul împăratului, iar celălalt că ar lupta în arena gladiatorilor) iar el îi pune să și le țină, un lucru care poate fi interpretat ca acțiunile unui monstru însetat de sânge, dar luat în contextul celor 13 execurții din timpul domniei sale, care pot fi atribuite lui, (mulți fiind asasinii din cele 3 atentate la viața sa) număr care pălește cu victimele lui Tiberius, și chiar Claudius.

Un alt episod e cel al "Cuceririi lui Neptun" în care ca urmare a refuzului Armatei Romane de a invada Britania (care e posibil nici să nu fi fost intenționată), Germanicus îi pune să strângă scoici și să-și prezinte "victoria" pe străzile Romei. Dar azi e prezentat ca un act de nebunie, pare mai mult acțiunile unui excentric de a umili o armată delăsătoare și o clasă conducătoare ipocrită. Să nu uităm că vorebim de un om cu o oarecare inteligeță; la vârste foarte fragede putea ține discursuri în capanile tatălui său, Germanicus Iulius. Și tocmai acești patricieni, i-au denigrat numele după moarte; până la urmă "istoria e scrisă de cei victorioși".

Ce mi-a schimbat mie opinia e întrunirea avută cu iudeii și grecii cu privire la plasarea statuii sale în Templul Evreiesc, la care renunță deși reușește să expună ura ambelor părți față de ceilalți. Am citit o traducere engleză a transcripului lui Philo din Alexandria, în urmă cu câțiva ani, vi l-aș trimite, dar nu mai găses pdf-ul, în orice caz dacă îl găsiți vi-l recomand.

| anonim_4396 a răspuns (pentru TristanTzara):

Mi se pare o analiza prea detaliata tinand cont ca vorbim de evenimente intamplate acum 2000 de ani. Cazul asta insa are un nivel de acuratete mai mare tinand cont ca Philo a fost contemporar cu Germanicus.
Dar majoritatea istoriei cunoscute intamplarile au fost scrise cu mult dupa perioada personajelor.

| TristanTzara explică (pentru anonim_4396):

Atât Cassius Dio cât și Suetonius, plasează campania renunțată din Britania, și parada "Victoriei asupra lui Neptun" aproape una de cealaltă, lucru care luat în contextul unui Germanicus întreg la cap, care reiese din scrierile lui Philo, pare a fi explicat foarte bine de o umilire, la fel ca cele pe care le acorda senatorilor.

Majoritatea perspectivelor vehiculate azi își au rădăcina în "Viața Cezarilor" a lui Suetonius, care are o perspectivă nu foarte favorabilă în privința lui Germanicus, lucru care nu e surprinzător având în vedere că acesta era prieten cu mulți senatori, unii care poate au fost persecutați de Germanicus

Din câte înțeleg, mărul discordiei dintre Germanicus și senat ar putea fi puterea pe care Senatul era obișnuit s-o dețină după plecarea lui Tiberius în Capri.

| minrest a răspuns (pentru TristanTzara):

Istoria sa fie oare scrisa de victoriosi? Istoria ne arata cum amerindienii au fost deposedati de terenurile lor si decimati; dar amerindienii sunt invinsii, nu invingatorii. Istoria ne prezinta fara menajamente inrobirea si omorarea sclavilor negri - banuiesc ca negrii din USA nu sunt considerati de nimeni invingatori. Cronica faptelor este scrisa, intr-adevar, de invingatori, caci invinsii sunt morti. Dar cronica faptelor este considerata de istorici doar o sursa, printre altele; de fapt este o sursa privind autorul si clasa lui, nu privind faptele reale. Istoria e scrisa de istorici, carora le pandesc cea mai mica eroare sau frauda ceilalti istorici.

| minrest a răspuns (pentru TristanTzara):

Foarte bune obsevatii, dar as vrea sa mentiOnez ca Senatul nu mai detinea puterea reala de la triuMviratul Cesar-Crassus-Pompei. Ei doreau aparenta puterii, asta le justifica pozitia sociala; toti imparatii care le-au lasat aceasta aparenta au fost zugraviti in culori trandafirii de aristocratia senatoriala. DAR. Daca lasi Senatului aparenta puterii, mergi inainte cu ideologia republicana, iar republica nu mai exista de mult; cu alte cuvunte nu rezolvi problema ideologica, faptul ca nu ai o ideologie care sa justifice Principatul. Urasti puterea regala, dispretuiesti despotismul asiatic, te conduce un singur om, iar tu lauzi republica. Asta duce la lipsa de legitimitate a celui care conduce.