Citiţi, vă rog, poezia asta. Citiţi-o cu atenţie, nu treceţi fugitiv prin ea; citiţi-o până la capăt:
https://www.versuri.ro/versuri/george-cosbuc-noapte-de-v ara-_8ir6.html
Oamenii descrişi aici par mai fericiţi decât mulţi dintre noi cei de azi. Dar ei nu aveau calculator. Nu aveau nici smarphone, nici automobil, nici frigider în casă, nici televizor, nici... Nu aveau nici electricitate. Noi cei de azi? Avem de toate. Şi totuşi, uitaţi-vă numai aici pe site câţi adolescenţi (şi nu numai) se simt neînţeleşi, frustraţi, descurajaţi, ne găsind rostul vieţii, loviţi de anxietate sau depresie.
Care ar putea fi explicaţia? Logic, progresul tehnologiei, care aduce cu sine sporirea confortului şi îmbunătăţirea calităţii vieţii, ar trebui să ne apropie pe noi oamenii de fericire, nu să ne îndepărteze.
P.s. Facem abstracţie de pandemia "coronavirus", pentru că şi înainte de apariţia ei situaţia tot aşa era.
Ordonare:
După relevanţă
Uite un amănunt pe care poate nu mulţi l-au remarcat: În limba română, cuvinte terminate cu at, are, oare, ind, ând ş.a. sunt multe. Ca poet, ai fi tentat să te orientezi spre astfel de cuvinte pentru a obţine rima, că ai de unde alege. Coşbuc, însă, parcă înadins a căutat terminaţii grele, pe care puţine cuvinte le au, ca să arate că se pot construi versuri şi cu ele. Şi încă ce versuri! De exemplu, câte cuvinte avem noi în vocabular terminate în "âu"? Foarte puţine. Le poţi număra pe degetele de la o mână. Şi iată: "Pe umeri pletele-i curg râu/ Mlădie ca un spic de grâu/ Cu şorţul negru prins în brâu - ". O minunăţie! Cuvintele alese de el nu apar forţate, doar ca să iasă rima, ci se împletesc armonios în text, de parcă şi uiţi că a trebuit să mai şi rimeze. Şi câte cuvinte se termină în "iş"? Nu multe. Dar avem versurile de început ale poeziei din titlu: "Zările de farmec pline/ Strălucesc în luminiş/ Zboară mierlele-n tufiş/ Şi din codri noaptea vine/ Pe furiş." - O frumuseţe! Chiar parcă aşa vine noaptea. Nu o auzi, nu o simţi nici de unde vine, nici când vine. Cu "ab" avem multe? Nu. Şi totuşi: La paşa vine un arab, cu ochii stinşi, cu graiul slab - să-l vândă pe El Zorab! Dar cu "ui"? Puţine şi astea. Ar fi cucui, dar ce vers să faci cu ăsta? Să-l ascultăm însă pe Coşbuc: "Colo-n colţ acum răsare/ Un copil al nu ştiu cui. - ". Aici ar fi de comentat. Acest "cui" (genitivul sau dativul lui cine) greu ţi-l poţi imagina la capătul unei propoziţii. El stă de obicei în faţă: Cui îi trebuie asta? Cui îi datorăm astalaltă? Dar să-l pui la sfârşit - nu mi-am imaginat că se poate. Şi s-a putut: un copil al nu ştiu cui. Apoi, ultimul vers spune "Iar el mic, căci pe cărare/ Parcă nu-i". Aici l-a scos pe "ui" prin compunere; observaţi cratima (nu-i). Destul de ingenios. Dar, lăsând acum rima şi problemele legate de realizarea ei, rămâne frumuseţea poeziei. Parcă îl şi vezi pe acel copil, cu totul neînsemnat - al nu ştiu cui; un anonim. Şi e aşa de mic, că parcă nu-i.
Cred că ne putem mândri cu poeţii noştri: Eminescu, Coşbuc, Topârceanu, Alecsandri, Şt. O. Iosif - şi lista e lungă.
Vă place poezia? Rebreanu spunea că "Cu puţină îndrăzneală şi exagerare, s-ar putea afirma că poezia e criteriul cel mai sigur care deosebeşte pe om de animal. Poezia s-a născut când s-a născut omul pe pământ şi va muri numai atunci când va dispărea ultimul om".
Răspunde
''PAR mai fericiti'', asta e cuvantul cheie; omului de la oras seara la tara i se pare idilica, iar Cosbuc traia greu la oras, nu isi putea vizita familia, pentru ca era alungat de acasa de tatal sau, un preot bogat, pentru ca nu a vrut sa se faca preot, ca tatal sau. Isi amintea cu placere satul acum interzis, dar el nu a venit niciodata de la munca in carul cu boi, caci tatal lui avea peste o suta de hectare si era preot; asa ca putea sa puna pe seama celor ce se intorceau de la camp o stare de fericire idilica. Dupa cum ai vazut in romanul ''Ion'', despre tarani din aceiasi regiune si aceeiasi perioada, si dupa cum arata o documentatie foarte bogata, oamenii timpului erau foarte constienti de orice element de diferentiere sociala, in primul rand de proprietatea asupra pamantului; pe ei ii rodea ca nu au pamant, sau ca au numai 6 pogoane, sau numai 20, sau ca degeaba au 214 pogoane, daca singurul baiat, George Cosbuc, nu vrea sa devina preot si sa mosteneasca pozitia sociala a tatalui, ci poet. Alcoolismul era mai raspandit decat acum, iar asta nu denota o stare de fericire; oamenii se hraneau prost, in Regat pentru ca nu aveau, dar in Transilvania din economie, doar vor putea lua o pereche de boi sau un pogon, sau daca nu se poate, un bun de prestigiu cum ar fi o palarie buna; nemancarea si alcoolismul ii faceau prada usoara bolilor, de exemplu TBC, ulcer, raceli rebele care te tineu si toata viata, iar bolile cronice multiple ii faceau mai egoisti, mai mercantili, si mai betivi.
În anul când a venit Coşbuc la Bucureşti, Eminescu se stingea din viaţă. Un soare apunea, un luceafăr apărea la orizont. A stat în Bucureşti mulţi ani, dar niciodată nu s-a simţit aici în largul lui. Era o fire conservatoare, ale cărei rădăcini erau mai puternice decât copacul însuşi. Purta cu sine un dor nestins, dorul de ai lui, de locurile natale, de Năsăudul copilăriei. Despre faptul că nu se putea întoarce, eu ştiu puţin altfel. Este adevărat că tatăl său a vrut să-l facă preot şi că el s-a împotrivit. Problema era însă alta. Nu se prezentase la serviciul militar şi conta ca dezertor din armata austriacă. Cel puţin aşa ne spune Octavian Goga. Iar de la Liviu Rebreanu aflăm că "Împlinind vârsta de patruzeci şi doi de ani, a scăpat de orice obligaţie militară" şi s-a putut întoarce acasă. Nu ştiu dacă nu cumva în perioada respectivă chiar împăratul Franz Iosif acordase amnistie tuturor celor priviţi ca fugari din oaste. Oricum, asta l-a reţinut pe el să nu poată reveni pe locurile natale.
Răspunde Daca te uiti atent, ce spun eu si ce spui tu nu se exclud reciproc; daca nu era in conflict cu ta-su nu se mai muta in regat si nu mai dezerta, mai ales ca ar fi fost seminarist, apoi preot si preotii nu faceau armata. Se mentioneaza ce ai nevoie ca sa iti ilustrezi punctul de vedere; parcimonia e o calitate in scris. Am fost la casa memoriala George Cosbuc, am vazut apele care ''prin vaduri repezi curg'', probabil se referea la cea de la vreo 40 de metri de casa, casa practic era mai putin gospodarie, mai mult resedinta, iar partea functionala era biroul, de unde popa isi administra averea, toata povestea conflictului mi-a relatat-o curatoarea si este pastrata in familia lui Cosbuc, iar eu am avut nevoie de parte din ea ca sa ilustrez cum erau oamenii atunci; deloc idilici. Dar tu cu soarele si luceafarul ce vrei sa ilustrezi?
Toate ca toate, imi place Cosbuc, desi nu se adreseaza sensibilitatii contemporane, dar ca granicer, sa dezertezi... dupa ce ai facut liceul tocmai fiindca esti granicer, din fondurile graniceresti... eu unul nu as face-o, si eu sunt dupa tata din granicerii din Fagaras, strabunicul meu a facut liceul tot asa; eu unul nu dezertam. Dezertezi in WW1, dar nu fugi cu banii ca si catana neagra.
De ce zic "un luceafăr apărea la orizont"? Pentru mai multe motive: pentru ce a scris şi pentru cum a fost ca om. Poeziile lui sunt geniale. Asta despre care vorbim aş pune-o pe primul loc. "Zările de farmec pline/ Strălucesc în luminiş,/ Zboară mierlele-n tufiş..." - o sineză, aş zice, a operei lui. Şi apoi, ce putem spune de El Zorab, Iarna pe uliţă, La oglindă, Trei doamne şi toţi trei - ca să enumăr doar câteva. Iar ca om, jos pălăria. A trăit fără infatuare. Simplu, firesc, modest, bun şi îngăduitor - aşa îl descriu contemporani, scriitori, oameni care l-au cunoscut mai de aproape sau mai de departe. Nu alerga după vana fantomă a gloriei. "Ţinea foarte puţin la versurile lui şi la ce va zice lumea de ele" (Vlahuţă). Nu a intrat nici în viaţa publică a ţării, ca mai înainte Eliade, Alecsandri sau Bolintineanu. Şi totuşi, prin succesul operei lui, Coşbuc devine la scurt timp după debut un poet popular. A avut adeziunea mulţimii, cum n-a avut-o, de exemplu, Macedonski, atât de atent la felul cum îi este recepţionată opera, regizându-şi conştient celebritatea. Cărţile lui sunt gustate şi citite atât de ţăranul cel mai umil, cât şi de esteţii cei mai pretenţioşi. Şi ca să-l mai citez pe Rebreanu, "... dintre toţi poeţii români, Coşbuc e cel mai poet şi numai poet. Alţii au avut atitudini, au polemizat, au invectivat, au urât, au stârnit curente şi patimi. Coşbuc n-a făcut decât să cânte. El n-a ofensat pe nimeni, numai alţii l-au ofensat pe el. E prototipul poetului care trăieşte numai pentru poezie şi căruia i se cuvine numai iubire şi înţelegere".
Nici nu a fost razboi atunci, omule; cand a facut liceul fondului graniceresc, nu era flower power?
Granicerii erau corpuri de soldati din tata in fiu, platiti cu privilegii, unele exorbitante, tocmai de aceea erau soldati foarte buni; poti amnistia soldati in termen care dezerteaza intr-o perioada, dar nu ai cum sa amnistiezi pe cei care iti incaseaza privilegiile dar nu stau prin zona numarul de ani, ca razboi nu a fost. De altfel nu cred ca erau cazuri, nu orice granicer poate merge sa se faca poet in regat. Numele te poate insela, de fapt nu serveau la granita, ci ca infanterie; satele graniceresti nu erau foarte departe de granita.
Nu strict in sensul ala, dar a fost un tip dezinteresat de social, politic, stiinta, etc. Si-a cultivat doar talentul literar si artistic si a trait in lumea lui de basm.
O parte semnificativa din opera lui a constat in poezii in favoarea taranilor, poezia lui ''Noi vrem pamant'' a fost recitata in rascoale taranesti in Grecia si Catalonia, si bineinteles in rascoala din 1907 din Romania, deci preocupare sociala, in foarte mare masura; implicarea alaturi de liberali a dus la relatii reci cu Junimea, deci l-a costat ceva politica; a facut popularizarea stiintei, intr-o gramada de brosuri destinate taranilor, mai multe date despre activitatea lui de popularizarea stiintei gasesti aici: https://www.academia.edu/10730307/RUS_; nu vreau sa te supar, dar mai multa responsabilitate cand afirmi ceva nu ar strica.
Una e sa scrii despre ceva, alta e sa aiba si relevanta. Daca a scris poezii despre tarani nu inseamna neaparat ca era la curent cu realitatea socala, cum la fel, nu esti biolog daca scrii poezii despre copaci.
De altfel el insusi recunoaste ca nu la interesat nimic legat de stiinta.
„Întâiele încurajări mi le-au dat profesorii mei de liceu care în vederea talentului meu literar mă scuteau de studiile științifice..."
Daca poezia lui e tradusa si folosita in rascoale din strainatate, si il baga in necazuri pentru ca e folosita in rascoala din 1907, asta arata o relevanta foarte mare. Ia citeste poezia ''Noi vrem pamant'', sa gandesti cu mintea ta daca avea relevanta. Nu l-a interesat stiinta la scoala gimnaziala, dar cand lucra in conducerea Casei Scoalelor, a scris o multime de brosuri si a organizat o multime de conferinte de popularizarea stiintei.
"Nu l-a interesat stiinta la scoala gimnaziala, dar cand lucra in conducerea Casei Scoalelor, a scris o multime de brosuri si a organizat o multime de conferinte de popularizarea stiintei."
Mda, un fel de Irina Loghin parlamentar. Exact cum spuneam, unul nepregatit intr-un anumit domeniu, isi da cu parerea.
N-are rost sa discutam aiurea, arta e arta, stiinta e stiinta, fie ea sociologie, politica sau chimie. Putini au reusit sa imbine cele doua lucruri, dealtfel normal, spiritul asta artistic e o frana majora in intelegerea unor lucruri, iar GC nu e printre ei in nici un fel.
Si pe atunci parerile erau impartite. Daca citesti Bacovia ai impresia ca toti erau cu lama pe vena.
Oamenii ăia munceau pe rupte și de aceea le era somnul dulce și viața senină.
Cei din ziua de azi au prea mult timp liber pe care și-l ocupă cu prea multe emisiuni de proastă calitate, navigat aiurea pe internet și discuții sterile pe Watsapp.
Iar rostul vieții nu trebuie găsit, ci inventat, creat.
Din păcate, a gândi este cea mai grea activitate pentru omul veșnic grăbit de azi. Să gândești... doare 
Mai bine hai să mai deschidem încă o bere și hai să ne uităm pe Netflix.
Explicația este următoarea:
Progresul tehnologic și secularizarea societatii.
Progresul tehnologic a nascut artificialitatea vieții umane; oamenii trăiesc în niște cuști împânzite de betoane, cu străzi tot atât de artificiale, în care domnește moartea, nu viata naturii--prin urmare moarte spirituala.
Ascensiunea ateismului combinata cu stilul de viata tot mai destrabalat anunța, inca din secolele trecute, împărăția nihilismului și a hedonismului, CEA mai nefasta combinație. O lume în care "Dumnezeu e mort" e sortita pierii. PENTRU CA Dumnezeu a murit(ucis de oameni), și-a făcut loc destrabalarea ființei umane, care cauta fericiri efemere, care se autodistruge.Libertatea se găsește sub jugul dogmatic al divinității.
Atunci cand eram mai desteapta, pe la 4 ani nu auzisem de depresie sau rutina sau sclavie. Si totusi stiam ca atunci cand mama imi spunea de padurea de langa casa si de randunele viata reala nu e acolo, si vom ramane mereu constransi sa traim dependenti de ordine si institutii pentru ca nu se poate altfel.
Nu cred ca suntem mai bine. In trecut am fi mancat mamaliga albastra, ne-am fi batut femeile si am fi murit de boli fara asigurare medicala. Am fi vorbit de iarba verde doar din cauza suferintei.
Ca si acum cand stam pe TPU doar din cauza micilor inconveniente.
-
anonim_4396 întreabă:
3 răspunsuri
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
