De ceva vreme ma intreb daca altruismul nu este format tot din egoism. Conform dex altruismul este "atitudinea morală sau dispoziție sufletească a celui care acțio¬nează dezinteresat în favoarea altora; doctrină morală care preconizează o asemenea atitudine." Altruismul este opusul egoismului. Conform dex egoismul este "atitudinea de exagerată preocupare pentru interesele personale și de nesocotire a intereselor altora:". Un om altruist va oferi celorlalti diverse pentru ca ii face placere. Prin urmare, actioneaza tot intr-un mod egoist. Va oferi celorlalti ceea ce are si astfel se va simti fericit, deci in primul rand urmareste propria satisfactie/multumire/fericire, deci propriile interese. Fericit pentru ca a facut lucrul care trebuie, ca este un om moral, ca este generos, ca este diferit de altii prin altruismul de care a dat dovada etc. Nu conteaza in ce consta aceasta satisfactie. Prin urmare a indeplinit actul altruist pentru a avea sentimentul de multumire de sine care porneste, dintr-o doza de egoism. Este oare altruismul complet dezinteresat? Stiu ca intrebarea este intr-o oarecare masura pleonoastica, insa exista oameni care sa se sacrifice fara sa aiba nici cea mai mica satisfactie din sacrificiul facut? Oamenii care devin fericiti/satisfacuti/multumiti atunci cand ii ajuta pe ceilalti nu sunt tot egoisti? Nu urmaresc ei propria multumire in primul rand (multumindu-i pe altii)? Exista om care sa nu isi urmeze propriile interese, fara sa urmareasca atingerea satisfactiilor proprii? (Poate ma scoateti voi din viziunea cinica de care am fost acuzata). 
P.S. Nu stiu cat de explicita am fost si cat de bine am detaliat ceea ce vreau sa spun. Insa, sunt curioasa sa vad ce raspunsuri aveti.
E o dilema falsa, in parte provocta si de prejudecati si interpretarea, exagerarea importantei, termenului de "dezinteresat". Una e terminologia (egoist altruist) si alta atitudinea.
Cele doua au in comun satisfactia. Ca ai pastrat ceva pentru tine (egoism) sau ca ai oferit ceva eventual renuntind.
Nu este acelasi tip de satisfcatie in cele doua cazuri. In cazul altruismului, e o satisfactie indirecta. Pierzi pe plan personal (genereaza insatifactie) dar apoi esti recompensat de satisfactia ca ai facut ceva pe plan social.
Ambele mecanisme sint instinctuale si se bazeaza pa placerea rasplatii. Satisfactia egoista face parte din mecanismul de autoprotectie. Cea altruista provine din senzatia de siguranta pe care orice individ o are cind se simte confirmat si conectat la grupul social din care face parte.
In concluzie, daca faci bine cuiva si in acelasi timp te bucuri, tot bine se cheama (intreaba-l pe cel caruia îi faci bine). Cita bucurie simti sau nu simti nu influenzeaza calitatea ta de altruist. Sa nu complicam lucrurile.
In dilema asta (falsa) mai intra prejudecata ca interesul e ceva urit. Fara "interes" ne-am autodistruge si ca indivizi si ca societate.
Umila mea parere.
RăspundeÎmi place perspectiva ta, ALGator. : )
Răspunde Intr-adevar, nu am cum sa te contrazic. Este prima data cand aud un raspuns de genul asta si pot spune ca sunt complet de acord cu ceea ce spui.
Poate găseşti câteva răspunsuri pe placul tău şi aici, OoBunnyoO:
http://www.tpu.ro/......-il-facem/
Mersi, voi arunca o privire, poate intr-adevar gasesc ceva. Desi am o vaga impresie ca intrebarea asta nu are un raspuns corect. 
Hmm am gasit o alta intrebare cu raspunsuri interesante (printre raspunsurile date la intrebarea la care mi-ai dat linkul), cea in legatura cu subconstientul egoist: http://www.tpu.ro/stiinta-si-filosofie/subconstientul-poate-fi-egoist/
Ai pus o intrebare printre comentarii, care mi-a amintit de un articol pe care l-am citit acum ceva timp: "Chiar! De multe ori m-am întrebat: un om, care, să zicem, a trăit întreaga viață între patru pereți albi, ca un animal, neavând nici un fel de contact cu lumea exterioară, oare ce visează? ...Visează?". Conform acelui articol se pare ca visele sunt informatii care se transmit genetic, din generatie in generatie. Deci, cred ca da, un om inchis intre patru pereti, cred ca ar visa.
Haha, am o ceva varietate de răspunsuri şi aici. :))
http://www.tpu.ro/......-intreaga/
Mă fascinează mintea umană, pentru că e aşa o enigmă.
Ordonare:
După relevanţă
Răspunde
Nu stiu, si eu fac servicii gratuite fara sa astept nimic in schimb.Eu ma gandesc la persoana care are nevoie de acel serviciu,si atat,nu ma gandesc sa ma simt eu bine. Uneori mi-e greu sa fac un anumit lucru,dar daca stiu ca un om are nevoie de acel lucru,il fac fara ca neaparat sa fiu satisfacuta ca am facut acel lucru. Acum nu stiu daca sunt egoista sau altruista. Eu consider ca asa ar fi normal sa fim toti,ca doar suntem frati,avem acelasi Dumnezeu,Care S-a sacrificat pentru toti,nu? Tot aud in jurul meu:ce, esti proasta, de faci servicii gratuite unui strain? Pai strainul ala e semenul meu, fratele meu, avem acelasi parinte:pe Dumnezeu. Nu zic bine?
In plus, eu as putea sa renunt si la mancare pentru un semen de-al meu, dar si pentru orice alta vietate.
Si totusi ai o vaga satisfactie ca ti-ai ajutat seamanul, ca pana la urma, d-asta il ajuti. Ma gandesc ca daca ti-ar displacea complet si ai fi complet egoista nu ti-ar mai placea sa ii ajuti. Eu ma refer la acea mica satisfactie pe care o avem cand ajutam pe cineva, evident, uneori chiar fara sa fim complet constienti de existenta ei.
Ca să mai reformulez, a face bine și a-ți face bine sînt fațete ale instinctului nostru de consevare. Ambele sînt răsplătite și este corect să te bucuri de răsplată.
Obsesia pentru "sacrificiu", "altruism", "egoism" este o construcție adăugată apărută în mersul omenirii pentru a se explica pe ea însăși. La fel ca și disprețul pentru "lumesc", "material", "trup" etc. Sînt chestiuni "fumate". Ele au dus la autoflagelare, suferințe (uneori pe pielea altora).
Aş zice să privim cu atenție viața așa cum e ea, mai puțin prin intermediul unor construcții. Keep it simple :-)
Inteleg ce vrei sa spui, sunt perfect de acord cu tine. Ai un raspuns foarte bun. 
Asta e o dilema veche https://www.youtube.com/watch?v=ahDxg3hc5pM
Nu e chiar asa, dar Friends sunt simpatici mereu :)
Apropos de altruism vs egoism enunt o chestie foarte simpla pe care o vad la multi parinti in ultima vreme (deh, pe la parculete si in alte parti, fiind si eu parinte): multi cred ca daca oferi bani esti scutit de timp. Una la mina, faza cu bonele, a doua la mina, "ti-am cumparat nu-stiu-ce, acuma du-te si te joaca". Chestia cu propria multumire depinde cum o vezi. Eu ii zic mirroring mai degraba. Actiunile tale catre exterior se reflecta in tine, odata direct, si a doua oara datorita modului in care percepi lumea pe care tu ai reusit sa o schimbi printr-o anumita actiune. De exemplu vad o vaca cu o copila de mina care ii zice aleia mici sa arunce hirtia pe jos, desi aia mica e vizibil jenata si cauta un cos. Culeg hirtia, trec in tromba pe linga ele cu hirtia la vedere si ma duc si o arunc la primul cos. Efecte? Eu ma simt bine ca e un gunoi mai putin pe strada, iar aia mica invata o lectie pe care idioata de ma-sa i-o refuza. Poate peste ani va face si ea la fel si va invata pe cineva cum sa faca treaba asta. E un lucru simplu, banal, dar care pe termen lung ar putea crea o lume mai buna. Doar putin mai buna, dar mai buna. E altruism sau egoism? Chiar nu imi pasa.
Ceea ce spui tu se numeste mandrie. Atunci cand ajuti un om te gandesti la interesele lui. Poti sa fii egoist prin altruism atunci cand ajuti stiind ca vei primi ceva. sper sa nu gresesc.
Poti sa faci bine altora din motive egoiste (sa zicem ca esti plictisit si n-ai ce face sau asta te face sa te simti bine). Egoismul nu inseamna neaparat ca esti lacom de bani si ca vrei sa profiti de altii.
Da, intr-adevar insa eu nu ma refeream la acele fapte. Ma refeream la faptele care chiar nu urmaresc ca rezultat nimic egoist, ci doar propria satisfacere sau aprobare. Cred ca trebuia sa fiu un pic mai explicita in intrebare.
Exista doua tipuri de binefaceri pe pamant.
1. -in felul lumii(adica fara dragoste)
2. -pentru Dumnezeu(si prin El).
Este adevarat ca fara fapte bune nimeni nu ajunge in cer; dar nici nu vom ajunge in cer daca vom face fapte bune. (alt pleonasm, nu?)
Dumnezeu doreste sa facem fapte bune, dar El doreste sa le facem pentru El, de dragul Lui. Acestea rezulta dintr-o buna relatie cu Dumnezeu.
Altruismul este varianta umana -care nu are de-a face cu Dumnezeu.(Pentru ca sunt multi oameni care fac fapte bune si nu-L cunosc pe Dumnezeu, nu vor sa aiba de-a face cu El). Ei le fac prin prisma firii lor pamantesti, si care nu duc la viata vesnica.
"Caci noi suntem lucrarea Lui si am fost ziditi in Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregatit Dumnezeu mai dinainte, ca sa umblam in ele." (Efeseni.2:10) Acestea sunt cele de care Dumnezeu va tine cont.
Yeap, odata ce intelegi ce faci de fapt pe Pamant, intelegi si ca altruismul e egoism deghizat, si Dawkins s-a prins https://www.youtube.com/watch?v=n8C-ntwUpzM :P si eu, inainte sa stiu de el.
Exact, acel feeling
cand oferi 50 de roni unui cersetor pe sub mana.Dar in mintea ta incepi sa-ti pui intrebari."Ba, daca nu ma lauda ala, sa ma duc sa-i cer banii?! el ar spune ca-s altruist ca n-am facut tam-tam pe suma aia de bani, dar dac-o zice doar in sinea lui si nu in public?!?! pffff"
Intr-adevar exemplul tau este bun, insa exista si cazuri care nu doresc sa se laude si care chiar nu cauta mai mult decat propria aprobare facand astfel de fapte. Si ei tot au un fel de multimire din faptul facut. In sinea mea multumirea aia este tot un fel de egoism.
Pai uite, hai sa o luam altfel.
Cand o mama isi salveaza copilul din foc, sau cand alege moartea pentru a da nastere - o face din interes?
Aici vorbim de altruism. O face insa cu un scop.
Deci tu ai facut o greseala fundamentala. Ai amestecat raul cu binele, si i-ai spus filozofie
Asa incat ai extins sfera de cuprindere a conceptului de "interes" peste cel de "scop". Interesul este strict lumesc si meschin. Deci daca tu din interes esti altruist (adica esti altruist pentru ca esti egoist), atunci nu mai esti altruist.
Daca observi conceptul de interes nu mai apare in definitia conceptului de "altruism". Ci apare termenul : "Dezinteresat = adica fara interes".
Asa incat altruismul autentic este actiunea prin care tu iesi din sfera intereselor tale, urmarind interesul altcuiva (deci nu mai e al tau - adica dezinteresat) pentru un scop. Iar scopul acesta este unul spiritual. Deci astfel iesim total din domeniul de aplicativitate a conceptului de "interes" si purcedem spre realitatea spirituala (locul Adevarului ultim), unde nu ajunge decat ceea ce este curat - dupa cum spune si Sf. Ap. Pavel - Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? "Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii,." (Ep. I Corinteni 6, 9).
Deci in aceasta realitate spirituala (Imparatia lui Dumnezeu) sunt scopuri, dar nu interese. Aici nu poti spune ca vrei sa-l cunosti pe Dumnezeu pentru altceva mai mult, intrucat nu e altceva mai mult. Aici operam in infinit. Aici este adevarul si unirea desavarsita.
Deci cred ca ti-am raspuns la intrebari.
Si acum sa revenim:
Interesul il putem echivala cu placerea. Altruismul insa il echivalam cu sacrificiul. Evident ca nu putem pune egal intre placere si sacrificiu. Iar sacrificiu il faci pentru o nadejde, care evident ca depaseste toate interesele, intrucat ea nu este in lumea aceasta. Ba mai mult - o nadejde care este un risc pe care ti-l iei la Judecata. Si aici intervine Iubirea.
Si Iubirea bate tot interesul si in lumea asta si in cealalta.
Deci eroarea ta de gandire vine dintr-o reavointa a mintii. Este foarte important sa cautam sa ne pastram ochii inimii cat mai curati.
Rezumat:
Materialism:
Egoism -> Interes -> Placere
Altruism fals -> Interes personal -> Placere
Duhovnicie:
Altrusim autentic -> Scop mai presus de interese -> Sacrificiu
Trebuie sa faci dinstincie intre concepte: fericit, satisfacut, multumit - evident ca nu desemneaza aceleasi trairi.
Pot continua sa lamuresc toate aspectele in detaliu, dar sper ca ai inteles ideea. Nu mai amesteca merele cu perele
Ok, am inteles ceea ce spui. Insa, cred ca nu am fost eu foarte clara in intrebarea pusa.
Nu sunt o persoana religioasa, insa iti respect alegerea facuta, inteleg ca sacrificiul are legatura cu lumea spirituala.
Din punctul meu de vedere nu exista rau concret si bine concret. Cele doua se interesecteaza de foarte multe ori, ajungand la nuante de gri. Oricum ar fi, nu vreau sa transform discutia pe care o avem, dezbatand opiniile religioase pe care le avem ori ce inseamna binele si raul, ci vreau sa ma rezum fix la intrebarea de fata. Daca poti face asta, te invit cu placere sa continuam discutia.
Eu nu m-am referit la cei care se sacrifica si au un interes ascuns din sacrificiul lor. Eu m-am referit la cei care obtin placerea facand sacrificii. Otinand placerea sacrificandu-te nu este tot o forma de egoism? In final obtii propria placere, satisfacandu-i pe ceilalti.
Voi lua din nou exemplul tau, mama care se va sacrifica pentru copilul ei. In final, ea va muri, insa va avea satisfactia (spirituala) ca a facut lucrul care trebuie si ca fiul sau fiica sa a supravietuit. Satisfactia si fericirea aceea ca copilul ei (scuze de cacofonie) a trait si ca a facut lucrul care trebuie, ce este? Nu este tot o forma de egoism? Evident o forma de egoism mai mica decat daca si-ar sacrifica copilul pentru ca sa traiasca ea si acceptata social, insa este tot o forma de satisfactie. Intrebarea mea este, ce este acea satisfactie, daca nu este egoism?
Mama care se sacrifica (imi displace exemplul pentru ca e singular si e pe pielea altuia) are la dispozitie o fractiune de secunda. In mintea ei nu sint cuvinte ci procese. Nu va sti niciodata ce a gindit.
Eu credeam ca sintem facuti sa facem fata lumii acesteia, sa traim in armonie cu ea, cu trupul nostru, cu semenii nostri, nu sa dispretuim toate acestea. Altceva nu avem.
Oare e moral sa predici sacrificiul pe pielea altuia?
Sacrificiu:
Să fi fost prin 1996. În fața primăriei dintr-un oraș mare românesc apare o pereche, soț și soție, pe la 35 de ani. Cu o canistră de benzină amenință că își dau foc dacă primăria nu le asigură o locuință - erau pe drumuri.
Scena e filmată de TV și aproape imediat apar doi paznici. Nimeni nu face nimic, nici perechea, care aparent stă liniștită.
După încă cîteva secunde femeia apucă canistra și calmă începe să toarne benzină pe ea. Toți, inclusiv bărbatul, privesc. Nimeni nu mișcă un deget nici cînd își dă foc. Operatorii filmează liniștiți.
Epilog. Femeia e dusă la spital unde moare. Ceilalți sînt bine mersi.
De făcut analiza literară: unde e sacrificiul, cine e altruist etc.
Nu predic sufletul nimanui, nu am spus ca este rau sau este bine, tocmai de aceea am pus intrebarea asta. Pentru ca rareori sunt mamele care se sacrifica intr-o fractiune de secunda, iar in cazul lor nu vom sti cum s-au simtit dupa, nu stim daca a fost fericita, nu stim nici daca a fost trista. Deci nu putem sti daca gestul sau a fost complet dezinteresat, avand in vedere ca nu stim cum s-a simtit dupa. Insa, intrebarea se refera la persoanele care au mai mult timp de gandire decat o fractiune de secunda.
Nu stiu ce sa spun in legatura cu exemplul tau. Faptul ca au asteptat atat, mai ales sa vina si televiziunea, mi se pare mai mult un gest teribilist care cauta sa socheze si care cauta sa atraga atentia, mai mult decat sacrificiul. Acesta exact tipul de om sinucigas care sare in fata a zeci de oameni, de pe cladiri, in fata metroului, intr-un mall, in mare parte pentru a atrage atentia. In cazul exemplului tau, nu vad pe nimeni altruist. Oamenii intr-adevar disperati, tristi care recurg la astfel de gesturi nu vor cauta atentie, nu vor cauta sa socheze un numar de oameni, o vor face in intimitatea lor, aceasta este opinia mea.
O rectificare cu scuzele de rigoare. Comentariul meu era pentru gratargratar. L-am plasat greșit.
Păi, în cadru era "eroul", soțul, care a lăsat-o pe ea să se sacrifice. Sacrificiu e "de bine" mai ales cînd îl face altcineva.
Nu, adularea sacrificiului, obsesia altruismului pur, sînt creații rupte de realitate și de multe ori marcate de ipocrizie. Oare cui folosesc ele de fapt? Cîte mame aruncindu-se în foc ați întîlnit la mia de locuitori? Cum trebuie să ne comportăm cînd nu e cazul să sărim în foc?
E un tribut pe care încă îl plătim unei societăți autoritare în care ne-am născut.
Nu-i nimic. Si eu am devenit putin confuza acum ca recitesc comentariile. Ti-am raspuns crezand ca ii raspund lui, scuze. Momentan raspunsul meu este un pic pe dinafara conversatiei. Am ajuns sa ne contrazicem asupra unui punct asupra careia suntem amandoi de acord. 
Nicio problemă, discutăm doar :-)
Încerci să zici că suntem cu adevărat altruiști dacă nu ne face plăcere să fim altruiști?
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
