David Hume se întreba în secolul al 18-lea dacă ought ar putea deriva din is. Se pot găsi detalii pe wiki sub titlul "Is-ought problem". Ce răspuns se dă acum, în secolul nostru, la această întrebare? Voi cum aţi răspunde? Eu aş zice că nu, nu poate deriva din "is". Există un "gap" între ce este şi ce ar trebui să fie. Lumea faptelor e una şi lumea valorilor e alta. Nu au nimic de spus una alteia. Cu cât ştiinţa dezvăluie "ceea ce este", cu atât mai puţin dezvăluie "ceea ce ar trebui să fie". Dar asta este doar o părere a mea. Oricum, este o întrebare filosofică demnă de a fi luată în seamă. Păreri?

Parerea mea este ca ceea ce a incercat sa construiasca Hume cu propria gandie, reprezinta o contradictie si in vremurile noastre, chiar daca nivelul ratiunii este inca destul de constrans de marginile tuturor lucrurilor pe care nu le cunoastem, dar mult mai ridicat decat era in acea epoca.
Pentru a intelege Teoria Ghilotinei este strict necesar a intelege background-ul vietii celui care a dat nastere acestei teorii. Si, pentru a face o comparatie intre ce este inca valabil si ce a fost valabil, e nevoie de a intelege diferenta dintre timpurile traite de acei oameni si cele din ziua de astazi, de toate caramizile care stau la baza vremurilor. Pentru simplul fapt ca omul evolueaza si, odata cu el, evolueaza si ratiunea.
Hume a avut curajul de a afirma, intr-o era a ratiunii ca: suntem mult mai influentati de sentimentele noastre decat de ratiune si faptul ca acest lucru este constientizat, nu face altceva decat sa ne apropie mai mult de conditia naturii umane. Tot el preciza ca ratiunea este sclava pasiunii. Insa, pentru Hume, nu toate convingerile sau pasiunile erau egale, crezand ca, pentru a le da o forma apropiata moralitatii, e nevoie de o educatie a pasiunii. Convingerile sale religioase, aflandu-se la granita dintre agnosticism si teism, i-au dat un renume notoriu de om sceptic. Scepticismul lui a avut atat de mare influenta asupra lui incat, prin prisma convingerilor sale, a dezvoltat notiunea de "identitate personala".
Teoria ghilotinei precizeaza ca nu putem sa ne formam niciodata o opinie despre ce este moral, chiar daca ratiunea (adica, acea forma dirijabila prin educatia pasiunii, din punctul lui de vedere), ar fi rezultatul actiunilor noastre observabile. Pentru singurul motiv ca ratiunea este o sub-forma a perceptiei noastre (adica, o forma a sentimentelor noastre). Si ca, de fapt, ceea ce intelegem ca fiind rational este un etalon al nivelului de placere sau durere pe care il simtim. Este rational sa spunem ca evolutionismul exista si sa avem aceasta baza de pornire a convingerilor noastre, nu pentru ca stim, ci pentru ca observam efectele ei. Este rational sa ucidem o persoana? Desi exista sentimente prin perceptiile fiecarei pozitii: cea de ucigas si cea de victima (deci, durere si placere), Hume incerca sa spuna ca ratiunea se poate defini si in acest caz si ca ea trebuie sa fie controlata prin niste termeni: de aici, Ought, adica...o lege. "Is" apare ca ceea ce ne defineste sentimentele. Apa aceasta este acidulata (perceptie). Apa aceasta trebuie ca este acidulata pentru ca are bule, te pisca la limba (lege=ratiune) - ought. Dar Sistemul de gandire filosofic al lui Hume este si va fi mereu inacceptabil de cei care cred ca natura umana este sau ar trebui sa fie construita la baza ratiunii, strict.