Hm.dar tu ai experienţă? Pentru că nu ştiu dacă acum te-ai gândit că vrei să ai vise lucide sau încerci de ceva vreme.
Îţi aminteşti ce visezi de obicei? Ai un jurnal de vise? Dacă nu, ar trebui să-ţi faci unul. Asta te ajută să îţi aminteşti visele mai bine. Să scrii undeva ce ai visat înainte să uiţi. Chiar dacă îţi aminteşti foarte puţin, gen, nu poţi scrie doar o propoziţie, scrie-o oricum şi în câteva zile o să-ţi aminteşti mai bine.
Dacă poţi să-ţi aminteşti visele destul de bine, trebuie să înveţi să deosebeşti visele de realitate. Să îţi dai seama când ceva e ciudat şi eşti de fapt într-un vis. Dar, ca să ajungi să-ţi pui întrebarea asta în vise, trebuie să o faci şi în realitate. Întreabă-te de multe ori pe zi dacă visezi. Încearcă să-ţi aminteşti ce ai făcut acum 15 minute. S-ar putea să te găseşti în pădure, deşi ultimul lucru pe care ţi-l aminteşti e că te-ai pus în pat. E tare..momentul ăla în care-ţi dai seama că eşti într-un vis.
Baftă!
Mai ai grija mare ca genul de experiente sunt foarte periculoase, inainte de a face asa ceva, trebuie sa vorbesti cu o persoana specializata care sa te indrume pas cu pas si care sa te invete sa te protejezi de pericole. nu mai crede tot ce citesti pe diferite site-uri, incerca sa te documentezi cat mai bine in domeniu citind cat mai multe carti...
Unde pot sa găsesc o persoana specializata?
Nu mai crede nici tu toate povestile de pe site-uri. Ar fi chiar comic ca toata lumea care vrea sa aiba vise lucide sa mearga la un 'specialist' care sa ii apere de chestiile 'foarte periculoase' legate de ele.
In primul rand, creeaza-ti cu ajutorul subconstientului un gest prin care sa deosebesti visul de realitate, Eu spre exemplu imping mainile pe langa corp indoi genunchii si plutesc de fiecare data, In realitate as cadea in fund Apoi intinde mana catre obiecte si incearca sa le misti, nu-ti va iesi la inceput dar dupa vei putea, apoi testeaza-ti puterea! Eu daca tin pumnul pe un zid si apas fac gaura in el, Apoi incearca sa te ridici de la pamant, La mine merge ca si cum as innota la suprafata in apa, exact acele miscari! Apoi incearca cazaturile fara sa mori, incetineste-ti cu mainile caderea. Cand ai un cosmar invata sa iesi putin din vis, vei simti unpic ce-ti fac aia acolo iar apoi revii. Sunt multe de facut in vis
Cel mai nasol, daca a mai patit cineva, decat de cateva ori mi s-a intamplat, Visez ca ma trezesc si mi se intampla ceva si mor, vreau sa ma trezesc, ma scol din pat si iar mor intr-un fel, si tot asa de cateva ori, nu reusesc sa ma trezesc la realitate!
Am vazut de curand pe Facebook o reclama la o pereche de ochelari de noapte, care dupa ce adormi iti trimit flash-uri slabe de lumina care te ajuta sa realizezi ca ii doar un vis. Poate fi doar un fake dar totusi parea sa aiba logica.
Daca ii gasesti de cumparat sa imi spui si mie.
Acei ochelari aprinde niste led-uri cand persoana intra in faza REM, cand incepe sa-si miste ochii rapid, DAR acei ochelari au rata mica de succes deoarece multi dintre noi nu ne trezim nici cand se aprinde becu de 100 Wati in camera, sau daca trece cineva pe langa noi daca suntem obositi. Unii dorm asa profund incat trebuiesc zgaltaiti ca sa se trezeasca ) Deci Somnul Lucid nu e pentru toata lumea, Si e si periculos pentru inima ca la o cazatura mai brusca sau la o sperietura din vis, poti face stop cardiac!
Am patit sa sar 1 metru in sus din pat de la un cosmar ...deci nu-i de gluma
Eu cam in fiecare dimineata ma trezesc pe la 5-6...asa sunt de cand ma stiu, doar cand sunt extrem de obosit dorm pana mai tarziu. Fumez o tigara si cand ma pun inapoi la somn experimentez acest tip de vise.
Incearca sa dormi pe partea dreapta (asta tin minte ca am citit acum aproximativ 2 ani pe un site)...si cam atat stiu...dar daca te trezesti dimineata si te culci la loc ai sanse foarte mari sa ai "lucid dreams". Pune-ti alarma daca nu poti sa te trezesti singur