Credeți că există lucruri care sunt adevărate a priori? Și la un nive mai înalt, cum ați putea argumenta pentru existența unei lumi platonice, a ideilor?
Aștep argumente.
Eu la adevăr mă gândesc ca o proprietate a unei descrieri, propoziție sau chiar imagine. Așa zici dta. Dar această proprietate de unde vine? Care este natura acestei proprietăți?
Hristos a înviat! Adevărat a înviat! Pravda vascrese!
Această modalitate de atribuire a călitâții de adevărat A, sau fals unei propoziții este o abstracție a ramurii științei numită logică binară.
În cadrul logicii propozițiile însăși sunt abstracții, nu se face referire la conținutul lor semantic, la conxiunea lor cu realitatea.
Apoi spui așa.
Dacă este adevărat ( dacă unei propoziții îi acorzi caracterul de adevărată)
înseamnă că este în concoredanță cu realitatea.
Stop.
Cum definești realitatea, cum definești stabilești concordanța.
Să analizăm asta.
Apoi spui, un adevăr este o descriere ( eu zic o propoziție sau un set de propoziții) cu proprietatea de adevăr.
Sunt de acord cu afirmația dtale.
Dar proprietatea de adevăr. cu care propoziția intră apoi în zona logicii, cum o stabilești? Cum faci să fie propoziția să fie concordantă cu ceva dinafară numit de tine realitate, lucrurile pe care o reprezintă? Poți să dai un decret pentru asta. și atunci greșești. Sau poți să începi, și nu ai încotro, să construiești un model al realități, care este tot timpul imperfect, dar pe care tu îl consideri perfect, deci adevărat. ca să poți opera cu el. Apoi acest model trebuie să îl combini cu alte modele ale realității, iar acestea trebuie să fie împreună concordante, ne contradictorii. Pentru aceasta elimini din modelele vechi propozițiile sau axiomele false, și le înlocuiești cu altele noi.
Exemplu. Sistemul lumii după Ptolemeu. Pământul este în centrul universului. Soare, lună stele se mișcă în jurul lui. Iar pentru a explica mișcarea eratică a celorlalte planete din slstemul solar, le-a pus să se miște pe niște sfere în jurul pământului, fiecare cu o mișcare ciudată a ei. Și i-a ieșit pasiența, planetele se mișcau după adevărul lui. Iată o descriere cu proprietatea de adevăr, așa cum dorești tu.
A trebuit să moară Giordano Bruno, să apară Copernic, Newton, Laplace și în final Einstein cu teoria relativității ca să poată explica anomaliile mișcării planetei Mercur.
Așa se stabilește adevărul. Adevărul este un proces, nu este lipirea etichetei de adevărat unei propoziții sau unei descrieri.
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Adevărul este un proces.
Ce e o idee. O narațiune logică referitoare la un proces ( dta îl numești lucru).
Acel proces nu este ceva care este de sine stătător, ci se referă la universul lucrurilor, al obiectelor.
Astfel idei în sine, care stau pe undeva suspendate în spațiu într-o lume a lor, este o speculație care mergea pe vremea lui Platon, nu pot să susțin așa ceva.
Răspunde
Ok, deci nu sunteți de acord cu ideea lumii platonice. Dar sunteți de acord cu teza mai slabă, existența unor adevăruri care sunt adevărate înainte de a fi confirmate de exiperiență, a priori (lat: de dinainte; terminologia lui Kant)?
Eu la adevăr mă gândesc ca o proprietate a unei descrieri, propoziție sau chiar imagine. Dacă ceva e adevărat, înseamnă că e în concordanță, ca descriere, cu realitatea, sau poate o abstrație a ei--când vorbim de desctrierea unei propoziții. Un adevăr, aș zice, e o descriere cu proprietatea de adevăr. Dacă nu sunteți de acord cu această perspectivă, vă rog dezvoltați asupra opiniei.
Răspunde Îmi jocă feste auto-corect-ul: ar trebui să fie "confirmate de experiență" nu "congirmate de existență", am modificat.
Dar sunteți de acord cu teza mai slabă, existența unor adevăruri care sunt adevărate înainte de a fi confirmate de exiperiență, a priori.
Nu, nu sunt de acord nici cu asta, eu nu am afirmat asta.
Nu am vrut să vă bag cuvinte în gură 
Am întrebat doar că sunteți de acord cu teza respectivă. Dar până la urmă credeți că totul deduce de la baze empirice, din experiență? Sau credeți că unele lucruri sunt știute fără a fi implicată experiența? Unde vă clasați între cele două? Vreau numai să văd dacă putem discuta pe tema asta.
De asemene, ce opinie aveți de viziunea mea asupra adevărului? Dacă aveți o viziune diferită, sunt curios să o aud (citesc); putem avea un dialog și deapre asta.
Suntem de acord cu foarte multe, dar am să las aceste lucruri pe final, mai întâi niște clarificări:
(1)Realitatea este totalitatea externului. Cum știim de ea? Prin exepriență, care îi indică existența și proprietățile. Experiența este tot ce primim pe căile noastre de experimentare (văz, auz, miros, simț tactil etc.).
(2)Avem cuvinte, sau simboli, idiograme ș.a.m.d. care au o relație (de similaritate) cu o amunită experiență, sau părți ale ei; ex.: cuvul copac are o relație cu toată experiența cu ceea ce numim noi copaci. E ceva oarecum ca Semiotica lui de Saussure.
(3)Descrierile (spun asta pentru că nu cred că doar o propoziție poate fi descriere, și un desen ar putea fi) sunt mai complexe, aș spune că avem două tipuri de descrieri, simbol, de bază, care e doar un fel de simbol mai complex(ex.:"soarele răsare la est și se îndreaptă spre vest" are o relație cu anumite experiențe) și cele abstracte care reprezintă chiar experiența de a crea aceste legături (ex.: "cerul epropoziții este o legătură între o experiență și cer care este și între ea și albastru).
(4)Adevărul e un cuvânt, simbol, i-am spus relație ca să explica ce fel de simbol e, e abstract, la fel ca descrierile abstracte, el nu are legătură cu experiența, ci descrie acest sistem abstrac de legături. Adevărul unei propoziții, dacă îl are, e semnalul existentenței relației dintre propoziție și realitate (transmisă prin experiență).
Sunt de acord că în logica propozițională/binară se face o abstractizare, dar cred că acest 'model' în care luăm în considerare adevărul ca un semnalat al existenței relației dintre propoziție și realitate, e unu destul de cuprinzător. Deși aș accepta și un sistem bazat pe teoria mulțimilor, în care vedem adevăeul ca un semnalant al apartenței propoziției într-o categorie imaginare, numită Mulțimea Tuturor Propozițiilor Adevărate, bazat, practic tot pe această relație.
Aveți perfectă dreptate în privința existenței unui proces. Eu nu aș spune că adevărul în sine e procesul (pentru că prefer definiția de mai sus), ci că există un proces de obținere a adevărului. Ați descris foarte bine procesul de obținere al adevărului în știință (e legat de filosofia științei a lui Karl Popper) care e similar cu procesul individului de a atribui adevăr. Avem un fel de a descrie ceva (Geocentrism) dar apoi poate avem o experiență care contravine acestei descrieri (fazele diferite ale planetei Mercur descoperite de Galileo) așa că descriem într-un altfel, luând în considerare noua experiență (Heliocentrism) și repetăm. Proces pe care îl consider consistent cu cele de mai sus, pentru că aceste doar explică adevărul într-un moment, cel actual.
Ar putea fi argumentat, dacă cumva ce consideram în trecut, dată fiind experiența/datele din trecut e cumva adevărat, dar nu, nu cred. Prefer explicația că adevărul e static, și tot ce a fost descoperit fals, devine retroactiv fals și în trecut--nu știu dacă ar mai putea fi polemizat pe această linie.
Îmi pare rău că nu mai pot continua cu dta.
Ai afirmații discutabile, definiții personale ca,
)Realitatea este totalitatea externului.
exepriență, care îi indică existența.
cele abstracte care reprezintă chiar experiența de a crea aceste legături
Adevărul e un cuvânt, simbol,... el nu are legătură cu experiența,
emnalul existentenței relației dintre propoziție și realitate. Adevărul este static.
Acestea țin deja de o filosofie personală a dtale, cu care nu sunt deloc de acord. Astfel ar trebui să le argumentezi pe fiecare să mă convingi pe mine că e așa și nu altfel, și astfel, având în vedere că nu ai reuși să faci asta, eu întrerup aici discuția cu dta pe teme filosofice. În orice caz, apreciez interesul pentru domeniu și strădania dtale, te poate duce departe, dar mai întâi ar trebui să studiezi mult și să nu te grăbești să faci enuțuri atât de hazardate și inconsistente ca cele de mai sus. Succes. Pace.
O exprimare stângăcită poate din partea mea... Da, nu prea cred că se poate continua, cel puțin pe tema logicii, ar fi prea multe de explicat. Dar ca să vă arăt că nu e nebunie :
Realitatea este totalitatea externului-- ma refer la extern mintii sau a gandirii; e in minte e imaginar, ce e afara e real
exepriență, care îi indică existența-- datorita experientei stiim ca exista lumea externa
cele abstracte care reprezintă chiar experiența de a crea aceste legături-- mă refer la propoziții care descriu nu ceva din lumea reală ci o legătură între concepte abstracte.
Poate pe o tema mai putin abstracta... O zi bună!
Realitatea este totalitatea externului-- ma refer la extern mintii sau a gandirii; e in minte e imaginar, ce e afara e real.
De unde știi că este ceva afară?
Nu ai habar ce e afară.
Totul este înăuntru. Cunoști doar ce este înăuntru.
Iar ceea ce este înăuntru este un model, este o abstracție.
Ab-stragere. Ai extras din realitate câte ceva cu care ai făcut pe ecranul interior un videoclip. Așa că atunci când îmi spui că realitatea este totalitatea externului, nu ai habar ce este externul, căci despre el nu știi decât ce este în interiorul tău.
Apoi spui extern minții. Poți să definești ce este mintea? Nu poți.
Dar gândirea cum o definești.
Ce e în minte e e imaginar.
Spune ce e aia imaginar.
Ce e afară. Cum definești afară.
Toate astea nu îți sunt clare, doar folosești cuvintele fără să înțelegi ce înseamnă. Ca să putem să ne înțelegem noi doi ar trebui să avem consens asupra tuturor acestor termeni, și nu avem.
Și nu am cum să ți le explic pe toate astea, sorry.
E ok, cred că putem continua conversația pe această temă a dualității minte-lume.
Sunt chiar curios care e perspectiva dumneavoastră asupra subiectului, dar pentru început, aceasta e a mea:
Întradevăr putem să ne îndoim dacă există o lume externă, așa cum a făcut și Descartes. Defap chiar ne putem de tot așa cum îl percepem, căci ne putem imagina un caz în care totul pare într-un fel dar e cu totul altfel.
Dar cred că pentru a avea oricefel de concluzie, trebuie să acceptăm niște idei ca fiind pur și simplu adevărate, opinia mea e că aceasta este: Lumea este așa cum ni se prezintă în momentul de față. De aici putem scoate și ideea că există o lume externă nouă, care ne este prezentată prin experiență.
Această idee de bază mi se pare fundamentală. Dacă nu sunteți de acord, sigur spuneți!
Iar minte e a doua jumătate a felului în care ni se prezintă lumea, pare exista ceva afară care noi îl înțelegem prin exepriență iar înăuntru avem gândurile, mi se pare că orice lucru conștient din lumea noastră mentală e gând.
Eu la adevăr mă gândesc ca o proprietate a unei descrieri, propoziție sau chiar imagine. Așa zici dta. Dar această proprietate de unde vine? Care este natura acestei proprietăți?
Hristos a înviat! Adevărat a înviat! Pravda vascrese!
Această modalitate de atribuire a călitâții de adevărat A, sau fals unei propoziții este o abstracție a ramurii științei numită logică binară.
În cadrul logicii propozițiile însăși sunt abstracții, nu se face referire la conținutul lor semantic, la conxiunea lor cu realitatea.
Apoi spui așa.
Dacă este adevărat ( dacă unei propoziții îi acorzi caracterul de adevărată)
înseamnă că este în concoredanță cu realitatea.
Stop.
Cum definești realitatea, cum definești stabilești concordanța.
Să analizăm asta.
Apoi spui, un adevăr este o descriere ( eu zic o propoziție sau un set de propoziții) cu proprietatea de adevăr.
Sunt de acord cu afirmația dtale.
Dar proprietatea de adevăr. cu care propoziția intră apoi în zona logicii, cum o stabilești? Cum faci să fie propoziția să fie concordantă cu ceva dinafară numit de tine realitate, lucrurile pe care o reprezintă? Poți să dai un decret pentru asta. și atunci greșești. Sau poți să începi, și nu ai încotro, să construiești un model al realități, care este tot timpul imperfect, dar pe care tu îl consideri perfect, deci adevărat. ca să poți opera cu el. Apoi acest model trebuie să îl combini cu alte modele ale realității, iar acestea trebuie să fie împreună concordante, ne contradictorii. Pentru aceasta elimini din modelele vechi propozițiile sau axiomele false, și le înlocuiești cu altele noi.
Exemplu. Sistemul lumii după Ptolemeu. Pământul este în centrul universului. Soare, lună stele se mișcă în jurul lui. Iar pentru a explica mișcarea eratică a celorlalte planete din slstemul solar, le-a pus să se miște pe niște sfere în jurul pământului, fiecare cu o mișcare ciudată a ei. Și i-a ieșit pasiența, planetele se mișcau după adevărul lui. Iată o descriere cu proprietatea de adevăr, așa cum dorești tu.
A trebuit să moară Giordano Bruno, să apară Copernic, Newton, Laplace și în final Einstein cu teoria relativității ca să poată explica anomaliile mișcării planetei Mercur.
Așa se stabilește adevărul. Adevărul este un proces, nu este lipirea etichetei de adevărat unei propoziții sau unei descrieri.
Sau credeți că unele lucruri sunt știute fără a fi implicată experiența?
Nu, nu cred asta.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
