Faptul acesta a fost dezbatut in doua filme:
The Matrix si The Thruman Show
realitatea e diferita de film!
Oamenii proști, când nu mai au de lucru, își găsesc. Aceștia, dacă înainte erau preocupați cu războaiele, când nu mai există războaie inventează pandemii. Ei trebuie să își exercite adrenalina ca altfel ar exploda în ei.
În privința acestor lucruri aș putea spune că viața oamenilor este simulată, controlată. Dar Dumnezeu a creat omul și i-a dat viață ca să se bucure de ea, în așa fel încât și viața să găsească plăcere în om.
Sunt câte unii oameni din conducere în care a crescut hormonii. Ei cred că dacă Dumnezeu i-a pus în astfel de funcții pot face experimente pe populații sau au dreptul să distrugă pe alții prin războaie și pandemii. Ca niște vite care merg la tăiere, ei nu știu că faptele lor lucrează împotriva legii și libertății lui Dumnezeu. Unii ca aceștia își vor primi pedeapsa: despărțirea veșnică de Dumnezeu; plânsul și scrâșnirea dinților atunci când vor vedea că și-au vândut ca Esau -si au pierdut- viața veșnică prin nebunia lor.
Aha, deci esti tipul ăla de persoană in care îl bagă pe "Dumnezeu "în orce discuție. 1)Intrebarea nu este despre politicieni vieții și războaie.
2)Coronavirus sau Covid19 nu e o invenție, este o problemă globală total adevărată și spun asta din propria experiență.
3)Întrebarea e legată despre teorii aplicate în timp și spațiu/științific/tehnologic.
4)De unde sti ca acest Dumnezeu pe care îl venerezi atât de mult e real, nu există evidențe concrete despre existența lui.
5)Teai gândit vreo dată că acest Dumnezeu e tot o invenție al oamenilor să ne facă să credem în ceva anume care ne dă speranță în viața dar în realitate nu există nici un dumnezeu și dacă te gândești și la teoria de care vorbeam poate ființele care ne observă/ creat că pe un experiment ne-au implementat sursa asta de credință în care poate nu e adevărată.
6)Toate au un început și un sfârșit și sunt create de la o sursă anume.Te-ai intrebat vreo dată "Dar de unde vine acest Dumnezeu, cine l-a creat?!" Toate aceste chiesti sunt chiesti care oameni nu pot raspunde dar toate au un răspuns, o sursă.
Fiecare e om e construit diferit și în același timp suntem la fel. Până și tu poți să ajungi să faci lucruri care să aibă consecințe grave, sau chiar poți să faci asta zi de zi, poate sunt lucruri mici dar consecințele au o semnificație mare pentru alți din juru tău, bună sau rea.
Așa este cum spui. Dar de la început nu a fost așa.
Dar după ce păcatul a schimbat ordinea lucrurilor stabilite de Dumnezeu, au trebuit să apară și niște conducători ca să îngreuneze viețile oamenilor.
Dumnezeu va reface lucrurile cum au fost făcute la început. Oamenii care nu-și refac caracterele nu se vor bucura de aceste lucruri.
"Ei cred că dacă Dumnezeu i-a pus în astfel de funcții..."
Păi, Dumnezeu i-a pus? Dumnezeu l-a pus pe Iohanis, pe Băsescu şi pe toţi cei de dinainte? A influenţat voturile în aşa fel încât să iasă unul sau altul? Dacă mergi pe logica asta, o să spui că şi la o partidă de fotbal Dumnrzru dirijează cumva jocul ca să câştige unii sau alţii. Aşa o fi?
Un lucru știu sigur:
"Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuşi, niciuna din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru." (Matei. 10:29)
De asemenea este scris:
"Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El." (Coloseni. 1:16)
"El schimbă vremurile şi împrejurările; El răstoarnă şi pune pe împăraţi; El dă înţelepciune înţelepţilor şi pricepere, celor pricepuţi!" (Daniel.2:21)
Poporul român păcătuiește grav înaintea lui Dumnezeu din pricina corupției; de aceea suntem așa de nenorociți. Niciodată nu vom ajunge la nivelul înalt de dezvoltare ca al altor state membre UE cât timp corupția va fi ascunsă în mijlocul nostru.
Eu cred că omul care va lupta împotriva corupției, Dumnezeu îi va lungi mandatul de președinte, și se va bucura de susținerea poporului.
Nu, că dacă eram, spărgeam eu sistemul demult și evadam din lumea asta, dar nu am găsit nimic .
Nu. Daca am trai intr-o simulare nu ai putea sa-ti dai seama ca traiesti intr-o simulare. C'mon. Logica de baza oameni buni
Cred ca indiferent de ce forte guverneaza vietile noastre,ca sunt forte naturale sau supranaturale avem liber arbitru.
Cei ce nu mai cred in liber arbitru se duc frumos catre taramul schizofreniei si al nihilismului si despica firul in patru si vor sa inteleaga totul despre realitate, dar toate teoriile nu duc nicaieri pentru ca sunt simple teorii, pana la urma ce conteaza?
Conteaza sa ai control asupra vietii tale, daca crezi ca altii iti controleaza viata, cum o sa faci asta?
Fii sigur ca teoriile astea sunt capcane bine plasate sa iti tina mintea preocupata si sa nu observi ce conteaza cu adevarat, viata ta.Traiesti,existi,aici si acum si poti sa faci orice cu viata ta, ce mai conteaza cum ai aparut si ce te tine in viata? Conteaza unde vrei sa ajungi, nu de unde vi.
N-are cum sa fie chiar toata viata o minciuna. Mda, sunt sisteme care controleaza si observa. Intrebarea e : ai de-a face cu ele?
Intrebarea corecta ar fi : Cu ce scop? Ce beneficii ar avea "fiinta" aia care ne-ar face sa traim intr-o simulare?
Mai sunt si monstri pe lumea asta.
Se intampla deja. Cauta "propaganda evreieasca".
011 01001 1101 00 111 001 001
Message dispatched. Host accumulated 66 6f 72 62 69 64 64 65 6e 20 6b 6e 6f 77 6c 65 64 67 65