Despărţirea...
Un cuvânt care defineşte unul din cele mai triste evenimente din viaţa unui om. Un cuvânt de tristă faimă, care lasă suflete îndurerate, produce în cele mai multe cazuri lacrimi de tristeţe şi anulează clipe de fericire. Un cuvânt pe care l-am dori inexistent, dar pe care trebuie în cele din urmă să-l acceptăm, pentru simplul fapt că, din păcate... EXISTĂ.
Dacă ar fi să fac o oarecare clasificare (deşi acest termen este poate prea pretenţios) aş putea spune că despărţirea poate fi de trei feluri :
-despărţirea simplă
-despărţirea dintre soţi
-despărţirea definitivă

Despărţirea simplă - O durere mai suportabilă, în momentul când ne despărţim de un amic, de o rudă mai îndepărtată, de un binefăcător sau de o persoană cu care ne-am înţeles bine în timpul vieţii acestuia.
În aceste cazuri regretăm despărţirea faţă de o anumită persoană, dar putem suporta acest sentiment de amărăciune din suflet, mai greu sau mai puţin greu, în funcţie de situaţie;
Despărţirea dintre soţi - Trebuie să fie un sentiment de durere sufletească foarte greu de stăpânit atunci când îţi decedează soţul (soţia), cu atât mai puternic fiind acest sentiment cu cât ai fost mai apropiat de persoana cu care ai trăit o viaţă şi cu cât căsătoria a durat mai mult;
Despărţirea definitivă- Un sentiment nedefinit, foarte greu de stăpânit, iar eu spun chiar insuportabil, în momentul în care îţi decedează o rudă foarte apropiată unul din fraţi (sau chiar un văr cu care te-ai înţeles la fel de bine ca şi cu un frate ), unul din părinţi (sau ambii părinţi naturali sau adoptivi ), sau o persoană care prin natura împrejurărilor ţi-a fost atât de apropiată întocmai unui frate sau chiar unui părinte;

Sigur că această clasificare a fost făcută de mine în funcţie de ceea ce gândesc eu, fiind o clasificare subiectivă şi ilustrând propriul meu punct de vedere, fără a avea pretenţia că această clasificare este universal valabilă pentru oricare din persoanele care va citi aceste rânduri.

Aşa simt si aşa gândesc eu în momentul de faţă; este posibil ca în timp să-mi schimb modul de a gândi, dar în prezent acesta este modul meu de a concepe acest subiect, privind despărţirea de cei dragi, despărţire care se produce în mod definitiv şi irevocabil.

Astfel, unele persoane pot avea puncte de vedere diferite, în funcţie de conjunctură, în funcţie de modul lor de concepere a unui sentiment ca atare în funcţie de situaţie.

De aceea aş vrea să ştiu... Acum, la experienţa de viaţă pe care aţi acumulat-o de-a lungul timpului; cum concepeţi şi cum clasificaţi DESPĂRŢIREA?

Simpla sau complicata, depinde de conjunctura. Fiecare crede ca necazul lui este infinit mai mare decat al celor din jur, pentru ca orice om simte si traieste in felul lui. Tot in felul lui, poate accepta sau nu situatia data.

Nu in putine cazuri, oamenii, nu stiu sa se desparta la timp. Desi situatia o cere, ei prefera sa nu aleaga despartirea, ci sa indrepte anumite lucruri, care, cred ei, sunt strambe. Dar, ce sa indrepti daca nimic nu este stramb? Aici gresesc multi, prefera sa forteze atunci cand trebuie sa cedeze. Daca o decizie s-ar lua la timpul ei, cred ca ar fi mai usor de acceptat, iar suferinta ar fi mai putin resimtita. Uneori, cred ca trebuie sa te desparti de cineva pentru a-l gasi. Stii cine sufera dupa o despartire? Cel ca n-a iubit decat persoana, si nu sufletul acesteia. Sufletul iubit ramane vesnic in sufletul care-l iubeste. Mai putem vorbi de-o despartire? Da, de una fizica. Sa-ti dau un exemplu: Daca o persoana apropiata tie pleaca pentru 2 saptamani in vacanta, esti constienta de faptul ca o sa revina, ca o s-o mai vezi, iar suferinta este una infima sau nu este prezenta. Aceasta este o despartire anuntata si constatata. Despartirile neanuntate si -n final constatate dor mai puternic. De ce? Pentru ca exista NESIGURANTA in ceea ce priveste revenirea persoanei dragi. Omul nu sufera din pricina lui x, ci din pricina a ceea ce-i oferea x. Putini egoism, nu? Iubind cu sufletul un suflet, nu ai sa suferi, ci ai sa fii bucuroasa pentru ca a ramas sufletul sau in sufletul sau.

Am sa iti raspund din doua unghiuri de vedere.
Da, din experienta mea de viata oamenii vin si trec prin viata noastra, cu unii petrecem mai mult timp, cu unii prea putin. In cele din urma din trenul vietii noastre pleaca toti si ramanem singuri. Asta este, trebuie sa ne acomodam pe parcurs si sa traim prezentul asa cum e, fara prea multe iluzii in trecut, doar cu ganduri de bine despre acum.
Uneori e dureros, dar viata merge inainte. E o singura directie.

Si acum si cealalta perspectiva:
Cultura noastra inspirata pe idei occidentale, americane si-a pierdut cu sutele de ani valorile si adevarurile. Daca e sa vorbim despre viata, viata inseamna un traseu parcurs de suflet printr-un vehicol fizic, timp de un numar de ani. Nimic mai mult e aceasta existenta, iar moartea e doar un pas de trecere catre o evolutie, catre o continuare. Dar cum ea e inteleasa gresit, sau e o mare necunoscuta, despartirea de cineva drag atunci cand acesta moare e exagerat de dureroasa.
In culturile estice moartea e ceva foarte natural, dar si bine inteles. Vorbesc aici de samani, tibetani.etc. La noi e o despartire. Din pacate traim intr-o societate modelata gresit pe niste valori efemere in loc de adevaruri incontestabile si ezoterice...

Doar o obtiectie--despartirea nu e cel mai trist cuvant

Mi se pare un lucru care face mult rau m-ai ales copiilor
in Biblie scrie ca ceea ce a unit Dumnezeu oamenii sa nu desparta.e un lucru urat, murdar, care aduce multa tristete

>m-ai ales copiilor
>m-ai
Omule, voi unde-aţi făcut româna?

Avem o consolare. data spre ajutorul nostru. UITAREA.

Despartirea de Basescu ar lasa putine suflete indurerate. Cred ca nici macar Elena (U) si Roberta n-ar lacrima prea mult. Deci nu se poate face o clasificare. Gingis Han stia ca s-ar caca toata Asia la mormantul lui, asa ca a dat porunca sa fie ucisi toti cei care l-au condus pe ultimul drum, ca sa nu ii fie cunoscut locul mormantului.