De ce după o anumită vârstă nu mai putem face ceea ce am dori de fapt, fiindcă " trebuie " să facem ceea ce ne dictează lumea?
Să luăm de exemplu copilăria şi adolescenţa. Diferenţia este enormă, deoarece un adolescent nu mai poate să meargă la cinema cu tata sau să se ducă la bunici vara şi să-şi petreacă timpul uitându-se la televizor, mâncând bunătăţi, ajutând-o pe bunica, uitându-se seara la emisiuni împreună cu bunicii...Este doar un exemplu, dar mai sunt o grămadă de lucruri, pe care hai să fim serioşi : le-am face, dacă nu ne-am simţi " prea adolescenţi " pentru a le face. Nu ar fi mai bine să avem curaj de a face ceea ce ne dorim? Nu ar fi mai înţelept să facem ceea ce vrem noi, fără a corespunde " normelor societăţii " alcătuită de tineri, care 80% nici măcar nu sunt fericiţi şi echilibraţi?
Numai mi-a trecut aşa prin minte, azi dimineaţa acest gând, şi m-am gândit să-l împart cu voi, poate unii dintre voi ştiţi despre ce vorbesc...

Da, ar trebui sa avem curajul de a face ceea ce ne dorim. Dar a face ceea ce ne dorim presupune a fi egoisti. De aceea se presupune ca de la o virsta, intelegind anumite lucruri, ai si responsabilitati, se presupune ca trebuie sa ai grija si de altii, de cei din jurul tau. Un copil nou-nascut e cu totul egoist, nu conteaza ca mama sau tata doarme dupa o zi de lucru grea, el plinge daca nu ii place ceva. La fel si copii mai mici, cred ca totul li se cuvine, si parintii trebuie sa le poarte de grija. De fapt, libertatea de actiune, pentru ca cu cit cresti, devii mai liber sa actionezi, presupune si responsabilitate pentru actiunile facute. Fa tu tot ce vrei, tot ce ti-ai dori, si vei vedea caci, ca adolescent, vei reusi sa fac mult rau in jurul tau, apropiatilor tai. Nu trebuie sa ramii la stadiul in care cineva sa iti poarte mereu de grija, trebuie sa fii pe picioarele tale, si adesea acest lucru inseamna sa actionezi, si poate nu cum ti-ai dori tu. Daca vrei ca totul sa fie bine in viata ta.
Viata nu este numai filme, tv la bunici, mincare sau altele de genul acesta. Da, le poti face, dar mai sunt si alte lucruri care trebuie facute, fara de care viata ar fi mult mai rea. Cum ar fi sa ai haine nespalate, sa ai dezordine in camera ta, frigiderul sa fie gol, sau sa iti fie stricata instalatia electrica in casa? De toate acestea trebuie sa se ocupe cineva, si cu cit te ocupi tu cel mai mult, cu atit mai independent devii - nu ai nevoie de nimeni care sa te ajute. Stai la tv, mergi la filme, maninca doar, si vei depinde doar de altii. Vei ramine astfel copil, caci doar un copil face asa. Si vei fi etichetat ca fiind egoist.

Daca nu poti face astfel de lucruri inseamna ca ai o problema grava. Eu am trecut de mult de varsta adolescentei si tot nu ma simt prea "matur" sa le fac.
E drept ca nu merg cu tata la cinema, dar nu pentru ca ma simt nu stiu cum, ci pentru simplul fapt ca tata nu e genul, cred ca m-a dus o data sau de doua ori, in rest imi dadea bani sa merg singur. Nici eu nu sunt un mare amator, in ultimii 10 ani nu cred ca am fost la mai mult de 10 filme, preferand niste acronime (HBO sau DVD) in locul spectacolului adevarat. Cu bunicii nu ma uit la TV din simplul fapt ca nu urmarim acelasi gen de programe, insa merg in vizita, doar ca o fac mai rar, motivul real fiind lipsa vacantei. Asta cu doi dintre bunici, pe ceilalti ii vizitez si mai rar, la cimitir. Oricum, mi-am petrecut toate vacantele la bunici, practic atat copilaria cat si intreaga adolescenta, ajutandu-i in gospodarie, mancand bunatati si facandu-mi prieteni care imi sunt aproape si astazi. Nu m-am simtit niciodata prea adolescent sa fac ceva, iar una dintre cele mai dragi amintiri este ziua admiterii la facultate, cand am fugit bucuros la camp sa ii anunt ca am intrat, iar bunicul mi-a zis "bravo, acu du-te si ia-ti furca din caruta, ca m-am gandit ca vii si tu si ti-am adus-o."
Oricum, a te conforma regulilor societatii nu inseamna nicidecum a nu mai face lucruri doar pentru ca suntem prea maturi sa le facem, nu cred ca e nevoie de curaj pentru a face ceea ce doresti si ceea ce simti.

Fiecare lucru se face la timpul lui si deci nu neaparat ca ne dicteaza lumea, ci ca suntem in alta etapa a vietii cu alt specific si cu alte cerinte si preocupari! Cum sa te mai dai cu trotineta la 30 de ani cand poti conduce o masina tunata!

Eu fac ce vreau eu!

Nu "trebuie" sa faci nimic din ce iti dicteaza societatea. Poti foarte bine sa mergi vara la bunici, sa te uiti sa televizor si sa mananci bunatati la orice varsta. Unii oameni care nu mai fac asta s-au schimbat, s-au maturizat si si-au schimbat modul de a gandi. Pentru ei nu mai este la fel de interesant sa faca aceste lucruri si de aceea nu le fac, nu pentru ca nu le-ar fi permis. Fericirea si echilibrul inseamna altceva pentru fiecare persoana.
Intr-un fel ai si tu dreptate, unora le e teama sa faca unele lucruri, doar pentru ca "au trecut de varsta la care mai faceau prostii". Nu trebuie sa-ti fie teama sa faci ceea ce iti place. Tu trebuie sa modelezi societatea, nu ea pe tine.

Stiu despre ce vorbesti. sincer eu m-am saturat sa tot lucrez la bunici, sa ma tot uit la tv, dar daca vine vorba de exemplu sa ma catar in copac un copil de 8 ani se rusineaza ca e mare zice el, eu nu ma rusinez desi sunt mult mai mare. sau daca vine vorba sa ma joc cu masinute cu un copil de 5ani o fac si asta fara sa clipesc, pentru ca stiu ca de la acel nivel am plecat si eu, iar daca copilul ala de 5 ani sparge parole de la nasa pe calculator, atunci si eu am voie sa ma joc cu masinute, nu?

Ronnie21

Dacă pe plan global este o oarecare manipulare mentală pentru nişte scopuri mai mult sau mai puţin importante, atunci totul este ca în filme : numai foarte puţini oameni dau dovadă de imunitate şi de voinţă proprie. Foarte puţini oameni gândesc ca tine şi ca mine.
Am stat şi m-am gândit vreo 10 minute la răspunsul lui Cristi. În opinia mea, egoismul poate apărea la orice persoană, indiferent dacă se regăseşte în topica mea sau nu. Dar hai să vorbim despre majoritatea oamenilor. Din afară poate părea că toate persoanele care se supun în faţa obiceiurilor şi a stilului de viaţă adolescent/adult, acelea sunt persoane foarte nobile şi perseverente, doar îşi sacrifică propriile plăceri pentru a corespunde restului. Dar cine nu este de acord că aceste persoane sunt conduse de laşitate? De frica de a rămâne singure? De frica de a merge pe un drum singure, în timp ce ceilalţi se duc pe un drum comun? Şi totuşi, este lumea atât de curată, atât de bună, încât să fie nevoie de sacrificii pentru a o urma? Dacă ar fi aşa, atunci nu ar exista anumite criterii de accepta o anumită persoană.

Şi la fel cum a zis Ronnie : avem o singură viaţă. Ce ne vom spune nouă înşine când suntem pe patul de moarte? Că am trăit o viaţă definită de standardele unei lumi necurate, rele, incomplete? Mmm da, poate chiar ar trebui să reflectez mai mult asupra acestei teme
Mulţumesc toate răspunsurile de până acum şi mai aştept!

Foarte bine punctata intrebarea ta, BS. Parerea mea este ca majoritatea dintre noi se conformeaza normelor impuse de societate, voluntar sau involuntar, ca recunosc sau nu...

Chestia e ca noi nu incercam sa ne conformam normelor, ci noi suntem manipulati fara sa ne dam seama macar. Cu ajutorul mass-mediei si mai ales social media( facebook, twitter, hi5 etc) noua ni se impun anumite standarde la care tanjim imediat ce iesim din copilarie. Cel putin asa era pana acum, pentru ca am observat ca majoritatea copiilor nu mai stiu sa se joace un "de-a v-ati ascunselea" sau sotron sau orice alt joc care, mie cel putin mi-a marcat copilaria. Nu, ei doar roboti, razboi si arme au in cap. De ce credeti ca sunt ei manipulati in a le place violenta? Nu e oare un scop ascuns aici?

Nu vreau sa intru in mai multe detalii aici pentru ca nu cred ca exista destul spatiu pe site pentru a-mi expune ideea legata de aceasta conspiratie ce se petrece sub nasul nostru, in consecinta voi incheia prin a va recomanda una dintre cele mai bune carti ce le-am citit eu vreodata, Fight Club, scrisa de Chuck Palahniuk.

Faceti ce vreti oameni buni si nu ceea ce vi se impune, pentru ca doar o viata aveti si daca si pe asta o traiti dupa standardele altora mie mi se pare ca o irositi.

Numai bine

Prietenii mei vechi zic ca s au maturizat si ca ce fac e aiurea. lucruri pe care le faceau si ei si era bine atunci imi spun ca nu voi creste niciodata...