Una e să pretinzi - că ai vorbit cu Dumnezeu, de exemplu - şi alta e să fii crezut. Altfel spus, degeaba pretinzi şi faci agitaţie (scrii cărţi), dacă nu aduci dovezi. Adică, nu aduci vreun martor, care să fi auzit şi el. Au inventat termenul ăsta "inspirat", pe care nici ei nu-l pot explica, sperând că cu ăsta scapă de obligaţia de a aduce martori. E inspirat numai el, nimeni altul nu ştie nimic, n-a văzut nimic, n-a auzit nimic. Păi atunci, pe ce bază să îl credem? Nu e de mirare că mulţi îşi pun întrebarea: nu cumva o fi şi ăsta vreun şarlatan?
Vernusio întreabă: