Cum credeți că diferă viața unui om ale cărui origini nu sunt cunoscute, față de viața celorlalți oameni obișnuiți? M-am gândit la asta în timp ce am revăzut pe Youtube povestea personajului Heathcliff din romanul lui Emily Bronte. El a fost găsit pe străzile unui oraș de către un domn Earnshaw, care nu a putut afla, și nici copilul nu a știut să spună al cui este și cum îl cheamă. Dar asta nu se întâmplă numai în romane sau în filme. Și în realitate sunt copii abandonați care nu mai pot afla nimic despre cine i-au fost părinții. Cumva, însă, cresc și ei, iar unii merg la școală, își fac o carieră, familie și se încadrează în societate.
Viața personajului Heathcliff a fost așa cum a fost. Cei care ați văzut filmul sau ați citit cartea poate vă amintiți. Dar în realitate, cum credeți că este? Cum poate fi viața unui om care nu știe cine au fost părinții lui? Îl afectează asta în vreun fel pentru tot restul viații?
În mod clar îl afectează. Emily Bronte, precum sora ei, Anne, au știut foarte bine cum să exprime această agonie realistă de a nu îți cunoaște originile. Este o frică mai întâi de toate de necunoscut. Nu știi cine au fost părinții tăi, prin urmare nu te poți identifica concret nici în societate, nici cu tine însuți decât mai greu față de ceilalți. Generalizez acum, dar acest om este sceptic, cu o stimă de sine scăzută. Este un joc obscen al vieții ce îl urmărește necontenit, întotdeauna. Chiar atunci când individul își va crea propria familie, încă va duce lipsă în adâncul ființei sale de o prezență emoțională strânsă de faptul că împărtășesc același sânge.
Foarte bună întrebarea ta! Îți ofer încă ceva la care să meditezi: este mai bine să nu îți cunoști originile, să o poți lua de la capăt fără să porți povara genetică, cu tot ce include ea tot restul vieții sau invers? Tu ești un reprezentant unic sau un amestec de elemente de zeci de ani?
RăspundeÎntr-adevăr, numele celor două surori vor rămâne înscrise pentru eternitate în istoria literaturii. E bine că se mai găsesc oameni talentați în arta scrisului care surprind și aspectele dramatice ale existenței. Viața nu este întotdeauna roză, ci este presărată și cu drame sau chiar cu tragedii. Nu toți se pot bucura de viață ca un actor sau un cântăreț de succes, ca să dau doar un exemplu. Când citim o carte ca Wuthering Heights sau Jane Eyre nu putem să nu contemplăm asupra complexității ce caracterizează existența noastră a oamenilor. Și poate reușim să devenim mai empatici și chiar mai înțelepți citind cât mai mult și meditând asupra celor citite.
Răspunde Foarte bine zis, Sabin! Sunt cu totul de-acord. Poate că nu ai citit încă Coliba unchiului Tom, poate da, dar ți-o recomand pentru tema comună pe care o are cu Wuthering Heights sau Jane Eyre într-o notă mai subțire, dar la fel de puternică.
Coliba unchiului Tom știu că e o carte bună. Am avut-o în mână, dar nu știu cum s-a întâmplat că am tot amânat-o și nu am reușit până la urmă să o citesc. O voi citi, în mod sigur.
O curiozitate: de ce ai menționat-o pe Ann și nu pe Charlotte?
Și apropo, îți recomand și eu Tess d'Urberville.
Nu voi zice că o prefer pe una dintre ele mai mult față de celelalte, dar trebuie să recunosc că Ann e mult mai diferită în felul de a scrie față de surorile ei. Charlotte este o romantică, o idealistă. Se joacă cu frazele într-un mod dulce și statornic. Emily e ironică, aspră, directă și mai interiorizată decat celelalte, iar Ann face parte din aceeași categorie, doar că exprimarea sa de cele mai multe ori definește un spirit liber și tanăr, opus față de Emily. Din acest motiv am inclus-o (plus că în general lumea o uită, ca pe Maria ce a murit de foarte tanară, dar ce ar fi avut si ea un viitor promițător). Mi-a plăcut tare mult Tess! Bine, am lecturat-o și cam devreme (11 ani), dar e o carte excepțională din punctul meu de vedere. Ce pot să te sfătuiesc cu romanul Coliba unchiului Tom e că este una dintre acele opere de care atunci cand te apuci, trebuie să o lași foarte greu din mană. Pe scurt, să nu te întinzi cu ea pentru că e posibil să ți se pară plictisitoare. Eu am terminat-o în mai puțin de o zi datorită faptului că eram hotărată că trebuie să o citesc și să împrumut tot ce e mai bun din ea. Sper că o să te ajute!
Ordonare:
După relevanţă
Cred ca daca nu isi cunoaste parintii, trecutul, istoria, persoana respectiva va avea mereu un gol pe care va incerca sa il umple.
Ceva in suflet lipseste si va incerca pe diferite cai sa rezolve problema asta. Fie in mod distructiv, ca va cadea in alcool sau alte substante nocive, fie in mod constructiv, va incerca sa isi accepte viata asta cum e si sa isi construiasca o familie.
Normal ca e afectat, nu ai cum sa nu fi.E ca un nor negru deasupra capului, un handicap.
Nu am cum sa stiu, dar cred ca e o durere asa de mare ca nu poate fi descrisa si mereu vrei sa o acoperi cumva.
Chiar pot sa zic ca am cunoscut cateva cazuri si din spusele lor si al apropiatilor reiese ca e o durere mare pe care mereu vrei sa o acoperi intr-un fel sau altul si sa uiti si sa faci ceva sa nu te gandesti la asta.
RăspundeSă citești cartea, dacă nu cumva ai citit-o deja. Merită. E o carte bună. Sau să vezi filmul. E gratis pe Youtube. E cam vechi (1970), dar e reușit. E producție british, cu Timothy Dalton.
Daca s-ar afla în România și ar fi deja adult ar trece prin multe necazuri. Un roman din Craiova sau de pe lângă, a fost declarat decedat la starea civilă și nu putea să dovedească că e în viața. Nu mai primea pensia. Nu știu cât a durat sau daca și-a putut rezolva problema fiindcă nu am mai auzit la radio despre acest lucru. Mă gândesc la copii ai rromilor fiindcă sunt la noi in tara, cazuri in judetul Mureș și doar la vârsta când încep școală se constată că nu au fost înregistrați la naștere. Se confrunta primăriile cu astfel de cazuri.
Se pare că și personajul din filmul de care zic era tot țigan. Ei sunt mai... speciali 
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
