De ce atât de multă tristețe în lume? Întâlnești oameni triști pe stradă, în tramvai și peste tot. Teoretic, sentimentul predominant ar trebui să fie bucuria, bucuria omului că a venit la viață. Cum s-a mai discutat aici pe site, a existat și posibilitatea ca el să nu se fi născut. Acum, e ca și când a venit de la o beznă totală la lumină. Iar în lumina asta pe care o dă viața el poate vedea, poate cunoaște și poate înțelege, lucruri care nu ar fi fost posibile în bezna totală a inexistenței. Și, a venit la viață nu înconjurat de nimic., ci de multe lucruri. Se află pe o planetă pe care se găsesc munți, ape, dealuri și câmpii, plus o impresionantă lume vie. Sunt în jurul lui lucruri simple și lucruri complexe, care parcă l-au așteptat pe el și care îl invită acum la studiu și cunoaștere. Este adevărat că ne confruntăm și cu probleme în viață și nu puține sunt momentele neplăcute, dar, una peste alta ar trebui să prevaleze sentimentul acesta al bucuriei, sentiment dat de șansa de a exista.
În ciuda acestei șanse, există, cum am spus, multă tristețe în lume; mulți oameni sunt triști, bosumflați, posomorâți, cu pastile de depresie după ei, iar unii chiar cu gândul sinuciderii. De ce? Cum vă explicați?

Acesta, al tău, Sabin, e doar Un mod de a vedea lucrurile. Există nenumărate. De mulți viața e percepută ca o pedeapsă - treaba asta e mai răspândită în țările, care oferă mai puține oportunități. În țările mai dezvoltate, cum a mai menționat cineva, într-adevăr, majoritatea oamenilor sunt zâmbitori și par mai lipsiți de griji, mai binedispuși, deși nu știu, dacă într-adevăr sunt pe atât de bucuroși, pe cât par sau ține mai mult de educație, de obișnuință. Probabil jumi-juma.

În orice caz, ideea e că totul ține de perspectivă. Ceea ce pentru unul e o binecuvântare, pentru altul poate fi un coșmar. Și fericirea noastră până la urmă ține tot de ea, de perspectivă. Putem alege să fim fericiți sau să căutăm mereu motive de nemulțumire.

De acord. Nici eu nu m-am gândit că ideile pe care le-am prezentat eu sunt bătute în cuie. E un mod de a vedea lucrurile. Inspirația mi-a venit citindu-i pe unii plângăreți pe aici, care tot spun cum că ce rost are să trăieși dacă și așa mori, că nimic nu face sens etc.

Acum 28 minute | Steregoi a răspuns:
Acesta e efectul ateismului al necredintei al teoriei evolutioniste si al teoriei big bang.

cate prostii scrii omule, conform bibliei tale cel care se bucura de viata asta nu va avea parte de viata cealalta, du-te si citeste biblia, iisus spunea fiecare sa isi duca crucea pana la moarte doar asa intra in imparatia domnului, un om fericit nu este un ucenic a lui iisus, ferice de cei blanzi, tristi ca a lor este imparatia domnului, numai vorbi prosti cand credinta inseamna suferinta

Deci biblic vorbind suferinta este lucrul care te apropie de dumnezeu, asta se vede si in cartea lui iov,prin suferinta ti a dovedit credinta,omul era trist,depresiv,era in suferinta totala, acel om desi suferea nu a uitat de credinta lui nu spus ca alti vor arde in iad =cum spun dogmatici,nu a spus ca suferinta =este ateism,nu omul a suferit,budda spunea ca dorintele sunt de vina ca suferim, poate are dreptate,nu doar azi omul sufera,omul a suferit mereu,de asta prefera minciuna,ca in lipsa ei sar sinucide,omul a inventat raiul =speranta unei vieti mai bune,a creat zeii =speranta unui creator care sa faca dreptate,omul mereu a creat sperante noi,dar a spune ca ateismul a creat este o nebunie asa ceva,iisus nu a ras vreodata,iisus nu a zambit,glumit, iisus era un personaj urat, dispretuit care suferea mereu, in lispsa suferinteti nu putea ierta omenirea, sectancti habar nu au ce inseamna iisus, nu ma mir

Ca sa poti fi bucuros trebuie sa duci un trai macar mediu.Pentru un trai mediu trebuie sa muncesti,sa faci bani,sa platetsi taxe,sa fi sanatos etc.Ei in momentul in care muncesti greu,pierzi clipe frumoase pentru ca alergi dupa bani,iti pierzi sanatatea pe baza de suprasolicitare fizica sau psihica si realizezi ca tot nu te ajungi nu ai cum sa fi vesel.
Sunt oameni bolnavi, saraci, obositi ce nu au cum sa fie cu zambetul pe buze cand au dureri sau nu stiu cum trec de luna asta, sau ce pierd zile in stres fizic si psihic muncind din greu si ne apreciati.
E drept ca trebuie sa ne bucuram de viata asa cum e si cu ce avem, sa profitam si sa multumim pentru ca suntem si cum suntem doar ca eu sunt un pic mai ciudata in gandire.Chiar daca dau dovada de lasitate sau nu stiu am o gandire aiurea din perspectiva mea daca traiesti chinuit continuu mai bine nu traiesti.

