Ma teddy fiecare e liber sa creada ce vrea, mass-media are un cuvant greu de spus in ceea ce gandim noi insa trebuie sa stim cu toti ca mass-media a cam luat'o razna mai ales cea din Romania.
Iar informatiile pe care le prezinta sunt de cele mai multe ori gresite, incomplete etc.
Eu personal nu cred asa ceva si in plus cand o veni o veni pana atunci sa ne traim viata ca sa nu avem nimic de regretat.
Numai bine!
În loc să ne trăim viaţa şi să vedem să fie cât mai bine pe viitor, noi ne ocupăm timpul făcând calcule idioate, interesându-ne de aşa ceva. Şi ce am face dacă am afla că s-ar sfârşi lumea în 2029, de exemplu? Mergem pe Marte?
Pai te contrazici Coane. O data decretezi ca in Romania nu se foloseste gandirea libera ci spiritul de turma si a doua oara ne obligi ca sa ne incadram unui spirit de turma sa barfim persoanele ca inghit gogosile despre sfarsitul lumii (adica a cele mai mari parti din civilizatia de pe Terra).
Un cataclism este foarte usor sa se produca, partial sau total. Nu avem nevoie de asteroizi ca avem multe minti luminate care ar incepe procesul.
Ce ma deranjeaza personal chiar, este ca ai tupeu sa injuri pe toata lumea si te dai mare "blugi ai, jaka ai, nitica bataie stii" si ne tavalesti pe toti. Eu inteleg ca ai mult testosteron in vine dar ia-ne mai usurel ca spunem tot. Si fii dragut cu utilizatorii!
Omul se crede stăpânul a tot ce există, şi asta sigur ne va aduce sfârşitul. Faptul că tragem, şi tragem, şi tot tragem şuturi planetei, până se va decide să ne tragă şi ea unul decisiv. Poluarea este singura cauză realistică de extincţie pe drept, a rasei cretino-umane. Deci, nu-ncercaţi să vă resemnaţi că veţi muri din cine ştie ce cauză sf asupra căreia n-aveţi control, ci acţionaţi acum, pentru. a vă asigura viaţa, că depinde de voi ca sfarşitul lumii să nu vină vreodată. RESPECTAŢI NATURA fraţilor, că aduce şi susţine viaţa TUTUROR fiinţelor de pe pământ. Scoateţi-vă capul din dos, şi înfruntaţi realitatea. NU sunteţi supermani, batmani, zei, smei... sunteţi oameni, nişte fiinţe mărunte care depind de echilibrul firav al naturii pe care-l atacaţi ca nişte termite înfometate de bani, săpându-ne tuturor mormântul. Ameninţarea "apocalipsei" va lua sfârşit în clipa-n care omul va trăi în echilibru cu natura, şi nu va încerca s-o domine. Până atunci, delirul uman va continua să născocească apocalipse din confortul indiferenţei lor pe principiul: nici o ameninţare imediată, nu este o ameninţare serioasă.
Ai folosit expresia"cunoscutul sfarsit al lumii", pe cand "cunoscut" e cava ce sa-ntamplat
Dupa cum am spus in mai multe randuri pana in acest moment toate acestea sunt doar fanteziile omului.Ne place extraordinar de mult sa visam, sa credem in ceva imposibil si nu credem in lucruri frumoase ci in distrugere, ceea ce defineste caracterul omului.Si multi sunt dornici de necunoscut, sa afle ei tot ce se intampla, eu unul cred ca daca ar fi lucruri care unele persoane le ascund fata de restul lumii, ne face un bine, pentru ca in momentul in care am afla tot felul de secrete unele frumoase altele ingrozitoare, va dati seama ce ar iesi? Si faza cu"corpul acela ceresc care vn sa ne distruga"trece la o distanta mare de Pamant, era faza ca s-ar putea sa isi schimbe directia si sa treaca mai aproape de pamant nici decum sa ne ciocneasca. Experimentul de la Geneva este un pic mai credul fiindca acolo e mana omului si unde e mana omului se poate intampla orice, dar cred ca si-au luat toate masurile de siguranta posibile pentru ca sa nu se intample vreo catastrofa(sa nu uitam care tari sunt implikate acolo puternic). A treia ipoteza cu mayasii nu ne da nimic comcludent, pentru ca nu sa gasit scrieri ca in aceeasta data de 21. 12. 2012 se va inatmpla ceva rau, se crede ca se intra intr-o noua era sau ceva de genul asta, si daca se intra in aceasta noua era trebuie neaparat sa se intample ceva catastrofal?! nu cred cum am intrat in anul 2000(care se spunea ca esfarsitul lumii) asa vom intra si in anul 2013 fara nici o problema.
Teddy. vom muri.asta e clar.probabil in 2012 intr-un colaps nuclear, fiindca pamantul este pregatit focului.ca potop a fost odata.deci va fi sfarsitul lumii deci al tuturor, inclusiv al tau, infiderent daca-ti place sau nu.dovezi sunt multeeee, si adevarate.asa ca poti sa ma crezi pe cuvant.fiindca sunt pacatos, si in biblie scrie ca; gura pacatosului, adevar graieste.
Sa stii ca eu sunt un utilizator care nu am permis sa mi se debaraseze gunoi in "tomberon" si-ti spun deci ca nu cred in sfarsitul lumii! Ma amuza toate teoriile care apar. Ti-as recomanda foarte respectuos sa fii mai indiferent si tolerant si sa lasi pe fiecare in legea lui, sa faca ce o vrea cu "tomberonu"!
@Teddy / Poate tu esti minat de spiritul de turma.
Faptul de a discuta o idee aparuta ( indiferent de natura ei sau relativa absurditate )inseamna normalitate.
Un om normal nu poate inghiti asa, fara sa gindeasca, o parere. Indiferent daca este pro sau contra!
Tu, in spiritul de turma spui nu! Nu vine apocalipsa. Deci esti in turma celor cu NU!
Cind ai ales sa fi cu NU pe ce te-ai bazat? sau si-a aruncat careva laturile in capul tau?
Nu inteleg de ce crezi ca in Romania nu te poti exprima liber ci doar in spirit de turma? Cred ca intrebarea postata de tine este un mod de a gadi liber nu? Sau a fost o impunere din partea cuiva? Cat priveste sfarsitul lumi (al omului) el va fi, asa cum a fost si al dinozaurilor, asa cum va fi si al planetei, dar este o chestiune de timp.
Hahahahah...pai tu unde traiesti mai Teddy? Nu faci si tu parte din marea turma la care faci referire?! Fiecare om are liber la opinie omule. Cred ca ai adunat niste propozitii de pe net si ai vrut sa formulezi o fraza inteligenta... dar stii ce? nu prea ti-a iesit hahahhaa
Multi oameni vorbesc, ca nu au ce sa faca. Insa multe vorbe ale lor sunt pura fictiune. Daca cauti sa vezi ce zice adevarata stiinta, vei descoperi cite ineptii spun oamenii.
Daca ar fi sa judec dupa inceputul mesajului, as crede ca ne vorbesti dintr-o alta sfera, mult superioara celeia in care ne aflam noi, cei ce ne lasam condusi de spiritul de turma, ba chiar nu stim, multi dintre noi, sa ne folosim la ce trebuie capul.Si banuiala mea este intarita de : folosirea cuvantului"nimeni", deci suntem condamnati in corpore iar tu esti in afara; nu cunosti foarte bine limba in care ni te adresezi odata ce spui ca ai auzit"vreo zeci "de teorii, scrii"spune-ti" in loc de "spuneti"cum ar fi corect(voi spuneti), spui"teorii cu privire la cum"in loc de "teorii la felul, modul cum""se va termina lumea de la Apophis. Vreau sa spun, adica, fara sa te judec si sa te categorisesc in vreun fel ca este inacceptabil sa vezi paiul din ochiul altuia si nu barna din propriul ochi. Poate locuiesti in sfere mai inalte decat Romania in care ne multumim sa traim noi, dar asta nu inseamna ca iti poti permite sa ne jignesti caci nu cred ca ai acest drept, date fiind observatiile expuse mai inainte.Cat despre teoriile asupra careia binevoiesti sa ne ceri parerea, chiar daca nu te astepti decat sa raspundem in cor, odata ce suntem condusi de spiritul de turma, nu inteleg:de vreme ce le socotesti bazaconii la ce bun sa discutam despre ele? Parerea ta este deja formata, nu existe nicio dilema in teoria ta, certitudinea te anima, asadar la ce buna intrebarea? Doar daca vrei sa testezi capetele noastre-tomberon tu fiind unul dintre istetii manipulatori care-si varsa in ele gunoiul.
Consider, asadar, jignitor modul in care tratezi pe utilizatorii acestui site, consider indoielnica si neconvingatoare dorinta ta de a afla raspunsul la intrebari despre "bazaconii"si dispretuitor modul cum desconsideri o tara, posibil chiar cea in care ai vazut lumina zilei.Asa incat, desi discutia ar putea fi interesanta daca ar fi pusa in alti termeni, fara a voi sa te supar, nu pot spune decat ca nu te obliga nimeni sa folosesti un site dintr-o tara unde populatia e animata doar de un spirit gregar, cauta una plina doar de unicate ganditoare si originale, si unde bazaconiile nu sunt bazaconii. Eventual Turcia fiindca de acolo ne vine cuvantul respectiv.Cat despre indobitocirea care a luat locul ratiunii.am motive sa cred ca erai inca aici atunci cand fenomenul s-a produs. Te-ai salvat cam tarziu!(Of, Doamne, am jurat sa fiu politicoasa dar obida si revolta impotriva celor ce folosesc primul prilej pentru a-si ponegri locul in care a supt lapte din sanul mumei sale ma doare ca o rana.Chiar daca nu suntem noi chiar cei mai iscusiti din lume, nici dobitoci n-am ajuns inca!)Cu toate scuzele de rigoare, doresc tuturor numai bine!
P.S.recitesc inceputul intrebarii si tot nu inteleg:la ce bun sa afli parerea unor "dobitoci"? E o concesie care nu-ti va servi la nimic fiindca aici"nimeni nu se foloseste de gandirea libera". La ce bun atunci?
Danysan întreabă: