Prea multe coincidente ca sa fie rezultatul unor intamplari oarbe dintr-un haos inchipuit.
Dacă aceste elemente ar fi fost diferite, s-ar fi format o atmosferă diferită cum se întâmplă pe alte planete. Probabil nu s-ar fi putut forma viață, sau cel puțin nu cea pe care o știm noi. Poate ar fi apărut anumite fenomene diferite, sau un fel nou de viață, sau un Univers complet diferit dacă toate elementele erau diferite etc. Din fericire am avut norocul ca planeta asta să fie una din foarte puținele din trilioane care să poată susține viață. Nu este nimic extraordinar că o singură planetă din tot acest Univers a îndeplinit toți parametrii de existență și dezvoltare a vieții. Nici dacă sunt mult mai multe planete și civilizații extraterestre, nu ar fi ceva nemaipomenit sau ceva care să nu poată fii realizat random, din întâmplare.
N-ai inteles ideea, daca nu existau aceste elemente chimice (O si N) in tabelul periodic al elementelor n-ar fi existat viata terestra chiar si daca ar fi fost o infinitate de planete in Univers.
Da, pentru ca daca ar fi cum spui tu, noi nu am fi existat si prin urmare nu ar mai fi nici intrebarea ta. Cate planete sunt care nu sunt prielnice vietii? Cate planete sunt favorabile pentru ca viata sa se formeze?('multe' este raspunsul la ambele intrebari) Este si de asteptat ca viata sa se poata forma pe planete cum este Terra.
A si ca sa stii, Terra nu a fost tot timpul o planeta potrivita pentru viata. Au fost niste bacterii sau alge (cred) care au produs o mare parte din oxigen. Restul a venit din meteoriti la fel ca apa si alte elemente pe cate planeta asta nu avea cum sa le formeze.
„Au fost niste bacterii sau alge (cred) care au produs o mare parte din oxigen."
Eu cam pun la indoiala aceste teorii.
Daca planeta ar fi fost candva lipsita de oxigen nu ar fi existat nici stratul de ozon, iar substantele organice complexe nu s-ar fi putut forma in conditii de radiatie intensa.