Cu totii dorim sa fim fericiti. Problema e: Exista intr-adevar fericirea? Si daca da, cum se poate ajunge la ea? Pentru dobandirea fericirii, unii filosofi antici (epicurieni, parca) au recomandat renuntarea la ambitii si iubire, intrucat, spuneau ei, nici ambitia, nici iubirea nu pot fi vreodata satisfacute pe deplin. Personal, ma indoiesc ca asta ar fi calea pe care putem ajunge la fericire. Succesul si iubirea pot fi satisfactii temporare, dar nu partiale, iar fericirea pare a izvori mai curand din exercitiul spiritului in actiune decat din orice fel de abstinenta. Voi ce parere aveti?
Mi s-a parut ca intra cel mai bine in situatie.Pacat ca n-avem in romana, o cale dubla ca in engleza, unde "mantuire" se traduce in doua feluri : "salvation", pentru conotatia religioasa si "redeeming" (cuvantul meu preferat in engleza), pentru conotatiile de celelalte tipuri. Poate din cauza ca vreau sa fiu multumit de mine imi doresc cu atat ardoare Mantuirea.Cred ca am trecut prin toate starile si anarhiile si caruselurile psihice interioare posibile si parc-as vrea sa se linisteasca putin treburile astea, sa-mi gasesc "cocioaba", sa ma asez la "casa mea" si sa-mi vad de treaba in arealul acela, daca intelegi ce vreau sa spun.Nu sunt deloc religios,ba chiar neg cu vehementa necesitatea Dumnezeului biblic,dar nu scot din calcule posibilitatea necesitatii unui crestinism primordial, bazat pe o intelegere cat mai buna a strainului, dar mai ales a ta.Mi se pare ca toti, in cazul in care nu suntem niste legume dereglate psihic/infatuate cu tot felul de greturi arianiste, avem nevoie de un fel de Mantuire a fiecaruia.
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Intr-adevar,fericirea pare a fi cel mai important lucru spre care aspira omul, atat de important incat, se pare, pragmaticii americani au inscris in constitutia lor dreptul omului de a-si cauta fericirea.
S-a discutat mult de-a lungul secolelor, si nu exista filosofie importanta care sa nu fi teoretizat conceptul de fericire.Si pentru ca exista atata generalitate am sa vorbesc aici despre propria-mi cale de a cauta fericirea.Pot spune, fara a incerca sa epatez, ca sunt unul dintre oamenii fericiti; dar lunga si spinoasa, si plina de coborasuri si suisuri spirituale si sufletesti a fost calea.Caci,la inceputul existentei mele treze d.p.d.v. spiritual,cand am abia aflasem cine sunt,imi doream grozav sa fiu fericita si-mi spuneam:Voi termina scoala si voi fi fericita! Daca voi avea un loc de munca potrivit,voi fi fericita! Voi intalni omul alaturi de care imi voi creste copiii si voi imbatrani, si voi fi fericita! s.a.m.d.Dar intamplarile acestea veneau si treceau, erau, evident, bucurii, dar fericirea parea sa se indeparteze si sa depinda de alta dorinta ce se ivea in zare.Si intr-o zi m-am oprit si mi-am dat seama ca tot aman, si ca exista pericolul sa ajung la sfarsit si sa nu mai am ce astepta :moartea nu iarta si nu amana pe nimeni.Si atunci mi-am spus ca nu exista un alt moment mai bun sa fiu fericita decat momentul prezent. Daca nu acum,mi-am spus,atunci cand? Si din acel moment al vietii mele am decis sa fiu fericita:nu maine ci AZI! Si asa traiesc de atunci.O sa spui:"Dar nu poti trai mereu intr-o fericire!"Ei bine,daca concedem ca fericirea nu e o stare de moment in care sa te afli pe varf si apoi sa recazi in abis, daca intelegem ca ea e o stare de bine sufletesc, de relaxare si armonie cu tine insuti, cu lumea si cu Universul insusi, atunci ea poate fi eterna.Sau tu poti fi etern in ea.E foarte usor sa fii fericit, iar mijloacele sunt la indemana oricui. Iata de ce sunt eu fericita:
-Sunt fericita ca traiesc; e un noroc fiindca putea sa nu fie,nu-i asa?
-Sunt fericita ca locul acesta din spatiul imens ce se numeste Univers este atat de frumos; si in fiecare zi,fie ca e soare,fie ca e nor,gasesc un motiv,fie el si un fir de iarba ramas verde in pofida zapezii de acum,ca sa pot spune"Frumoasa-i lumea ta, Doamne!"
-sunt fericita ca exista in lume bunatate si armonie,dragoste si pace chiar daca stiu ca exista si rautate,ura si razboaie;
-sunt fericita ca,vorba Poetului,traiesc si merg spre moarte;
-sunt fericita ca am descoperit frumusetea lucrurilor simple;
-sunt fericita ca am iubit,am plans,m-am bucurat sau m-am intristat adeseori si ca, cu fiecare zi, imi implinesc destinul pentru care m-am nascut! Aici si acum!
In sfarsit, sabin89, bun si bland cum te citesc printre randuri, stiu ca vei fi ingaduitor si nu-mi vei lua spovedania drept aroganta; eu cred ca fericirea nu este la capatul caii, ci e insasi calea pe care ne conduce viata in fiecare zi.Numai bine va doresc tuturor.
Răspunde
Ambitiile ne aduc succesul, poate chiar si iubirea, astea ne provoaca incredere in noi, asfel vine sensul si pofta de viata, fericirea. Fericirea nu poate fi decat temporara, iar intensitatea ei depinde de sansele pe care ni le-am dat, de dorinta si de timpul asteptat in indeplinirea acelei aspiratii. De fericire nu putem fi constienti daca nu trecem prin tristete, iar daca nu sunt constient de fericirea mea, ce valoare mai e si aia?
N-am priceput niciodata unii oameni de ce nu se multumesc doar sa traiasca simplu si tind sa creada ca, a transforma trairile in teorii reprezinta atingerea esentei lor.
Cum se ajunge la fericire? pai nu stiu....incearca sa afli ca ai castigat la loto in timp ce primesti un oral.
Răspunde
Oooo miss, pe unde umbli stafie, cauti fericirea, ai castigat la loto? 
Daca ai fost ironic/a, spune tu atunci alta intamplare care te-ar face mai fericit/a decat situatia expusa de mine.
Nu te duce capul sa gasesti ceva mai presus de o suma de bani si niste limbi care probabil nu le-ai primit inca?
Fericirea apare atunci cand faci cea ce iti place, ce te pasioneaza fara alte ganduri, sa faci practic in fiecare clipa ce-ti place, pas cu pas cu cat practici mai mult cu atat iti iese mai bine
faza e in momentul in care esti in acea stare extatica nici nu-ti mai pui intrebarea, esti atat de prezent in acel moment incat nimic altceva "nu exista"
Dar de filosofia epicuriana ce zici?
Nu cunosc prea mult despre ea, nici nu stiam de existenta ei pana acum cateva luni cand sa spun asa intuitiv am dat de ea; imi place idea in esenta
Se numeste epicurism, de la fondatorul ei Epicur. Nu exista termenul de "filosofie epicuriana". Iar Epicurismul dezbate tocmai ideea fericirii. Ideea care s-a dezvoltat foarte mult pana in zilele noastre, dar un singur lucru e clar: nu se poate defini.
In dex este termenul "epicurian/ epicuriana - adj. = care tine de epicurism". Daca e adjectiv, ma gandesc ca merge asezat langa substantivul "filosofie". Dar asta e mai putin important. Interesanta e filosofia in sine. Mare om a fost acest Epicur. Nu stiu multe despre el, stiu insa ca ideile lui au fost admirabil exprimate in versuri de poetul Lucretiu, in epoca lui Caesar. In conceptia lui Epicur viata poate fi privita mai curand ca un lucru de suportat cu cat mai multa nepasare, decat ca un bun pe care sa-l folosesti cu energie in urmarirea unui tel. Daca am inteles eu bine...
Da, Epicur e cu ataraxia. Filosofia pe atunci facea foarte mult referire la zei si la starilea alea divine. Astazi filosofia se bazeaza foarte mult pe societate(datorita evolutiei) si psihologie. Practic ataraxia astazi nu mai are o mare valoare. Simpatizez stoicismul.
Nu exista un motiv pentru a fi fericit. Trebuie doar sa crezi ca esti fericit si ai sa fi fericit. Pacalirea creierului, in asta consta fericirea. Pana si un banal pix ce sta pe masa poate sa-ti aduca fericirea.