Da cine nu e sclav in ziua de azi?

Pentru ca toti sunt egoisiti si materialisti.
Asta e prima categorie, cea predominanta de la care pleaca toate.
A-2-a categorie e cea afectata de cei de mai sus, oamenii sa zicem simpli, care poate spera la iubire, la o familie fericita, dar, cu sau fara voia lor se lovesc de cealalta majoritate care, intr-un fel sau altul ii afecteaza, ii trezesc la asazisa lor realitate, si astfel ajung si ei la randul lor egoisti si narcisisti.

Asta e adevarul, egoismul a pus stapanire pe omenie.
Nimeni nu mai face nimic pentru binele celuilalt, insa mai toti ar astepta sa vina cineva sa le faca bine, sa vina altcineva sa-i scoata din anonimat, din monotonie.

''Întâlnești oameni triști pe stradă, în tramvai și peste tot. ''
Aia din masini de >100 000 euro nu i-am vazut deloc tristi cand astept tramvaiu

Https://www.youtube.com/watch?v=ZUo6uyXxEa4

Trebuie sa fii prost sa fii fericit toata ziua fara motiv. Viata e mai complexa de atat, fericirea e o minciuna, oamenii ar trebui sa fie multumiti sau recunoscatori, nu fericiti. Daca pui aici o intrebare despre cand au fost ultima data fericiti, o sa zica toti ca nu isi amintesc. De ce? E o stare foarte temporara.
Tocmai studiul si cunoasterea te baga in depresie :)) te simti ca un rahat cand stii cat de putine stii de fapt.

Acesta e efectul ateismului al necredintei al teoriei evolutioniste si al teoriei big bang.

Acei oameni au avut niste intamplari neplacute in vietile lor de care isi amintesc mereu.
Mereu ma gandeam de ce o fi vanzatoarea de la colt asa nervoasa,sau profu' de mate asa lipsit de viata.
Normal nu-mi place sa ma bag in viata omului, dar o exceptie ar fi daca consider ca acel om trebuie ajutat.
Nu merita sa stai mereu in depresie fiindca dupa ce ca iti ranesti sanatatea psihica o ranesti si pe cea fizica.
Nu uitati, maine e mereu un nou inceput, nu stii la ce te poti astepta de la viata, asa ca faceti tot posibilul sa vreti sa apucati ziua de maine.

"sentiment dat de șansa de a exista." Ar trebuii toata lumea sa fie multimita doar ca traieste? Nu mai conteaza sa aiba un pat unde sa doarma/casa unde sa stea? Mancare sa bage in stomac? Sansa la o educatie? Ar trebuii sa se bucure chiar daca are o boala grava din nastere? Cata prostie intr-o singura intrebare. Acum 9/10 ani cand am deschis ultima oara tv-ul am vazut ceva ce nu o sa uit toata viata. O fata care era bolnava din nastere. Mama ei s-a chinuit mult sa aiba un copil. A avut-o pe ea. Ea nu mai stiu ce avea. Era maricica. 24 26 ani. Nu mai avea degete ( un fel de lepra cred). In toti acei ani abia daca a dormit de 5 ori fara durere in viata ei. Si alte 1000 de probleme. Zi Einstein, si ea trebuie sa fie fericita de mizerabila ei existenta? Sau mai bine nu se nastea si nu trecea prin tot chinul asta care nu ii aduce nimic bun la urma. O sa fie fericita cand o sa moara. Oricine ar fi in locul ei.

Dacă i-ai vedea zâmbind,crezi ca s-ar schimba ceva? Da, s-ar schimba aparențele, ai avea impresia că plutești într-o mare de fericire.E doar o impresie. Oamenii își exprimă în mod diferit trăirile, un zâmbet poate masca tristețea, spre exemplu.
Sentimentul predominant nu ar trebui să fie fericirea.Doar proștii sunt fericiți fără motiv.Nici măcar mulțumirea n-ar trebui să fie sentimentul predominant, cel puțin nu în majoritatea cazurilor. Dimpotrivă. Stările astea sunt temporare.
Munți, ape, dealuri...intru în extaz doar când îmi imaginez.
Știi, ca să zâmbești când privești un deal trebuie fie să fii idiot, fie să fie îngropată acolo o pers. pe care o urăști.Ma îndoiesc ca aveai in minte cea de-a doua varianta.
"Este adevărat că ne confruntăm și cu probleme în viață și nu puține sunt momentele neplăcute, dar, una peste alta ar trebui să prevaleze sentimentul acesta al bucuriei, sentiment dat de șansa de a exista." Șansa asta e are un chin pentru unii.Iar acele probleme diferă de la caz la caz. Daca ai un gram de inteligenta ar trebui sa-ți fie imposibil sa vezi lumea roz.

Ateismul promovează inteligenta multă si realism.
Si nu sunt atee.

Noua ordine mondiala

Mi-a facut ziua mai buna, si eu sunt unul dintre oameni tristi pe care i-ai mentionat, dar acum ma simt mai bine

Și să fie așa, de ce te-ar interesa pe tine? Trăiești aici și acum și nu prea cred că ești nemuritor.Momentan poți folosi (și nu numai tu)inteligența aia în moduri extrem de productive, făcând abstracție de ipotezele apocaliptice de peste miliarde de ani.

Ai menționat "bucurie".Din câte știu sunt sinonime.Pai știi, am încercat sa folosesc eufemisme.De aia apar cuv. astea.
Ba da, imi place.Dar nu simt o bucurie imensa când o privesc.Nici nu o venerez întră-atat de mult încât sa uit de problemele mele.
M-ai pierdut la susurul izvorului de munte.Devine prea poetic pentru gustul meu."sa te bucuri de un ghiocel" Nu, nu ma bucur de ghiocei.Nu văd de ce aș face-o.Simple flori.
Asa-i, sunt aparte pentru ca nu admir turmele de oi.

Considera ca nu au ce își doresc, ar vrea mai mult...e in firea omului. Probabil un aspect esențial al evoluției.

Asa a fost omul dintotdeauna, nu doar in secolul 21. Cliseele pozitiviste ale occidentalilor cum ca trebuie sa traiesti clipa si sa te bucuri de fiece respiratie zambind altor oameni pe strada, nu sa fii un ciufut, mi se par calea cea mai luminata spre depresie. De ce sa zambesti daca nu simti? Si nu trebuie sa zambesti neaparat, ci sa fii cat se poate de docil, lipsit de infatuare, dornic sa ajuti - sa fii uman, pe scurt. Omul nu e o fiinta care poate fi multumita 100%, suntem mai complecsi de atat. Nu putem fi precum cainii care se satura dupa o masa si se gudura multumiti.
Ce-i drept, starea asta de tristete ''inexplicabila'' e foarte… explicabila. Omul modern e singur, mai singur decat un animal salbatic. Traim in lumi virtuale, tehnologia ne-a acaparat si chiar daca nu ne dam seama, viata devine din ce in ce mai mecanica, sterila. Sunt cateva vicii care ne obosesc: placerea de a poseda obiecte, persoane, sexul si egoismul. Acum e vremea ''libertatii absolute'' in care oamenii devin constienti de ceea ce zace in subconstientul lor, toate acele instincte vulgare, brute, si le dam frau liber treptat, crezand ca ele fac parte din noi si sunt naturale, trebuind a fi exteriorizate si acceptate.
Avem nevoie de masinarii care sa ne dea impresia ca am comunica, afectiunea autentica e ''demodata'' si nu mai stim cum s-o oferim. Cati dintre noi suntem interesati sa construiasca relatii solide, ori sa comunicam cu adevarat? Ce valori avem azi? Care sunt interesele noastre azi?
Discutiile sunt ori prea generalizate, superficiale, ori contradictorii, suntem prea obositi ca sa mai dezbatem ceva, nu nu avem rabdare sa INVATAM sa iubim, sa respectam, sa ne ajutam reciproc. Omul, ca fiinta individuala, ar trebui sa fie interesat sa cunoasca, sa se dezvolte pe sine insusi - in prezent avem toate mijloacele, insa informatia e suprasaturata si incalcita, iti trebuie o minte agera si nervi de fier ca sa sufli praful de pe Adevar, sa-l scoti la lumina. Si avem foarte putine adevaruri deocamdata… Si avand in vedere ca ne putem intelectualiza, putem fi mai spirituali, nu suntem ingraditi de nimeni, cati dintre noi avem pasiuni care sa ne inalte, cati dintre noi stim sa facem ceva util apoi sa impartasim?
Sa nu uitam ca... cultul banului si al productiei este veninos. Practic, suntem plini de el. Daca fiecare ar vrea sa traiasca cu minimul necesar, sa fie finite non-materiale si sa redescopere natura in adevaratul sens, sa fie liberi, naturali, cu totii am alege orice alta destinatie in afara de oras. Ne-am muta la tara!

Nu stiu daca tu ai fost in strainatate, dar unde am fost eu(Austira, Italia, Suedia si Olanda) toti oamenii erau fericiti, zambeau, radeau, etc. In Romania insa, foarte rar vezi asa ceva. Nu stiu, dar eu zic ca romanul e foarte nefericit.

Era o faza amuzanta intr-o animatie, suna ceva de genul:
-De ce suntem noi fericiti?
-Pentru ca suntem foarte, foarte prosti!
PS: cei care purtau dialogul erau doi soricei
Acum revenind strict la subiectul pe care l-ai deschis tu aici eu as indrazni sa spun urmatoarele:
-omul prin natura sa este inzestrat cu ratiune(pe care uneori uita sa o foloseasca), deci automat ajunge sa isi impuna limite, targhete, ajunge sa se ingradeasca din simplul fapt ca poate gandi.
-cel mai adesea starile de bucurie/tristete/agonie/extaz etc provin ca urmare a unor experiente pe care omul le-a trait, e oarecum absurd sa cerem ca omul sa fie fericit doar datorita ideii ca exista si e viu, atata timp cat poate respectivul duce o viata precara din toate punctele de vedere, tragic in aceasta situatie este faptul ca ajunge sa se afunde in aceasta si nu reuseste sa mai evadeze niciodata.
-din nefericirea starea de suparare(cel putin din punctul meu de vedere) se propaga mai usor decat fericirea, si spun asta pentru ca un om trist emana energie negativa si involuntar se alipeste mai usor de noi. Tine strict de noi sa nu ne lasam afectati de aceste energii care ne conduc spre tristete.
-sunt de parere ca fiecare dintre noi, cel putin o data in viata ne-am lovit de un esec/refuz/dezamagire etc, actiuni care ne-au afectat si care au lasat in noi farma tristetii.
-de asemenea sustin ideea ca ar trebui sa fim fericiti ca suntem vii, ca existam, ca avem in jur oameni dragi si locuri frumoase, ca e bucurie sa te trezesti dimineata pentru ca sunt unii oameni care se pun seara la somn fara speranta ca maine s-ar mai putea trezi, sunt cazuri si cazuri. Fiecare dintre noi e diferit, avem capacitatea de a experimenta mereu, avem ratiune, avem suflet, dar mai avem si libertatea de a alege cu cine si cand sa fim fericiti.
Eu pentru o viata fericita recomand iubirea, e poate cel mai nobil sentiment si e practic imposibil sa nu fii fericit atunci cand iubesti si esti iubit/a!

Pentru ca nu toti ne nastem privilegiati ca tine. Toata copilaria am luat bataie de la parinti am fost tinuta in casa doar cu biblia si singurele mele momente de socializare au fost la biserica. Nu toti ne plimbam pe munti si ascultam susurul apei, unii doar stam si incasam de la viata. Vorbesti de parca viata e frumoasa si doar cateva momente sunt triste cand pentru altii realitatea e chiar invers. N-am niciun motiv sa fiu bucuroasa ca m-am nascut, mama mi-a zis de multe ori ca ii pare rau ca nu m-a avortat si imi pare rau si mie

Ai dreptate, Sabin. S-a propagat starea asta, dacă o persoană zâmbește pur și simplu e văzută ciudat. Probabil și datorită comunismului. Ce-i drept cultura românească e una disfuncțională. Corupția are și ea de-a face, când vezi că tu muncești pe rupte și abia îți permiți câte ceva și alții doar că s-au născut fiul lui cutare au totul la picioare. Școala nu ne învață cum să ne descurcăm în viață, să ne trăim pasiunule. Și de multe ori nici părinții. Simt că totuși încet încet se schimbă treaba asta. Văd tineri care nu au în spate traume așa puternice sau au reușit să le depășească. Sunt speranțe. Nu pentru societatea românească neaparat. Dar în general, sunt și tineri români care ajung bine.

Eu sunt la liceu, spre exemplu, si intalnesc oameni destul
de veseli.Fiind inconjurata de ei, ma influenteaza sa fiu si eu la fel, in ciuda faptului ca si ei au probleme.Depinde si de mediul in care traiesti.Prietenii din afara liceului tot la fel sunt.Depinde si de noroc, si anturajul pe care ti-l alegi.Toti avem probleme, dar sa avem grija sa nu le povestim astfel incat sa stricam dispozitia cuiva.

Deci omul ar trebui sa fie fericit ca s-a nascut? Lasand la o parte orice argument filozofic pe aceasta tema, pur si simplu nu este firesc. Omul se naste plangand. Iar tristetea este pur si simplu starea normala a omului - mai precis a omului in istorie. Cand omul era in rai, fericirea era starea lui cea mai obisnuita. Dar odata cu caderea, viata a ajuns sa fie in principal trista. Exista atatea motive de tristete, atata suferinta in lume, incat oamenii care sunt in general fericiti sunt sau naivi, sau mistici.