De ce tindem sa credem in ceva si sa renuntam la naturalitatea gandirii noastre?

Depinde,intai...
Prin ce se defineste aceasta "naturalitate" a gandirii?

Ar fi cateva motive.

Pentru a ne construi identitatea. Neutralitatea gandirii implica obiectivitate (atat cat ii e posibila unui om), iar noi mai mereu cautam sa ne insusim pe langa obiecte si aptitudini, inclusiv credinte si pareri. Mai apoi ne si identificam cu ce e posibil sa ne identificam. Ne identificam cu slujba noastra (''eu sunt profesor''), ne identificam cu parerile noastre (''eu sunt un relativist''), ne identificam cu religia noastra (''eu sunt X asa ca am credinta in Y). Umblam prin viata cu o desaga, iar cand auzim o idee ce ne starneste o emotie sau e ceva de care avem nevoie pentru a continua, ne-o insusim. Din diferite motive. Imi insusesc conceptul ca oamenii sunt manipulatori si cauta sa profite de pe urma mea, ei nefiind capabili de iubire, caci spre exemplu am fost folosit iar aceasta credinta ma apara pe viitor. Asadar, tragem concluzii in urma a ce patim (asta daca suntem persoane originale). Altii asculta ce se propaga de la o gura la alta, iar daca lumea crede A, eu de ce sa nu cred A? Nu vreau ca oamenii sa ma renege. Si o sa apar aceasta gandire ca sa nu raman singur. Dupa este urmatorul stadiu. Daca oamenii cred A, eu de ce sa nu cred B? Nu vreau sa ma identific cu ei, nu-s la fel ca ei avand in vedere ca deseori m-au dezamagit. Simt altfel, asadar cred altfel. Daca treci de punctul asta apare revolta totala! Gloata crede A, cei care s-au departat de ea cred B, nu functioneaza nimic pentru mine, o sa-mi caut C-ul! Si cate alte variante mai sunt, cu miile, legat de relatiile intre literele.

Apoi la un moment dat... Ok oameni buni. Am vazut cum e la A, am vazut cum e la B, am vazut cum e la C, o sa continui sa parcurg un alfabet complet, unde inevitabil o sa trec prin tot felul de emotii si experiente in functie de ceea ce cred si ceea ce mi se intampla. Dar aici eu insami am un blocaj mental. Pe langa ca e imposibil sa parcurgi in mod metaforic acest alfabet intr-o viata de om, sa zicem, na, ca il termini. La final alegi litera care ti se potriveste sau te ridici mai presus de ele? Aparent nicio litera nu ne ofera starea aia de fericire si pace despre care vorbesc ''sfintii si iluminatii''. Or fi ajuns ei la ultima litera si au raspunsul? Sau e o sarada sa aiba ei beneficiu dupa atentia si mirarea noastra? Cine stie.