Esti fericit atunci cand ai ce iti doresti. Depinde ce si cat iti ddoresti. Daca ajungi sa ai ce ti-ai dorit dar vrei mai mult, nu vei fi niciodata fericit. Daca in schimb te multumesti cu viata ta, atunci poti fi fericit. Daca iti doresti iubire, intelegere, un acoperis deasupra capului si destula mancare pentru toata familia, e usor sa fii fericit. Cunosc oameni foarte bucurosi de viata pe care o au, si nici macar nu sunt perfect sanatosi. Totul tine in mare parte de educatie, depinde ce am invatat de mici. Daca am invatat sa ne bucuram de lucrurile marunte, e bine. Iar in rest tine de caracterul fiecaruia. Poti considera abstinenta si faptul ca poti avea mai mult dar preferi sa lasi altuia. Nu ma refer la tine, sabin89, doar ca imi e mai usor sa ma exprim la persoana a 2 a.
Poate ai auzit vorba: "Curaj gaina ca te tai". Cum am putea afirma noi ca suntem fericiti, cand stim ca intr-o buna zi vom muri? Ce zici?
Consider ca un om caruia ii e frica de moarte e nebun. Moartea face parte din ciclul vietii,iar cand esti implinit cu adevarat poti spune "pot sa mor,eu am facut tot ce am vrut sa fac in viata asta" iar daca esti bolnav, bolnav cu adevarat,esti fericit cand intalnesti clipa mortii. Sunt o gramada de tristi pe aici care habar nu au ce inseamna suferinta si se dau raniti. Din moment ce toti au internet inseamna ca o duc foarte bine. Ce stiu ei ce inseamna sa adormi flamand, sa te trezesti pe un pat de spital si sa te intrebi de ce ai o cusatura pe abdomen, sa incerci sa faci un bine si sa pierzi totul... Habar n-au ce e fericirea si nu stiu sa pretuiasca ce au. Da,mi-e jena sa mor azi pentru ca nu las nimic in urma, mi-ar fi jena sa mor alunecand pe un gainat in centrul orasului, la porumbei. Dar nu frica. De ce sa imi fie frica? Am murit si nu e nimic dincolo. Nu exista un dincolo, este doar moarte. Atat, nimic dupa.
Iar daca iti e frica de nimicul care vine dupa, sau de iad sau de rai, inseamna ca esti fericit cu viata pe care o ai acum. Acum nazuiesti la alte lucruri,la o alta viata, si faci mofturi,pentru ca stii ca nu iti poti schimba conditia umana si poate in adancul tau nici nu vrei, da cand vine vorba de ceva cert, moartea, iti e frica. Iti e frica sa renunti la ce ai, pentru ca ce ai e bun. Asa ca daca stii ca vine ziua mortii fii bucuros ca nu este cea de azi. O viata ai, bucura-te de fiecare clipa sau stai stresat ca poate peste 5 minute mori. Gandesti prea mult si traiesti prea putin, traiesti 100 de ani, dar ce traiesti in anii astia?
"Consider ca un om caruia ii e frica de moarte e nebun" - M-ai luat tare!
Viata e frumoasa daca stii sa apreciezi ce ai. Se poate mult mai rau decat e acum. Daca stai sa te gandesti ca poate va cadea drobul de sare, daca stii povestea, nu rezolvi nimic. Alta data aveam totul si nu eram multumit, acum ca am pierdut aproape totul ma bucur ca nu am pierdut chiar totul. Sunt avar, iubesc banii, dar acum nu-i am, si totusi am invatat sa ma descurc. Iar moartea poate fi o binecuvantare sau o pedeapsa, dar eu, personal, vreau sa realizez ceva inainte sa mor. Macar sa imi donez organele daca mor intr-un accident
pentru ca alta perspectiva nu prea am.
Ce te împiedică să fi fericit? Să crezi în fericire și/sau în existența ei?
Puțini știu cu adevărat ce înseamnă să fi nefericit tot timpul.
Pentru că viața are și greutăți, putem spune că viața e nefericită?
Poate zici ca-s nebun,dar pentru mine fericirea inseamna tristete, deprimare, gandire profunda, pana la sange. Daca as fi "fericit", cate n-as pierde...
Uite,eu nu doresc fericire, ci Mantuire.Dar nu cea din acceptia religioasa.Ar fi minunat daca toti am constientiza ca exista mult mai multe forme decat cea religioasa.Si,daca ma intreaba cineva cum as putea incadra Mantuirea pamanteana...impacarea cu sine,acceptarea conditiei mizere,dar neincetarea in cautarea imbunatatirii ei,suprimarea totala a ignorantei,eliberarea de "demoni" care creeaza o actiune de constrangere asupra omului (prejudecati,constanta in ura si scarba,orbirea spirituala,incapacitatea de a cauta cat mai adanc),constientizarea faptului ca absolut orice actiune a vietii noastre conteaza, din asta reiesind ca trebuie sa privim viata cu un pragmatism aproape ascetic, si mai presus de toate, orizontul ce ti se aseaza la picioare, infinit aproape.Si poate chiar e infinit.The world is waiting,kid,go get it! Nu vreau fericit,domnilor,vreau mantuit! Tintesc prea sus,fie,dar cat timp lucrez la implinirea desavarsirii,asta ma detaseaza si ma duce mai aproape de locul unde vreau sa ajung. Fericit este orice om, intr-un cadru anume, pana si din cele mai grotesti placeri sau dorinte.N-ar trebui sa tintim atat de obsedant fericirea, ne face sa uitam ca e ceva mult, mult mai important decat atat.
De ce ai ales tocmai termenul "mantuire", care are niste conotatii... Stiu, ai precizat ca nu la sensul religios te referi. Totusi, banuiesc ca ai un motiv de l-ai ales pe asta si nu altul.
Inteleg cum zici. Poate ca ar trebui, intr-adevar sa ne intereseze mai putin fericirea personala si sa ne asezam, cum zici, la cocioaba noastra si sa incercam sa ne cunoastem mai bine pe noi insine si sa ne concentram asupra a ceea ce are cu adevarat valoare. Sa ne gasim acel echilibru psihic atat de necesar, dupa ce am dat cu nasul prin lumea asta "civilizata" atat de complexa si atat de complicata. De altfel, fericirea este un subiect destul de controversat printre filosofi. Kant, de exemplu, spune ca "Duty is prior to happiness", ceea ce mi se pare de bun simt. Aristotel considera ca fericirea sta in a trai in mod virtuos, in timp ce Bentham zice ca "in a face bine altor oameni". Iar Nietzsche e de parere ca "happiness is having power". Nu prea imi place sa citesc multa filosofie. Ma oboseste. Le frunzaresc si retin pentru mine doar idei care mi se par mai interesante.
Mi s-a parut ca intra cel mai bine in situatie.Pacat ca n-avem in romana, o cale dubla ca in engleza, unde "mantuire" se traduce in doua feluri : "salvation", pentru conotatia religioasa si "redeeming" (cuvantul meu preferat in engleza), pentru conotatiile de celelalte tipuri. Poate din cauza ca vreau sa fiu multumit de mine imi doresc cu atat ardoare Mantuirea.Cred ca am trecut prin toate starile si anarhiile si caruselurile psihice interioare posibile si parc-as vrea sa se linisteasca putin treburile astea, sa-mi gasesc "cocioaba", sa ma asez la "casa mea" si sa-mi vad de treaba in arealul acela, daca intelegi ce vreau sa spun.Nu sunt deloc religios,ba chiar neg cu vehementa necesitatea Dumnezeului biblic,dar nu scot din calcule posibilitatea necesitatii unui crestinism primordial, bazat pe o intelegere cat mai buna a strainului, dar mai ales a ta.Mi se pare ca toti, in cazul in care nu suntem niste legume dereglate psihic/infatuate cu tot felul de greturi arianiste, avem nevoie de un fel de Mantuire a fiecaruia.
Sa iti raspund eu: in primul rand Dumnezeu nu impiedica nimic ci lasa ca totul sa se desfasoare dupa o dreptate, fiecare sa isi suporte propriile cosecinte ale alegerilor lor proprii. Bineinteles ca Dumnezeu nu a dorit ca raul sa para, dar totul tine de alegerea fiecaruia ce a vrut iar asta nu a tinut de neptutinta Lui ci de ce ai dorit. Tu ai vrut sa mergi in rau, a fost alegerea ta, ai fost liber. Daca Dumnezeu ar fi intervenit atunci ai fi spus ca iti opreste propria ta libertate de a alege, deci nu este rauvoitor! Diabolic nici atat pentru ca nimanui nu i s-a impus nimic si nu a fost mintit cu nimic pentru ca toti au stiut despre ce este vorba. Ecuatia este pusa gresit in citat!
De ce sa fim numai fericiti...pana la urma durerea te intareste si iti da putere
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
