Chiar daca stim ca viata are un inceput, dar si un sfarsit, si dragostea la fel, are si ea un inceput si un sfarsit, de ce totusi ne afecteaza atat de mult? Stim ca mai devreme sau mai tarziu pierdem pe cineva drag, fie ca moare, fie ca ne paraseste, dar de ce suferim asa de mult? Oare putem cumva sa ne "autoeducam" din timp pentru a nu mai suferi atat cand se intampla evenimentele astea urate?

E ca si cum ai zice: De ce sa mancam daca oricum o sa ne fie foame mai tarziu? Indiferent de ce opinie ai in legatura cu ce se intampla dupa moarte (dispari sau nu), e bine totusi sa te bucuri de viata cat poti.

Poti sa te "autoeduci" sa nu-ti mai pese de o persoana dupa ce moare, dar acea autoeducare implica sa te distantezi de ea, sa nu-ti mai pese de acea persoana nici cand traieste.

Bună întrebare. Dacă găseşti răspunsul, anunţă-mă şi pe mine.

Probabil orgoliu (cand te tradeaza cineva), obisnuinta, empatie (cand cineva si-a dorit ceva, dar a murit inainte sa aiba, si acum tu ai, i-ai fi putut oferi acel ceva, l-ai fi facut fericit).
Cred ca suntem prea egoisti. De exemplu, in cazul sinuciderii, dam vina pe sinucigas, il acuzam de lasitate, prostie, plangandu-ne ca ne-a parasit, ne gandim doar la noi, dar prea putin la ce avea "pe suflet", si daca ne gandim la asta, tot pierderea noastra e mai mare decat castigul lui, desi durerea lui era prea mare pentru a mai continua. La fel in cazul celor bolnavi care vor sa fie eutanasiati.

Suferim pentru ca am fi vrut sa mai fie, sa mai dureze ce a fost bun. Suferim la gandul ca nu vom mai trai acele clipe frumoase niciodata, ca totul e prins in trecut. Omul oricat ar trai sau oricat ar duce-o bine, tot ar mai vrea inca putin si inca putin, si n-ar vrea sa se termine. E una sa stii ca ceva se va termina, si alta sa realizezi cu adevarat asta. De exemplu cu totii stim ca vom muri candva, dar nu stiu cati dintre noi realizeaza ce inseamna asta de fapt. E un gand asa de infricosator incat multi il evita.

Cred ca este o problema legata de posesie. Oaemenii isi doresc varii lucruri (inclusiv parte de iubire etc), fara a tine cont, ca nu putem avea decat ce este al nostru. Nu poti avea nimic bun fara sa oferi ceva bun, decat daca iei cu japca, fraudulos, scandalos, obscen, pervertit, prin coruptie de tot soiul, inclusiv coruptia fiintelor slabe de inger ori usor influentabile). Lucrurile care nu depind de noi, vin si pleaca oricand, indepedndent de vointa noastra. Pe cand cele bune vin prin merit, efort, educatie, ori dar mostenit ori primit de la soarta, dar si ele se pot pierde oricand.Imperios ar fi sa nu ne plece capul de pe umeri, chiar daca lui ii place cutreieratul de orice fel, de la urmarirea pasilor altora, pana la delir ori zarile indepartate. Importanta este luciditatea. Doar ca este o comoara greu de obtinut luciditatea, de aceea se cade usor in impresii, iluzii, copleseli de ordin social, depresii, confuzii si dorinta de evadare prin alcool si alte stimulente.Important este nu atat ceea ce avem, cat ceea ce suntem!

Pe mine ma sperie gandul... uneori cred ca am luat-o razna.
De exemplu, cand plec la munca in strainatate, ma gandesc daca o mai gasesc pe mama mea in viata la intoarcere, stiind ca nu e foarte sanatoasa.
La fel si cu iubitul meu, chiar daca vad ca ma iubeste si ca e alaturi de mine, cu toate ca mai are si el iesiri, tot timpul stau cu frica sa nu ma lase sau ma intreb daca sunt suficient pentru el.
Fata de mine, cand mor, am doar frica, ca mor prea repede si nu pot sa ii fac pe apropiati mandrii ca am realizat ceva si ca nu apuc sa fac ceva pentru ei, sa le fie mai bine.
Mi-ar placea sa gasesc pe cineva sa ma ajute sa ma " autoeduc" sa zic asa, pentru ca ma atasez foarte repede de oameni, pierderea lor va fi un cosmar.

Pentru ca suntem tristi.

Totul are legatura noile legaturi in creier facute si amplificate si de empatie desigur,cand persoana e in viata draga noua unora le pasa conteaza empatia si sentimentele fata de acea persoana,cand a murit se elibereaza o substanta care nu e rationala nu o putem opri,nu poti opri sa isi fie frig,nu ne putem educa pentru ca actiunea se realizeaza in creierul primitiv unde ratiunea nu exista, doar daca nu dai importanta dar totul depinde multi factori, empatia, emotile, sentimentele etc

Putem sa intelegem ca nu pierdem orice s-ar intampla; dragostea exista, n-are nici inceput si nici sfarsit -> arta de a iubi - don miguel ruiz si mai are o carte Cele 4 legaminte;
asta-i chestia daca iti rescri idea din care suferi cand cineva pleca intr-un fel sau altul din viata ta, nu vei mai suferi
fi in prezent, urmeaza-ti entuziasmul si pasiunea, asta e tot! tot ce ai de facut e sa faci ce-ti place, asta-i ca o busola