--Daca se presupune ca omul nu are suflet,atunci de ce suferim din iubire? de ce simtim o durere imensa in noi, cu toate ca nu e o durere fizica?
Ce ne doare atunci? De ce e sfasietoare?
Mereu m-am intrebat... voiam si pareri de la voi pentru ca e foarte ciudat.
-Nu mutati intrebarea, va rog.
Eu am suflet. Nu ma intereseaza parerea specialistilor,a celor care traiesc dupa ce spun cartile de specialitate,a celor care cauta raspunsuri la tot felul de intrebari-Exista Dumnezeu? Exista viata dupa moarte? Exista bine si rau absolut? etc... Eu ma conduc dupa ceea ce simt eu,dupa ceea ce gandesc eu.
De ce suferim din iubire? Nu toti simtim durerea aceea care ne macina clipa de clipa,nu toti simtim cum ne pierdem sufletul in durere,cum ne macina intrebari la care nu putem gasi raspuns. Simtim doar durerea:durerea de a fi iubit pe cineva fara ca el/ea sa vada acest lucru sau a simtit iubirea mult mai putin,simtim acut durerea de a fi respinsi de cei pe care ii iubim,simtim suferinta pentru ca cel iubit nu a putut trece peste prejudecatile celor din jurul ei/lui si nu s-a putut darui cu totul iubirii.
Am stat timp de o luna si am analizat ceea ce am simtit eu dupa despartirea de cel pe care il iubeam. Am fost ranita,foarte ranita. Am crezut cu adevarat intr-un suflet frumos,intr-o inima care isi dorea sa fie iubita si sa iubeasca. A avut ceea ce si-a dorit si chiar mai mult. Dar nu a putut trece peste barierele prejudecatilor celor din jur. Am primit raspunsuri de la el care de fapt se contraziceau. Am acceptat situatia. Am reactionat cu impulsivitate si nu am mai fost Eu in ceea ce am facut. Am spus vorbe dureroase chiar daca erau adevarate,dar ar fi trebuit sa folosesc alte cuvinte. Dar... mi-am dat seama, poate prea tarziu.
Dar acum sunt din nou Eu dar care poarta in suflet suferinta si durere si mai ales dezamagire. Acest lucru nu ma impiedica sa fiu mai buna, sa imi daruiesc iubirea clipa de clipa.
Nu am renuntat sa-l iubesc pe sufletul meu pereche. Dar am ales sa il iubesc de la departare, sa fiu raza lui de soare dar nu cea care era tot timpul langa el ci o raza de soare invizibila, dar pe care sa o simta zi de zi.
Port in mine acea durere ceas de ceas dar ea imi aduce aminte sa nu uit a iubi cu mult mai frumos.
Simt ca si pentru tine e greu si ca porti in suflet aceasta durere dar e ne face sa pretuim si mai profuns iubirea, ea ne arata ca putem fi mai puternici clipa de clipa si ca stim ce inseamna iubirea adevarata care trece de granitele mintii omenesti. 
Răspunde
Răspunde 
Ordonare:
După relevanţă
Liza dragă, dar sufletul există, numai nu neapărat în sensul biblic/religios.
"Suflet" (printre altele) înseamnă o totalitate a proceselor afective, intelectuale şi voliţionale ale omului; psihic; conştiinţă, cuget, gândire, viaţă...
http://dexonline.ro/definitie/suflet
E firesc să simţi, căci ţine (şi) de sentimente - emisfera dreaptă a creierului.
Răspunde
Da, poate ca exista o constiinta compactata care contine toata informatia despre persoana, fiinta.
Dar detaliul e altul... de ce nu se simte durerea in creier daca de acolo pleaca senzatia si cauza indragostirii ci se simte in alta parte?
Complicat.
"...de ce nu se simte durerea in creier daca de acolo pleaca senzatia si cauza indragostirii ci se simte in alta parte?"
Liza, ştiu cât de mult îţi surâde ideea existenţei unui ceva în noi care să poată trăi în afara corpului (nici mie nu-mi displace), dar acele "dureri" nu sunt un argument, căci orice proces din corpul nostru, inclusiv orice durere, porneşte de la creier. Totul este interconectat.
Acele "dureri în piept" pot fi nişte palpitaţii, spasme, date de sentimentele noastre, de bătăi mai intense ale inimii, de reacţii din creier...
Nu sunt un om de ştiinţă, dar sunt convinsă că există o explicaţie cât se poate de logică, fără nevoia de implicări paranormale.
Nu ti-a convenit raspunsul lui NOname din cate vad
, dar asta-i adevarul.
Si ai de ales aici: dintre a te duce sa vorbesti cu filosofii despre dragoste (care alora, apropo, le place sa distorsioneze realitatea in ultimul hal) ori cu oamenii de stiinta ori chiar cu credinciosii (ca tot crezi in existenta sufletului).
E alegerea ta daca vrei sa crezi sau nu in tot felul de chesti aberante (cum e si `sufletul`).
Mai intai rezolva problema cu negatia, aici e necazul in privinta matale. Mai-nainte de-a accepta apa ca pe o combinatie de 2 atomi hidrogen impletiti cu unul de oxigen, accepta apa simplu, ca pe un lichid. Cum e treaba cu iubirea acum? Nu e drum lung de la negatie la fabulatie, cu putina incredere in ratiune si mai putina nadejde in basme cu final fericit se rezolva amiabil tarasenia.
Da, am in mine si ratiunea dar si nadejdea in basme cum spui tu. Si le las sa se manifeste pe care amiabila si egala.
Mersi.
Accept orice pareri la intrebare, de asta am si pus-o.
Incerc sa vad din cat mai multe perspective.
Numai ca nu stim sigur ce e aberant si ce nu si daca e sau nu.
Ma uitam peste raspunsuri din curiozitate si realizez cu dezamagire ca niciunul nu contine pareri proprii, ci dor conceptii culese de prin diferite carti de psihologie sau carti de natura religioasa. Nu suferim din iubire, suferim din orgoliu sau gelozie, uneori si la despartire; aici nu suferim c-am pierdut iubirea, suferim asemenea unui copil care si-a pierdut acadeaua. Sunt anumite stari naturale omenesti care se regasesc in asa-zisa "iubire", iar noi le confundam cu aceasta, in loc sa le percepem ca fiind sentimente pur omenesti, care apar indiferent ca "iubim" sau nu.
Nu ne doare doar cand iubim, ne doare ori de cate ori picam pe locul doi. Nu putem accepta sa pierdem, sinele conteaza, nu putem tine cu ursul.
Gandeste-te ca durerea apare in urma unor ganduri. Sentimentele apar doar cand gandim ceva. Sentimentul de frica ar putea fi un exemplu destul de evident.
Cred ca putem cosidera omul ca un tot unitar. Desi acest tot unitar este foarte complex si, in mare parte, greu de inteles, totusi nu cred ca ar trebui sa presupunem ca anumite chestiuni abstracte sunt niste parti componente distincte (am spus cred, deci este o parere). Si spun asta pentru ca, daca am face asa, am putea extinde presupunerile si sa consideram si alte lucruri abstracte ca fiind parti componente. De exemplu, mintea. Ce este mintea? Greu sa-i dai o definitie, dar asta nu inseamna ca este o parte distincta din noi. Ce este spiritul? Si, pana la urma, la fel s-ar putea judeca si sentimentele, chiar iubirea. De ce n-ar fi si iubirea o parte distincta din noi. Intram in niste jocuri de cuvinte din care nu mai iesim nicicand. Mai bine, cum am zis, consideram omul ca un tot unitar, foarte complex, misterios pe alocuri, dar in mare parte cunoscut. Ceea ce nu cunoastem acum poate vom cunoaste mai tarziu. Si daca vor fi mereu lucruri pe care nu le vom intelege, nicio problema. Nici infinitatea timpului si a spatiului nu o intelegem, dar pentru asta putem trai linistiti.
In creierul uman este si opusul fericiri, acea senzatie de tristete se elibereaza de dorul cuiva exact ca cand iubesti, totul a evoluat in timp, nu doar oamenii plang si multe animale domestice in special caini dupa stapani lor
Si creierul face parte tot din corpul nostru. Deci tot ce vine de acolo e tot durere fizica.
Conform unor studii recente, sufletul este doar o energie.
Sentimentele sunt tot produse ale creierului. Atunci cand ne indragostim creierul nostru produce niste hormoni, asa cum produce hormoni pentru orice stare psihica si fizica. Dragostea nu este mai mult decat o stare psihica. Este chiar o stare nenaturala a creierului, care pentru ca nu este obisnuit cu producerea acestor hormoni, pe parcurs iese din aceasta stare, tocmai pentru ca nu poate functiona normal in acest fel. Din cauza asta se spune ca dragostea nu dureaza decat trei ani si in casatorii dragostea peste 50 de ani este altfel decat la inceput, nu mai este la fel de pasionala, nu mai provoaca fluturi in stomac, nu mai te face sa fii cu capul in nori, etc.
Sper ca ai inteles ideea, nu am vrut sa intru in detalii foarte tehnice, dar sper ca ai inteles cum sta treaba.
Am inteles punctul tau de vedere, multumesc
„Dragostea nu este mai mult decat o stare psihica. Este chiar o stare nenaturala a creierului, care pentru ca nu este obisnuit cu producerea acestor hormoni, pe parcurs iese din aceasta stare, tocmai pentru ca nu poate functiona normal in acest fel."
Dar asta-i adevarul, dintre toate animalele noi, fiintele umane, suntem singurii ce intreprind acest gen de sentimente si foarte multi ar pune aceste sentimente pe seama evolutiei dar se inseala amarnic caci acest sentiment nu reprezinta decat o anomalie a creierului uman, atat.
Sufletul exista. Daca vrei sa aflii mai multe, mai mult decat o simpla parere care nu cantareste prea mult citeste cartea "Programul terra" de Victor Moldovan.http://ro.scribd.com/doc/20305327/Programul-Terra-Tony-Victor-Moldovan
Cine a zis ca omu' n-are suflet?
Sunt multe persoane care afirma asta.
Omul are suflet doar la propiu, la figurat doar putini au!
La asta ma refeream!
E adevarata afirmatia ta.Dar eu ma refer in intrebare doar la propriu.
Exact! Iar eu am zis ca doar putini dintre noi au suflet, restul niste ######
Dragostea este o serie de hormoni produsi in creier, este un fenomen destul de complex.Atunci cand te indragostesti, creierul produce niste substante chimice care provoaca euforie.Cand te indragostesti, 12 zone ale creierului lucreaza impreuna si produc substante ca dopamina, oxitocina si adrenalina, acestea fiind responsabile si de accelerarea pulsului si de senzatia aia ciudata din stomac (senzatii ce se manifesta in timpul perioadei cand esti in `transa`, adica cand se presupune ca esti indragostit/a).
Dupa cum spunea si suffarstar, totul este energie insa nu genul de energie la care te gandesti tu caci aici nu-i vorba nici de magie nici de suflet.
Mersi pentru parere
Da, stiu de tot procesul care se intampla in creier cand te indragostesti ...doar ca partea fara raspuns era faptul ca simtim o durere, nu? dar nu in creier, ci e localizata in dreptul inimii...nu gasesc explicatie la asa ceva.
Daca totul e doar un proces mecanic al eliberarii de hormoni, de ce se produce o senzatie de durere?
"Durerea" aia se numeste depresie, si este vorba tot de niste substante chimice eliberate-n creier.Din cate stim, de cele mai multe ori dupa dragoste apare depresia si deci dragostea la fel ca si depresia a fost catalogata, de catre expertii in psihiatrie (si `psihiatria` este unul/face parte din numeroasele domenii ale stiintei, `stiinta creierului si afectiunile acestuia` mai exact) ca fiind o boala psihica ce se manifesta ca atare, subiectul in cauza (indragostitul, in cazul nostru) avand, de cele mai multe ori, ganduri obsesive despre pers. de care se simte atras, schimbari bruste ale dispozitiei (fiind de cele mai multe ori indispus, mai ales in cazul in care este constient de faptul ca sentimentul nu este reciproc), stima de sine scazuta, insomnie, dureri de cap, impulsivitate etc. Poti cauta pe net, sa te lamuresti si singura.
Da, am auzit despre teoria cum ca dragostea e boala psihica...
La nivel fizic poate fi considerata o anomalie, o boala, dar la nivel spiritual cred ca este mai complex de lamurit.
Hey
Pai atunci cand noi iubim foarte mult pe cineva ne doare foarte tare cand se desparte de noi.
Daca omul nu ar mai avea suflet asta ar insemna ca totul va fi un dezastru. Se va pierde rusinea, frica si multe alte afectiuni care ne opresc sa facem anumite lucruri!(In cazul de astazi toti si-au pierdut rusinea.)
Pai atunci nu near mai durea nimic. Daca nu ai suflet, nu poti iubi! Daca nu iubesti nu poti suferi!
Bafta!
Funda?
Nu mi s-a intamplat, nu am avut nici o astfel de durere, deci ce pot sa spun, imi e bine, ma simt bine sa fiu indiferent si sa nu tin la nimeni si nimic
Părerea mea: e o prostie afirmaţia "omul nu are suflet". Toată chestia asta nu constă numai în durerea sufletească. Cred că acea persoană care a spus cuvintele respective era fără suflet. Păcat că mulţi nu ştiu să vorbească doar pentru ei.
E o chestie relativa sufletul, nu il putem vedea sau tinge, eu cred totusi ca exista, cat despre suferinta in dragoste... trebuie sa testam pana ne gasim adevarata iubire, nu toti suferim in egala masura, iar altii pot trece mai usor insa atunci cand punem suflet e normal sa suferim, avem sentimente, emotii, suntem fiinte, nu blolovani, cand suntem tradati in amor sa zic asa ne sunt ranite sentimentele si tot ceea ce am cladit in jurul persoanei respective se darama, iar increderea se pierde. e normal, firesc si pamantesc sa suferim... avem sentimente si suflet
Exact asta este. Daca nu era suflet, nu erai de loc macinata de intrebarea asta. Nici nu te scarpinai in cap, nici nu te gandeai. Fara suflet nu iubesti, ci doar atractie sexuala nimic mai mult, cu suflet in schimb iubesti, suferi, ierti si toate acele sentimente care exista.Toti ne intrebam ce este realmete sufletul, dar oare o sa gasim vreodata un raspuns? Ei bine nu prea cred, toata lumea de la psihologi la filozofi, preoti au diferite opinii, noi pe care sa o credem. Intreaba-ta pe tine insuti daca poti sa ucizi un iepuras..si vei vedea ca nu pentru ca ai suflet... daca nu ai avea ai faceo..si da stiu ca o sa te gadesti ca unii oameni care ucid iepuri ca sa manance nu au suflet? Au, dar ei asta fac gandesc cu capul, au nevoie de hrana. Poate ca nu ti-am raspuns la intrebare asa cum iti doreai dar sper ca tu o sa mai cercetezi. dupa cum a spus Sf. Ioan Damaschinul :"Sufletul este o substanţă vie, simplă, necorporală prin natura sa, invizibilă ochilor trupeşti, nemuritoare, nemuritoare, raţională, spirituală, fără de formă, se serveşte de un corp organic şi-i dă acestuia puterea de viaţă, de creştere, de simţire şi de naştere. Nu are un spirit deosebit de el, ci spiritul său este partea cea mai curată a lui; căci ceea ce este ochiul în trup, aceea este spiritul în suflet. Sufletul este liber, voliţional, activ, schimbător, adică schimbător prin voinţă, pentru că este zidit. Pe toate acestea le-a primit în chip natural prin harul Celui Care l-a creat prin care a primit şi existenţa, precum şi de a exista, prin fire, în acest chip".
Dificila intrebarea... poate pentru ca suntem fiinte totusi cu suflet, si vrem nu vrem, fara sa vrem iubim.
Aceste dureri sunt formate cu ajutorul emotiilor si gandurilor.De aceea cand noi iubim se petrece ceva ciudat in inima noastra atunci cand incepe sa bata din ce in ce mai repede.
Dar daca persona iubita nu iti este alaturi sau cu alt cineva apar aceste dureri sufletesti!
-
anonim_4396 întreabă:
2 răspunsuri
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
