De ce oamenii apreciaza o persoana mult mai mult dupa ce aceasta moare?

Apreciem pe dracu', fătărnicie, in timp ce ne prezentam condoleantele, in gand - "bine ca a crăpat, nu se mai sătura al dracului". Doar familia este indurerata si apreciaza, dar pana il ingroapa, pe urma incepe lupta pe impartirea agoniselii defunctului.

Desi ar vrea sa argumentez.un singur raspuns imi vine in minte
...de idioti

Deoarece conform unei zicale: "Numai dupa ce pierdem ne dam seama ce am avut de fapt."
Multi oameni nu se gandesc la valoarea lucrurilor din jur pe care le au, pentru a sti sa le aprecieze la adevarata lor valoare. Iar cand nu mai au un lucru, poate din cauza socului, poate din cauza schimbarii, incep sa reflecteze mai mult asupra acestuia si sa isi dea seama cat de mult valora.

Dintr-un cretinism extrem, o ignoranta dureroasa...

Pentru ca vor sa demonstreze ca sunt niste fiinte sensibile si de o inalta tinuta morala. Pentru ca sunt niste muste dornice sa epateze si sa-si faca remarcate calitatile. Pentru ca seara sa se culce cu gandul ca sunt mai umani daca au plans defunctul. Pentru ca glota crede in falsele valori, crede in lucruri fara temei.

Sunt prea incapabili sa aprecieze persoana respectiva in timpul vietii ei.Trist dar adevarat...

De prosti, se simt umani, simt neputinta.
Am asistat la un spectacol foarte scarbos. Dusmanul a venit la inmormatarea dusmanului aducand numai cuvinte de lauda.

Moartea cuiva marcheaza pe oricine, mai ales moartea unei persoane cunoscute.Acum daca e sa categorisim sunt cei care chiar le pasa ca a murit o cunostinta de a lor si tin sa o inteleaga mai mult, sa reflecteze asupra temei "mortea" sa isi aduca aminte de clipele frumoase sa aprecieze anumite persoane, etc de astfel de motive.Si persoane false care plang dupa acea persoana,dar pe ei nu i-a marcat nimic,si nici macar nu s-au intalnit sau au stat impreuna o bucata de timp cu omul decedat,pentru a vedea cum e.Dar ele sunt mai profund afectete decat fiinta care si-a petrecut fiecare zi cu mortu'(sincer nici eu nu stiu cum gandeste categoria a doua).O alta explicatie pe care ti-o pot da este faptul ca atunci cat traim suntem inconjurati de oameni, si cum suntem multi nu ii putem baga pe toti in seama mereu, asa ca simtim lipsa si caracterul unei persoane dupa ce moare.

Nu stiu daca ati inteles intrebarea. De ce oamenii incep sa acsulte spusele unei persoane, sa-si aminteasca de ea, sa doreasca sa petreaca timp cu ea, doar dupa ce acea persoana a murit?
Cum a fost in cazul lui Michael Jackson (vorba lui Seby), sau in cazul a multi scriitori, catareti.

Pentru ca sunt prea multi in viata ce trebuiesc amintiti si pupati in fund, asa ca noi oamenii avem tendinta de a astepta pana la moartea acestora, unde putem elucubra tot felul de tampenii, stiind ca cel mort e teapan si nu se mai poate scula strigandu-ne cu apelative de gen: ipoctritule, lingaule, sarlatanule...etc.
Si mai e teroarea indusa de omul viu, care-ti poate face rau la fiecare usa lasata deschisa(racesti), o barfa perversa nascocita(ce te poate trimite la parnaie).Asa ca mort e cel mai bine.

nu e vorba de apreciere, e un respect pina il da de-a dura in groapa, dupa aia nici la bashchet nu ma mai doare, mortii cu mortii, ranitii cu ranitii si betivii pe la crisma lor

Pai tu nu stii cum e vorba povestitorului nostru ion creanga? in ivan turbinca? daca statei la mine imi erai ca un frate, dar daca pleci imi esti ca doi.

Şi tu eşti om, de ce nu ai răspuns la această dilema? Sau, eşti... extraterestru?

Deoarece abia atunci isi da seama cat de mult tinea la ea si cat de mult ii lipseste!

Oamenii sunt prosti, si nu apreciaza persoana.cand este vie.o apreciaza si o vorbeste de bine doar dupa ce a murit...cum a fost cu Michael Jackson, Madalina Manole.si ti-as putea spune si alte exemple...astia sunt oamenii

Pt ca atunci cand moare ii lipseste, abia atunci apreciezi cu adv persoana pe care ai pierduto.

Pentru ca asa e scenariul ironiei si al vietii. Pentru ca suntem oameni, care prin definitie... suntem rai, nemilosi, afurisiti. In timpul vietii unei persoane o facem sa sufere avand incredere in subconstientul nostru nesuferit care ne spune: te revansezi tu pana moare. Impactul mortii vine ca o bomba, iar abia atunci subconstientul devine constient. Ce ironic... Abia atunci ne dam seama ca din acel moment nu ne mai putem revansa cu nimic pentru ca e gata. E sfarsitul. De ce? Din egoism. Pur egoism.