Problema sumerienilor este fascinanta. Ei sunt prima civilizatie cunoscuta. Nu se stie daca acolo au fost mereu (intre Tigru si Eufrat) sau au venit din alta parte (India?). In general, se considera ca au venit in Sumer (sudul Mesopotamiei) pe la jumatatea mileniului al IV-lea i.e.n. Printre primele orase intemeiate de ei au fost Ur, Uruk, Lagaş şi Kiş, iar perioada dinastiilor timpurii din aceste orase, este cunoscuta ca "veacul de aur al Sumerului". Din aceste timpuri dateaza ziguratele din Ur si Uruk, templele din Nippur, palatele din Kiş si tot felul de bijuterii. Atunci s-a nascut si arta sumeriana si tot atunci a cunoscut si apogeul. Pe la anul 2400 au cazut sub stapanirea akkadienilor (triburi semite venite din vest) sub conducerea lui Şarukkin (biblicul Sargon), sub care au ramas vreo doua sute de ani. Prin anii 1700 un rege amorit, Hammurabi, a unificat toata Mesopotamia de sud sub numele de Babilonia. In continuare, Sumerul a existat numai ca denumire geografica in titlurile regilor mesopotamieni. Evreii, care se trageau din patriarhul Abraham, care a trait in orasul sumerian Ur, nu cunosteau nimic despre sumerieni. Ei au uitat si numele tinutului populat de sumerieni pe care l-au denumit Caldeea!