Complexometria (sau chelatometria), se bazeaza pe formarea unor complecsi ai metalelor, cu acizi policarboxilici sau poliamine si este o metoda perfectionata dupa 1940. In timpul adaugarii
titrantului in solutia de proba se formeaza un complex stoechiometric solubil si nedisociat.
Tehnicile prin care se realizeaza aceasta operatie sunt tipice pentru procedeele de titrare volumetrică. Metoda generala are 3 puncte principale: alegerea unui agent de chelatizare adecvat,
alegerea conditiilor experimentale care confera o titrare optima (controlul pH-ului si prezenta
liganzilor competitivi) si alegerea unei metode adecvate pentru detectarea punctului de echivalenta.
Titrarile de complexare imbina avantajele si dezavantajele pe care le au metodele de titrare in general si formarea complecsilor: produsul reactiei (un complex) este nedisociat, complexul nu da erori de coprecipitare (ca la titrarile de precipitare), selectivitate: agentul de complexare
coordineaza numai anumiti ioni metalici, stoechiometria nu este la fel de bine definita ca la titrarile de precipitare, neutralizare sau redox, daca agentul de complexare este un solvent organic, trebuie sa se dea atentie solubilitatii sale. Dintre acestia cel mai utilizat este acidul etilendiaminotetraacetic EDTA, notat simbolic H4Y (mai precis sarea disodica a acestui acid, care este solubila in apa), notata H2YNa2.
măcheamăăăî întreabă:
Steluta007Frumoasa întreabă: