@ foca, te-am iertat pentru faptul ca nu-mi respecti parerea, acuzandu-ma in acelasi timp de antisemitism! Nu sunt antisemit, sunt realist. Adica evreii au 4 perechi de testicule, iar eu nu pot sa-mi dau cu parerea decat intr-o maniera de salon, pentru a nu-i deranja? Now... *** off!
. Domnul Dumnezeul tău te va aduce în ţara pe care o stăpâneau părinţii tăi şi o vei stăpâni; îţi va face bine şi te va înmulţi mai mult decât pe părinţii tăi.
Din greseala am trimis doar o parte de text.
Biblia are o tema foarte vasta cu privire la poporul ales '' Israel ''. Profetiilebiblice ne arata toata istoria evreilor '' trecut, prezent si viitor ''. Pentru crestini nu a fost o noutate reinfiintarea statului Israel.
'' 1. Când se vor întâmpla toate aceste lucruri, binecuvântarea şi blestemul pe care le pun înaintea ta, dacă le vei pune la inimă în mijlocul tuturor neamurilor între care te va risipi Domnul Dumnezeul tău,
2. dacă te vei întoarce la Domnul Dumnezeul tău şi dacă vei asculta de glasul Lui din toată inima ta şi din tot sufletul tău, tu şi copiii tăi, potrivit cu tot ce-ţi poruncesc azi,
3. atunci Domnul Dumnezeul tău va aduce înapoi robii tăi şi va avea milă de tine, te va strânge iarăşi din mijlocul tuturor popoarelor la care te va împrăştia Domnul Dumnezeul tău.
4. Chiar dacă ai fi risipit până la cealaltă margine a cerului, chiar şi de acolo te va strânge Domnul Dumnezeul tău şi acolo Se va duce să te caute.
5. Domnul Dumnezeul tău te va aduce în ţara pe care o stăpâneau părinţii tăi şi o vei stăpâni; îţi va face bine şi te va înmulţi mai mult decât pe părinţii tăi.'' Deut 30.
Unul din multele exemple biblice scrise cu mult inainte de a se petrece actiunea.
Eu unul, nu recunosc statul Israel. Israelul este o tara de tradatori, mincinosi, plangaciosi, frustrati, aflati sub aripa Americii. Israelitii cauta mereu scandal, aruncand intotdeauna vina pe altii pentru necazurile si neputinta lor. Ai dreptate, fara protectia Americii si a coroanei britanice, nu ar rezista nici o luna ca stat.
Kronstadt,raspunsul tau are o nota puternic antisemita. si intrebarea era cu totul alta: credeti ca fara holocaust ar mai fi existat statul Israel s-ar mai fi infiintat?
2)fara texte din biblie vreau sa formulati o opinie personala in limita bunului simt fara sa insultati poporul evreu.
Nu am pus aceasta intrebare ca pe vreo fronda adusa evreilor/israelitilor... tot respectul meu pentru acest popor mult incercat.
Infiintarea statului Israel a insemnat castigarea unor confruntari cu arabii de catre soldati foarte bine pregatiti, care au luptat in al doilea razboi mondial alaturi de britanici. Ideea de stat al evreilor a aparut inainte de holocaust, insa a inceput foarte timid prin crearea primelor ferme, care numai rentabile nu erau, avand sustinere financiara din exterior. Cred ca esentiala a fost sustinerea financiara externa dar si determinarea celor care au luptat pentru asta.
Doar daca te uiti pe harta si analizezi un pic stririle de la tv din ultima decada poti gasi usor raspunsul. America nu protejeaza Israelul nici din mila nici din simpatie, ci doar pentru pozitia lor strategica in mijlocul atator tari arabe.
@foca, cred ca esti in "greseala de eroare". Daca nu poti posta o intrebare care nu lasa loc de interpretari, atunci apuca-te de crosetat. Ti-am expus parerea mea, take it or leave it!
Mai pune si tu mana pe o carte, ochii pe un documentar, apoi mai incearca o postare!
Vad ca pentru tine raspunsul lui X este irelevant, Y este antisemit, iar restul sunt tampiti fiindca nu raspund unei intrebari vagi. Lasa-ma sa exist!
) kronstad te-ai suparat degeaba pe mine...zau,, nu las loc de interpretari fii serios doar sa nu vorbesti urat de evrei, in rest iti las libertatea de exprimare sincer imi pare rau daca te-am suparat.
Iar texte d'astea cu" mai citeste o carte" te rog eu in toate postarile mele am avut un limbaj decent politicos, nu am jignit pe nimeni. ti-am vazut postarile imi facusei o impresie buna-asta insa este sub asteptari... nu inteleg de ce te-ai suparata asta insa fii politicos si cere-ti scuze...
))) super tare-daca nu mai raspunde nimeni tu o sa primesti funda... nu e ce vroiam dar hey guess what asta e opinia ta si te respect.
Exista o teorie foarte special si putin cunoscuta(doar de anumite persoane) in legatura cu chestia asta, si nu are legatura cu Biblia si cu Dumnezeu, ci mai degraba cu Sionistii.Insa cartile despre asa ceva sunt extraordinar de rare si interzise in majoritatea statelor lumii, iar persoanele ce stiu despre asa cea sunt cumparate sau tinute in lesa bine de tot.Subiectul acesta e mult mai tabu si mai sensibil decat crezi. Daca poti, iti recomand sa stergi intrebarea! Asculta-mi sfatul, iti vreau doar binele.
LisaJulie întreabă: