De ce oamenii creeaza povesti? Chiar si cand nu exista vreo poveste care sa le justifice existenta, ei iau inexistenta povestii si o transforma intr-una, ba chiar simt nevoia s-o impartaseasca cu ceilalti, inexistenta devine un cult, ceva ce ii uneste printr-un "nimic".
Pot spune ca suntem niste animale insignifiante sau parte a cosmosului. Nu as minti cu nimic in ambele variante, insa intotdeauna omul se vrea mai mult decat este, se vrea integrat intr-o poveste mult mai ampla decat el, care sa-l cuprinda si sa ii ofere sens vietii lui fara sens.
Exista nevoia de credinta, religie, de a fi integrat intr-o poveste? Daca da, atunci de unde vine aceasta nevoie, de ce o facem?
Căutăm povești pentru că ne temem. Ne temem de necunoscut, de ceea ce știm în subconștient că ne așteaptă pe toți, moartea. Vedem însă că nu avem nici-o putere asupra ei, nu o putem controla și manipula așa cum facem cu toate lucrurile materiale, Nu știm ce e după pentru că nimeni nu s-a întors și atunci căutăm să descoperim prin alte moduri. Unii se gândesc atât de mult la aceste mistere încât încep să inventeze, să creadă în povești doar de dragul de a crede, doar pentru că îi îngrozește să nu știe, îi îngrozește că e posibil să nu fie nimic, să nu existe nici un mister dincolo de moarte și să rămânem doar țărână pe veci.
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Asta e ca sofisis,urcam un bolovan in sus pe munte iar apoi el cade si tot asa,existența este absurda,dar ne mintim cu tot felul de povesti ca sa dam sens vieti,si faza cu jumatatea ta, credinta, religia, indoctrinarea, manipularea etc
Răspunde
Prin intermediul unei povești poți exprima o idee într-un mod profund și frumos. Aici nu e doar despre transmiterea unei idei, dar crearea unor emoții care să deschidă „ușa" gândirii pentru a recepționa acea idee. Orice poveste poate fi o provocare pentru mintea cuiva.
Lucrurile astea nu trebuie să aibă sens. Sunt o hrană a sufletului care ne pot înălța precum drogurile. Viața merită să o trăiești chiar dacă se termină într-un punct.
Cât despre povestea creată de religie e același lucru, dar cu niște particularități. Religia îi unește pe oameni- asta este foarte adevărat. Realizează acest lucru prin transmiterea unor norme și idei comune, unui sentiment de speranță și credință pentru viitor. Sentimentele astea te pot face mai puternic, dar te pot face și să te autodistrugi, să stagnezi, impunând norme care nu sunt necesare, adică bariere. Religia e o poveste înrădăcinată în lumea reală, o poveste care te face să crezi și să te simți ca fiind parte din ea în această realitate. Te face să îți satisfaci unele instincte primare. E de înțeles de ce prinde atât de mult.
Pai uite ce frumos ai povestit, avem asta în sânge, vorbitul și speculatul degeaba, pur și simplu ne plictisim.
Nah, omul creeaza povesti doar cu ajutorul realitati, ori e o exagerare a realului ori e pur si simplu for fun(parerea mea)
Oamenii creeaza povești din imaginație, poate chiar din iubire, din frustare, din gânduri rele, fiindca asa suntem noi creați. Așa este ca noi suntem o poveste de fapt, iar daca cineva ar scrie despre noi, rămânem în viitor pe undeva prin vreun raft, uitați. Noi suntem povestea, si fiecare dintre noi e personajul principal în povestea sa, restul sunt doar niste antagonisti sau personaje secundare. Noi suntem eroii. Adevărat cine a grăit ca încercam sa complicam notiunea asta, de timp si sa avem poate chiar și puteri supranaturale, dar sensul vieții acesteia prea scurte, il dam doar noi, si din analiza unor experți, nu prea este timp ca să le poti avea pe toate. Și nu poți să îți setezi un termen, după ce ai generalizat societatea, în limita până la 70 de ani să spunem. Nu, nu vad timp până acolo. Pentru că timpul nu este garantat. Suntem o parte a cosmosului, ce exista dincolo de cosmos, nu stim. Poate ca noi nici nu existăm, poate ca suntem într-un vis a celui puternic. Poate ca visele durează puțin si nici nu ne aducem aminte de ele. Amprentă exactă. Unii spun că Dumnezeu nu există, dar nu trebuie să crezi în el. Tu trebuie doar să știi că El exista. Niciodată un,, om" căci așa se numeste specia noastră, nu va fi împăcat sufleteste sau mai mult mintal, deoarece dorim mereu mai mult si mai mult. Nevoia de credință vine din sufletul nostru. Tu alegi daca vrei să crezi daca exista sau nu. Dar despre ce vorbim?! Există!
Fundă? 
N-am inteles mai nimic din ce ai intrebat si n-are nici prea mare logica nici raspunsul lui Mirel .
Avem nevoia de putina viata in parcusul nostru pana la moarte. Da-ti doua palme si termina cu sa te indentifici cu conditia geniului neinteles (trist si singuratic). Fa nebunii in viata, creaza-ti povesti, traieste frumos si mori demn. Restul e degeaba.
Nu lasa cuvintele sa te iluzioneze. Sunt mai prost de atat .
Răspunde
Trebuia sa scriu "cu a te identifica in" -vad ca m-ai bulversat atat de tare inca nici sa scriu o fraza logica nu am putut. Ai primit mai sus un raspuns folositor
.
Ai nimerit 2 din 3, faptul ca sunt singur si neinteles. Dar la faza cu geniul...
1. Sunt de acord cu MoonwalkPhenomenon.
2.Din cate stim suntem singurele fiinte capabile de a percepe existenta noastra prin intermediul ratiunii. Ratiunea ne deosebeste de restul lantului trofic si asta ne face deosebiti. Prin complexitatea stilului de viata si tot ce am dobandit ni se atribuie zic eu, o poveste interesanta macar. Si asta cred ca e e in corelatie cu aflarea scopului nostru.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
