De ceva vreme ma intreb daca altruismul nu este format tot din egoism. Conform dex altruismul este "atitudinea morală sau dispoziție sufletească a celui care acțio¬nează dezinteresat în favoarea altora; doctrină morală care preconizează o asemenea atitudine." Altruismul este opusul egoismului. Conform dex egoismul este "atitudinea de exagerată preocupare pentru interesele personale și de nesocotire a intereselor altora:". Un om altruist va oferi celorlalti diverse pentru ca ii face placere. Prin urmare, actioneaza tot intr-un mod egoist. Va oferi celorlalti ceea ce are si astfel se va simti fericit, deci in primul rand urmareste propria satisfactie/multumire/fericire, deci propriile interese. Fericit pentru ca a facut lucrul care trebuie, ca este un om moral, ca este generos, ca este diferit de altii prin altruismul de care a dat dovada etc. Nu conteaza in ce consta aceasta satisfactie. Prin urmare a indeplinit actul altruist pentru a avea sentimentul de multumire de sine care porneste, dintr-o doza de egoism. Este oare altruismul complet dezinteresat? Stiu ca intrebarea este intr-o oarecare masura pleonoastica, insa exista oameni care sa se sacrifice fara sa aiba nici cea mai mica satisfactie din sacrificiul facut? Oamenii care devin fericiti/satisfacuti/multumiti atunci cand ii ajuta pe ceilalti nu sunt tot egoisti? Nu urmaresc ei propria multumire in primul rand (multumindu-i pe altii)? Exista om care sa nu isi urmeze propriile interese, fara sa urmareasca atingerea satisfactiilor proprii? (Poate ma scoateti voi din viziunea cinica de care am fost acuzata).
P.S. Nu stiu cat de explicita am fost si cat de bine am detaliat ceea ce vreau sa spun. Insa, sunt curioasa sa vad ce raspunsuri aveti.

Nicio problemă, discutăm doar :-)

Ca să mai reformulez, a face bine și a-ți face bine sînt fațete ale instinctului nostru de consevare. Ambele sînt răsplătite și este corect să te bucuri de răsplată.
Obsesia pentru "sacrificiu", "altruism", "egoism" este o construcție adăugată apărută în mersul omenirii pentru a se explica pe ea însăși. La fel ca și disprețul pentru "lumesc", "material", "trup" etc. Sînt chestiuni "fumate". Ele au dus la autoflagelare, suferințe (uneori pe pielea altora).
Aş zice să privim cu atenție viața așa cum e ea, mai puțin prin intermediul unor construcții. Keep it simple :-)

Inteleg ce vrei sa spui, sunt perfect de acord cu tine. Ai un raspuns foarte bun.

Exista doua tipuri de binefaceri pe pamant.
1. -in felul lumii(adica fara dragoste)
2. -pentru Dumnezeu(si prin El).
Este adevarat ca fara fapte bune nimeni nu ajunge in cer; dar nici nu vom ajunge in cer daca vom face fapte bune. (alt pleonasm, nu?)
Dumnezeu doreste sa facem fapte bune, dar El doreste sa le facem pentru El, de dragul Lui. Acestea rezulta dintr-o buna relatie cu Dumnezeu.
Altruismul este varianta umana -care nu are de-a face cu Dumnezeu.(Pentru ca sunt multi oameni care fac fapte bune si nu-L cunosc pe Dumnezeu, nu vor sa aiba de-a face cu El). Ei le fac prin prisma firii lor pamantesti, si care nu duc la viata vesnica.

"Caci noi suntem lucrarea Lui si am fost ziditi in Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregatit Dumnezeu mai dinainte, ca sa umblam in ele." (Efeseni.2:10) Acestea sunt cele de care Dumnezeu va tine cont.

Ceea ce spui tu se numeste mandrie. Atunci cand ajuti un om te gandesti la interesele lui. Poti sa fii egoist prin altruism atunci cand ajuti stiind ca vei primi ceva. sper sa nu gresesc.