Pentru ca exista forme de viata dezvoltate.Pana si un drac de paianjen are orgoliu. Pune-l intr-un loc cu multi tantari si musculite, sa-si faca panza.Preferabil,sa fie unul mai mare.Lasa-l sa manance.O sa manance si dupa ce-i satul,doar sa-si satisfaca egolatria. Daca vorbim de oameni,deja suntem in o cu totul alta liga! Aici,daca nu ai un minim de orgoliu,societatea te duce la abator, valabil chiar si mai mult, la mandrie.Un om fara mandrie, fara orgoliu, e fara personalitate.Si,din moment ce-i fara personalitate, eu zic sa-l ducem intr-o ferma, langa rudele lui legume.
Pentru ca fiecare dintre noi trebuie sa avem demnitate, sa ne iubim pe noi insine, sa ne respectam. Este binevenit putin orgoliu, insa nu exagerat, pentru ca tunci intervine egoismul. Eu, personal, vad in orgoliu un lucru bun, necesar!
Mandria este un sentiment foarte obisnuit, un sentiment de automultumire pentru orice insusire, reala sau imaginara.Orgoliul si mandria sunt lucruri diferite, desi adesea cuvintele sunt folosite ca sinonime.Cineva poate sa fie mandru fara a fi orgolios.Mandria e legata mai mult de parerea noastra despre noi insine iar orgoliul, de ceea ce ne-ar place sa gandeasca altii despre noi. Opinia altora despre noi si despre ceea ce ne intereseaza indeaproape este motivul care ne influenteaza spre mandrie si orgoliu.Adesea dorinta de a a parea capabili ne impiedica sa devenim, deoarece suntem mai dornici sa aratam ce stim, decat sa invatam ceea ce nu stim.
Din cauza reproducerii. Suntem programați de natură să vrem să fim masculul/femela alfa, să vrem să fim cei mai buni, tocmai fiindcă asta atrage femelele/masculii. Din acest motiv, a fi umilit nu e plăcut pentru majoritatea oamenilor, tocmai fiindcă scad șansele de reproducere și, evident, perpetuarea genelor. Chestia asta e inconștientă, ca multe din comportamentele noastre.
Au şi ele rostul lor. Eu nu aş putea să-mi imaginez un om fără pic de mqndrie, sau orgoliu. De fapt, chiar am întâlnit astfel de oameni, şi nu mi-ar plăcea să fiu în locul lor.
Orgoliul este o fiară care trăieşte în peşteri şi în pustii; vanitatea dimpotrivă, ca un papagal, sare din cracă în cracă şi pălăvrăgeşte în lumina mare a zilei.
Sunt pe deplin încredinţat, că mândria e cel mai mare vrăjmaş al fericirii.
anonim_4396 întreabă: