Dumnezero iubeşte doar habotnicii creştinopaţi. Cine ştie, poate părinţii au dat un stuchit între farurile isusului pictat p'o icoană.
Încă nu te-ai prins că nu poţi cere raţionalizări de la religioşi? Până când nu şi-or pune singuri întrebări (dacă îşi vor pune), discuţiile sunt pur şi simplu inutile.
Ce e fascinant e că unii religioşi sunt chiar foarte inteligenţi câtă vreme nu te legi de dumnezero sau prietenul lor imaginar preferat. Chiar pot da raţionamente foarte critice şi bine fundamentate. Însă, e fascinant cum li se blochează creierul când vine vorba de superstiţia preferată.
Wales: Tu ai dreptate dar numai atunci când e vorba de o persoană.
Pe Yahweh/Dumnezeu/Allah nu l-a văzut nimeni în ultimul mileniu aşa că nu văd un motiv raţional pentru care cineva ar trebui să se abţină şi să nu facă mişto de miturile din epoca bronzului proliferate în comunicatul ăla de presă numit biblie.
Cristi202: O sursă sigură, eventual o scriere a individului ăla ai? Nu de alta dar când spun "nu l-a văzut nimeni" mă refer la dovezi concrete şi reale.
Eu dacă spun că l-am văzut pe Allah, înseamnă că peste 200 de ani o să fiu exemplificat pe forumuri ca ateul care l-a văzut pe Allah? E cam subţire, nu crezi?
Ah... şi ai o mică eroare teologică: Buddhismul se numeşte buddhism pentru c-a fost promovat de Buddha! Dar nu pentru că Buddha are fi fost zeul! Prin urmare, buddhistul nu va spera niciodată să i se arate Buddha!
Numai bine.
Alex draga
Toate acestea sunt consecinte ale pacatelor.Lumea s-a indepartat de Dumnezeu traieste in pacat nu mai asculta de Dumnezeu.Vezi in Ieremia 2:19,, Tu singur te pedepsesti cu rautatea ta si tu singur te lovesti cu necredinciosia ta, si vei sti si vei vedea ce rau si amar este sa parasesti pe Domnul Dumnezeul tau si sa n-ai nici o frica de Mine.,,
@unu
Dumnezeu a creat pe om dupa chipul si asemanarea Lui.A sadit o gradina in Eden si a facut sa rasara din pamant tot felul de pomi placuti la vedere.Acolo se gasea si mult aur si pietre pretioase. Dumnezeu l-a asezat pe om in gradina Edenului.El a dorit fericirea si binele, insa omul prin neascultare de Dumnezeu a pacatuit si suporta consecintele neascultarii.Ca sa intelegi mai bine iti dau un exemplu.Un parinte doreste binele copilului sau. Daca acesta nu asculta, parintele trebuie sa il disciplineze.Trebuie sa ia unele masuri ca sa il faca sa fie ascultator. Dumnezeu ne pune in fata viata si moartea, binele si raul.Alege viata ca sa traiesti, fa binele, asculta de Dumnezeu si vei fi binecuvantat.
@unu
Suferinta este o modalitate prin care Dumnezeu ne atrage atentia. Citeste Psalmul 107 si vei intelege ca Dumnezeu ingaduie suferinta si alte necazuri pentru ca oamenii in stramtorarea lor, sa ceara ajutorul lui Dumnezeu.Am avut si eu parte de multa suferinta.Sotul meu a avut un accident foarte grav la locul de munca.Medicii nu i-au dat sanse de supravietuire.Dar, am strigat la Domnul, si Domnul mi-a raspuns la rugaciuni.Am stat cu el prin spitale 13 luni l-am ingrijit ca pe un copil.Era imobilizat la pat.Am observat ca oamenii care erau in suferinta, aminteau tot timpul in vorbirea lor, de Dumnezeu.Toti erau foarte credinciosi.Ei spuneau : Dumnezeu este bun, daca o vrea Dumnezeu sau cu ajutorul lui Dumnezeu.Omul in suferinta trebuie sa recunoasca ca este cineva care este suveran.El lucreaza prin mainile medicilor, El le da intelepciune. Dumnezeu are in vedere fericirea noastra eterna. Vrea sa fim cu El in vesnicie.Chiar daca aici ne trece prin necazuri, daca noi chemam numele Lui, El ne da biruinta.Pe mine personal suferinta m-a apropiat mai mult de Dumnezeu.M-a facut mai buna, mai rabdatoare, mai plina de afectiune.Acum simt cu aproapele meu,imi pasa de cei care trec prin suferinta,mi-am facut un obicei in a vizita pe cei bolnavi,le spun o vorba de mangaiere, de incurajare, si simt fac voia lui Dumnezeu.Mangaierea cu care noi am fost mangaiati, acum o dam si noi la altii.De meserie sunt bijutiera.Pentru a topi aurul trebuie sa incalzesti creuzetul la peste 1300 de grade. Apoi se tine flacara pe aur, pana ce se curateste de toate impuritatile.Cand este gata, bijutierul isi poate vedea chipul in el.Este curat si stralucitor.Asa este si cu noi. Daca ne lasam curatiti de zgura pacatelor noastre, Dumnezeu ne face mai asemanatori cu El.Scrie in Biblie ca aurul este curatat prin foc.Dar, daca acesta nu se lasa curatat este lepadat.Alegerea este a noastra. Dumnezeu este plin de dragoste, dar El este si un foc mistuitor.La cruce s-au intalnit justitia (dreptatea)lui Dumnezeu cu dragostea Lui.In marea Sa dragoste, a dat ce a avut mai scump pe Fiul Sau ca jertfa.Si tot acolo a pedepsit pacatul pe care Isus l-a luat asupra Lui.
@unu
Pentru cel necredincios oricate dovezi s-ar aduce ele nu sunt suficiente.Pentru ca tu pleci din start cu ideile tale preconcepute si nu vrei sa iei in calcul si alte aspecte.La urma urmei, Dumnezeu nu pierde nimic ca tu nu crezi in El.El este suveran.Nu putem sa-l luam noi la raspundere.De ce ne-a creat asa, sau de ce ingaduie suferinta. Poate un vas de lut sa intrebe pe olar pentru ce m-ai facut asa? De ce nu mi-ai dat alta forma? Nu.
@Via, alex se refera la nedreptate si anormalitate asociandu-le cu povestea biblica. Povestea biblica sustine un creator drept, omniscient si omnipotent, sustine doua locuri "rai si iad", mai sustine "liberul albitru". Tinand cont de toate astea omul nu poate intelege cum pot exista asfel de cazuri cum este cel prezentat de alex. Sa nu spui ca tu intelegi asfel de ...ca ar fi prea de tot. Nimeni nu poate intelege asa ceva, si chiar daca sunt persoane care se lauda ca inteleg, ei doar cred ca inteleg, dar in fapt este o problema de ratiune si de dorinta.
@cristi202, jerfa lui Iisus nu trebuia cumva sa se implineasca? Crezi ca jerfa nu trebuia sa aiba loc? Cum ar fi fost?
Nici Isus Hristos, cind a fost rastignit, nu a fost nimic drept acolo. Si El a fost Insusi Dumnezeu. A fost poate cea mai urita chestie din istorie - sa fie judecat, condamnat si omorit la fel ca un tilhar un om care nu a facut deloc rau (nici macar acele mici rele pe care toti le facem zi de zi), si care s-a gindit mereu la binele semenilor sai, actionind ca atare. Daca e sa fie dupa dreptate, nu a fost nimic drept in ceea ce i s-a intimplat, El trebuia sa continue sa traiasca. Deci intrebarea nu se pune "unde e dreptatea?", ci "poti sa crezi atunci cind uneori nu intelegi?" Din rastignire, Dumnezeu a scos ceva incomensurabil mai bun, de aceea vei vedea crucea pe orice biserica, si daca vei intreba pe oricare credincios adevarat care este baza vietii lui, iti va spune ca Isus Hristos si crucea lui, considerind ca ce s-a intimplat la cruce e ceva extraordinar de bun pentru el, dar si pentru toti oamenii. In cazul acelor copii, nu stim ce se intimpla, dar, crezind ca Dumnezeu e o infinita dragoste, trebuie sa acceptam ca El va scoate un bine si din asta.
Unu:
Da, exista si vor exista mereu aspecte in care nu il vom putea intelege pe Dumnezeu. Altfel, daca l-am putea intelege, ar fi grav. Eu mi-as pune intrebari serioase cu privire la ceea ce mi-ar spune cineva care pretinde ca intelege tot ce Dumnezeu face. Nu poti intelege pe deplin o fiinta umana, pe care totusi o poti cunoaste f bine, dar mai ales pe Dumnezeu, care este net superior oricarei fiinte umane. Mai mult, cine a ajuns sa Il cunoasca pe Dumnezeu stie ca El lucreaza dupa principii clare, insa tot ceea ce face nu va fi niciodata cum a mai fost facut. Ce a facut ieri, nu poti compara cu ce face azi si ce face azi nu poti compara cu ce va face miine. Si mi se pare normal, pentru ca atunci cind vorbesti de o persoana infinita in creativitate, in inteligenta, in cunoastere, e normal sa actioneze in mod diferit de fiecare data (ca un artist care, creativ fiind, face fiecare lucrare sa fie cit mai originala), desi sti ca El a fost, pentru ca stilul in care a lucrat ii este caracteristic. Deci, nu incerca niciodata sa il intelegi pe Dumnezeu, cauta logica lucrurilor, si unde o descoperi, ea iti va aduce lumina (atunci cind ai de-a face cu credinta adevarata), dar nu te crampona de lucrurile pe care nu le poti intelege. Unele din ele le vei intelege mai tirziu, altele niciodata.
Alex:
A fost 100% Dumnezeu, 100% om. Greu de inteles, greu de explicat, dar asta a fost. A fost Dumnezeu intrupat intr-un corp de carne, descoperit intr-o personalitate (si ce personalitate!) umana.
Kongeriket:
"Pe Yahweh/Dumnezeu/Allah nu l-a văzut nimeni în ultimul mileniu". Pe Allah, cu siguranta nu, insa in cazul lui Dumnezeu, oare chiar asa sa fie? Exista un termen "tehnic" pe care il foloseste teologia cu privire la aratarile lui Dumnezeu - "epifanii". Ele sunt rare, desigur, dar aceasta nu inseamna ca nu sunt. Am sa iti aduc doar un exemplu, frumos prin dramatismul sau. E cazul unui indian, Sundhar Sing ce se impotrivea crestinilor ce vesteau crestinismul in India, si chiar ii persecuta. Si nu era un sarantoc din India, ci unul care studiase budismul si alte religii, fiind dintr-o casta renumita a Indiei. Avind de-a face cu crestinii, desigur ca a ajuns sa puna mina pe unele scrieri ale lor, inclusiv Biblia. Le-a citit din curiozitate. Intre timp, viata lui a ajuns intr-un moment de criza puternica, incit dorea sa isi puna capat zilelor. O noapte intreaga a asteptat ca, fie Budha, fie Allah, fie Isus Hristos sa i se arate si sa ii rezolve criza, altfel, dimineata la prima ora ar fi mers si s-ar fi arunct in fata unui tren. Budha nu i s-a aratat, Allah, nici atit. La un moment dat, in camera intunecoasa a aparut o lumina ce crestea mereu, iar in centru ei i-a aparut Isus Hristos. Acel moment i-a schimbat total viata. Isus Hristos i-a rezolvat criza prin care trecea, iar el a devenit crestin, ajungind datorita credintei lui sa fie dezmostenit de tatal sau din toate drepturile de fiu. Toata chestia a fost in urma cu ceva mai bine de un secol. Deci el contrazice afirmatia ta, cum ca pe Dumnezeu nu l-a vazut nimeni in ultimul mileniu. Si mai sunt multe alte cazuri, daca e sa iei in discutie mileniul de care ziceai.
O altă întrebare acuzatoare la adresa Lui Dumnezeu. Încearcă să faci un mic exercițiu: Dacă îndrepți un deget acuzator împotriva cuiva, trei degete le ai îndreptate spre tine. Ai prins ideea?
Cine vrea o lume mai bună să nu se mai chinuie să-i schimbe pe cei din jurul lui, ci să înceapă schimbarea începând cu el. Fi tu mai bun și alții te vor copia.
Asta-i dreptatea!
Dragă kongeriket. Biblia afirmă: '' Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut." Ioan 1:18.
Dumnezeu nu se poate vedea direct, dar indirect da. Biblia afirmă; cine-l vede pe Dumnezeu moare din cauza Sfințeniei Lui și păcatului din viețile noastre:
'' Domnul a zis: „Fața nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă și să trăiască!" Exod 33:20.
Credința nu este împotriva rațiunii, ci dincolo de limitele rațiunii, o continuare a ei. Ceea ce credem despre Dumnezeu este cel mai important lucru care ne definește, căci ceea ce credem determină modul în care ne comportăm, iar amândouă ceea ce devenim. Acolo unde dovezile sunt posibile, credința este imposibilă.
Dragă alex. Eu nu schimb subiectul, întrebarea ta nu este imparțială. Omul alege să trăiască în păcat și despărțit de Dumnezeu, iar la cea mai mică nedreptate aruncăm vina pe altcineva cu vechea scuză;'' vina nu ne aparține ''. Tot timpul trebuie să existe un țap ispășitor chiar dacă el poartă numele de Dumnezeu; '' curajul răspunderii lipsește cu desăvârșire la oamenii egocentrici ''.
Nu contează de pe ce loc începi, ci contează pe ce loc termini cursa sau mai important la maraton contează să termini cursa!
Dragă unu. De ce s-a scufundat Titanicul? De ce sunt cutremure și inundații? De ce sunt războaie? Cu ce este de vină Dumnezeu că omul a ales neascultarea în loc de ascultare?
Cine vrea un răspuns corect, să-l caute, dar trebuie să fie imparţial nu egocentric.
Tot ceea ce se intampla pe pamant se intampla DIN VINA OAMENILOR, din alegerea lor. Nu am vazut acel filmulet dar orice lucru, chiar si un mutilat din nastere se naste din vina noastra. Ce vina are Dumnezeu daca noi facem ce nu trebuie? De ce trebuie totdeauna sa aruncam vina noastra pe altcineva? Lumea noastra asa cum este acum (modelata de noi) este o lume sortita esecului. Dumnezeu ne-a creiat o cale pentru a ne salva INDIVIDUAL si nu ca planeta a groazei, a mortii, a crimei, a razboiului, ciumei, sidei, foametei, samd. Dumnezeu a facut TOT CE ESTE POSIBIL pentru ca noi sa ne salvam dar si sa ramanem persoane de sine statatoare si nu niste MANIPULATI.
@alex pana la urma ai dreptate... unde-i d-zeu-ul vostru ala iubitor?
Si nu-mi ziceti ca e o incercare data de el...
Si acum chiar imi permit sunteti un pic incuiati sa vedeti ce se intampla si sa nu va puneti un semn mare de intrebare(nu ma refer numai la videoul asta)
Acest filmulet dovedeste inca odata inexistenta lui dumnezeu, cel biblic, si da dreptate stiintei, daca este atat de atotputernic si atotstiutor, si omniprezent, cum char el se intituleaza, nu ar fi lasat asa ceva pe pamant, insa filmuletul dovedeste adevarul biologiei, fizicii, matematicii, si nu adevarul si ala relativ si interpretabil al bibliei
Ema, din ceea ce ai spus tu reiese ca dumnezeul biblic este nedrept, cum ramane cu solitaritatea vietii noaste, cu sansa egala la o viata normala, cum sa pedepsesti pe cineva care nu are nici o vina, ce-ar fi ca maine sa primesti o sentinta cu inchisoare pe viata pentru ca alt cineva a omorat pe cineva? Iti spun eu nu ai mai gandi asa
Din ceea ce stiu, asta e o problema simpla pentru un crestin. Copilul s-a nascut cu malformatii pentru ca parintii au facut pacate. Dumnezeu nu e rau, ci doar face dreptate.
@Via: cunosti lumi extraterestre de care restul omenirii nu are cunostinta?
@cristi202: deci vrei sa spui ca nu putem sa-l intelegem pe Dumnezeu?
@Ema
Tot nu ne-ai explicat cine i-a facut rau acestui copil. Dumnezeu cel bun e cam sadic daca vrea sa-i faca asta unui bebelus.
@Ema
Deci vrei sa spui ca malformatiile bebelusului sunt datorate pacatului originar si modului in care ne disciplineaza Dumnezeu. Daca asta ar fi adevarat atunci toti oamenii ar trebui sa se nasca sanatosi tun si sa se imbolnaveasca pe parcursul vietii dupa modul in care nu-l asculta pe Dumnezeu. Sau poate vrei sa spui ca din cauza naturii noastre decazute si a faptului ca traim in pacat, Dumnezeu ne da copii cu malformatii. Deci cu alte cuvinte spui ca Dumnezeu ii pedepseste pe cei nevinovati pentru pacatele pe care le-au facut altii. Foarte interesanta concluzie. Am gresit undeva? Ca sa merg pe analogia pe care ai facut-o cu copiii neascultatori, ar insemna ca Dumnezeu este ca un profesor care aude zarva intr-o clasa, intra in ea si ia primul copil care ii vine la mana (de obicei cel cuminte din prima banca) si ii trage cateva scatoalce ca sa-i invete minte pe toti. Halal dreptate.
@Ema
Faptul ca Dumnezeu te pedepseste chiar si cand esti pe calea cea buna contrazice simtul comun. Ideea de Dumnezeu bun se subrezeste daca avem de-a face cu cineva care ii plesneste pe cei corecti, in loc sa se ocupe ce cei rai. Dumnezeu cel atotputernic si atoatestiutor nu a putut sa gaseasca o alta metoda de a-si intari credinciosii decat prin suferinta? Continuand analogia cu copiii si parintii - inseamna ca Dumnezeu este ca un parinte care, in loc sa se oboseasca sa-si educe copilul prin medode nonviolente, prefera metoda simpla de a administra batai de fiecare data cand copilul greseste. Mai mult, cum de obicei parintii de tipul asta mai sunt si betivi, se intelege ca la betie isi mai bate copiii si fara niciun motiv, doar ca sa-i faca mai ascultatori. Asa face si Dumnezeu, isi bate credinciosii fara motiv, doar ca sa-i faca mai ascultatori. De vreme ce prefera violenta in locul unor experiente pozitive, inseamna ca avem de-a face cu cineva mai degraba sadic decat iubitor.
Dar am deviat de la subiect. Noi vorbeam aici despre un copil cu malfromatii. In acest caz suferinta copilului nu poate fi justificata in niciun fel. Nu poti sa spui ca Dumnezeu le-a dat parintilor copil cu malformatii doar ca sa-i faca mai credinciosi, pentru ca ar insemna pedepsirea unui om nevinovat pentru pacatele altora (corect era sa-i imbolnaveasca pe parinti). Chiar si daca admitem ca Dumnezeu poate sa pedepseasca un om nevinovat pentru a-l face mai credincios, in acest caz nu se poate aplica pentru ca avem de-a face cu un nou-nascut care nici nu stie sa vorbeasca. Dumnezeu pedepseste pe cineva care nici nu e capabil de credinta.
@wales
In caz ca ai uitat, aici este vorba despre un copil cu malformatii. Oricat de buna ar fi omenirea, asta nu-l ajuta cu nimic pe individul in cauza.
Alex, sa spui ca in lume, referindu-ma aici la Univers, nu doar la Terra, nu e dreptate e ca si cum ai spune ca intr-un bloc e debandada si dezmat, doar fiindca, intr-un apartament, intr-o anumita familie, au loc des scandaluri si lucruri de nedorit si neacceptat.
Atata timp cat noi nu cercetam si alte familii, noi nu ne putem da cu parerea despre situatia per ansamblu din acel bloc.
Nu, unu, dar, asa cum acum 3000 de ani universul unui om se limita la glia sa si la locurile natale si, astazi, putem gandi la nivel global, datorita fluxului de informatii ce ne inunda de prin toate colturile mapamondului si avem atatea surse de informare (pe cea mai rapida o folosesti si tu acum), asa si, peste un timp, prin procesul de explorare a spatiului, vom avea informatii mai amanuntite despre lumea in care traim, in ansamblul ei. Atunci deja vom gandi la un nivel mult mai cuprinzator decat acum.
Pana atunci, nu putem decat sa ne dam cu parerea. Si prost, pe deasupra.
A zis unu' destept, nu tu, stai chill, odata: ''despre ce nu se poate vorbi, sa se taca.'' Dar noi facem ca-n reclama de la Altex.
@Via nu cred ca ai inteles de ce am pus intrebarea. Si prin "lume" nu m-am referit la tot Universul.
@cristi202:
"Si El a fost Insusi Dumnezeu" "un om care nu a facut deloc rau"
Dumnezeu sau om?
Copilul avea dreptul sa aiba o viata normala la fel ca noi.
@unu, cunosc explicatia crestina insa pentru mine nu merge. Prin pedepsirea parintilor ii distruge viata copilului. Tot nu ii drept.
GalinaBlanca întreabă:
anonim_4396 întreabă: