Despre morti numai de bine? De ce abia dupa ce moare cineva invatam sa il apreciem si sa spunem ca totusi a fost o persoana cum-se-cade sau sa il laudam? De ce suntem atat de ipocriti incat nu apreciem o persoana cat e in viata?
Să nu apreciezi o persoană la certa ei valoare decât atunci când ai pierdut-o (nu neapărat când a decedat) sau, în cel mai fericit caz, când "era cât p'aci" s-o pierzi, e ceva ce stă în firea celor mai mulţi dintre oameni.
În altă ordine de idei, dacă eu am dezapreciat o persoană cât a fost în viaţă, nu m-apuc să zic de bine despre acea persoană după ce-a decedat şi nici invers (să zic de naşpa după ce cât a fost în viaţă am "apreciat-o").
Dar na, stilul ăsta sincer al meu mi-a adus uneori priviri ciudate pentru că în cazul celor recent decedaţi, e exact ca la crăciun. Atunci, când hoitul e încă destul de cald, "se cade" să spui de bine, chiar dacă defunctul a fost un cretin.
Hai noroc.
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Pai ai si raspuns, "de ipocriti". In ceea ce ma priveste iti spun sincer, am cativa care a mierlit-o si i-am cunoscut bine de jigodii, cand imi aduc aminte de ei am numai vorbulite pline de dulceta, la dracu cu ei cu gropa unde sunt depusi.Nu pot sa-mi schimb parerea de o jigodie si sa-l iert doar pentru faptul ca a mierlit-o.
Răspunde
Pentru ca suntem ipocriti prin natura noastra. Nu toti oamenii sunt asa, dar majoritatea sunt experti in ipocrizie. De unde aceasta majoritate? Nu stiu.
Pentru ca niciodata nu te gandesti la frig cand sunt 35 de grade afara.Sincer,eu chiar nu inteleg de ce sunt plansi mortii.Eu cred ca daca i-as lua interviu unui mort ar zice ca e mai bine acolo, oriunde ar fi.Stii cum se zice:gura lumii nu o mai inchide nici pamantul, asa ca
Cam toti pun accept pe lucrurile rele si negative cand se gandesc la lumea din jur si la cunoscuti. Eu unul intotdeauna am tinut sa vad lucrurile la modul : asta e bine / asta nu e bine, per total merita sau nu merita atentie.
Cine ma cunoaste stie ca pot admira cu sinceritate un om, chiar daca avem pareri divergente. Nu e nevoie ca el sa moara pentru ca eu sa ii port o simpatie meritorie. Din pacate cam prea putini fac asta.
In general fiindca oamenii sunt stresati, sunt grabiti, sunt preocupati de viata lor de zi cu zi si nu au timp sa se uite atent in jurul lor. Uneori invidia, anturajul. influenta celorlalti ne impiedica sa vedem si sa apreciem persoanele din jurul nostru. Grav este ca acest lucru se intampla si cu cei mai apropiati noua si realizam prea tarziu, cand nu mai sunt printre noi!
In realitate multi o fac de fatada sau din motive personale..."O sa fiu nevoit sa-mi repar singur masina". "Astuia i-am imprumutat 10 lei si n-a apucat sa mi-i dea inapoi"...
Plus ca multe inmormantari reprezinta un prilej de reuniune, unii oameni prezenti acolo sunt mult mai preocupati de persoana pe care n-au vazut-o de ceva vreme sau de ce vor face dupa ceremonie. Vreau sa zic ca nu toti CRED in ceea ce spun, sunt doar vorbe aruncate in vant.
In schimb atunci cand vine vorba de membri ai familiei sau persoane foarte apropiate intervin ganduri pe care nu le-ai avut in momentul in care pers. a fost in viata. Incepi sa iti imaginezi de exemplu Ajunul Craciunului in lipsa lui/ei. Inainte ti se parea ceva normal sa impartasiti momentele astea si niciodata nu ti-ai imaginat o zi fara acea persoana. Poate nu tot timpul realizam ca odata cu trecerea timpului pierdem oameni dragi, iar cand se intampla ne ia prin surprindere si abia atunci ne dam seama de fapt pe cine am avut langa noi
Acest lucru este foarte rau dar din pacate adevarat 
as mintii daca as spune ca nu de putine ori am dispretuit pe unele persoane din jur fara sa ma gandesc la cat de multe lucruri au facut pentru mine. Daca meditezi putin inainte sa dispretuiesti pe cineva cu adevarat iti vei da seama. Poate de asta mor unele persoane din cauza ca nu le pretuim la timp. Pretuirea lor dupa moarte nu are valoare trebuie sa invatam sa ii pretuim cat inca sunt printre noi.
Pentru ca realizam cat am tinut la o persoama dabea dupa ce ea nu mai este cu noi asta se intampla mereu, oameni nu stiu sa aprecieze
Acelasi lucru il facem si cand ni se ofera prea mult timp: nu profitam, cand facem greseli ne intoarcem mereu cu clasica aintrebare: "daca ar fi fost...".
E un lucru omenesc, n-ai ce-i face. Cu sau fara aprecierea ta, acel om s-a dus si asta este!
NU se numeste ipocirizie deoarece nu iti zici in sinea ta" ba, ce tare-i asta! nu-i zic, ca poate evolueaza " sau altele replici banale. Cred ca inconstienta isi spune cuvantul in astfel de situatii.
Depinde ce grad de rudenie e intre noi, daca imi e bunic, n-am nicio retinere de a intreba rudele de la inmormantare(poate chiar si in timpul slujbei) pe unde sa trag gard sau ce bunuri mai imparteau ele cu bunicu'. Si uite ca nu sunt ipocrit, dar ce zic ceilalti despre mine? oare ma simpatizeaza si again revenim la problema aia de specie.
Incearca sinceritatea la o inmormantare sa vezi ce iese 
Pentru ca nu apreciem o persoana cat timp este in viata ci doar dupa ce aceasta nu mai este cu noi
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
