Cum de stau unii in genunchi in fata altora, cu capul sub fusta si le povestesc cum fac sex?
Prin toată istoria omeniei, a existat tot timpul un lider.
Ce este un lider? Liderul este o persoană care are privilegii și autoritate asupra societății care o conduce, dar de asemenea și responsabilitatea totală pentru protecția și conducerea tribului. El este peste toți în societate, dar în schimb când societatea întră intr-o belea, toți se uită la el și se așteaptă ca liderul să îi scoată din belele.
Așa a fost cam in toată istoria omenirii, prezentul inclus.
De-aia, oamenii au instinctul să asculte de alții și să fie conduși de un lider care să ia deciziile grele pentru ei, luând acea responsabilitate de pe umerii lor și punând-o pe a liderului. Liderul de astăzi este statul, care îți ia toți banii cu taxele și îți dă alte servicii, eg. protecție sau îngrijire medicală. Majoritatea își dau drepturile și libertățile cu zâmbet doar ca să aibă pe cineva pe care să arate cu degetul când ceva merge prost, deși am ieși toți mai bine dacă am decide pentru noi înșini. Este un instinct care îl are majoritatea populației, si de-aia nu suntem toți capabili pentru poziții de șef.
Dinamica asta cu lideri și urmăritori există în subconștient și în situații minuscule, ca în grupurile de prieteni, dar aia e deja o temă de discutat separat.
Nu e nevoie sa-mi explici mie asa ceva. Accepti sa te consideri inferior altora crezand ca omul a evoluat dintr-un fluture.
Nu cunosc versetul : "Blestemat sa fie omul care se încrede in om, care se sprijineste pe un muritor si își abate inima de la Domnul!" Ieremia: 17/5
Nu ai raspuns la intrebare baietas. Tu accepti sa te conduca altii. Te consideri inferior altor oameni pe care ii accepti sa te conduca, sa te reprezinte. Dumnezeu considera pe oameni egali. Tu cu stiinta ta te resemnezi acceptand la nivel mintal pe altii sa te conduca.
Faptul că tu te supui necondițional unei ființe care o denumești "Dumnezeu", și faci orice zice acea ființă, arată clar că tu faci parte din partea populației care mai bine lasă alții să gândească pentru ea în loc să gândească singură.
Dacă te supui altei ființe automat te crezi inferior aceei ființe. O zi bună.
Amice ai greșit din nou. Știu că încerci din nou să dai vina pe teoria evoluției, dar chestia despre care vorbești se numește eugenism sau rasism științific sau darwinism social( care nu are absolut nicio legătură cu teoria evoluției).
În evoluție nu există nicio ființă superioară sau inferioară. Sunt pur și simplu adaptări diferite. Ca să dau un exemplu: șobolanii și șerpii. Șobolanii sunt niște animale incredibil de inteligente. https://hbr.org/2015/01/rats-can-be-smarter-than-people https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/0926641096000146 Șerpii pe de altă parte sunt mult mai mari și mai puternici decât șobolanii și sunt prădătorii lor. Înseamnă asta că unul dintre ei este superior sau inferior? NU! Înseamnă doar că sunt animale diferite care au evoluat diferit și care au dezvoltat caracteristici diferite. Șerpii nu au avut nevoie de picioare sau mustăți, șobolanii nu au avut nevoie de vedere în infraroșu sau venin.
„Accepti sa te consideri inferior altora crezand ca omul a evoluat dintr-un fluture."
Prietene poți să îmi răspunzi la o întrebare? Ai probleme mentale sau n-ai fost niciodată pe la școală? Sau ești simplu un mincinos fără pic de rușine?
Nimeni nu a spus vreodată că omenirea a evoluat din fluturi. Pentru binele tău, documentează-te despre ordinul lepidoptera și supraordinul endopterygota.
https://www.learnaboutbutterflies.com/Taxonomy.htm
https://www.amentsoc.org/insects/fact-files/orders/endopterygota.html
De unde ai mai scos-o si pe asta baietas? De la spitalul de n*buni?
Evita sa mai folosesti termenul baietas. Mai ai nevoie de putina minta ca sa pari superior.
Cati crezi ca sunt cei care se considera inferiori? Majoritatea se considera superiori, chiar daca dovedesc contrariul.
Acela ce se considera inferior, o face pentru ca-i constient de limitarea lui intelectuala, tocmai de aceea accepta sa fie condus, fiindca-i incapabil sa se auto-conduca, sau sa ia decizii de unul singur.
Ia si citeste:
https://vorbestecorectgramatical.com/......omparatie/
Poate inveti si tu sa scrii, taran prost si analfabet.
Am inteles. Ma conformez. Insa nu schimba cu nimic ideea transmisa de mine.
Ti am mai zis de cateva ori, inteligenta nu te ajuta sa fii un troll bun
Nu e vorba de stiinta aici lol. Crezi ca ar merge o lume anarhista unde toata lumea e seful si face cum vrea? Ar arde mai repede ca Pompeii cand o venit valul de lava
Nu e bine ca omul sa conduca alt om. Dumnezeu e singurul conducator. O singura carte Biblia.
Si cum ar trebui sa fie organizata societatea atunci Si in biblie aveau regi ca doar David, Solomon si restul nu era paznici la fan. Si Isus a condus oameni, si el a gresit?
Dar fara o ierarhie nu poate exista civilizatie sau progres. Daca facea fiecare ce voia, cum voia, fara ordine, eram si acum vanatori-culegatori si dadeam cu batul in nisip
Mai nasol e cand esti intr-adevar inferior si nu-ti dai seama de asta. In momentul ala nu mai exista sperante sa progresezi.
Cand omul a respins conducerea lui Dumnezeu a acceptat sa fie condus de oameni. Eu nu accept sa fiu condus de oameni si nici sa fiu judecat de oameni.
Pai si atunci ce faci pe o comunitate unde oamenii judeca? E un pic ironic
Cum se numeste o persoana care ignora rationamentele celor din jur, 'pentru ca stie el mai bine'?