De ce vrem neaparat sa ramanem cu imaginea mortii unei persoane dragi ce a decedat? Recent mi-a murit o ruda apropiata si am fost la inmormantare, sicriul era inauntru iar la un momentdat s-a luat capacul si eu stand prin curte, varul meu m-a chemat in casa ca sa vin si eu sa imi iau adio dar i-am spus ca nu vreau sa o vad asa.
El nu m-a prea inteles si l-am rugat ca am sa merg mai pe la sfarsit ca eu vreau cand va fi acoperit sicriul si in cele din urma am astpetat pana s-a pus capacul la loc si m-am dus ultimul. El mi-a aratat apoi peste cateva zile si fotografii facute cu persoana decedata si l-am intrebat de ce a pozat un mort, el a spus ca sunt nebun si ca asa e obieciul, eu il contrazic, parerea mea e ca ar trebui sa ramanem cu imaginea omului atunci cand a trait si a fost acea persoana vesela si plina de viata nu sa il vedem stand teapan si lipsit de vlaga. Voi ce credeti?

Nici eu nu prea sunt adepta chestiunilor de genul acesta. Cand tata a murit aveam 12 ani si nici nu am vrut sa aud de camere video si poze. Ma urmareau inca imaginile fratelui tatalui in sircriu... Experientele de genul acesta pot fi traumatizante mai ales pentru copii. Pe de alta parte, neamurile vor sa isi aminteasca ultima sedere pe pamant, no matter what, si musai trebuie sa imortalizeze momentul...

" el a spus ca sunt nebun " Nu esti! " Nici nu pot sa-i inteleg pe astia care fac poze, fac o poza iar mai apoi numai trec pe la mormantul raposatului sa-i faca curat cu lunile, sa-i aprinda o lumanare, sa verse o lacrima, sa-i faca parastasele.
Eu cred ca pozele respective sunt doar de fite deoarece o imagine de acest fel se tine doar in SUFLET, nu in albumul cu poze pe care de multe ori se mai asterne si praful.

Eu n-am prins niciodată "schema" cu imortalizatul înmormântărilor.
"Obiceiul" ăsta mă face să cred că am dreptate când spun că diferenţa dintre o nuntă şi o înmormântare este dată doar de colivă.
Sunt de acord cu tine că solemnitatea unei înmormântări nu are de-a face cu imortalizatul sicriului descoperit. O poză de la depunerea sicriului acoperit în groapă în care să se zărească familia şi piatra funerară/crucea răposatului e de bun simţ. Dar poze efectiv cu cadavrul... eu n-am priceput-o.
Pe de altă parte, am câştigat nişte bănuţi filmând sau pozând la înmormântări căci dacă popii pot câştiga şi după mort, eu de ce nu?
Hai noroace şi condoleanţe.

Ai dreptate. un om e un om. iar un mort e un cadavru care nici macar nu mai seamana cu cel care a fost in viata.nici eu nu vad rostul. o fi ceva bolnavicios in asta.nu stiu.numi place.

Eu cred ca e stereotipie fitoasa, fiindca niciodata n-am vazut asemenea poze puse in albume. Da bine sa fotografiezi un mort, ca si sa aduci trei sau chiar zece preoti la inmormantare cand, pentru respectarea canoanelor, ar fi de -ajuns doar unul.Atitudine de ipocrizie sociala. Zic si eu, altminteri nu-mi pot explica imortalizarea unui chip pe care nimeni, de fapt nu vrea sa si-l aminteasca.

ce dreacu obicei este ala sa pozezi mortii, odata ce ai in suflet persoana care a decedat nu o uiti in veci, mare adevar ai grait

De ce vrem sa ramanem cu imaginea mortii unei persoane dragi? Pentru ca e ultima, si ne 'agatam' de ea. E greu sa iti iei ramas bun, iar fotografiile facute la inmormantare trec in randul ultimelor amintiri despre acea persoana. E ca un soi de legatura de care nu vrei sa te desparti.Lugubru, nu-i asa?