Mie-mi pare ca se leaga de aspectul subiectiv al adevarului. Adevarul este "adevar" cat timp o masa de oameni il considera asa; sa luam exemplul istoriei: se credea ca tigarile sunt miraculoare, bune pentru copii, etc. si asta era adevarat pana sa se dovedeasca contrariul. Adevarul n-ajunge sa fie pus la indoiala tocmai c-ai comite o pangarire impotriva lui, de aici prejudecata morala: cum sa te opui adevarului daca adevarul este... adevarat?! Totul e o aparenta desi omul s-a obisnuit sa ia ca atare.
Ipoteza dovedita face referire la pangarirea de mai sus, ce tie ti se pare rational adevarat nu ajunge sa fie privit din alt unghi ca sa analizezi cat de adevarat e adevarul respectiv, cat de conform cu realitatea este adevarul respectiv.
Nu se leagă de aspectul subiectiv al adevarului ci de faptul că Adevărul în sine este ceva bun și de dorit. Acest sentiment îl numește Nietzsche "o prejudecata morală". Cu alte cuvinte de ce ar trebui preferat adevărul în defavoarea minciunii? De ce e moral să alegi adevărul peste minciună? Scopul lui Nietzsche a fost să darame moralitatea si împreuna cu ea e necesar sa darame până și noțiunea în sine de adevăr (adică de adevăr obiectiv).
La Nietzsche adevărul nu are nicio valoare, el fiind o iluzie despre care am uitat că e o iluzie ("Despre adevăr și minciună în sens extramolar"). Pentru Nietzsche e bine să crezi într-o minciună atâta timp cât minciuna respectivă e "bună", utilă. Nietzsche zicea că "nu există adevăruri absolute". Afirmația în sine e contradictorie, deoarece afirmația "nu există adevăr absolut" necesită existența unui adevăr absolut, deci e în esență contradictorie.
Totuși, Nietzsche are și niște idei interesante, cea mai fascinantă fiind, după mine, ideea lui despre nihilism. Nietzsche a prezis valul de nihilsm, de filosofie a nimicului, de care va fi cuprins lumea și a luptat activ pentru a-l combate (ironic e că Nietzsche e deseori numit de necunoscători "nihilist", probabil și din cauza confuziei dintre nihilism pasiv și nihilism activ).
Așa că Nietzsche nu e de aruncat la gunoi, dar nici nu trebuie să luăm de bun tot ce zice el. Chiar vreau să încep în zilele următoare să citesc "Învierea" de Tolstoi (știm că Tolstoi era certat cu Biserica Ortodoxă). Merită oare să-l renegăm complet pe Tolstoi din cauza asta? Să ignorăm contribuția lui majoră la literatură? În niciun caz, dar nici nu trebuie să ne luăm orbește după ideile lui.
Ideea că minciuna și aparența sunt mai presus de adevăr înseamnă că orice criminal care minte, orice violator care minte etc. vor să pară nevinovați.
Lol. Nu mint. Uite aici e poza cu citatul respectiv din cartea "Dincolo de bine și de rău" de Nietzsche.
https://ibb.co/PWrvWRZ
Citatul respectiv e la pagina 50. Ediția de la Humanitas
Nietzsche e cretin și așa a dovedit-o, cu pasajul ăsta.
Lmao. Nici eu nu sunt de acord cu multe lucruri spuse de el. Nici n-aș putea să fiu, fiind creștin, dar are si cateva chestii interesante
Ce chestii interesante are?
M-a impresionat ideea lui de afirmare a vieții (și de asemenea critica pentru cei care "neagă viața" deși nu sunt de acord că unele chestii "neagă viața" cum zice el). De asemenea mi-a plăcut găselnița lui filosofica pentru starea fundamentala a firii ca "dorinta de putere". E o idee interesanta, dar nu o cred in totalitate. A mai vorbit si despre tinerețe, despre resentiment, etc. Cam orice filosof spune chestii interesante dacă îți faci timp să-l asculți
Adevarul este subiectiv, valoarea de adevarat este data de perspectiva celui ce crede a fi
Adevarul este subiectiv adica in consecinta este relativ, nu? Dar adevarul este relativ tot timpul? Dacă da, până și propozitia "Adevarul e relativ" este în sine relativă și deci nu are o valoare de adevar obiectivă. Deci e contradictorie
Cand citesc acest pasaj nu ma trimite cu gandul la doua lucruri opuse, adevar si minciuna. Nu cred ca este discutia despre minciuna, ci de fiecare clipa traita din spectrul mintii si experienta de individ. Sa exemplific printr-o situatie, ma cert cu prietena mea, in acele momente se intampla lucruri, eu ca individ, percep anumie fenomente: voce cu tonalitate ridicata, ganduri ce vin in invaluire in minte si straduinta de a uni acestea in argumente, etc. In toata aceasta atmosfera se intampla lucruri, evenimente, numeste-le tu, pe care le numim aparente, asa cum capacitatea noastra ne permite sa percepem si sa traim clipa. Aparente in sensul ca nu reprezinta adevarul absolut, adica, in tot acel timp s-au mai intamplat alte mii se fenomene, am respirat un volum de aer, s-au antrenat un numar n de atomi, momentul a fost o avalansa de corelatii intre alte evenimente trecute, si alte infinite fenomente. Daca privim obiectiv, adevarul nu are o valoare, nici morala macar, in cautarea adevarului pierdem clipele pe care noi le traim si suntem ancorati in ele. Daca doresti adevarul numai pentru o clipa, este un studiu pentru eternitate. Ce zice Nietzsche in acel citat, este o invitatie de a trai din plin, viata, fara a cauta adevarul, sa ne bucuram si sa acceptam valurile vietii asa cum sunt ele.
Ma intrebi, daca eu doresc adevarul? Sa am acces? Nimeni nu te oprește. Ideea de a avea un raspuns in incercarea de obtine aceasta "valoare" vor rezolva aceste valuri, in sensul de raspuns, nu de fenomen si va naste nihilism, aplanat pe un lac.
In esenta noi cautam probleme, pana si sa aruncam o pietricica in lac sa vedem ce se poate intampla. In schimb, marea iti ofera mult mai multe. Lacul este o lume in care avem acces la adevar, iar marea in care suntem in lipsa acestuia.
Eu aleg marea, tu?